Mi-am dedicat o bună parte din viaţă cercetării fenomenului economic, încercării de a găsi un răspuns valabil la întrebarea: „De ce unele popoare trăiesc în bunăstare, iar altele în sărăcie?” În subsidiar, şi răspunsul la întrebarea: „De ce unii oameni, foarte puţini, sunt foarte bogaţi, iar alţii, cei mai mulţi, sunt foarte săraci?”

În final, am găsit răspunsurile la cele două întrebări. Căutările mele s-au finalizat şi concretizat în conceptul de economie democratică, o economie în care omul de rând este stăpân nu numai pe propria lui forţă de creaţie, de muncă, dar şi pe uneltele de care această forţă de creaţie are nevoie pentru a crea avuţie, o economie în care majoritatea cetăţenilor deţin în proprietate privată majoritatea capitalului utilizat în activitatea economică, activitatea prin care este creată avuţia, adică bunurile şi serviciile destinate consumului oamenilor, bunăstării acestora, precum şi acumulării de noi capitaluri, cu care să se creeze şi mai multă avuţie şi mai multă bunăstare.

Am descoperit că trăiesc în bunăstare popoarele care muncesc, cinstit, competent şi responsabil, dar cărora nu le sunt furate rezultatele muncii, nici de străini, nici de compatrioţi, chiar dacă Dumnezeu şi strămoşii le-au lăsat ţări cu puţine resurse naturale. Trăiesc în sărăcie popoarele care se lasă jefuite şi de străini şi de compatrioţi, chiar dacă Dumnezeu şi strămoşii le-au lăsat ţări cu multe resurse naturale, aşa cum este cazul poporului român, astăzi.

Trăiesc în bunăstare popoarele care nu s-au lăsat deposedate de suveranitatea lor naţională, de puterea de a-şi adopta şi impune propriile lor norme de convieţuire socială. Trăiesc în sărăcie popoarele care s-au lăsat deposedate de suveranitatea lor naţională, de puterea de a-şi adopta şi impune propriile lor norme de convieţuire socială, aşa cum este cazul poporului român, astăzi.

Am descoperit că, în afara unor mici şi puţine excepţii, unii oameni sunt foarte bogaţi pentru că reuşesc să-i înşele pe cei mulţi şi să le fure avuţia pe care aceştia o crează prin muncă. De cele mai multe ori, înşelarea şi furtul sunt săvârşite cu ajutorul statului acaparat de hoţi.

Pe drumul lung al acestor căutări, am aflat şi de ce mi-a fost mie greu să mă apropii de adevăr, dar şi de ce oamenilor, în general, economiştilor, în speţă, le-a fost atât de greu să se apropie de adevărul economic, de răspunsul la cele două întrebări, mai sus menţionate.

Am aflat că, pentru a dispune de bunurile şi serviciile de care au nevoie pentru a-şi asigura bunăstarea, oamenii trebuie să muncească, adică să-şi folosească forţa mâinilor şi a minţii, pentru a transforma resursele oferite de natură în aceste bunuri şi servicii. Am aflat, însă, că, pentru a ajunge la resursele oferite, gratuit, de natură, cei care muncesc, care crează avuţie, au nevoie de capital, adică de bunuri de producţie, bunuri create de om, care nu mai sunt oferite, gratuit, de natură. Am aflat, apoi că aceste bunuri, aceste capitaluri, ajung să nu mai fie însuşite de cei care le crează, de cei care le produc.

Am aflat, astfel, că oamenii, o parte dintre ei, au pus la cale un sistem diabolic prin care capitalul este însuşit de un număr minuscul de oameni şi este folosit, apoi, pentru a-i deposeda pe cei care crează avuţia de o parte tot mai mare a acestei avuţii. Este cea mai sofisticată invenţie concepută de om pentru a-şi satisface instinctul de lăcomie, pentru a se îmbogăţi prin jefuirea semenilor. La scară planetară, mai puţin de 100 de astfel de monştri au ajuns să stăpânească mai multă avuţie decât cei mai săraci 3 miliarde şi jumătate de oameni. De aceea sistemul este atât de greu de înţeles de către cei mulţi. De aceea este şi va fi atât de greu de schimbat.

Stăpânirea capitalului, obţinerea proprietăţii asupra capitalului înseamnă obţinerea dreptului de însuşire a unei părţi din avuţia creată prin munca celor care participă la activitatea economică, aceea prin care se produc bunurile şi serviciile destinate consumului omenesc, bunăstării oamenilor.

Capitalul îi dă proprietarului său nu numai dreptul de a-şi însuşi o parte din avuţia creată de proprietarul forţei de muncă, de muncitor, prin folosirea capitalului, ci şi puterea de a hotărî cât din avuţia creată revine proprietarului capitalului şi cât revine proprietarului forţei de muncă.

Am aflat, astfel, că economia „liberală”, aceea în care proprietarii capitalului hotărăsc raportul dintre salarii şi profituri, fără nici o intervenţie din partea societăţii, a statului, se transformă, implacabil, în economie oligarhică, economie în care capitalul se concentrează în proprietatea privată a unei minorităţi, care îşi însuşeşte o parte tot mai mare din avuţia creată în economie, în timp ce o parte tot mai mare a cetăţenilor devine tot mai săracă. Oligarhii folosesc avuţia pe care şi-o însuşesc pentru consum parazitar, pentru distrugerea concurenţei, pentru frânarea progresului tehnic, pentru cucerirea şi subordonarea puterii politice, pentru ducerea de războaie de cucerire de resurse naturale, de forţă de muncă ieftină, de pieţe de desfacere.

Comunismul, conceput de Karl Marx ca antidot împotriva oligarhizării capitalului, a scos capitalul din proprietatea oligarhică, a unei minorităţi, dar l-a pus în proprietate comună, administrată, însă, de stat, dreptul de proprietate asupra capitalului fiind exercitat, în ultimă instanţă, de un singur om, conducătorul partidului unic şi al statului comunist. Această concentrare totală a dreptului de proprietate asupra capitalului a făcut din economia comunistă forma absolută a economiei oligarhice.

Economia comunistă a permis şi permite – a se vedea exemplul Chinei – o acumulare masivă şi accelerată de capital, generatoare de capacităţi de producţie şi de locuri de muncă, de progres economic. Această acumulare de capital se face, însă, cu preţul menţinerii unor salarii de mizerie, pentru majoritatea celor care muncesc, care crează capital şi avuţie, dar şi cu preţul inhibării spiritului de iniţiativă economică, al inovaţiei, al concurenţei, al progresului tehnic, al eficienţei. La care se adaugă preţul restrângerii drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, inclusiv dreptul de a deţine capital în proprietate privată.

Viitorul nu este nici al economiei capitaliste oligarhice, nici al economiei comuniste.

Acest adevăr fusese spus încă de la sfârşitul secolului al 19-lea, de către mai mulţi reprezentanţi ai curentului de gândire economică denumit distributism.

Distributiştii au sesizat, corect, şi defectele economiei capitaliste oligarhice şi pe cele ale economiei comuniste, chiar înainte ca aceasta din urmă să fie pusă în practică. Amândouă aduc majoritatea cetăţenilor la starea de sclavi. Concluzia la care ajung distributiştii este aceea că mijloacele de producţie, cum le numesc ei, deci, capitalul, cum îl numesc şi eu, printre alţii, trebuie să se afle în proprietatea privată a celor care muncesc, care produc bunuri şi servicii, mărfuri. Proprietatea asupra capitalului să fie larg distribuită în masa cetăţenilor. Concluzie cu care sunt 100% de acord.

Problema este cum facem ca acest capital să ajungă şi să rămână în proprietatea privată a celor mulţi, a celor care îl crează. Distributiştii nu au răspuns la această întrebare. Cel puţin din ce ştiu eu, până la data când scriu aceste rânduri.

În 1990, având în vedere că tot capitalul acumulat de cetăţenii României se afla în proprietatea comună, respectiv, în proprietatea socialistă, de stat, a întregului popor, sau de grup, a cooperatorilor, am propus trecerea, imediată şi integrală, a acestui capital în proprietatea privată a tuturor cetăţenilor ţării. A se vedea, în Anexa nr. 1 din acest volum, articolul “Restructurarea economiei româneşti”, publicat, prima dată, într-o formă prescurtată, în ziarul Adevărul, din 13-14 februarie 1990, precum şi, în Anexa nr. 2, “Proiectul de lege privind împroprietărirea populaţiei României”, text publicat, prima dată, în ziarul Adevărul din data de 14 august, 1990, proiect cunoscut, apoi, sub denumirea de “Varianta Cojocaru”.

Punerea în aplicare a propunerilor făcute de mine în 1990 ar fi însemnat nu numai un act de dreptate pentru poporul român, dar şi un pas important pentru construcţia, în România, a unei economii democratice, în care capitalul ar fi fost larg distribuit în masa populaţiei, astfel încât şi profiturile ce urmau a fi realizate cu acest capital ar fi intrat în posesia noilor săi proprietari, cetăţenii României.

Guvernanţii României au respins “Varianta Cojocaru”, au respins economia democratică şi au adoptat şi pus în practică Legea 15/1990, lege prin care au trecut capitalul din proprietatea comună, a întregului popor, în proprietatea PRIVATĂ a statului. Prin Banca Naţională a României, au dat drumul la tiparniţa de bani, au generat o inflaţie galopantă, cu ajutorul căreia au înjumătăţit puterea de cumpărare a salariilor şi pensiilor şi au pus pe butuci întreprinderile pe care le trecuseră în proprietatea privată a statului. Au adoptat şi pus în practică legile “privatizării”, prin care au scos la vânzare, la mezat, la preţuri de nimic, capitalul pe care îl furaseră de la cetăţeni, prin Legea 15/1990. Au trecut, astfel, cvasi gratuit, în proprietatea privată, a lor, a guvernanţilor şi a străinilor, a corporaţiilor transnaţionale, cea mai mare parte a acestui capital. O bună parte din capital a fost distrus, prin demolarea fabricilor şi vânzarea utilajelor lor ca fier vechi, pentru a face rost, repede, de bani lichizi, pe care să-i transforme în bunuri de consum de lux – vile, jeepuri, iahturi etc – sau să-i transfere în afara ţării. Partea nedistrusă a capitalului “privatizat” produce profituri uriaşe pentru noii săi proprietari, profituri care fie sunt transformate în bunuri de consum de lux fie sunt transferate în afara ţării. Noii proprietari ai capitalului românesc nu au nici un interes să facă investiţii în România. Ei ştiu că nu au plătit preţul cuvenit pentru capitalul însuşit prin “privatizare” şi nu doresc altceva decât să exploateze acest capital până la uzarea lui completă, după care pleacă, de unde au venit, pentru a scăpa de răspundere.

Prin “privatizare”, în România, economia comunistă a fost transformată, direct, în economie oligarhică, o economie în care capitalul naţional a ajuns în proprietatea unei minorităţi, formată din guvernanţi profitori şi din corporaţii transnaţionale, majoritatea cetăţenilor rămânând fără capital şi fără şansa de a mai deveni proprietari de capital, ca urmare a salariilor şi pensiilor de mizerie, pe care le primesc de la oligarhi.

În ultimii ani, pornind de la noua stare a capitalului românesc, de la efectele “privatizării”, am conceput noi versiuni ale Variantei Cojocaru, prin care să se ofere tuturor românilor şansa de a deveni proprietari de capital şi să se construiască o economie democratică, productivă şi competitivă.

A devenit tot mai clar, pentru mine, că chiar dacă, în 1990, s-ar fi aplicat Legea Cojocaru şi cetăţenii României ar fi fost împroprietăriţi cu tot capitalul acumulat până în 1989, lăsarea liberă a economiei, fără intervenţia societăţii, a statului, ar fi generat, implacabil, pe termen lung, oligarhizarea economiei româneşti, concentrarea capitalului în proprietatea unei minorităţi, lucru confirmat şi de evoluţia din ultimul secol a proprietăţii asupra capitalului la scară planetară.

La originea oligarhizării capitalului, a bogăţiei, în general, care generează, automat accentuarea sărăcirii majorităţii, stă lăcomia nemăsurată a omului, care nu poate fi contracarată cu ajutorul preceptelor morale. Nu poate fi contracarată cu intervenţii din afara sistemului economic. Trebuie găsit un antidot, care să fie parte componentă a sistemului economic.

Aşa am ajuns la concluzia că trebuie găsit un mecanism economic, financiar, care să contracareze oligarhizarea capitalului, concentrarea capitalului în proprietatea privată a unei minorităţi, un mecanism financiar care să sancţioneze acumularea excesivă de capital, dar care să şi alimenteze, continuu, acumularea de capital în mica proprietate privată, astfel încât aceasta din urmă, mica proprietate, să rămână, mereu, dominantă.

Aşa am ajuns la mecanismul financiar descris în Legea Cojocaru privind construcţia economiei democratice. El constă în crearea unui fond de investiţii, pe care l-am numit în mai multe feluri, cel asupra căruia m-am oprit, în final, fiind cel de capital distributiv. Acest fond se alimentează, în principal, din impozitul progresiv pe marile proprietăţi. Impozitul progresiv sancţionează acumularea excesivă de bogăţie, oricare ar fi căile de însuşire a acesteia. Banii acumulaţi în fond sunt distribuiţi, gratuit, cetăţenilor, pentru a fi investiţi de aceştia, transformaţi în capital productiv – terenuri, construcţii, maşini, utilaje, echipamente etc – capital care intră în proprietatea lor privată. Suma primită de fiecare este stabilită ţinând seama de valoarea capitalului naţional existent la data când începe funcţionarea sistemului. Fiecare cetăţean poate accesa o singură dată suma convenită prin lege.

Tot căutând economia democratică, adică economia care să asigure maximizarea bunăstării celor care crează avuţia şi minimizarea bunăstării hoţilor, am descoperit, treptat, că o astfel de economie nu poate exista şi nu poate funcţiona pe baza principiilor „mâinii invizibile” a lui Adam Smith. Nici economia oligarhică nu funcţionează pe baza acestor principii. Dimpotrivă.

Economia rămâne o componentă distinctă a sistemului social, a societăţii omeneşti, care funcţionează în conformitate cu propriile ei legităţii, mai mult sau mai puţin cunoscute de cei mulţi, dar existente. Economia se supune, însă, oricând şi oriunde, normelor de convieţuire socială stabilite de către puterea politică, prin legile impuse de această putere.

Am înţeles, treptat, că între economie şi politică nu funcţionează o relaţie de determinare lineară, de la dreapta la stânga, sau invers, ci o relaţie de codeterminare. Puterea politică poate, prin Constituţie şi prin legile subsecvente, să construiască instituţii statale şi politici care să susţină oligarhizarea capitalului, sau invers, democratizarea capitalului. Pe de altă parte, economia oligarhică va impune, oriunde şi oricând, controlul statului de către oligarhi, folosirea statului ca instrument de îmbogăţire a oligarhilor, prin jefuirea creatorilor de avuţie. Invers, economia democratică va impune, oriunde şi oricând, controlul statului de către popor, de către cei mulţi, împiedicarea jefuirii creatorilor de avuţie de către hoţi.

Economia democratică nu poate fi creată şi nu poate funcţiona decât în interiorul unui stat democratic, în care puterea politică, puterea de a adopta şi a impune legi, este exercitată de popor, nu de „reprezentanţi” aserviţi oligarhilor.

Când, încă, mai putea fi adoptată şi pusă în aplicare Legea privind împroprietărirea populaţiei României, am elaborat o primă schiţă constituţională, publicată, atunci, în ziarul România Liberă, din data de 20 martie 1991, sub denumirea de Alternativa „ALFA” pentru o Românie democratică şi reunită, în care propuneam principiile fundamentale care ar fi trebuit, atunci, să fie avute în vedere la construcţia, în România, atât a unui stat popular, cu adevărat democratic, cât şi a unei economii democratice. Republic acest prim PROIECT DE ŢARĂ, în acest volum, în Anexa nr. 3. În Anexa nr. 4 este republicată şi reacţia faţă de acest proiect a Preşedinţiei României de la acea dată.

În ultimele două decenii, am publicat multe articole referitoare la raportul dintre politică şi economie.

În anul 2008, pe site-ul www.variantacojocaru.ro, am publicat un nou PROIECT DE ŢARĂ pentru România, sub denumirea de Doctrina Populară, dezvoltată, ulterior, în mai multe versiuni, una din acestea formând Programul Politic al Partidului Poporului, cel adevărat, nu cel înfiinţat de mafia politică, prin încălcarea legii, pentru escrocarea electoratului român, în alegerile locale şi parlamentare din anul 2012, din care republic, aici, în Anexa 5, un extras, care se referă la construcţia statului popular şi a economiei democratice.

Imediat după alegerile parlamentare din decembrie 2012, câştigătorii acestor alegeri, în frunte cu prim-ministrul Guvernului, au invadat ecranele televizoarelor cu declaraţiile lor referitoare la necesitatea revizuirii Constituţiei României, care ar trebui făcută, spuneau ei, deoarece este musai ca România să fie regionalizată, fiindcă, altfel, ţara nu va mai putea primi fondurile de la Uniunea Europeană.

Ştiind bine că România fusese regionalizată cu 10 ani în urmă, în conformitate cu normele Uniunii Europene şi văzând că, de fapt, politicienii în cauză urmăresc să transfere regiunilor atribuţii ale suveranităţii naţionale, ceea ce ar constitui un pas ireversibil către destrămarea statului român, având în vedere şi preocupările mele anterioare privind necesitatea unei noi Constituţii a României, care să scoată statul din ghearele oligarhilor şi să-l repună sub controlul poporului, la începutul lunii ianuarie 2013, am lansat o chemare către toţi cei interesaţi să participe la iniţierea unui proiect cetăţenesc de revizuire a Constituţiei României.

Conform prevederilor articolului 150 din actuala Constituţie a României, revizuirea Constituţiei poate fi iniţiată de Preşedintele României la propunerea Guvernului, de cel puţin o pătrime din numărul deputaţilor sau al senatorilor, precum şi de cel puţin 500.000 de cetăţeni cu drept de vot. Cetăţenii care iniţiază revizuirea Constituţiei trebuie să provină din cel puţin jumătate din judeţele ţării, iar în fiecare din aceste judeţe sau în municipiul Bucureşti trebuie să fie înregistrate cel puţin 20.000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative.

În baza acestor prevederi constituţionale, a fost adoptată Legea nr. 189/1999 privind exercitarea iniţiativei legislative de către cetăţeni, care detaliază procedura prin care poate fi dusă la îndeplinire iniţiativa cetăţenească de revizuire a Constituţiei, procedură care cuprinde următoarele etape:

–         constituirea unui Comitet de Iniţiativă pentru promovarea proiectului, format din cel puţin 10 cetăţeni cu drept de vot;

–         redactarea proiectului de lege privind revizuirea Constituţiei şi a Expunerii de motive;

–         obţinerea avizului consultativ al Consiliului Legislativ;

–         publicarea proiectului în Monitorul Oficial al României, împreună cu Expunerea de motive, cu Avizul Consiliului Legislativ şi cu Declaraţia de constituire a Comitetului de Iniţiativă, autentificată de un notar public;

–         strângerea celor 500.000 de semnături, în termen de cel mult 6 luni de la data publicării proiectului în Monitorul Oficial;

–         depunerea proiectului la Parlamentul României, împreună cu cele 500.000 de semnături;

–         trimiterea de către Parlament a proiectului şi a semnăturilor la Curtea Constituţională, care se pronunţă asupra constituţionalităţii proiectului, în termen de 60 de zile;

–         luarea în dezbatere a proiectului de către Parlament, care poate să-l adopte, sau să-l respingă;

–         dacă Parlamentul adoptă proiectul, acesta este supus aprobării poporului, prin referendum.

Se vede cât de greu este parcursul impus cetăţenilor care îndrăznesc să aibă o iniţiativă de revizuire a Constituţiei României şi cât de mici sunt şansele ca o astfel de iniţiativă să reuşească.

În ciuda acestor dificultăţi şi oprelişti, am pornit la treabă. Ne-am strâns, treptat, într-o mică echipă de români inimoşi, de diverse orientări politice, sau fără, de diverse profesii şi niveluri de pregătire, din capitală şi din provincie, însufleţiţi de obiectivul conceperii unei Constituţii care să scoată ţara din marasm. Pe data de 16 martie 2013, am finalizat redactarea proiectului de lege privind revizuirea Constituţiei României, inclusiv Expunerea de motive, cerută de lege, am convocat pe cei 24 membri ai Comitetului de Iniţiativă, ne-am prezentat în faţa Notarului Public, care a autentificat Declaraţia de constituire a Comitetului de Iniţiativă. Am semnat, cu toţii, cele trei documente.

Lista membrilor Comitetului de Iniţiativă constituit la data de 16 martie 2013 este prezentată în Anexa nr. 6, în acest volum.

Imediat după constituire, Comitetul de Iniţiativă a adoptat o hotărâre care prevede ca toţi cetăţenii care participă la acţiunea de susţinere şi promovare a proiectului cetăţenesc de revizuire a Constituţiei să se organizeze în Mişcarea pentru CONSTITUŢIA CETĂŢENILOR (MCC), o mişcare civică, fără personalitate juridică, din care pot face parte toţi cei care susţin acest proiect, indiferent de convingerile lor politice, sau de altă natură.

Conform prevederilor legii, am depus proiectul de revizuire la Consiliul Legislativ al României, în vederea obţinerii avizului consultativ al acestuia, pe care l-am primit în termenul legal, de 30 de zile.

Între timp, şi-a început activitatea Forumul Constituţional, condus de domnul Cristian Pârvulescu, care a organizat mai multe dezbateri, în mai multe oraşe ale ţării, pe care le-am urmărit cu atenţie, dezbateri în care s-au formulat numeroase propuneri, culese, în final, într-un Raport al Forumului, publicat pe site-ul acestuia.

Am urmărit, cu aceiaşi atenţie, şi dezbaterile care au avut loc în Comisia parlamentară, condusă de domnul Crin Antonescu, constituită cu scopul redactării unui proiect de revizuire a Constituţiei României, evident, ca iniţiativă a parlamentarilor, comisie în care s-au făcut, de asemenea, propuneri valoroase, din păcate, multe neluate în considerare la redactarea textului final al proiectului lor de revizuie, aşa cum nu au fost luate în considerare nici multe din propunerile făcute în Forumul Constituţional.

Având în vedere şi observaţiile făcute de Consiliul Legislativ, multe dintre ele corecte, dar şi numeroasele propuneri făcute în cadrul dezbaterilor organizate de Comitatul de Iniţiativă, de Forumul Constituţional, de Comisia Parlamentară, am hotărât să refacem proiectul nostru de revizuire a Constituţiei, să reluăm, încă o dată, procedura prevăzută de lege pentru promovarea proiectului.

Am păstrat neschimbate ideile care formează structura de rezistenţă a Constituţiei Cetăţenilor, cum sunt cele referitoare la exercitarea suveranităţii naţionale de către popor prin referendum, controlul poporului asupra statului, reala separaţie a puterilor statului, republica prezidenţială, scoaterea justiţiei de sub controlul celorlalte puteri ale statului, crearea de noi autorităţi ale statului (mediatică, financiară, electorală, morală, statistică, ştiinţifică), construcţia economiei democratice.

Am reanalizat toate articolele actualei Constituţii, ca şi toate amendamentele propuse în versiunea din martie, am modificat şi completat multe articole, am adăugat altele noi, am anulat altele. Am beneficiat de colaborarea tuturor membrilor Comitetului de Iniţiativă constituit pe data de 16 martie 2013, ca şi a celor care mi s-au alăturat ulterior. Menţionez ajutorul pe care l-am primit din partea domnilor Marian Ilie, Viorel Gligor, Petrică Dima, Miron Manega.

Am beneficiat de colaborarea domnului Ioan Roşca, inginer de sisteme, specializat, însă, în studierea dreptului, inclusiv a celui constituţional, cel mai îndârjit şi competent acuzator al regimului comunist, ca şi al celui fesenist, din câte cunosc eu, cu care am lucrat cot la cot multe zile, în faţa calculatorului, schimbând locul la tastatură, cu acorduri şi dezacorduri, convenind, în final, asupra multor formulări, renunţând, reciproc, la altele.

Am beneficiat de colaborarea domnului profesor Florian Colceag, cu care am avut mai multe întâlniri de lucru, la care au participat şi alţi membri ai Comitetului de Iniţiativă, de la care am primit nu numai multe idei şi propuneri valoroase, încorporate, în final, în textul proiectului, dar şi multă încurajare, datorită căruia CONSTITUŢIA CETĂŢENILOR a ajuns şi în atenţia domnului Ionel Haiduc, Preşedintele Academiei Române, cu care am avut două întâlniri, în cadrul cărora am avut posibilitatea să prezentăm acestui înalt for ştiinţific proiectul nostru cetăţenesc de revizuire a Constituţiei României.

Am beneficiat de colaborarea domnului academician Gheorghe Sin, Preşedintele Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice, fostul meu coleg de bancă, la Liceul “Sfântul Sava”, din Bucureşti, care a avut amabilitatea de a se apleca asupra proiectului nostru şi a face mai multe observaţii şi propuneri, care ne-au fost de folos la definitivarea textului acestuia.

Am beneficiat de colaborarea domnului profesor universitar doctor Ilie Bădescu, directorul Institutului de Sociologie al Academiei Române, cu care am avut mai multe întâlniri, dedicate proiectului de revizuire a Constituţiei, la care au participat şi specialişti ai Institutului, în cadrul cărora am obţinut multe idei şi propuneri, inclusiv ideea de a include în Constituţie instituţia asociaţiilor comunitare.

Am beneficiat de colaborarea domnului profesor universitar doctor Alexandru Melian, filolog, un bun cunoscător al dreptului constituţional şi al statului organic visat de Mihail Eminescu, stabilit în Franţa, care, prin internet, mi-a trimis multe idei şi propuneri pe care le-am luat în considerare la redactarea textului final al proiectului de revizuire.

Am beneficiat de colaborarea domnului Mihai Albici, secretar executiv al Uniunii Juriştilor din România, atât prin faptul că s-a aplecat asupra textului proiectului nostru şi ne-a comunicat mai multe observaţii şi propuneri, care ne-au fost de folos, cât şi prin faptul că ne-a pus la dispoziţie datele de contact ale mai multor jurişti români, specializaţi în drept constituţional.

Am beneficiat de multe propuneri formulate în cadrul Forumului Constituţional, inclusiv de specialişti în drept constituţional şi drept internaţional, cum sunt Prof. Univ. Dr. Viorel Mihai Ciobanu, Prof. Univ. Dr. Ion M. Anghel, Prof. Univ. Dr. Dan Claudiu Dănişor, propuneri respinse de Comisia Parlamentară, dar reţinute de Comitetul de Iniţiativă.

Nu am beneficiat, direct, de colaborarea nici unui membru al Asociaţiei Române de Drept Constituţional, deşi am contactat mulţi dintre membrii acestei asociaţii, inclusiv pe doamna Genoveva Vrabie, preşedinta asociaţiei, toţi răspunzându-mi că exact atunci, în perioada în care am solicitat sprijinul lor, lunile octombrie, noiembrie, 2013, erau implicaţi în alte proiecte.

Am beneficiat, în schimb, de colaborarea domnului Mihai Seidner, un tânăr avocat, adus în echipa noastră de domnul profesor Colceag, ale cărui critici, făcute de pe poziţia juristului bine intenţionat, ne-au ajutat să facem multe corecţii în etapa finală de redactare a textului constituţional. Aşa am ajuns la a doua versiune a textului proiectului cetăţenesc de revizuire a Constituţiei României.

Pe data de 10 decembrie 2013, am convocat, la Bucureşti, un nou Comitet de Iniţiativă, în care au intrat şi membri noi, dar şi membri ai Comitetului constituit la 16 martie 2013. Lista membrilor Comitetului de Iniţiativă constituit pe data de 1o decembrie 2013 este publicată, în acest volum, în Anexa nr.7.

Comitetul de Iniţiativă a votat, articol cu articol, noul text al proiectului, făcându-se ultimele retuşări ale acestuia, după care proiectul de lege, împreună cu Expunerea de motive şi cu Declaraţia de constituire a Comitetului de Iniţiativă, a fost depus la Consiliul Legislativ, s-a obţinut avizul acestuia, astfel încât, toate cele patru documente au fost publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 100 din data de 10 februarie 2014. Din acest moment, se scurg cele 6 luni în care trebuie strânse 500.000 de semnături pentru susţinerea proiectului.

În Anexa nr. 8, din acest volum, este prezentat TABELUL COMPARATIV, care pune faţă-n-faţă textul actualei Constituţii a României şi textul Constituţiei Cetăţenilor.

Aşa cum stau lucrurile pe teren, în momentul când scriu aceste rânduri, sunt puţine şanse să strângem cele 500.000 de semnături, până la data de 10 august 2014.

Continuă embargoul mediatic împotriva noastră. Deşi, imediat după publicarea proiectului în Monitorul Oficial al României, am informat despre acesta toate ziarele şi posturile de radio şi televiziune, nici unul nu a găsit de cuvinţă să aducă la cunoştinţa publicului român proiectul CETĂŢENESC de revizuire a Constituţiei României. Am fost lăsaţi să ne prezentăm proiectul constituţional timp de două luni şi jumătate, la postul de televiziune NAŞUL TV, în emisiunea „Trezeşte-te Gheorghe, Trezeşte-te Ioane”, difuzată la ora 10.30 dimineaţa. Emisiunea a fost întreruptă, brusc, pe data de 1 mai. Ca urmare a acestei emisiuni, Mişcarea pentru CONSTITUŢIA CETĂŢENILOR începuse să se înfiripe, în teritoriu, ca şi acţiunea de strângere de semnături. După întreruperea emisiunii, acţiunea a început să piardă din intensitate. Mulţi dintre concetăţenii noştri sunt descurajaţi, nu mai au încredere în nimeni şi în nimic. Guvernanţii folosesc toată puterea de care dispun pentru a ne împiedică să facem cunoscut proiectul şi să strângem semnăturile cerute de lege. Primarii nu ne permit să ocupăm spaţii publice unde să strângem semnături, ameninţă oamenii noştri, care vor să strângă semnături, cu tăierea pensiilor şi ajutoarelor sociale. Vom continua lupta, chiar dacă nu vom strânge cele 500.000 de semnături până la data de 10 august a.c. Vom continua această acţiune deoarece ştim că de rezultatul ei depinde viitorul nostru, al copiilor noştri, al poporului român.

Sunt multe căi prin care vom putea duce la capăt lupta pentru CONSTITUŢIA CETĂŢENILOR.

Vom putea relua, încă o dată, întreaga procedură prevăzută de lege pentru promovarea unui proiect cetăţenesc de revizuire a Constituţiei României. Oricum, în cadrul dezbaterilor organizate, până acum, de Mişcarea pentru CONSTITUŢIA CETĂŢENILOR, inclusiv, în emisiunea „Trezeşte-te Gheorghe, Trezeşte-te Ioane”, au fost formulate multe opinii şi propuneri care vor trebui luate în considerare la definitivarea noii Constituţii a României, indiferent de data şi modalitatea în care aceasta va fi adoptată.

Mişcarea pentru CONSTITUŢIA CETĂŢENILOR, în alegerile prezidenţiale din noiembrie 2014, va susţine acel candidat care se va angaja să organizeze un referendum naţional pentru adoptarea Constituţiei Cetăţenilor.

În alegerile parlamentare din anul 2016, sau anticipate, dacă va fi cazul, Mişcarea pentru CONSTITUŢIA CETĂŢENILOR va susţine acel partid politic care se va angaja să adopte CONSTITUŢIA CETĂŢENILOR, dacă va câştiga alegerile.

Sunt convins că poporul român va reuşi, în cele din urmă, să aibă o Constituţie care să-l facă stăpân în ţara lui, să-l scoată din sărăcie şi umilinţă, să aibă o economie care să-i aducă bunăstare şi prosperitate. Noi nu facem decât să ne aducem o modestă contribuţie la această reuşită.

Obiectivul Constituţiei Cetăţenilor constă în ÎNLOCUIREA SISTEMULUI politic şi economic OLIGARHIC, existent, acum, în România, cu unul DEMOCRATIC.

În decembrie 1989, o mie de tineri români şi-au dat viaţa pentru a schimba un SISTEM politic bolnav, opresiv, cu unul nou, sănătos, care să aducă libertate şi bunăstare românilor. Din păcate, nu au reuşit decât să dărâme sistemul bolnav. Nu au mai ajuns să pună în locul sistemului dărâmat pe cel visat de ei. Ei au fost măcelăriţi şi ucigaşii lor, prin Contrarevoluţie, au instalat sistemul  oligarhic, corupt şi corupător, care duce România şi poporul român spre pierzanie.

CONSTITUŢIA CETĂŢENILOR oferă actualei generaţii de români şansa să facă O NOUĂ REVOLUŢIE, de data asta una paşnică, prin care să ducă la bun sfârşit revoluţia începută de generaţia din 1989, să repună ţara pe drumul progresului şi bunăstării.

În ultimă instanţă, în baza prevederilor alineatului (1) al articolului 2 din actuala Constituţie a României, poporul român îşi poate organiza, oricând, o ADUNARE CONSTITUANTĂ, care să adopte Constituţia pe care o vrea el. Pentru ca o astfel de Adunare Constituantă să poată fi organizată şi hotărârile ei să fie recunoscute şi în interior şi în afara ţării, este nevoie ca Mişcarea pentru CONSTITUŢIA CETĂŢENILOR să ajungă să fie susţinută de MAJORITATEA românilor cu drept de vot, deci de cel puţin 10 milioane de români. Aceasta înseamnă că, la Adunarea Constituantă, trebuie să participe cel puţin 100.000 de români, din toate judeţele ţării, fiecare participant la Adunare reprezentând, prin procură, 100 de concetăţeni.

Numai o astfel de FORŢĂ îi va alunga de la conducerea statului român pe cei care stăpânesc şi jefuiesc România, numai o astfel de FORŢĂ va adopta şi impune CONSTITUŢIA CETĂŢENILOR, aceea care îi va elibera pe români din sărăcie şi umilinţă.

Poporul român a fost de multe ori victima cotropitorilor şi jefuitorilor, dar şi-a găsit, mereu, drumul spre libertate şi civilizaţie

Două milenii de existenţă şi continuă devenire ne-au dat certificatul de popor învingător.

Vom învinge şi de data aceasta.

Cu Dumnezeu, ÎNAINTE!

Dr. Constantin Cojocaru

30 mai 2014