Arhive categorie: AUTORITĂŢILE STATULUI

CONSTRUCŢIA STATULUI ORGANIC
CAPITOLUL I. AUTORITATEA LEGISLATIVĂ
CAPITOLUL II. AUTORITATEA EXECUTIVĂ
CAPITOLUL III. AUTORITATEA JUDECĂTOREASCĂ.
CAPITOLUL IV. AUTORITATEA MEDIATICĂ.
CAPITOLUL V. AUTORITATEA FINANCIARĂ.
CAPITOLUL VI. AUTORITATEA ELECTORALĂ.
CAPITOLUL VII. AUTORITATEA STATISTICĂ.
CAPITULUL VIII. AUTORITATEA MORALĂ.
CAPITOLUL IX. AUTORITATEA ŞTIINŢIFICĂ.

CONSTRUCŢIA STATULUI ORGANIC

Titlul III al actualei Constituţii a României are denumirea de „AUTORITĂŢILE PUBLICE” şi cuprinde şase capitole: I – Parlamentul; II – Preşedintele României; III – Guvernul; IV – Raporturile Parlamentului cu Guvernul; V – Administraţia publică şi VI – Autoritatea judecătorească.

Acest titlu constituţional este destinat, practic, construcţiei statului român, definirii componentelor statului, a atribuţiilor acestora şi a relaţiilor dintre aceste componente.

Ne amintim că, potrivit alineatului (3) al articolului 1 din Constituţie, statul român este un „stat democratic”, iar potrivit alineatului (4) al aceluiaşi articol, statul român „se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor – legislativă, executivă şi judecătorească – în cadrul democraţiei constituţionale.”

Vom vedea, imediat, că statul român actual, construit prin Constituţia adoptată în anul 1991 şi revizuită în anul 2003, nu este nici democratic (demos=popor, kratos=putere), iar „puterile” lui nu sunt nici separate şi nici în echilibru.

Observăm, mai întâi, că, în titlul III al Constituţiei, cele trei „puteri” din titlul I au devenit „autorităţi” publice. Puterea legislativă este reprezentată de Parlament, puterea executivă de mai multe „autorităţi” (Preşedintele României, Guvernul, Administraţia publică), iar puterea judecătorească este reprezentată de „autoritatea” judecătorească. La capitolul I, destinat prezentării puterii legislative, Parlamentul, este inclusă şi instituţia numită Consiliul Legislativ, „organ consultativ de specialitate” al Parlamentului. La capitolul V, Administraţia publică, sunt incluse şi autorităţile publice locale, care, evident, nu fac parte din „puterile” statului, ele fiind „puteri” ale comunităţilor locale.

În Constituţie, există mai multe autorităţi publice, componente ale statului, care nu sunt incluse în acest titlu III, destinat construcţiei statului. Curtea Constituţională face obiectul separat al titlului V. Curtea de Conturi îşi găseşte locul la Titlul IV, Economia şi finanţele publice, ca şi Consiliul Economic şi Social. Instituţia Avocatului Poporului formează obiectul capitolului IV din cadrul titlului II, Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale.

Componente ale statului român cu un rol deosebit de important în viaţa societăţii româneşti actuale nu îşi găsesc nici un loc în Constituţia României, care nu spune nici un cuvânt despre Banca Naţională a României, Autoritatea de Supraveghere Financiară, Consiliul Naţional al Audiovizualului, Agenţia Naţională de Integritate, Autoritatea Electorală Permanentă, Institutul Naţional de Statistică, Academia Română, Societatea Româna de Televiziune, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe. Toate aceste componente ale statului român, denumite când „autorităţi”, când „instituţii”, când „autonome”, când „independente”, au fost şi sunt create prin legi adoptate de Parlament, ba chiar şi prin ordonanţe şi hotărâri de Guvern, fără ca poporul român să fie întrebat, consultat, în vreun fel. Practic, „arhitectura” statului român nu este concepută şi aprobată de poporul român, prin Constituţie, adoptată prin referendum, aşa cum este normal şi firesc. Statul român este opera „reprezentanţilor”, a celor care s-au instalat la conducerea statului român prin lovitura de stat din decembrie 1989 şi care se menţin la conducerea statului prin manipularea poporului cu ajutorul aparatului de stat, creat şi controlat de ei, şi al mijloacelor de comunicare în masă, al televiziunilor, în speţă, tot de ei create şi controlate.

„Reprezentanţii” şi-au construit un stat al lor, pe care îl prezintă ca fiind statul poporului român. Raţiunea de a fi a statului este aceea de a apăra drepturile şi interesele cetăţenilor, ale poporului. „Reprezentanţii” poporului român au construit un stat care apără drepturile, interesele şi privilegiile lor, ale „reprezentanţilor”, de fapt, ale oligarhilor, care se află în spatele lor.

La articolul 2 al Constituţiei, „reprezentanţii” au scris că „suveranitatea naţională aparţine poporului”, dar, la articolul 61 au scris că „Parlamentul este organul reprezentativ SUPREM al poporului român şi UNICA autoritate legiuitoare A ŢĂRII”. Parlamentul nu este unica autoritate legiuitoare a STATULUI, ci A ŢĂRII. Deasupra Parlamentului nu mai este nimeni, nimic. Nici, chiar, poporul. Numai Parlamentul poate să adopte legi, adică norme care să reglementeze relaţiile dintre cetăţeni, ca şi relaţiile dintre cetăţeni şi statul lor. Poporul nu mai poate să adopte legi. Poporul nu mai este suveran. Poporul a fost deposedat de suveranitatea sa naturală. Printr-o simplă frază, abil formulată şi abil strecurată în Constituţia ţării.

La alineatul (4) al articolului 1 din Constituţie, “reprezentanţii” au scris că statul român „se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor”, dar, iată, că aici, la articolul 61, una dintre puteri, cea legislativă, Parlamentul, devine SUPREMĂ, nu mai este „în echilibru” cu celelalte puteri. Această SUPREMAŢIE a Parlamentului, a puterii legislative, nu este una teoretică, ci una foarte reală, practică. Conform articolului 103, Parlamentul investeşte, adică numeşte Guvernul, principala şi reala componentă a puterii executive. Iată, deci că puterea executivă nu mai este separată de cea legislativă, devenită SUPREMĂ. La articolul 133, aflăm că membrii Consiliului Superior al Magistraturii, aleşi în adunările generale ale magistraţilor, judecători şi procurori, sunt VALIDAŢI de Senat, deci, de o componentă a puterii legislative, SUPREME. Principiul separaţiei puterilor este încălcat, din nou. Consiliul Superior al Magistraturii PROPUNE numirea în funcţie a judecătorilor şi procurorilor, dar numirea este aprobată de Preşedintele României, componentă a puterii executive. O nouă încălcare a principiului separaţiei puterilor. Conform articolului 140, consilierii Curţii de Conturi, organism care controlează modul de formare, de administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public, sunt numiţi de Parlament. Şase din cei nouă judecători ai Curţii Constituţionale sunt numiţi de Parlament, putere legislativă, iar trei sunt numiţi de Preşedintele României, putere executivă. Avocaţii Poporului sunt numiţi de Parlament. Iată cum arată „separaţia” puterilor în Constituţia românilor.

Lucrurile nu se opresc aici. „Reprezentanţii” au introdus în Constituţie, la articolul 117, norma conform căreia „ministerele se înfiinţează, se organizează şi funcţionează potrivit legii”, adoptată de Parlament. Urmează, apoi, norma potrivit căreia „autorităţi administrative autonome se pot înfiinţa prin lege organică”, adică tot de Parlament. În baza acestor norme constituţionale, Parlamentul României a creat o adevărată caracatiţă statală, compusă din zeci de „autorităţi”, „agenţii” şi „instituţii publice”, toate „autonome”, dar numai cu numele, deoarece toate se află sub controlul puterii SUPREME. Conducătorii acestor autorităţi, agenţii şi instituţii sunt numiţi direct de Parlament, sau de primul ministru, numit şi el de Parlament. Toţi aceşti conducători de autorităţi, agenţii şi instituţii datorează carierele şi salariile lor celor care i-au numit în funcţie, adică membrilor Parlamentului, iar o astfel de „datorie” se plăteşte în contracte de milioane de euro încheiate de autorităţi, agenţii şi instituţii cu firmele parlamentarilor, sau cu posturi bine plătite pentru rudele, prietenii şi asociaţii parlamentarilor. Aici, în amestecul puterii SUPREME în treburile celorlalte componente ale statului, se află focarul SUPREM al corupţiei care a cuprins societatea românească în ultimii 24 de ani.

Câteva exemple. Potrivit Legii 312/2004, Banca Naţională a României este “instituţie publică independentă”, dar potrivit aceleiaşi legi, membrii Consiliului său de administraţie sunt numiţi de Parlament. Potrivit Ordonanţei Guvernului 93/2013, Autoritatea de Supraveghere Financiară este autoritate administrativă “autonomă” şi “independentă”, dar, conform aceleiaşi Ordonanţe, cei 15 membri ai Consiliului Autorităţii sunt numiţi de Parlament. Potrivit Legii 504/2002, Consiliul Naţional al Audiovizualului este o “autoritate publică autonomă”, dar cei 11 membrii ai Consiliului sunt numiţi de Parlament. Potrivit Legii 144/2007 Agenţia Naţională de Integritate este o “autoritate administrativă autonomă”, dar este condusă de un preşedinte, ajutat de un vicepreşedinte, amândoi numiţi de Senat. Potrivit Legii 286/2003, Autoritatea Electorală Permanentă este o „instituţie administrativă autonomă”, dar preşedintele ei este „numit prin hotărâre comună a Senatului şi Camerei Deputaţilor”.

Practic, prin norme constituţionale imprecise şi lacunare, voit formulate astfel, întrega putere în statul român a fost acaparată de Parlament, transformând, astfel, statul român într-un stat totalitar, oligarhic, care exercită puterea în folosul unei minorităţi, în detrimentul marii majorităţi a poporului. Această minoritate este formată din casta politicienilor şi oligarhilor, creată prin lovitura de stat din decembrie 1989 şi prin hoţia numită privatizare, minoritate care a folosit şi foloseşte statul totalitar, creat prin Constituţie, pentru propria sa îmbogăţire, prin deposedarea poporului de avuţia creată de el.

Odată asigurată concentrarea întregii puteri politice în mâinile Parlamentului, prin Constituţie, următorul pas a fost preluarea controlului asupra Parlamentului, lucru realizat prin crearea unui sistem politic şi a unui sistem electoral, care asigură câştigarea perpetuă a alegerilor parlamentare de către reprezentanţii castei politicienilor. În acest scop, Parlamentul a adoptat legile prin care a impus condiţia ca, la crearea noilor partide, să se strângă 25.000 de semnături, candidaţii la alegerile parlamentare să constituie depozite băneşti, cu mult peste posibilităţile omului de rând, subvenţii de la buget să fie acordate numai partidelor parlamentare, timpi de antenă să aibă numai partidele parlamentare, locurile în birourile secţiilor de votare să fie ocupate, cu prioritate, de reprezentanţii partidelor parlamentare etc. În lipsa unor restricţii şi sancţiuni impuse de Constituţie şi de lege, în campaniile electorale reprezentanţii castei politice cheltuiesc sume exorbitante, inaccesibile omului de rând, pentru reclamă electorală, dar şi pentru mituirea electoratului, cu sume de bani, sau cu kilograme de ulei, de zahăr, de mălai, de făină etc. La care se adaugă manipularea voinţei electoratului cu ajutorul mijloacelor de comunicare în masă, al televiziunilor.

Iată, deci, că statul român, creat prin Constituţia adoptată în anul 1991 şi revizuită în anul 2003, nu este, de loc, un stat democratic, în care puterea politică să fie exercitată de popor, ci este un stat totalitar, în care puterea politică este exercitată de o minoritate, reprezentată de casta politicienilor, instalată la conducerea statului român prin lovitura de stat din decembrie 1989. O minoritate lacomă şi trădătoare, care a împins România în prăpastia sărăciei şi umilinţei.

De la această stare de fapt am pornit la elaborarea proiectului nostru de lege privind revizuirea Constituţiei României. De la constatarea că statul român construit prin Constituţia adoptată în anul 1991 şi revizuită în 1nul 2003 este un stat totalitar, un stat controlat de o minoritate, formată din casta politicienilor, care a deposedat poporul român de suveranitatea sa naţională, de puterea sa politică, pe care o exercită în scopul îmbogăţirii acestei caste politice, prin deposedarea poporului atât de resursele naturale ale ţării, cât şi de avuţia creată prin munca lui.

Obiectivul principal al demersului nostru îl reprezintă construcţia unei Constituţii prin care să scoatem statul român de sub controlul mafiei politice, la rândul ei, aflată sub controlul mafiei financiare, autohtone şi transnaţionale, care foloseşte acest stat pentru a ne jefui şi să punem statul român sub controlul poporului şi în slujba poporului, să dăm înapoi poporului şi suveranitatea şi avuţia de care a fost deposedat. Să înlocuim statul totalitar, oligarhic, antinaţional şi antiromânesc, creat prin actuala Constituţie a României, cu un stat popular, democratic, naţional, construit pe temelia valorilor morale supreme ale poporului român: credinţa; demnitatea; libertatea; dreptatea; adevărul; cinstea; onoarea; curajul; munca; spiritul de iniţiativă şi de întreprindere; omenia; ospitalitatea; toleranţa; dragostea pentru semeni, pentru familie, pentru popor şi pentru ţară; neagresiunea şi neamestecul în treburile altor popoare. Pe scurt, să dăm viaţă statului organic al românilor, aşa cum acesta a fost visat de geniul nostru naţional, Mihai Eminescu.

Pentru realizarea acestui obiectiv, am propus următoarele schimbări fundamentale în construcţia statului român:

1. Instituirea controlului direct şi total al poporului asupra statului. Poporul deţine toată puterea, întreaga suveranitate naţională. Prin Constituţie, poporul încredinţează statului, componentelor (puterilor, autorităţilor) acestuia, temporar şi condiţionat, o parte din atributele suveranităţii sale. Nici o componentă a statului nu poate exercita mai multă putere decât aceea care i-a fost încredinţată prin Constituţie. Poporul are nu numai dreptul exclusiv de a aproba arhitectura statului, componentele statului şi atribuţiile acestora, dar şi dreptul exclusiv de a-i numi, prin alegeri, şi a-i revoca, prin referendum, pe membrii Parlamentului şi pe conducătorii tuturor celorlalte componente ale statului.

2. O reală şi totală SEPARAŢIE a componentelor (puterilor, autorităţilor) statului român. Constituţia stabileşte care sunt componentele (puterile, autorităţile) statului şi care sunt atribuţiile acestora. Nici o componentă nu are dreptul să se amestece în treburile celorlalte componente, să numească sau să revoce din funcţie conducătorii sau personalul acestor componente. Conducătorii tuturor componentelor statului sunt aleşi de popor, prin vot universal, mai puţin Preşedintele Parlamentului, care este ales de membrii Parlamentului, aleşi, la rândul lor, de popor. Fiecare componentă a statului este organizată şi funcţionează în baza legilor adoptate de Parlament, sau de popor, prin referendum, cu respectarea prevederilor Constituţiei.

3. Desfiinţarea SUPREMAŢIEI Parlamentului, a puterii legislative. Parlamentul este una din componentele (puterile, autorităţile) statului român, anume aceea pe care poporul o investeşte cu puterea de a adopta legi, norme care reglementează relaţiile dintre cetăţeni şi relaţiile dintre cetăţeni şi statul lor. Cu precizarea că poporul îşi rezervă dreptul de a interveni în procesul de adoptare a legilor, acolo şi atunci când crede de cuviinţă. Poporul poate să adopte legi, prin referendum, în orice domeniu, inclusiv legi prin care să modifice, să completeze, sau să anuleze legi adoptate de Parlament. Parlamentul nu are dreptul să mai numească pe nimeni în nici o funcţie publică în celelalte componente ale statului. El are numai dreptul de a propune poporului demiterea din funcţie a Preşedintelui României şi a preşedinţilor celorlalte autorităţi ale statului, în cazurile în care aceştia încalcă prevederile Constituţiei.

4. Separarea totală a puterii executive de puterea legislativă. Conform actualei Constituţii, puterea executivă în statul român, respectiv puterea de a pune în aplicare legile, se realizează printr-un organism bicefal, compus din Preşedintele României, ales de popor, şi Guvernul României, investit, adică numit de Parlament. Spre deosebire de sistemul prezidenţial, cum este cel din Statele Unite ale Americii, de exemplu, în care Preşedintele, ales de popor, este şeful Guvernului, având puterea de a-i numi şi revoca pe membrii acestuia, în România a fost creat un aşa-zis sistem semiprezidenţial, în care preşedintele nu controlează şi nu răspunde de activitatea Guvernului, deoarece şeful şi membrii Guvernului sunt numiţi de Parlament. De fapt, în acest sistem semiprezidenţial, de activitatea Guvernului, deci a puterii executive, aceea care consumă aproape toate resursele financiare ale statului, nu răspunde nimeni. Nici Parlamentul, care aruncă vina pe puterea executivă, teoretic, conform Constituţiei, „separată” de cea legislativă, nici Preşedintele României, care aruncă vina pe Guvernul numit de Parlament. Nici, chiar, Guvernul, care aruncă vina pe legile adoptate de Parlament. Am arătat că această organizare a puterii executive a statului român are consecinţe nefaste, cea mai gravă dintre acestea fiind corupţia la cel mai înalt nivel al statului, de unde se difuzează în toate structurile statului şi ale întregii societăţi.

Pentru eliminarea acestui focar de ineficienţă şi de corupţie şi pentru sporirea responsabilităţii în exercitarea puterii executive, am propus instituirea sistemului prezidenţial, în care Preşedintele României să aibă puterea de a numi şi revoca pe primul-ministru şi pe ceilalţi membrii ai Guvernului, şi să răspundă, astfel, direct, în faţa poporului, pentru activitatea desfăşurată de Guvern.

5. O nou model de organizare a exercitării puterii executive. Am văzut că, pe lângă organismul bicefal reprezentat de Preşedintele României şi Guvernul României, în baza prevederilor articolului 117 din Constituţie, în statul român, au fost create mai multe „autorităţi” şi „instituţii”, declarate „autonome” şi „independente”, în realitate subordonate Parlamentului, puterea SUPREMĂ. Toate aceste autorităţi exercită, de fapt, părţi ale puterii executive, adică pun în aplicare legi referitoare la diferite domenii ale activităţii sociale. Astfel, Consiliul Naţional al Audiovizualului pune în aplicare legislaţia care reglementează activitatea mijloacelor de comunicare în masă, Autoritatea de Supraveghere Financiară pune în aplicare legislaţia referitoare la sistemul financiar al ţării, Autoritatea Electorală Permanentă pune în aplicare legislaţia referitoare la organizarea şi desfăşurarea alegerilor şi referendumurilor, Agenţia Naţională de Integritate aplică legislaţia referitoare la asigurarea integrităţii morale a persoanelor care ocupă funcţii publice, Institutul Naţional de Statistică pune în aplicare legislaţia referitoare la organizarea statisticii oficiale în România.

Există, desigur, multe alte autorităţi, agenţii şi instituţii, care îndeplinesc tot atribuţii executive, dar care funcţionează acolo unde le este locul, în subordinea Guvernului. Specific celor menţionate mai sus este faptul că activitatea lor afectează, direct, activitatea tuturor celorlalte componente ale statului. Ele fie furnizează informaţii utile pentru toate celelalte componente ale statului, fie desfăşoară activităţi de supraveghere şi control asupra celorlalte componente. Din această cauză, ele nu trebuie să se afle sub controlul niciuneia dintre componentele statului, ci să fie organizate ca autorităţi distincte ale statului, total separate şi independente. Ele trebuie să se afle sub controlul direct al poporului, ceea ce înseamnă că funcţiile lor trebuie definite prin Constituţie, iar conducătorii lor să fie numiţi, prin alegeri, şi revocaţi, prin referendum, de către popor.

În acest sens, am propus ca, pe lângă cele trei componente „clasice” ale statului – legislativă, executivă, judecătorească – să fie create, prin Constituţie, încă şase componente (autorităţi) ale statului român, separate şi independente faţă de cele trei: Autoritatea Mediatică, Autoritatea Financiară, Autoritatea Electorală, Autoritatea Morală, Autoritatea Statistică, Autoritatea Ştiinţifică. Le vom descrie, pe fiecare în parte, la locul potrivit.

6. Profesionalizarea exercitării puterii politice. Constituţia României adoptată în anul 1991 şi revizuită în anul 2003 nu instituie nici un fel de cerinţe în ceea ce priveşte pregătirea profesională a celor care candidează pentru ocuparea funcţiilor din care se exercită puterea politică şi nici un fel de cerinţe în ceea ce priveşte prezenţa expertizei profesionale în structura organizatorică a autorităţilor statului. Rezultatul este acela că statul român a ajuns să fie condus de analfabeţi şi interlopi, cozi de topor ale oligarhiei financiare, autohtone şi transnaţionale, funcţiile publice fiind câştigate nu prin merite, prin competenţă şi experienţă profesională, ci prin apartenenţa la casta politică, prin fraudarea alegerilor, prin cumpărarea voturilor şi posturilor, prin mită şi şpagă, prin manipularea voinţei politice cu ajutorul banilor şi al mijloacelor de comunicare în masă, al televiziunilor.

Pentru scoaterea statului din ghearele analfabeţilor şi interlopilor şi punerea lui în mâinile profesioniştilor, am propus introducerea de norme constituţionale care, pe de o parte, obligă pe toţi cei care candidează pentru ocuparea de funcţii publice să prezinte dovezi care să ateste că s-au remarcat ca buni profesionişti şi ca cetăţeni de moralitate desăvârşită, iar, pe de altă parte, obligă toate autorităţile statului să aibă în structura lor organizatorică consilii tehnico-ştiinţifice, formate din EXPERŢI, recunoscuţi, ca atare, la nivelul ţării. Aceşti experţi vor fi desemnaţi de organizaţiile profesionale de specialitate şi de către organizaţiile societăţii civile, reprezentate de asociaţiile comunitare. Ei vor avea un mandat de şase ani, mai lung decât mandatul celor ce deţin funcţii politice elective, de patru ani, astfel încât să se asigure continuitatea programelor şi politicilor publice, indiferent de schimbările politice rezultate din alegeri.

7. Consolidarea democraţiei participative directe. Practic, în condiţiile stabilite de normele actualei Constituţii a României, singura intervenţie a poporului în exercitarea suveranităţii, a puterii politice, este participarea sa la alegeri, la desemnarea celor care vor conduce, timp de patru sau mai mulţi ani, diferitele componente ale statului şi ale autorităţilor locale. El mai poate participa la referendum, organizat de Preşedintele României, pe probleme alese de Preşedinte. Poporul nu poate iniţia referendum, nu poate adopta legi, nu îi poate revoca pe cei pe care i-a votat. Poporul nu mai are nici o putere. Toată puterea i-a fost furată de tagma politicienilor.

Am văzut cum casta politică, speculând impreciziile şi lacunele Constituţiei, a reuşit să-şi construiască un regim politic şi electoral care asigură alegerea perpetuă a membrilor săi la conducerea diverselor componente ale statului român şi, apoi, folosirea statului pentru apărarea intereselor şi privilegiilor castei.

Pentru spargerea acestui cerc vicios, este necesar să introducem în Constituţie norme care să permită poporului să-şi exercite plenar şi direct suveranitatea. În acest sens, am propus ca poporul să poată organiza referendum oricând şi în orice domeniu, inclusiv pentru adoptarea de legi şi pentru revocarea oricărei persoane aleasă în orice funcţie publică. Mai mult, am propus introducerea în Constituţie a unui nou titlu, destinat constituirii asociaţiilor comunitare, prin care societatea civilă va participa direct la supravegherea modului în care diferitele componente ale statului şi persoanele alese la conducerea acestora îşi îndeplinesc angajamentele asumate în alegeri şi atribuţiile stabilite prin Constituţie şi prin lege şi va putea să-i sancţioneze direct pe cei care nu îşi îndeplinesc angajamentele şi obligaţiile asumate, revocându-i din funcţii, prin referendum.

Rolul şi structura

SECŢIUNEA 1. Organizare şi funcţionare.

Articolul 61.

Am schimbat denumirea titlului III al Constituţiei, din “Autorităţile publice” în “Autorităţile statului”, pentru ca acest titlu să fie destinat definirii componentelor (autorităţilor) statului naţional, urmând ca “Autorităţile locale”, şi ele publice, să formeze obiectul unui titlu separat (Titlul III.1).

Am împărţit acest titlu III în nouă capitole, astfel: Capitolul I – Autoritatea Legislativă; Capitolul II – Autoritatea Executivă; Capitolul III – Autoritatea Judecătorească; Capitolul IV – Autoritatea Mediatică; Capitolul V – Autoritatea Financiară; Capitolul VI – Autoritatea Electorală; Capitolul VII – Autoritatea Statistică; Capitolul VIII – Autoritatea Morală şi Capitolul IX – Autoritatea Ştiinţifică.

Acum, după depunerea textului proiectului nostru la Consiliul Legislativ şi la Monitorul Oficial al României, în vederea publicării, am realizat că, de fapt, tot aici, în titlul III al Constituţiei, este locul şi al altor componente ale statului, plasate în alte titluri constituţionale. Am în vedere Curtea Constituţională, care face obiectul titlului V, Curtea de Conturi, plastă în titlul IV, Economia şi finanţele publice, Avocatul Poporului, plasat la titlul II, Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale. Vom putea face aceste modificări pe parcursul procesului de definitivare a textului Noii Constituţii. Ele pot fi făcute şi de Consiliul Legislativ, acesta fiind împuternicit, prin lege, să rearanjeze şi să renumeroteze titlurile, capitolele, secţiunile şi articolele Constituţiei.

În actuala Constituţie a României, Autorităţii Legislative, respectiv Parlamentului, îi sunt destinate 19 articole, de la articolul 61 până la articolul 79. Noi am introdus două noi articole: articolul 62.1, cu denumirea de “Candidaturile pentru alegerea membrilor Parlamentului” şi articolul 72.1, cu denumirea “Demiterea Parlamentarilor”. Am abrogat două articole: articolul 65, cu denumirea “Şedinţele Camerelor” şi articolul 75, cu denumirea “Sesizarea Camerelor”, ambele articole devenind fără obiect ca urmare a faptului că în proiectul nostru constituţional am optat pentru un Parlament unicameral, aşa cum a hotărât poporul român prin referendumul din 22 noiembrie 2009. Am propus modificări şi completări în toate celelalte 17 articole ale acestui capitol.

1. Cea mai importantă modificare propusă de noi priveşte articolul 61, care are denumirea “Rolul şi structura” Parlamentului.

Iată textul acestui articol în actuala Constituţie a României:

„(1) Parlamentul este organul reprezentativ SUPREM al poporului român şi UNICA autoritate legiuitoare A ŢĂRII.

(2) Parlamentul este alcătuit din Camera Deputaţilor şi Senat.”

Iată şi modificarea propusă de Comisia Parlamentară, condusă de Crin Antonescu, Preşedintele Senatului României, la alineatul (1) al acestui articol:

„(1) Parlamentul este organul reprezentativ al poporului român, forul SUPREM de dezbatere și de DECIZIE al NAŢIUNII și unica autoritate legiuitoare a ŢĂRII.”

Iată şi textul propus de noi:

“(1) Parlamentul exercită puterea legislativă în statul român, în limitele stabilite prin Constituţie.

(2) Parlamentul nu poate adopta legi, hotărâri sau moţiuni care sunt contrare rezultatului unui referendum naţional valabil.

(3) Poporul poate aproba legi, prin referendum naţional, în orice domeniu, inclusiv legi prin care să modifice, să completeze, sau să anuleze legi adoptate de Parlament.

(4) Parlamentul este alcătuit dintr-o singură Cameră denumită Camera Reprezentanţilor.”

Actuala Constituţie ridică Parlamentul nu numai deasupra celorlalte „organe” reprezentative ale poporului, adică deasupra celorlalte componente ale statului, încălcând principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, principiu înscris la alineatul (4) al articolului 1 din Constituţie, dar şi deasupra poporului, încălcând principiul suveranităţii naţionale, principiu înscris la articolul 2 al Constituţiei.

Comisia Parlamentară, condusă de Crin Antonescu, întăreşte şi mai mult SUPREMAŢIA Parlamentului. Politicienii doresc şi mai multă putere. De fapt, nu politicienii, ci cei care se află în spatele lor: OLIGARHII. Ei doresc ca Parlamentul, pe care ei ajung să-l stăpânească prin fraudarea alegerilor, prin manipularea voinţei electoratului, cu ajutorul banilor şi al informaţiei, să devină for SUPREM DE DECIZIE AL NAŢIUNII. Nu se mulţumesc să fie UNICA autoritate legiuitoare a ŢĂRII, vor să aibă şi puterea de a lua DECIZII în toate componentele statului, nu numai în adoptarea legilor. Vor să aibă putere de a lua decizii şi în domeniul executiv şi în domeniul judecătoresc. Nu se mulţumesc cu puterea de a numi Guvernul, de a valida membrii Consiliului Superior al Magistraturii, de a numii judecătorii Curţii Constituţionale, consilierii Curţii de Conturi etc. Vor să aibă acces DIRECT la decizii în toate structurile statului.

Mai mult, Comisia Parlamentară propune şi introducerea unui nou alineat la articolul 64, cu următorul text:

„Orice persoană de drept public, orice persoană juridică privată şi orice persoană fizică are obligaţia de a se prezenta, direct sau prin reprezentant legal, după caz, în faţa unei comisii parlamentare, în urma invitaţiei scrise primite din partea acesteia, cu respectarea principiului separaţiei puterilor în stat. Activitatea comisiei parlamentare nu se poate substitui organelor judiciare.”

Adăugirea referitoare la „respectarea principiului separaţiei puterilor în stat” şi precizarea că „activitatea comisiei parlamentare nu se poate substitui organelor judiciare” sunt praf în ochii opiniei publice. Odată intrată în vigoare o astfel de normă constituţională, parlamentarii vor putea chema la ordin pe toţi cetăţenii ţării şi pe toţi conducătorii autorităţilor şi instituţiilor statului. Traficul de influenţă se va exercita direct, fără limită şi fără nici o piedică.

Aici, în acest articol 61, este călcâiul lui Ahile al întregului eşafodaj constituţional şi legislativ prin care poporul român a fost deposedat de suveranitate, de puterea politică, acaparată de politicieni şi folosită, apoi, pentru deposedarea poporului de avuţia naţională, de celelalte drepturi şi libertăţi, pentru a fi adus în starea de sărăcie şi de sclavie, pe care o cunoaştem.

Normele constituţionale propuse de noi la acest articol vor repune poporul român în situaţia de stăpân, de deţinător al puterii politice, al suveranităţii. Parlamentul nu va mai fi organul reprezentativ SUPREM, nu va fi nici forul SUPREM DE DECIZIE AL NAŢIUNII, ci numai una din autorităţile statului român, aceea care este împuternicită de popor să adopte legi, nu oricum, ci în limitele stabilite prin Constituţie. Parlamentul nu poate să mai adopte legi care sunt contrare voinţei poporului, exprimată prin referendum. Parlamentul nu mai este UNICA autoritate legiuitoare a ŢĂRII, deoarece şi poporul poate să adopte legi, inclusiv legi prin care să modifice, să completeze, sau să anuleze legi adoptate de Parlament.

Vom vedea că modificările propuse de noi la acest articol 61 al Constituţiei vor determina modificarea întregii construcţii constituţionale.

În Avizul său nr. 47/2014, Consiliul Legislativ al României nu comentează şi nu găseşte nimic în neregulă la propunerile formulate de noi în alineatele (1)-(3) ale articolului 61, ceea ce înseamnă că este de acord cu aceste propuneri. Consiliul Legislativ nu respinge nici alineatul (4), cel prin care noi propunem ca Parlamentul României să fie constituit dintr-o singura Cameră, aşa cum a hotărât poporul român, prin referendumul naţional din 22 noiembrie 2009. Nu îl respinge, dar îl comentează, într-o formă care susţine, de fapt, poziţia Comisiei Parlamentare, condusă de Crin Antonescu, care se preface că nu a auzit nimic de decizia luată de poporul român şi lasă neschimbat alineatul (2) al articolului 61 din actuala Constituţie, care stipulează că „Parlamentul este alcătuit din Camera Deputaţilor şi Senat”. De fapt, Consiliul Legislativ, reia, în Avizul său, un citat dintr-o Decizie a Curţii Constituţionale a României, lucru care arată cât de bine se susţin autorităţile statului român, una pe alta, atunci când vor să calce în picioare voinţa poporului.

Prin Decizia sa nr.799/2011 Curtea Constituţională stabilea faptul că trecerea la un sistem unicameral “nu pune în discuţie niciuna dintre limitele revizuirii prevăzute de art. 152 din Constituţie, ci reprezintă exclusiv o opţiune politică asupra căreia se vor pronunţa participanţii la procedura de revizuire a Constituţiei.

Nu trebuie ignorate totuşi, în exprimarea acestei opţiuni, tradiţia statului român şi avantajele pe care le oferă o structură bicamerală a Parlamentului în raport cu cea unicamerală.

Curtea a reţinut în acest sens că, în mod tradiţional, Parlamentul României a avut o structură bicamerală. Această structură a forului legiuitor, consacrată în anul 1864, prin „Statutul dezvoltător al Convenţiei de la Paris ” al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, a continuat să existe sub imperiul Constituţiilor din 1866, 1923 şi 1938, fiind întreruptă doar în perioada regimului comunist, când reprezentanţa naţională era unicamerală – Marea Adunare Naţională. După revoluţia din decembrie 1989, prin Decretul – lege nr.92/1990 pentru alegerea Parlamentului şi a Preşedintelui României, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.35 din 18 martie 1990, act în baza căruia s-au organizat alegerile din mai 1990, a fost reintrodusă formula bicameralismului. Constituţia din 1991 a preluat, cu unele modificări, această structură a Parlamentului, menţinută cu prilejul revizuirii Legii fundamentale din anul 2003. Modificarea textelor incidente în materie, realizată cu prilejul revizuirii, a vizat doar trecerea la un sistem de bicameralism funcţional.”

De acord că nu trebuie ignorate nici tradiţia statului român, nici avantajele pe care le oferă structura bicamerală a Parlamentului, însă îi invit pe domnii judecători ai Curţii Constituţionale şi pe juriştii Consiliului legislativ să nu ignorăm nici voinţa poporului român, nici starea actuală a societăţii româneşti.

Decizia luată de poporul român în referendumul din 22 noiembrie 2009 este una corectă, care corespunde realităţilor societăţii româneşti din acest moment al istoriei sale.

Fără îndoială că, la dimensiunile României şi ale poporului român, cea mai potrivită formă de organizare a puterii legiuitoare ar fi un Parlament format din două camere, o Cameră a Reprezentanţilor, constituită prin alegeri, şi un Senat, constituit din elita societăţii româneşti, asemănător celui care a funcţionat în baza prevederilor Constituţiei României adoptată în anul 1923. Dintr-un astfel de Senat ar trebui să facă parte, de exemplu: foştii Preşedinţi ai României, foştii prim-miniştri, foştii preşedinţi ai celor două Camere ale Parlamentului, preşedinţii confederaţiilor sindicale, preşedinţii confederaţiilor patronale, mitropoliţii ţării şi conducătorii celorlalte culte recunoscute de statul român, rectorii universităţilor, preşedinţii uniunilor (corporaţiilor) profesionale, foştii preşedinţi ai Academiei Române, foştii guvernatori ai Băncii Naţionale a României etc. Un astfel de Senat ar fi de dorit şi ar fi posibil într-o Românie NORMALĂ.

România de astăzi nu este una NORMALĂ. Este o Românie BOLNAVĂ. „Elita” societăţii româneşti este constituită, cu puţine excepţii, din criminali ai poporului român. Cine să fie membri ai unui astfel de Senat al elitelor României? Ion Iliescu, care a promulgat Legea 15/1990, prin care poporul român a fost deposedat de tot capitalul productiv pe care îl acumulase în 50 de ani de comunism, care a promulgat, apoi, legile „privatizării”, prin care acest capital productiv a fost transformat în vile, iahturi, jeepuri, pentru mafia politică, sau trecut în proprietatea străinilor? Mugur Isărescu, care a generat inflaţia galopantă din anii 90, prin care salariile şi pensiile românilor au fost înjumătăţite, prin care întreprinderile şi băncile româneşti au fost împinse în faliment, pentru a putea fi cumpărate, pe nimic, de guvernanţi şi de străini? Prim-miniştrii Petre Roman, Teodor Stolojan, Nicolae Văcăroiu, Victor Ciorbea, Adrian Năstase, Călin Popescu Tăriceanu, Emil Boc, Victor Ponta, care, toţi, şi-au adus, din plin, „contribuţia” la dezastrul economic, social, politic şi moral al ţării? Preşedinţii de confederaţii sindicale, care au trădat, complet, interesele membrilor de sindicat şi au participat şi ei, alături de preşedinţii de confederaţii patronale, la marele ospăţ al „privatizării”? Preşedinţii de uniuni profesionale, care nu au scos o vorbă împotriva marelui jaf naţional, din care s-au înfruptat şi ei?

Este nevoie de cel puţin un deceniu, în care societatea românească să se VINDECE, să se însănătoşească, să-şi crească o nouă generaţie de oameni politici, de adevăraţi oameni de stat, de o adevărată elită naţională, care să poată constitui Senatul de care va avea nevoie şi pe care îl va merita poporul român. Putem să facem această VINDECARE, cu un Parlament redus la 300 de membri, constituit dintr-o singură Cameră, cu puteri limitate, poporul urmând să-şi reţină puterea de a interveni în procesul de legiferare, pentru a împiedica Parlamentul să legifereze autoritar, în interesul mafiei politice şi financiare, contrar intereselor naţionale. În aceiaşi direcţie, a apărării intereselor naţionale şi împiedicării Parlamentului să devină o anexă legislativă a mafiei politice şi financiare, trebuie să acţioneze şi Preşedintele României, în exercitarea puterii executive a statului, ca şi conducătorii celorlalte componente ale statului român.

VOTAŢI Art. 61. "Rolul şi structură"
Votează
×

Alegerea membrilor Parlamentului

Articolul 62

În actuala Constituţie a României, articolul 62 are denumirea de „Alegerea Camerelor” şi următorul cuprins:

„(1) Camera Deputaţilor şi Senatul sunt alese prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, potrivit legii electorale.

(2) Organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, care nu întrunesc în alegeri numărul de voturi pentru a fi reprezentate în Parlament, au dreptul la câte un loc de deputat, în condiţiile legii electorale. Cetăţenii unei minorităţi naţionale pot fi reprezentaţi numai de o singură organizaţie.

(3) Numărul deputaţilor şi al senatorilor se stabilește prin legea electorală, în raport cu populaţia ţării.”

Noi propunem ca acest articol să fie modificat, astfel:

Denumirea articolului va fi: „Alegerea membrilor Parlamentului”

Articolul va avea următorul cuprins:

„(1) Membrii Parlamentului sunt denumiţi parlamentari şi sunt aleşi prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, pe bază de scrutin de listă, potrivit principiului reprezentării proporţionale, şi pe bază de candidaturi independente, conform legii.

(2) Numărul parlamentarilor este de maxim 300 de persoane.”

Modificarea denumirii articolului este necesară ca urmare a faptului că, la articolul 61, noi am optat pentru alcătuirea Parlamentului dintr-o singură Cameră, deci nu mai poate fi vorba de „Alegerea Camerelor”, ci de „Alegerea membrilor Parlamentului”.

În primul alineat al articolului, am introdus obligativitatea ca alegerile parlamentare să se desfăşoare pe bază de scrutin de listă, potrivit principiului reprezentării proporţionale, şi pe bază de candidaturi independente, conform legii.

Scopul urmărit de noi prin introducerea acestui amendament este acela de a nu mai lăsa la cheremul parlamentarilor să se joace de-a sistemele de vot. Am urmărit să impunem, prin Constituţie, sistemul de alegeri bazat pe scrutinul de listă, potrivit principiului reprezentării proporţionale, cel mai răspândit sistem pentru alegerea membrilor organismelor deliberative ale statelor moderne, care se dovedeşte a fi cel mai eficient, el asigurând o reprezentare echilibrată în Parlament a voinţei electoratului. Alegerile parlamentare din anul 2012 din România au demonstrat cât de nefaste pot fi rezultatele aplicării sistemului de vot uninominal. Prin acest sistem, o mare parte a electoratului ajunge să nu fie reprezentată în Parlament, deşi a votat masiv pentru candidaţii anumitor partide politice, în schimb, ajung în Parlament persoane care au obţinut votul unui număr nesemnificativ de alegători. În plus, sistemul de vot uninominal a fost astfel manipulat de către politicieni, încât numărul de parlamentari a crescut, de la 471 la 588.

Am propus eliminarea alineatului (2) al articolului 62, cel care stabileşte că „organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, care nu întrunesc în alegeri numărul de voturi pentru a fi reprezentate în Parlament, au dreptul la câte un loc de deputat”, deoarece această normă contravine alineatului (2} al articolului 4 din Constituţie, care prevede că „(2) România este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetățenilor săi, fără deosebire de rasă, de NAŢIONALITATE, de ORIGINE ETNICĂ, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială”. Această normă contravine şi alineatului (1) al articolului 16, care prevede că „cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări”. Păi, cum suntem egali în faţa legii, dacă un cetăţean român de etnie română, pentru a ajunge parlamentar, trebuie să obţină voturile a 30.000 de alegători, iar un alt cetăţean român, dar de origine italiană, poate ajunge parlamentar cu 3 voturi? În plus, aşa cum demonstrează experienţa noastră din ultimii ani, punerea în practică a acestei norme constituţionale poate să distorsioneze grav voinţa electoratului, să conducă la formarea de majorităţi parlamentare, care nu mai reflectă voinţa electoratului, majorităţi bine caracterizate în presa timpului, ca fiind „imorale”, sau „toxice”, devenite posibile ca urmare a aplicării acestei norme constituţionale.

Noi am propus ca, prin Constituţie, numărul de parlamentari să fie de maxim 300 de persoane, conform hotărârii poporului român, adoptată în referendumul din 22 noiembrie 2009. Comisia Parlamentară se face că nu a auzit ce vrea poporul şi propune ca alineatul (3) al articolului 62 să aibă următorul text „Numărul deputaţilor nu poate fi mai mare de 300. La acest număr se adaugă reprezentanţii minorităţilor naţionale”. Cum Parlamentul propus de Comisie va continua să fie alcătuit din Camera Deputaţilor şi Senat, rezultă că, la cei 318 deputaţi, Parlamentul, în calitatea lui de for SUPREM de DECIZIE şi de UNICĂ putere legiuitoare A ŢĂRII, va putea să hotărască, prin lege, că Senatul va avea un număr de 200, sau, chiar 3oo de membri.

Candidaturile pentru alegerea membrilor Parlamentului. (Articolul 62.1).

Propunem ca, după articolul 62, să se introducă un nou articol, 62.1, cu denumirea „Candidaturile pentru alegerea membrilor Parlamentului”, cu următorul cuprins:

„(1) Candidaţii la funcţia de parlamentar trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe:

A) să aibă pregătire superioară;

B) să se fi remarcat ca buni profesionişti şi ca cetăţeni de moralitate desăvârşită;

C) să se fi remarcat ca luptători activi pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor României;

D) să prezinte electoratului Programul Legislativ pentru realizarea căruia se obligă să acţioneze, în calitate de parlamentar, dacă va fi ales.

(2) Programul Legislativ constituie contractul electoral al candidatului. El va fi semnat de candidatul la funcţia de parlamentar, va fi tipărit şi pus la dispoziţia electoratului din colegiul în care candidează, pe toată durata campaniei electorale. Un exemplar al acestui document va fi depus la Autoritatea Electorală, la Autoritatea Morală şi la Avocatul Poporului, cu cel puţin 30 de zile înainte de începerea campaniei electorale.”

Poporul român are dreptul să ştie cui îi încredinţează puterea de a adopta legile de care depinde viaţa lui. Lui trebuie să i se prezinte dovezi care să ateste că cei cărora le încredinţează puterea de a da legi sunt români cu înaltă competenţă profesională şi ţinută morală impecabilă, oameni care nu sunt scoşi de partide din cafenele şi cazinouri ca să fure voturi, prin înşelarea electoratului, ci români devotaţi vieţii publice, care au făcut ceva pentru ţară, care şi-au consacrat o bună parte din viţă pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor semenilor.

A venit timpul ca cei care vor să obţină, de la popor, puterea de a da legi, să prezinte electoratului un Program Legislativ, CONCRET, care să precizeze, negru pe alb, care sunt legile pe care candidatul se angajează să le iniţieze şi să le voteze. Acest Program Legislativ va constitui CONTRACTUL ELECTORAL al candidatului. Parlamentarii care vor încălca prevederile contractului electoral, care nu se vor zbate pentru legile propuse în Programul Legislativ, care vor vota legi cu prevederi contrare celor înscrise în Programul Legislativ, nu numai că vor fi demişi din funcţia de parlamentar, prin referendum, dar vor fi şi trimişi în judecată şi condamnaţi, pentru încălcarea contractului, pentru înşelătorie, potrivit legii.

Numai aşa vom pune capăt practicilor cu care s-au obişnuit politicienii români, care una promit în campaniile electorale şi alta fac după ce au câştigat alegerile, fără ca poporul să poată interveni. Numai aşa nu se va mai repeta situaţia creată de USL care a câştigat alegerile din decembrie 2012 promiţând că se va opune proiectului RMGC de exploatare a zăcămintelor auroargintifere, ca şi exploatării gazelor de şist, pentru ca, după câştigarea alegerilor, să trimită jandarmii împotriva celor care protestează împotriva celor două proiecte dezastruoase pentru România. Astfel de lucruri nu vor mai fi posibile după intrarea în vigoare a Constituţiei Cetăţenilor.

VOTAŢI Art. 62. "Alegerea membrilor Parlamentului"
Votează
×

VOTAŢI Art. 62.1. "Candidaturile pentru alegerea membrilor Parlamentului"
Votează
×

Durata mandatului

Articolul 63

La articolul 63, care are denumirea de „Durata mandatului” parlamentarilor, la alineatele (1), (3) şi (4), am înlocuit cele două Camere (Senat şi Camera Deputaţilor) cu Camera Reprezentanţilor, restul textelor acestor alineate rămânând neschimbate, alineatul (5) a rămas neschimbat, dar am modificat cuprinsul alineatului (2), care, în actuala Constituţie, are următorul cuprins:

„(2) Alegerile pentru Camera Deputaţilor şi pentru Senat se desfăşoară în cel mult 3 luni de la expirarea mandatului sau de la dizolvarea Parlamentului.”

Textul propus de noi este următorul:

„(2) Alegerile pentru Camera Reprezentanţilor se desfăşoară în prima duminică a lunii octombrie a anului în care expiră mandatul Camerei, sau tot într-o zi de duminică, în cel mult 45 zile de la data dizolvării Camerei.”

Propunerea noastră este menită să împiedice încercările politicienilor de a folosi stabilirea datei alegerilor în funcţie de interesele lor de moment.

VOTAŢI Art. 63. "Durata mandatului"
Votează
×

Organizarea internă

Articolul 64.

Articolul 64, care se referă la „Organizarea internă” a Parlamentului, în actuala Constituţie, are următorul text:

„(1) Organizarea şi funcţionarea fiecărei Camere se stabilesc PRIN REGULAMENT PROPRIU. Resursele financiare ale Camerelor sunt prevăzute în BUGETELE APROBATE DE ACESTEA.

(2) Fiecare Cameră îşi alege un birou permanent. Preşedintele Camerei Deputaţilor şi preşedintele Senatului se aleg pe durata mandatului Camerelor. Ceilalţi membri ai birourilor permanente sunt aleşi la începutul fiecărei sesiuni. Membrii birourilor permanente pot fi revocaţi înainte de expirarea mandatului.

(3) Deputaţii şi senatorii se pot organiza în grupuri parlamentare, potrivit regulamentului fiecărei Camere.

(4) Fiecare Cameră îşi constituie comisii permanente şi poate institui comisii de anchetă sau alte comisii speciale. Camerele îşi pot constitui comisii comune.

(5) Birourile permanente şi comisiile parlamentare se alcătuiesc potrivit configuraţiei politice a fiecărei Camere.”

Iată şi textul propus de noi”

„(1) Organizarea şi funcţionarea Camerei Reprezentanţilor se stabileşte PRIN LEGE. Resursele financiare ale Camerei SUNT PREVĂZUTE ÎN BUGETUL DE STAT.

(2) Camera Reprezentanţilor îşi alege un birou permanent. Preşedintele Camerei Reprezentanţilor se alege pe durata mandatului Camerei. Ceilalţi membri ai biroului permanent sunt aleşi la începutul fiecărei sesiuni. Membrii biroului permanent pot fi revocaţi înainte de expirarea mandatului.

(3) Parlamentarii se pot organiza în grupuri parlamentare, potrivit regulamentului de organizare şi funcţionare al Camerei Reprezentanţilor.

(4) Camera Reprezentanţilor îşi constituie comisii permanente şi poate institui comisii de anchetă sau alte comisii speciale. În componenţa fiecărei comisii a Camerei Reprezentanţilor intră şi un reprezentant al Uniunii Naţionale a Asociaţiilor Comunitare.

(5) Biroul permanent şi comisiile parlamentare se alcătuiesc potrivit configuraţiei politice a Camerei Reprezentanţilor.”

Deşi par simple, modificările propuse de noi în cele două teze ale alineatului (1) sunt foarte importante. În timp ce actuala Constituţie dă parlamentarilor puterea de a-şi stabili ei propriul Regulament de organizare şi funcţionare şi propriul buget, propunerea noastră reţine această putere la dispoziţia poporului, care poate, PRIN LEGE, adoptată prin referendum, să aprobe şi Regulamentul de organizare şi funcţionare al Parlamentului şi resursele financiare puse la dispoziţia Parlamentului, prin bugetul de stat. Parlamentul nu mai este organul SUPREM în societatea românească, ci POPORUL ROMÂN.

Deosebit de importantă este şi a doua teză introdusă de noi în alineatul (4), aceea care dispune ca, în componenţa fiecărei comisii a Camerei Reprezentanţilor, să intre şi un reprezentant al Uniunii Naţionale a Asociaţiilor Comunitare. Prin acest reprezentant, expert în domeniul de specialitate al comisiei în cauză, societatea civilă va participa direct la pregătirea şi fundamentarea deciziilor Parlamentului şi va fi şi informată direct despre modul în care cererile sale au fost luate în considerare în procesul de legiferare.

VOTAŢI Art. 64. "Organizarea internă"
Votează
×

Şedinţele Camerelor

Articolul 65

În actuala Constituţie, Articolul 65 conţine dispoziţii privind şedinţele celor două Camere (Senat şi Camera Deputaţilor), şedinţe care pot fi separate, sau comune. Ca urmare a opţiunii noastre pentru constituirea Parlamentului dintr-o singură Cameră, am propus abrogarea acestui articol, rămas fără obiect.

VOTAŢI Art. 65. "Şedinţele Camerelor"
Votează
×

Sesiuni

Articolul 66.

La articolul 66, care se referă la sesiunile Parlamentului, la două alineate am înlocuit Senatul şi Camera Deputaţilor cu Camera Reprezentanţilor, am modificat radical alineatul (1) şi am introdus un nou alineat. În actuala Constituţie, alineatul (1) are următorul text:

„(1) Camera Deputaţilor şi Senatul se întrunesc în două sesiuni ordinare pe an. Prima sesiune începe în luna februarie şi nu poate depăşi sfârşitul lunii iunie. A doua sesiune începe în luna septembrie şi nu poate depăşi sfârşitul lunii decembrie.”

Iată şi textul propus de noi:

„(1) Camera Reprezentanţilor se întruneşte în două sesiuni ordinare pe an. Prima sesiune începe la 15 ianuarie şi se termină la 31 iulie. A doua sesiune începe la 1 septembrie şi se termină la 15 decembrie.”

Conform prevederilor alineatului (1) al acestui articol din actuala Constituţii, coroborat şi cu dreptul parlamentarilor de a-şi stabili propriul Regulament de organizare şi funcţionare, cele două vacanţe parlamentare, cumulate, pot ajunge la aproape jumătate din durata fiecărui an calendaristic. Cu plata integrală a salariului şi a celorlalte drepturi. Noi credem că două luni de vacanţă parlamentară pe an sunt suficiente. Evident, noi propunem. Poporul este cel care va hotărî.

VOTAŢI Art. 66. "Sesiuni"
Votează
×

Actele juridice şi cvorumul legal

Articolul 67

La articolul 67, care prevede că actele adoptate de Parlament sunt fie legi, fie hotărâri, fie moţiuni, am schimbat numai „Camera Deputaţilor şi Senatul” cu „Camera Reprezentanţilor”, schimbare determinată de opţiunea noastră pentru un Parlament unicameral.

VOTAŢI Art. 67. "Actele juridice şi cvorumul legal"
Votează
×

Caracterul public al şedinţelor

Articolul 68.

La articolul 68, care se referă la „Caracterul public al şedinţelor” Parlamentului, am păstrat textul alineatului (1), care prevede că şedinţele Parlamentului sunt publice, schimbând numai „cele două camere” cu „Camera Reprezentanţilor”, dar am modificat cuprinsul alineatului (2).

În actuala Constituţie, textul acestui alineat este:

„(2) Camerele pot hotărî ca anumite şedinţe să fie secrete.”

O astfel de normă constituţională contravine şi alineatului (1) din articolul 2 al Constituţiei, care prevede că suveranitatea aparţine poporului, şi alineatului (1) din articolul 69, care prevede că în exercitarea mandatului, deputaţii şi senatorii sunt în serviciul poporului. Este inadmisibil ca parlamentarii, servitori ai suveranului, ai poporului, să dezbată probleme care privesc viaţa şi interesele suveranului, mai mult, să voteze legi care privesc viaţa şi interesele suveranului, în secret, adică astfel încât suveranul să nu cunoască modul în care slujitorii săi şi-au îndeplinit mandatul încredinţat de stăpân, de suveran.

Noi propunem următorul text:

„(2) Voturile parlamentarilor, la fiecare lege, sau hotărâre, adoptată de Camera Reprezentanţilor, sunt la vedere, confirmate prin semnătură, şi sunt prezentate pe site-ul Camerei Reprezentanţilor şi în Monitorul Oficial al României.”

VOTAŢI Art. 68. "Caracterul public al şedinţelor"
Votează
×

Mandatul reprezentativ

Articolul 69

La fel stau lucrurile şi la articolul 69. După ce la alineatul (1) al acestui articol se dispune, corect, că „în exercitarea mandatului, deputaţii şi senatorii sunt în serviciul poporului”, în alineatul (2) se introduce o teză care o anulează pe aceea din alineatul (1), cu următorul cuprins:

„(2) Orice mandat imperativ este nul.”

Ceea ce vrea să spună această găselniţă cu nulitatea mandatului imperativ este că, odată ales, parlamentarul poate să susţină şi să voteze orice, indiferent de ce s-a angajat în faţa celor prin al căror vot a ajuns parlamentar. Culmea, o astfel de poziţie este susţinută de ditamai doctorii în drept constituţional. În lucrarea „Drept constituţional şi instituţii publice”, publicată de Lumina Lex, în anul 2007, la pagina 179, profesorii universitari doctori Constanţa Călinoiu şi Victor Duculescu scriu că „Este de remarcat şi ideea, consacrată într-un text constituţional, potrivit căreia orice mandat imperativ este nul. O asemenea prevedere este FIREASCĂ, deoarece deputaţii şi senatorii, odată aleşi, dobândesc o ANUMITĂ AUTONOMIE faţă de cei care i-au ales şi chiar faţă de formaţiunile politice din care fac parte.” „Ideea de mandat imperativ, continuă cei doi profesori, este, FIREŞTE, inacceptabilă, neputându-se concepe într-un stat de drept ca un deputat sau un senator să fie obligat, în mod expres, nici de alegătorii săi, la susţinerea unei anumite poziţii sau revendicări.” Iată, deci, aici, fundamentarea „doctrinară” atât a traseismului politic cât şi a escrocheriei politice. Politicienii pot promite orice alegătorilor, pot minţi poporul, îl pot înşela, îl pot escroca, cât vor şi cât pot. Ei sunt apăraţi de Constituţie. Ei sunt escroci cu legitimare constituţională. Ei nu au obligaţia de a acţiona şi a vota conform promisiunilor cu care au câştigat voturile alegătorilor. De ce? Simplu. Deoarece aşa este FIRESC într-un STAT DE DREPT.

Deoarece noi credem că un STAT DE DREPT nu poate fi un stat bazat pe legi STRÂMBE, propunem ca acest alineat să aibă următorul text, total opus celui susţinut de „doctrina” statului uzurpator:

„(2) Parlamentarii sunt obligaţi să acţioneze şi să voteze în conformitate cu angajamentele asumate în campania electorală, în care au fost aleşi. Parlamentarul care îşi încalcă angajamentele asumate în campania electorală poate fi demis, prin referendum, potrivit Constituţiei şi legii.”

VOTAŢI Art. 69. "Mandatul reprezentativ"
Votează
×