Arhive categorie: DREPTURILE, LIBERTĂŢILE ŞI ÎNDATORIRILE FUNDAMENTALE

CAPITOLUL I DISPOZIŢII COMUNE
Universalitatea.
Egalitatea în drepturi.
Cetăţenii români în străinătate.
Cetăţenii străini şi apatrizii.
Extrădarea şi expulzarea.
Tratatele internaţionale privind drepturile omului.
Accesul liber la justiţie.

CAPITOLUL II. DREPTURILE ŞI LIBERTĂŢILE FUNDAMENTALE
Dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică.
Libertatea individuală.
Dreptul la apărare.
Libera circulaţie.
Viaţa intimă, familială şi privată.
Inviolabilitatea domiciliului.
Secretul corespondenţei.
Libertatea conştiinţei.
Libertatea de exprimare.
Dreptul la informaţie.
Dreptul la învăţătură.
Accesul la cultură
Dreptul la ocrotirea sănătăţii.
Dreptul la mediu sănătos.
Dreptul de vot.
Dreptul de a fi ales.
Dreptul de a fi ales în Parlamentul European.
Alegerea membrilor în Parlamentul European.
Candidaturile pentru Parlamentul European.
Libertatea întrunirilor.
Libertatea de asociere.
Munca şi protecţia socială a muncii.
Interzicerea muncii forţate.
Dreptul la grevă.
Dreptul de proprietate.
Libertatea economică.
Dreptul la moştenire.
Dreptul la locuinţă.
Nivelul de trai.
Familia.
Protecţia minorilor.
Protecţia persoanelor cu handicap.
Dreptul de petiţionare.
Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică.
Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.

CAPITOLUL III. ÎNDATORIRILE FUNDAMENTALE
Fidelitatea faţă de ţară.
Apărarea ţării.
Contribuţii financiare.
Exercitarea drepturilor şi a libertăţilor.

CAPITOLUL IV. AVOCATUL POPORULUI.

Libera circulaţie

Articolul 25

Am păstrat neschimbate cele două alineate ale acestui articol.

Primul alineat precizează că „dreptul la libera circulație, în tara şi în străinătate, este garantat” şi că „legea stabilește condiţiile exercitării acestui drept”, iar cel de al doilea că „fiecărui cetăţean ii este asigurat dreptul de a-şi stabili domiciliul sau reședința în orice localitate din ţară, de a emigra, precum şi de a reveni în ţară”.

VOTAŢI Art. 25. "Libera circulaţie"
Votează

Viaţa intimă, familială şi privată

Articolul 26

Am modificat alineatul (1), care, în actuala Constituţie are urm [torul cuprins:

„(1) Autoritățile publice respectă şi ocrotesc viaţa intimă, familială şi privată.”

Am propus modificarea acestui alineat, ţinând seama că dreptul la viaţă intimă, familială şi privată trebuie nu numai respectat şi ocrotit, ci şi garantat, şi nu de către autorităţile publice, ci de către statul român. Am introdus o nouă teză, care interzice supravegherea vieţii cetăţenilor, nu numai de către autorităţile publice, ci şi de către orice persoane fizice sau juridice, române sau străine, precum şi o teză care conferă cetăţenilor dreptul să monitorizeze activitatea organelor statului, în totală transparenţă.

Am păstrat neschimbat alineatul 2, care prevede că „persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăşi, daca nu încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri”.

Am introdus un nou alineat, (3), cu următorul cuprins:

“(3) Statul garantează dreptul cetăţenilor la protecţia datelor cu caracter personal. Cetăţenii nu pot invoca protecţia datelor cu caracter personal în situaţia necesităţii apărării unui interes public al comunităţii.”

VOTAŢI Art. 26. "Viaţa intimă, familială şi privată"
Votează

Inviolabilitatea domiciliului

Articolul 27

La alineatul 2, am precizat că eventuale derogări de la principiul inviolabilităţii domiciliului, stabilite prin lege, să poată fi impuse prin mandat explicit şi cu penalităţi severe în caz de abuz, iar la alineatul 3, am reformulat, în sensul că percheziţia să fie dispusă de instanţele judecătoreşti, nu de judecător, cum este acum.

VOTAŢI Art. 27. "Inviolabilitatea domiciliului"
Votează

Secretul corespondenţei

Articolul 28

Am păstrat neschimbat textul articolului, care prevede că „secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri poștale, al convorbirilor telefonice şi al celorlalte mijloace legale de comunicare este inviolabil”.

VOTAŢI Art. 28. "Secretul corespondenţei"
Votează

Libertatea conştiinţei

Articolul 29

În actuala Constituţie, alineatul (1) al acestui articol are următorul text:

„(1) Libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credințelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale.”

Am păstrat integral acest text, dar am adăugat două noi teze, cu următorul cuprins:

„Nici o lege nu poate introduce limitări ale acestui drept. Delictele de opinie, neînsoţite de acţiuni antisociale, nu pot fi penalizate, în nici o împrejurare.”

Juriştii Consiliului Legislativ nu sunt de acord cu amendamentul propus de noi, pe motiv că ultima teză, referitoare la delictul de opinie, ar împiedica angajarea răspunderii civile pentru afirmaţiile calomnioase. Iată textul intervenţiei lor, pe acest subiect:

16. La art. I pct. 29, referitor la art. 29 alin. (1), precizăm că teza finală a normei, prin care se exclude posibilitatea „penalizării” „delictelor de opinie” face imposibilă angajarea răspunderii civile în cazul exprimării unor afirmaţii calomnioase, fapt care nu poate fi acceptat.

De data aceasta, domnii jurişti chiar sunt în confuzie. Opinia nu este calomnie. Opinia este un punct de vedere, o apreciere personală a oricui despre orice lucru şi orice persoană. Calomnia nu este o părere despre lucruri şi persoane. Calomnia constă în a afirma, în public, că o anumită persoană a săvârşit o anumită faptă, care, dacă ar fi adevărată ar expune acea persoană la o sancţiune penală, administrativă sau disciplinară, ori dispreţului public. Una este să apreciezi că regimul fesenist a fost şi rămâne unul criminal şi alta este să afirmi că Ion Iliescu a furat o găină. Al doilea caz reprezintă o calomnie, dacă cel care a făcut afirmaţia nu dovedeşte, în faţa instanţei judecătoreşti, că Ion Iliescu a furat găina în cauză.

Am păstrat neschimbat alineatul (2), care prevede că „libertatea conştiinţei este garantată” şi că „ea trebuie să se manifeste în spirit de toleranţă şi de respect reciproc”, precum şi alineatul 3, cu următorul text: “Cultele religioase sunt libere şi se organizează potrivit statutelor proprii, în condiţiile legii”.

În actuala Constituţie, alineatul (4) are următorul text:

„(4) În relaţiile dintre culte sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acţiuni de învrăjbire religioasă.” Am eliminat „forme, mijloace, acte sau”, reţinând numai „acţiuni”, pentru a lăsa şi aici deplină libertate opiniilor, inclusiv a celor exprimate de un cult despre altul. Important este să fie interzise acţiunile de învrăjbire dintre culte.

În actuala Constituţie, alineatul (5) are următorul text:

„(5) Cultele religioase sunt autonome fata de stat şi se bucura de sprijinul acestuia, inclusiv prin înlesnirea asistentei religioase în armata, în spitale, în penitenciare, în azile şi în orfelinate.”

Observăm că, în baza acestei norme constituţionale, statul poate să acorde ORICĂRUI cult religios ORICE fel de SPRIJIN, inclusiv financiar, sau de altă natură, ceea ce contrazice şi prima parte a normei, care impune autonomia cultelor religioase, dar şi norma de la alineatul (3), care afirmă că toate cultele religioase sunt libere şi se organizează potrivit statutelor proprii. Din aceste motive, am reformulat acest alineat, astfel:

„(5) Cultele religioase sunt autonome faţă de stat. Ele se bucură de sprijinul statului, prin înlesnirea asistenţei religioase în armată, în spitale, în penitenciare, în azile şi în orfelinate.”

Am păstrat neschimbat alineatul 6, care conferă părinţilor sa tutorilor dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educaţia copiilor minori a căror răspundere le revine.

VOTAŢI Art. 29. "Libertatea conştiinţei"
Votează

Libertatea de exprimare

Articolul 30

Am modificat două din cele opt alineate ale acestui articol şi am adăugat un nou alineat, (9).

În actuala Constituţie, alineatul (8) are următorul cuprins:

„(2) Cenzura de orice fel este interzisă.”.

Textul propus de noi:

„(2) Cenzura de orice fel este interzisă. Acţiunile prin care mijloacele de comunicare în masă împiedică publicarea informaţiilor, ideilor şi opiniilor care prezintă interes pentru opinia publică sunt interzise şi se sancţionează, potrivit legii.”

Am propus acest amendament pornind de la constatarea că nu este suficient să afirmăm, în Constituţie, că cenzura de orice fel este interzisă. Realitatea arată că, în ciuda acestei interdicţii constituţionale, în societăţile oligarhice, presa, mijloacele de comunicare în masă sunt controlate de oligarhi, de mafia financiară şi politică, care hotărăşte ce se publică şi ce nu, care cenzurează toate informaţiile nefavorabile ei, care foloseşte aceste mijloace de comunicare în masă pentru manipularea opiniei publice şi a electoratului, în vederea acaparării puterii politice, a statului.

Am modificat şi alineatul (4), care, în actuala Constituţie, are următorul text:

„(4) Nici o publicaţie nu poate fi suprimată.”

Textul propus de noi:

” (4) Niciun mijloc de comunicare în masă nu poate fi suspendat sau suprimat, cu excepţia cazurilor de încălcare a legii, a cazurilor în care a fost împiedicată publicarea unei informaţii de interes public şi a cazurilor în care a fost încălcat dreptul la replică.”

Am avut în vedere, pe de o parte, că această normă trebuie să se refere nu numai la publicaţii, ci la toate mijloacele de comunicare în masă, iar, pe de altă parte, că nu pot fi lăsate să funcţioneze mijloacele de comunicare în masă care încalcă legea, care ascund adevărul, care refuză aducerea la cunoştinţa publicului a informaţiilor de interes pentru acesta, care refuză să acorde dreptul la replică.

Am propus introducerea alineatului (9), care garantează dreptul la replică şi dispune sancţionarea cu suspendarea şi pierderea licenţelor de funcţionare a mijloacelor de comunicare în masă care nu au acordat dreptul la replică, conform legii, având în vedere consecinţele deosebit de grave pe care le are practica neacordării dreptului la replică asupra opiniei publice şi asupra formării şi exprimării voinţei politice a cetăţenilor.

VOTAŢI Art. 30. "Libertatea de exprimare"
Votează

Dreptul la informaţie

Articolul 31

Am modificat două din cele cinci alineate ale articolului şi am introdus trei noi alineate.

A rămas neschimbat alineatul (1), care prevede că „dreptul persoanei de a avea acces la orice informație de interes public nu poate fi îngrădit”, ca şi alineatul (2), cu textul următor:

“(2) Autoritățile publice, potrivit competentelor ce le revin, sunt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal.”

După alineatul (2), am introdus două noi alineate, cu următorul cuprins:

„(2.1) Orice persoană este obligată să facă public, din oficiu, toate bunurile, lucrările sau serviciile achiziţionate din fonduri sau resurse publice, inclusiv procedura urmată şi costurile pentru fiecare achiziţie.

(2.2) Proiectele de acte normative ce urmează să fie adoptate de autorităţile şi instituţiile publice, cu excepţia celor care au caracter de urgenţă, sunt supuse, cu cel puţin 30 de zile înainte de adoptare, dezbaterii publice. Mijloacele de comunicare în masă sunt obligate să ofere spaţii şi timpi de antenă pentru aceste dezbateri, potrivit legii.”

Juriştii Consiliului Legislativ nu au nimic împotriva alineatului (2.2), dar sunt deranjaţi de alineatul (2.1). Iată ce scriu ei referitor la această normă propusă de noi:

„17. Norma propusă la art. I pct. 31 pentru art. 31 alin. (2.1) este redactată ambiguu, formularea putând fi interpretată în sensul instituirii obligaţiei personalului salarizat din fonduri publice de a face publice toate achiziţiile realizate, soluţie legislativă excesivă, în mod evident.”

Formularea nu poate fi interpretată în sensul întrevăzut de domnii jurişti pentru simplul motiv că banii încasaţi ca salariu, chiar din momentul încasării, nu mai sunt fond public, ci fond privat. Ei se află în proprietatea privată a salariatului, indiferent unde este angajat acesta. Ori, norma propusă de noi se referă, precis, la achiziţii făcute din fonduri sau resurse publice, adică bani care, în momentul cheltuirii lor, se află în proprietate publică, cum sunt banii împrumutaţi de la CEC, sau cei primiţi din fonduri europene, sau fonduri constituite din bani de la bugetul de stat, sau de la bugetele locale.

Rămâne neschimbat şi alineatul (3), cu următorul text:

„(3) Dreptul la informaţie nu trebuie să prejudicieze măsurile de protecţie a tinerilor sau securitatea naţională.”

Pentru ca protecţia tinerilor sau securitatea naţională să nu poată fi folosite ca motive pentru împiedicarea exercitării dreptului de acces la o informaţie de interes public, am introdus alineatul (3.1), cu următorul cuprins:

„(3.1) Nici o excepţie nu va putea fi opusă dreptului de acces la o informaţie de interes public.”

Am reformulat norma existentă la alineatul (4), înlocuind mijloace de informare în masă, cu mijloace de comunicare în masă, şi am adăugat o a doua teză, cu textul: „Dezinformarea şi manipularea publicului se pedepsesc, conform legii”.

Am reformulat textul alineatului 5, ţinând seama că, în CONSTITUŢIA CETĂŢENILOR, serviciul public de presă, radio şi televiziune este scos de sub controlul parlamentarilor, al politicienilor, fiind pus sub controlul poporului, prin alegerea de către popor a directorului acestui serviciu, astfel că alineatul are următorul text:

(5) Serviciile publice de presă, de radio şi de televiziune trebuie să garanteze grupurilor sociale şi politice exercitarea dreptului la antenă. Organizarea şi funcţionarea acestor servicii se stabilesc prin lege.”

VOTAŢI Art. 31. "Dreptul la informaţie"
Votează

Dreptul la învăţătură

Articolul 32

Am reformulat patru din cele 7 alineate ale acestui articol şi am adăugat alte nouă alineate.

La alineatul (1), am înlocuit “perfecţionarea”, ca modalitate de asigurare a dreptului la învăţătură, cu “formarea profesională şi formarea continuă”, pentru mai multă precizie, astfel că acest alineat capătă următorul text:

“(1) Dreptul la învăţătură este asigurat prin învăţământul general obligatoriu, prin învăţământul liceal şi prin cel profesional, prin învăţământul superior, precum şi prin alte forme de instrucţie, de formare profesională şi de formare continuă.”

Având în vedere starea de degradare generală a sistemului de învăţământ al ţării, care a ajuns, cum recunoaşte însuşi Preşedintele României, “să producă tâmpiţi”, stare generată, în primul rând, de lipsa unor obiective constituţionale clare ale sistemului, ceea ce a permis intervenţii legislative voluntariste, arbitrare, degenerative, din partea unor guvernanţi incompetenţi şi iresponsabili, am introdus în acest articol un nou alineat, (1.1), care stabileşte obiectivele pe termen lung ale sistemului naţional de învăţământ, astfel:

” (1.1) Învăţământul de toate gradele trebuie să urmărească dezvoltarea deplină a personalităţii umane, maximizarea potenţialului individual, formarea de profesionişti de înaltă calificare, dezvoltarea creativităţii, a gândirii analitice, a capacităţilor inovative, întărirea respectului faţă de munca bine făcută, a respectului faţă de semeni, faţă de natură, faţă de istoria, tradiţiile şi valorile civilizaţiei poporului român.”

În actuala Constituţie, alineatul (2) al acestui articol are următorul cuprins:

(2) Învăţământul de toate gradele se desfăşoară în limba română. În condiţiile legii, învăţământul se poate desfășura şi într-o limba de circulație internaţională.

Practic, a doua teză a normei o anulează pe prima. Deci, prin lege, adoptată de nişte politicieni incompetenţi, iresponsabili şi trădători, de care avem parte, din belşug, în ultimul sfert de veac, se poate stabili că, începând cu data stabilită de ÎNALTA POARTĂ, întregul învăţământ românesc se desfăşoară într-o limbă de circulaţie internaţională. Constituţional. Sesizând această aberaţie, constituţională, am eliminat teza în cauză, astfel că, în CONSTITUŢIA CETĂŢENILOR, alineatul 2 al articolului 32 are următorul cuprins:

„(2) Învăţământul de toate gradele se desfăşoară în limba română.”

Ceea ce este logic pentru noi, nu este şi pentru juriştii Consiliului Legislativ. Iată reacţia lor la propunerea noastră:

„18. La art. 32 alin. (2), astfel cum este propus la art. 1 pct. 32, semnalăm că eliminarea posibilităţii desfăşurării învăţământului într-o limbă de circulaţie internaţională şi în cadrul unităţilor de învăţământ de stat constituie o restrângere a dreptului la învăţătură, generatoare de discriminare pentru persoanele care nu dispun de posibilităţile materiale de a urma cursurile unor „şcoli private”.

Unde dai şi unde crapă. Domnilor jurişti, noi spunem, verde, pe româneşte, că, în România, ÎNVĂŢĂMÂNTUL DE TOATE GRADELE SE DESFĂŞOARĂ ÎN LIMBA ROMÂNĂ. Întregul învăţământ. Şi cel din “şcolile de stat” şi cel din “şcolile private”. În toate şcolile din România. În România, se învaţă ÎN limba română. În România, se pot învăţa ŞI limbi străine. Şi în “şcolile de stat” şi în “şcolile private”, conform standardelor stabilite de statul român, aceleaşi pentru “şcolile de stat” şi pentru “şcolile private”.

Propunerea noastră nu restrânge dreptul la învăţătură pentru nimeni. Dimpotrivă, asigură exercitarea dreptului la învăţătură pentru toţi copii cetăţenilor români, fără nici o discriminare.

Nu propunerea noastră generează discriminare, ci legile care permit funcţionarea de şcoli private cu predare în alte limbi decât limba română şi cu alte standarde decât cele stabilite pentru şcolile de stat.

La alineatul (3), am eliminat referirea la… minorităţile naţionale, aşa cum am făcut peste tot în CONSTITUŢIA CETĂŢENILOR, astfel încât noul text al acestui alineat este:

„(3) Dreptul persoanelor de a învăţa limba lor maternă şi dreptul de a putea fi instruite în această limbă sunt garantate; modalităţile de exercitare a acestor drepturi se stabilesc prin lege.”

A rămas nemodificat şi textul alineatului (4), cu următorul cuprins:

„(4) Învăţământul de stat este gratuit, potrivit legii. Statul acordă burse sociale de studii copiilor şi tinerilor proveniți din familii defavorizate şi celor instituționalizați, în condiţiile legii.”

Pentru a împiedica orice încercări ale instituţiilor statului de subordonare a procesului de învăţământ unor ideologii sau altele, fie ele politice, filozofice, sau religioase, am propus introducerea unui alineat nou, cu următorul text:

„(4.1) Învăţământul de stat este ideologic neutru, potrivit legii.”

La alineatul (5), care prevede că „învăţământul de toate gradele se desfăşoară în unităţi de stat, particulare şi confesionale, în condiţiile legii”, am adăugat o a doua teză, cu următorul text: „Statul stabileşte standarde de calitate în educaţie pentru fiecare nivel şi formă de învăţământ şi monitorizează respectarea acestora.” Am pus, astfel, de acord acest alineat cu alineatul 1.1, care stabileşte obiectivele generale ale sistemului naţional de învăţământ, valabile şi pentru unităţile şcolare de stat, şi pentru cele particulare şi pentru cele confesionale, obiective care urmează a fi operaţionalizate prin standardele de calitate stabilite de statul român.

Am păstrat neschimbat alineatul 6, care prevede că autonomia universitară este garantată, şi am propus introducerea a două noi alineate, după alineatul 6, cu următorul cuprins:

„(6.1) Libertatea învăţământului şi a cercetării ştiinţifice sunt garantate.

(6.2) Statul asigură educaţia juridică, economică, tehnică, ecologică, muzicală, morală şi sportivă, pe tot parcursul procesului de învăţământ, începând cu învăţământul general obligatoriu, continuând cu învăţământul liceal şi cel profesional, până la terminarea învăţământului superior.”

Prin alineatul (6), actuala Constituţie a României garantează numai autonomia învăţământului universitar. Noi propunem ca noua Constituţie să garanteze, prin alineatul (6.1), şi libertatea întregului sistem de învăţământ, ca şi a sistemului de cercetare ştiinţifică, aşa cum prevede, de exemplu, şi articolul 20 din Constituţia Confederaţiei Elveţiene.

Am propus introducerea alineatului (6.2) având în vedere realităţile actuale şi viitoare ale societăţii româneşti, care solicită sistemului de învăţământ să înarmeze tânăra generaţie cu cunoştinţe practice, utile pentru toată viaţa, să nu încarce procesul de învăţare cu lucruri lipsite de utilitate în viitoarele profesiuni, să pregătească profesionişti, capabili să se integreze rapid în activitatea productivă, să se adapteze, apoi, cu uşurinţă, la schimbările generate de progresul tehnic.

A rămas neschimbat alineatul (7), cu următorul text:

„(7) Statul asigura libertatea învăţământului religios, potrivit cerințelor specifice fiecărui cult. În școlile de stat, învăţământul religios este organizat şi garantat prin lege.”

După alineatul 7, am introdus cinci noi alineate, cu următorul cuprins:

„(8) Statul acordă ajutor social şi alte subvenţii de la bugetul public naţional numai persoanelor care au absolvit cel puţin gimnaziul şi au obţinut o calificare profesională încheiată cu diplomă de absolvire.

(9) Statul asigură şcolarizarea şi calificarea profesională în locurile de detenţie pentru persoanele condamnate în urma unor infracţiuni. Pentru aceste persoane, finalizarea calificării profesionale începută în timpul detenţiei este obligatorie.

(10) Pentru învăţământul general obligatoriu, statul asigură existenţa şcolii în fiecare localitate, unde exista un număr minim de elevi, stabilit prin lege.”

(11) Statul este obligat să recupereze cheltuielile pe care le-a făcut cu şcolarizarea persoanelor care părăsesc ţara înainte de a profesa cel puţin cinci ani în domeniile pentru care au fost educate.

(12) Statul ia măsuri ca şi în învățământ performanţa să fie stimulată, prin retribuirea personalului didactic în funcţie de rezultate muncii prestate.

VOTAŢI Art. 32. "Dreptul la învăţătură"
Votează

Accesul la cultură

Articolul 33

Am păstrat neschimbat alineatul 1, care prevede că „accesul la cultură este garantat, în condiţiile legii”.

Am introdus două noi alineate, cu următorul cuprins:

„(1.1) Îmbogăţirea şi rafinarea culturală a românilor este un scop de societate.

(1.2) Este interzisă, sub sancţiune penală, degradarea conştiinţelor prin intoxicare informaţională şi supunere la condiţii de viaţă degenerative.”

Domnii jurişti ai Consiliului Legislativ ne atrag atenţia că „norma propusă la art. I pct. 33 pentru art. 33 alin. (1.2), prin referirea la „degradarea conştiinţelor”, la „intoxicarea informaţională” şi la „supunerea la condiţii de viaţă degenerative” este lipsită de precizia şi claritatea cerute de stilul normativ”.

Este justă invitaţia la precizie şi claritate. Ne-am străduit şi ne vom strădui, în continuare, să răspundem acestei invitaţii. Totuşi, fenomenele rămân. Este cert că societatea românească se confruntă cu procesele de degradare a conştiinţelor, de intoxicare informaţională şi de supunere a multora dintre concetăţenii noştri la condiţii de viaţă degenerative. Prin norma propusă, încercăm să oprim desfăşurarea acestor procese, care pot duce la distrugerea neamului nostru. Vom căuta termeni mai potriviţi, fără a renunţa la scopul urmărit, prin introducerea acestei norme.

VOTAŢI Art. 33. "Accesul la cultură"
Votează

Dreptul la ocrotirea sănătăţii

Articolul 34

În actuala Constituţie, alineatul (1) al acestui articol are următorul cuprins:

„(1) Dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat.”

Urmărind să dăm acestui alineat mai multă precizie şi claritate, l-am reformulat, astfel:

(1) Dreptul la sănătate fizică şi mentală, precum şi la hrană sănătoasă, este garantat.”

Cu ochii pe noi, juriştii Consiliului Legislativ, ne spun opinia lor, astfel:

20. Referitor la art. 34 alin. (1), astfel cum este propus la art. I pct. 34, precizămstatul nu poate garanta „dreptul la sănătate fizică şi mentală”, ci poate avea obligaţia de a lua măsurile necesare pentru ocrotirea sănătăţii populaţiei, aşa cum se prevede în textul actual al art. 34 alin. (1).

În ceea ce priveşte referirea expresă la calitatea hranei, precizăm că aceasta nu este necesară, întrucât rezultă din prevederea, în alin. (2), a obligaţiei statului de a lua măsuri pentru asigurarea igienei şi sănătăţii publice.”

Reţinem, deci că domnii jurişti nu ne reproşează încălcarea vreunei norme constituţionale, sau legale. Ne precizează, numai, că statul nu poate garanta dreptul la sănătate fizică şi mentală, pe de o parte, iar, pe de altă parte, că măsurile de igienă şi sănătate publică asigură, automat, sănătatea hranei noastre cea de toate zilele.

Reţinem, apoi, că, nici în norma actuală, nici în norma propusă de noi, nu se spune că statul… garantează vreun drept. În ambele norme se spune că dreptul… este garantat, fără a se preciza de către cine este garantat.

Pentru că nu ne este contestat dreptul la opinie, ne-o păstrăm pe a noastră. Credem, deci, că formularea propusă de noi este mai precisă şi mai clară decât aceea din Constituţia actuală.

Cu titlu de exemplu, le amintesc domnilor jurişti că articolul XX din Constituţia Ungariei are următorul text: “Orice persoană are dreptul la sănătate fizică şi mentală “.

Nu sunt specialist în nutriţie, dar bunul simţ îmi spune că sănătatea hranei unui popor nu se reduce la măsurile de igienă şi sănătate publică luate de instituţiile statului. Are mult mai mulţi determinanţi. Tare aş vrea să-i văd pe juriştii Consiliului Legislativ hrănindu-se numai cu ştevie, sare şi apă, toate… supuse măsurilor luate de SANEPID!

Pentru a întări garanţia prevăzută la alineatul (1), am introdus un alineat nou, (1.1), cu următorul cuprins:

„(1.1) Pentru exercitarea dreptului prevăzut la alineatul precedent, statul este obligat să ia măsuri pentru a asigura accesul cetăţenilor la alimentaţie naturală, la apă curată şi la aer curat.”

Juriştii Consiliului Legislativ găsesc şi aici un nod în papură. Iată ce zic ei

„Totodată, menţionăm că obligaţia statului de a lua măsuri pentru a asigura „accesul cetăţenilor la alimentaţie naturală, apă curată şi aer curat” prevăzută în norma propusă pentru art. 34 alin. (1.1) rezultă din dispoziţiile art. 35, potrivit cărora statul trebuie să asigure cadrul legislativ pentru exercitarea dreptului oricărei persoane la un mediu înconjurător sănătos şi echilibrat ecologic. De altfel, precizăm că formularea propusă prin proiect este discriminatorie, întrucât textul se referă exclusiv la „cetăţeni”, în vreme ce prin art. 35 alin. (1) dreptul la un mediu sănătos este recunoscut, aşa cum este şi firesc, „oricărei persoane” aflate pe teritoriul României, nu doar cetăţenilor români.”

Păi, nu prea se leagă. Suntem la subiectul ocrotirea sănătăţii, nu la ocrotirea mediului înconjurător. Neîndoielnic, sănătatea noastră, a oamenilor, depinde şi de sănătatea mediului înconjurător, în care trăim. Totuşi, sunt două articole constituţionale distincte. Aici, noi ne referim, concret, la obligaţia statului de a lua măsuri pentru ca noi să avem acces la alimente NATURALE, nu artificiale, la pâine şi carne, nu la cocacola, la APĂ CURATĂ, nu intoxicată, cu cianuri, sau chimicale rezultate de la exploatarea gazelor de şist prin fracturare hidraulică, la AER CURAT, nu infestat cu aceleaşi chimicale, emise din diverse alte surse.

În ce priveşte distincţia între „cetăţeni” şi „persoane”, rămâne să mai analizăm, dar aici este vorba de o obligaţie a statului român faţă de cetăţenii săi, aceea de a le asigura ACCESUL la alimente naturale, la apă curată şi la aer curat, nu faţă de toţi cetăţenii lumii, care, dintr-un motiv sau altul se află, la un moment dat, pe teritoriul ţării. Extrapolând ideea domnilor jurişti, am putea ajunge la concluzia că ar trebui să obligăm statul român să ia măsuri pentru a asigura accesul la alimente naturale, la apă curată şi la aer curat şi pentru soldaţii unor eventuale armate de ocupaţie.

Am păstrat neschimbat alineatul (2), care prevede că „statul este obligat sa ia masuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice”, precum şi alineatul (3), care prevede că “organizarea asistentei medicale şi a sistemului de asigurări sociale pentru boală, accidente, maternitate şi recuperare, controlul exercitării profesiilor medicale şi a activităților paramedicale, precum şi alte măsuri de protecție a sănătăţii fizice şi mentale a persoanei se stabilesc potrivit legii”.

După alineatul (3), am introdus încă patru noi alineate, cu următorul cuprins:

“(4) Pacienții au dreptul de a-și alege medicul curant din lista celor disponibili la unitatea sanitară căreia i se adresează.

(5) Este interzisă aderarea României la acorduri internaţionale care permit comercializarea de seminţe şi produse alimentare modificate genetic, dacă se creează, astfel, dependenţă economică faţă de producătorii acestora.

(6) Statul român este obligat să asigure dezvoltarea unei industrii naţionale farmaceutice competitive, capabilă să furnizeze cetăţenilor medicamente ieftine şi de calitate.

7) Statul încurajează şi acordă drept de liberă practică alternativelor medicale validate pe plan internaţional.”

Juriştii Consiliului Legislativ nu au nimic împotriva normelor propuse de noi la alineatele (4), (6) şi (7), dar ne spun că norma prevăzută la alineatul (5) este contrară dreptului Uniunii Europene. Iată ce spun domnii jurişti:

21. Cu privire la art. 34 alin. (5), astfel cum este propus la art. I pct. 34, precizăm că, odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, politica în domeniul comerţului intră în competenţa exclusivă a Uniunii Europene. În acest sens, potrivit art. 207 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, „Parlamentul European şi Consiliul, hotărând prin regulamente în conformitate cu procedura legislativă ordinară, adoptă măsurile care definesc cadrul în care este pusă în aplicare politica comercială comună”. În cazul în care trebuie negociate şi încheiate acorduri cu una sau mai multe ţări terţe ori organizaţii internaţionale, se aplică prevederile art. 207 şi 218 din acelaşi tratat. În consecinţă, interdicţia prevăzută în cuprinsul normei de la alin. (5) al art. 34 este contrară dreptului Uniunii Europene.”

Domnii jurişti au şi nu au dreptate. Este adevărat că, prin aderarea la Uniunea Europeană, România a renunţat la dreptul de a încheia acorduri cu state din afara Uniunii Europene, în domeniul politicii comerciale. Atenţie! Nu în domeniul comerţului, ci al POLITICII comerciale. Acest drept a fost transferat instituţiilor Uniunii Europene, mai exact, Consiliului şi Parlamentului European. Statul român este, însă, stat membru al Uniunii Europene. El este reprezentat şi în Consiliu şi în Parlamentul European.

Atrag atenţia asupra faptului că articolul 207 din Tratatul de Funcţionare a Uniunii Europene, la care fac referire juriştii Consiliului Legislativ, nu se reduce la alineatul (2) şi (3), din care ei citează. Este mult mai lung. Iată, textul alineatului (1) al acestui articol:

“(1) Politica comercială comună se întemeiază pe principii uniforme, în special în ceea ce priveşte modificările tarifare, încheierea de acorduri tarifare şi comerciale privind schimburile de mărfuri şi servicii şi aspectele comerciale ale proprietăţii intelectuale, investiţiile străine directe, uniformizarea măsurilor de liberalizare, politica exporturilor, precum şi măsurile de protecţie comercială, printre care şi cele care se adoptă în caz de dumping şi de subvenţii. Politica comercială comună se desfăşoară în cadrul principiilor şi al obiectivelor acţiunii externe a Uniunii.”

Notăm, în treacăt, cât de stufos şi ambiguu este textul acestei “norme” constituţionale comunitare, caracter pe care îl au cele mai multe prevederi ale celor două tratate constitutive ale Uniunii, scopul urmărit de “părinţii” acestor tratate fiind acela de a băga în ceaţă pe cât mai mulţi dintre participanţii la ele.

Important, pentru noi, aici, este să atragem atenţia domnilor jurişti asupra faptului că articolul din care ei citează acordă instituţiilor europene competenţe în domeniul politicii comerciale externe. Nu interzice statelor membre ale Uniunii să încheie contracte de import şi export, să se supună propriilor reguli comerciale externe, cu condiţia să nu încalce normele politicii comerciale comune.

Norma propusă de noi nu neagă dreptul instituţiilor Uniunii Europene de a încheia acorduri internaţionale în domeniul politicii comercial externe, acorduri care devin obligatorii şi pentru noi.

Norma propusă de noi nu obligă statul român să încheie tratate internaţionale care să contravină politicii comerciale comune a Uniunii Europene.

Norma propusă de noi interzice statului român să adere la anumite acorduri internaţionale, fie ele cu state din Uniunea Europeană, sau din afara acesteia, anume, tratate care să permită comercializarea de seminţe şi produse alimentare modificate genetic, dacă se crează, astfel, dependenţă economică faţă de producătorii acestora.

În fond, ceea ce urmărim, prin norma propusă, este să nu ne trezim cu acorduri internaţionale, încheiate de statul român, sau de Uniunea Europeană, care să permită corporaţiilor transnaţionale să ne vândă seminţe şi produse alimentare modificate genetic, în condiţii care să ne facă dependenţi faţă de ele.

Această normă obligă statul român, mai întâi să se opună, în instituţiile europene, din care face parte, la încheierea de acorduri internaţionale care să permită ceea ce poporul român nu doreşte. Apoi, îi interzice să încheie el astfel de acorduri. În ultimă instanţă, obligă statul român să facă uz de clauza din tratat care îi permite să se retragă din Uniune, atunci când deciziile şi acţiunile acesteia contravin intereselor sale.

VOTAŢI Art. 34. "Dreptul la ocrotirea sănătăţii"
Votează