Arhive etichetă: poporul roman suveran

Uniunea Europeană

Articolul 1.1.

În Constituţia actuală a României, relaţia dintre statul român şi Uniunea Europeană este definită la articolul 148 din cadrul Titlului VI, Integrarea euroatlantică.

Iată textul integral al acestui articol:

„Integrarea în Uniunea Europeană

ARTICOLUL 148

(1) Aderarea României la tratatele constitutive ale Uniunii Europene, în scopul transferării unor atribuții către instituțiile comunitare, precum şi al exercitării în comun cu celelalte state membre a competențelor prevăzute în aceste tratate, se face prin lege adoptată în şedinţa comună a Camerei Deputaților şi Senatului, cu o majoritate de doua treimi din numărul deputaților şi senatorilor.

(2) Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.

(3) Prevederile alineatelor (1) şi (2) se aplică, în mod corespunzător, şi pentru aderarea la actele de revizuire a tratatelor constitutive ale Uniunii Europene.

(4) Parlamentul, Președintele României, Guvernul şi autoritatea judecătoreasca garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării şi din prevederile alineatului (2).

(5) Guvernul transmite celor două Camere ale Parlamentului proiectele actelor cu caracter obligatoriu înainte ca acestea sa fie supuse aprobării instituțiilor Uniunii Europene.”

Acest text a fost introdus în Constituţia României în anul 2003. Suntem cu doi ani înainte de anul 2005, când va fi semnat protocolul de aderare a României la Uniunea Europeană şi cu 4 ani înainte de anul 2007, când România va deveni stat membru al Uniunii Europene.

Acest articol 148, plus următorul, 149, care se referă la aderarea României la Tratatul Atlanticului de Nord şi partea a doua a alineatului (2) al articolului 44, prin care s-a acordat străinilor şi apatrizilor dreptul de a cumpăra terenuri în România, reprezintă, de fapt, principalele motive pentru care poporul român a fost scos la vot timp de două zile, 18 şi 19 octombrie 2003, pentru a aproba revizuirea Constituţiei României.

În octombrie 2003, guvernanţii României nu au prezentat poporului român nici conţinutul tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, care nici nu existau la acea dată, în forma în care au fost adoptate, ulterior anului 2003, nici consecinţele pe care „aderarea” le va avea asupra poporului român.

Ca şi la toate alegerile „libere şi corecte” de după 1989, la referendumul din anul 2003, guvernanţii României au înşelat poporul român, cu ajutorul televiziunilor, şi au obţinut aprobarea acestuia pentru revizuirea Constituţiei, în baza căreia au negociat şi ratificat Protocolul de aderare a României la Uniunea Europeană, au transferat instituţiilor Uniunii o bună parte din atributele suveranităţii naţionale, au pus la dispoziţia transnaţionalelor capitalul acumulat de români, resursele naturale ale ţării, ca şi teritoriul naţional, care, în baza prevederilor Protocolului de aderare, în condiţiile sărăcirii poporului român, poate fi cumpărat de străini, la preţuri de zeci de ori mai mici decât cele practicate în ţările dezvoltate ale Europei.

„Aderarea” României la Uniunea Europeană s-a dovedit total potrivnică intereselor poporului român. În cei şapte ani scurşi de la aderarea României la Uniunea Europeană, contribuţia României la bugetul Uniunii Europene este mai mare decât sumele băneşti obţinute de România de la bugetul Uniunii. Cea mai mare parte a capitalului acumulat de români în timpul regimului comunist, în valoare de peste 300 miliarde de euro, a fost trecută în proprietatea transnaţionalelor, la preţuri derizorii. Profiturile realizate cu acest capital, reprezentând mai mult de jumătate din avuţia creată în România, sunt însuşite de noii proprietari ai capitalului şi transferate în afara ţării. Ca urmare a „aderării”, regiile autonome înfiinţate pentru exploatarea resurselor naturale ale ţării au fost desfiinţate, „reorganizate” ca societăţi comerciale, împinse în faliment şi vândute pe nimic străinilor, astfel că resursele naturale ale României sunt exploatate de transnaţionale. România a acumulat o datorie externă de 100 miliarde de euro, ceea ce face ca serviciul acestei datorii, adică ratele şi dobânzile, să fie de peste 40 miliarde de euro, în fiecare an. O treime din avuţia pe care o creăm, în fiecare an, trebuie schimbată pe euro, pentru plata ratelor şi dobânzilor la datoria externă.

Prin revizuirea Constituţiei în anul 2003, guvernanţii României au deposedat poporul român nu numai de dreptul său suveran de a decide el, poporul, aderarea la tratatele constitutive ale Uniunii Europene, dar l-au deposedat şi de dreptul de a aproba revizuirea acestor tratate. Şi-au însuşit ei acest drept.

Noi credem că popoarele Europei îşi pot apăra mai bine interesele în Uniunea Europeană decât în afara acesteia. Cu condiţia ca această Uniune să fie o uniune de state naţionale suverane. Cu condiţia ca această Uniune să nu se transforme într-o nouă Uniune Sovietică. Uniunea Europeană trebuie să fie o uniune vamală, o uniune monetară, o uniune comercială, o uniune militară, o uniune diplomatică. Nimic mai mult. Instituţiile Uniunii Europene nu trebuie investite cu atribute care pot fi exercitate mult mai bine de statele membre. Instituţiile Uniunii Europene au, deja, mai multe atribuţii decât ar trebui să aibă. Instituţiile Uniunii Europene nu trebuie investite cu atribuţii în stabilirea regimului proprietăţii, în distribuţia şi însuşirea veniturilor create de cetăţeni, în stabilirea regimului fiscal, în stabilirea regimului exploatării resurselor naturale ale popoarelor. Reglementările şi instituţiile Uniunii Europene nu trebuie subordonate intereselor corporaţiilor transnaţionale de acaparare a capitalurilor, a resurselor naturale şi a teritoriilor popoarelor europene.

Acestea sunt motivele pentru care am propus ca după articolul 1, cu denumirea „Statul român”, să introducem un nou articol în Constituţia României, articolul 1.1, cu denumirea “Uniunea Europeană” şi cu următorul cuprins:

„(1) România este stat membru al Uniunii Europene.

(2) România aplică prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări ale Uniunii, stabilite în conformitate cu prevederile tratatelor constitutive.

(3) Revizuirea tratatelor constitutive ale Uniunii Europene se aprobă de poporul român, prin referendum.

(4) Poporul român poate hotărî, prin referendum, retragerea României din Uniunea Europeană, în cazul în care consideră că reglementările sau acţiunile Uniunii Europene contravin intereselor sale, cu respectarea prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii.”

Recunoaştem, deci, prin Constituţie, că România este stat membru al Uniunii Europene, cu drepturile şi obligaţiile pe care le conferă această calitate, de stat membru.

Recunoaştem obligaţia de a aplica prevederile tratatelor constitutive, precum şi celelalte reglementări ale Uniunii, DAR numai ACELE reglementări stabilite ÎN CONFORMITATE cu prevederile tratatelor constitutive.

Redăm poporului român dreptul său suveran de a aproba el, poporul, revizuirea tratelor constitutive, prin referendum, astfel încât politicienii, oricare ar fi ei, să nu ne mai impună obligaţii contrare intereselor noastre, ale românilor.

Mai mult, exprimăm dreptul suveran al poporului român de a hotărî retragerea României din Uniunea Europeană, în cazul în care el, poporul român, ajunge la concluzia că reglementările şi acţiunile Uniunii Europene contravin intereselor sale. Evident, cu respectarea prevederilor tratatelor constitutive referitoare la retragere.

Articolul 1.1.

În Constituţia actuală a României, relaţia dintre statul român şi Uniunea Europeană este definită la articolul 148 din cadrul Titlului VI, Integrarea euroatlantică.

Iată textul integral al acestui articol:

„Integrarea în Uniunea Europeană

ARTICOLUL 148

(1) Aderarea României la tratatele constitutive ale Uniunii Europene, în scopul transferării unor atribuții către instituțiile comunitare, precum şi al exercitării în comun cu celelalte state membre a competențelor prevăzute în aceste tratate, se face prin lege adoptată în şedinţa comună a Camerei Deputaților şi Senatului, cu o majoritate de doua treimi din numărul deputaților şi senatorilor.

(2) Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.

(3) Prevederile alineatelor (1) şi (2) se aplică, în mod corespunzător, şi pentru aderarea la actele de revizuire a tratatelor constitutive ale Uniunii Europene.

(4) Parlamentul, Președintele României, Guvernul şi autoritatea judecătoreasca garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării şi din prevederile alineatului (2).

(5) Guvernul transmite celor două Camere ale Parlamentului proiectele actelor cu caracter obligatoriu înainte ca acestea sa fie supuse aprobării instituțiilor Uniunii Europene.”

Acest text a fost introdus în Constituţia României în anul 2003. Suntem cu doi ani înainte de anul 2005, când va fi semnat protocolul de aderare a României la Uniunea Europeană şi cu 4 ani înainte de anul 2007, când România va deveni stat membru al Uniunii Europene.

Acest articol 148, plus următorul, 149, care se referă la aderarea României la Tratatul Atlanticului de Nord şi partea a doua a alineatului (2) al articolului 44, prin care s-a acordat străinilor şi apatrizilor dreptul de a cumpăra terenuri în România, reprezintă, de fapt, principalele motive pentru care poporul român a fost scos la vot timp de două zile, 18 şi 19 octombrie 2003, pentru a aproba revizuirea Constituţiei României.

În octombrie 2003, guvernanţii României nu au prezentat poporului român nici conţinutul tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, care nici nu existau la acea dată, în forma în care au fost adoptate, ulterior anului 2003, nici consecinţele pe care „aderarea” le va avea asupra poporului român.

Ca şi la toate alegerile „libere şi corecte” de după 1989, la referendumul din anul 2003, guvernanţii României au înşelat poporul român, cu ajutorul televiziunilor, şi au obţinut aprobarea acestuia pentru revizuirea Constituţiei, în baza căreia au negociat şi ratificat Protocolul de aderare a României la Uniunea Europeană, au transferat instituţiilor Uniunii o bună parte din atributele suveranităţii naţionale, au pus la dispoziţia transnaţionalelor capitalul acumulat de români, resursele naturale ale ţării, ca şi teritoriul naţional, care, în baza prevederilor Protocolului de aderare, în condiţiile sărăcirii poporului român, poate fi cumpărat de străini, la preţuri de zeci de ori mai mici decât cele practicate în ţările dezvoltate ale Europei.

„Aderarea” României la Uniunea Europeană s-a dovedit total potrivnică intereselor poporului român. În cei şapte ani scurşi de la aderarea României la Uniunea Europeană, contribuţia României la bugetul Uniunii Europene este mai mare decât sumele băneşti obţinute de România de la bugetul Uniunii. Cea mai mare parte a capitalului acumulat de români în timpul regimului comunist, în valoare de peste 300 miliarde de euro, a fost trecută în proprietatea transnaţionalelor, la preţuri derizorii. Profiturile realizate cu acest capital, reprezentând mai mult de jumătate din avuţia creată în România, sunt însuşite de noii proprietari ai capitalului şi transferate în afara ţării. Ca urmare a „aderării”, regiile autonome înfiinţate pentru exploatarea resurselor naturale ale ţării au fost desfiinţate, „reorganizate” ca societăţi comerciale, împinse în faliment şi vândute pe nimic străinilor, astfel că resursele naturale ale României sunt exploatate de transnaţionale. România a acumulat o datorie externă de 100 miliarde de euro, ceea ce face ca serviciul acestei datorii, adică ratele şi dobânzile, să fie de peste 40 miliarde de euro, în fiecare an. O treime din avuţia pe care o creăm, în fiecare an, trebuie schimbată pe euro, pentru plata ratelor şi dobânzilor la datoria externă.

Prin revizuirea Constituţiei în anul 2003, guvernanţii României au deposedat poporul român nu numai de dreptul său suveran de a decide el, poporul, aderarea la tratatele constitutive ale Uniunii Europene, dar l-au deposedat şi de dreptul de a aproba revizuirea acestor tratate. Şi-au însuşit ei acest drept.

Noi credem că popoarele Europei îşi pot apăra mai bine interesele în Uniunea Europeană decât în afara acesteia. Cu condiţia ca această Uniune să fie o uniune de state naţionale suverane. Cu condiţia ca această Uniune să nu se transforme într-o nouă Uniune Sovietică. Uniunea Europeană trebuie să fie o uniune vamală, o uniune monetară, o uniune comercială, o uniune militară, o uniune diplomatică. Nimic mai mult. Instituţiile Uniunii Europene nu trebuie investite cu atribute care pot fi exercitate mult mai bine de statele membre.

Instituţiile Uniunii Europene au, deja, mai multe atribuţii decât ar trebui să aibă. Instituţiile Uniunii Europene nu trebuie investite cu atribuţii în stabilirea regimului proprietăţii, în distribuţia şi însuşirea veniturilor create de cetăţeni, în stabilirea regimului fiscal, în stabilirea regimului exploatării resurselor naturale ale popoarelor. Reglementările şi instituţiile Uniunii Europene nu trebuie subordonate intereselor corporaţiilor transnaţionale de acaparare a capitalurilor, a resurselor naturale şi a teritoriilor popoarelor europene.

Acestea sunt motivele pentru care am propus ca după articolul 1, cu denumirea „Statul român”, să introducem un nou articol în Constituţia României, articolul 1.1, cu denumirea “Uniunea Europeană” şi cu următorul cuprins:

„(1) România este stat membru al Uniunii Europene.

(2) România aplică prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări ale Uniunii, stabilite în conformitate cu prevederile tratatelor constitutive.

(3) Revizuirea tratatelor constitutive ale Uniunii Europene se aprobă de poporul român, prin referendum.

(4) Poporul român poate hotărî, prin referendum, retragerea României din Uniunea Europeană, în cazul în care consideră că reglementările sau acţiunile Uniunii Europene contravin intereselor sale, cu respectarea prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii.”

Recunoaştem, deci, prin Constituţie, că România este stat membru al Uniunii Europene, cu drepturile şi obligaţiile pe care le conferă această calitate, de stat membru.

Recunoaştem obligaţia de a aplica prevederile tratatelor constitutive, precum şi celelalte reglementări ale Uniunii, DAR numai ACELE reglementări stabilite ÎN CONFORMITATE cu prevederile tratatelor constitutive.

Redăm poporului român dreptul său suveran de a aproba el, poporul, revizuirea tratelor constitutive, prin referendum, astfel încât politicienii, oricare ar fi ei, să nu ne mai impună obligaţii contrare intereselor noastre, ale românilor.

Mai mult, exprimăm dreptul suveran al poporului român de a hotărî retragerea României din Uniunea Europeană, în cazul în care el, poporul român, ajunge la concluzia că reglementările şi acţiunile Uniunii Europene contravin intereselor sale. Evident, cu respectarea prevederilor tratatelor constitutive referitoare la retragere.

 

VOTAŢI Art. 1.1. "Uniunea Europeană"
Votează

Referendumul

Articolul 2.1.

În actuala Constituţie a României, referendumul, ca modalitate prin care poporul participă direct la luarea deciziilor referitoare la organizarea statului, la adoptarea normelor care reglementează relaţiile dintre cetăţeni şi relaţiile dintre stat şi cetăţeni, este menţionat de numai două ori: prima dată la articolul 90 şi a doua oară la articolul 151.

Articolul 90 are următorul cuprins:

„Preşedintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să-şi exprime, prin referendum, voinţa cu privire la problemele de interes naţional.”

La articolul 151, care se referă la procedura de revizuire a Constituţie, alineatul 3 are următorul cuprins:

„Revizuirea este definitivă după aprobarea ei prin referendum, organizat în 30 de zile de la data adoptării proiectului sau a propunerii de revizuire.”

Notăm, deci, că poporul român nu poate să-şi exprime voinţa cu privire la problemele de interes naţional decât dacă i se cere acest lucru de către Preşedintele României. Numai Preşedintele României are dreptul să hotărască dacă există probleme de interes naţional cu privire la care poporul poate să-şi exprime voinţa şi dacă cere sau nu poporului să-şi exprime voinţa cu privire la aceste probleme. Poporul român nu mai are dreptul să hotărască nici dacă există probleme care îi afectează interesele, nici să se pronunţe în legătură cu rezolvarea acestor probleme.

Pe lângă faptul că nu recunoaşte dreptul poporului de a hotărî el, poporul, care sunt problemele cu privire la care poate să-şi exprime voinţa, actuala Constituţie nu precizează nici condiţiile de validitate ale referendumului, nici obligativitatea punerii în practică a votului popular. Aşa se face că prevederile actualei Constituţii referitoare la referendum au fost folosite de Preşedintele României şi de Curtea Constituţională a României nu pentru rezolvarea adevăratelor probleme cu care s-a confruntat şi se confruntă societatea românească, ci pentru lupta politică, pentru manipularea şi deturnarea voinţei electoratului.

Speculând nemulţumirea electoratului faţă de politica antipopulară şi antinaţională a clasei politice, în anul 2009, Preşedintele României a organizat referendumul prin care a cerut poporului să-şi exprime voinţa cu privire la numărul de parlamentari şi de camere parlamentare. Prin această acţiune pur speculativă, a păcălit nu număr mare de români, a câştigat alegerile prezidenţiale, dar nu a mai făcut nimic pentru punerea în aplicare a votului popular referitor la parlamentul unicameral, cu un număr de cel mult 300 parlamentari. Speculând şi ea impreciziile Constituţiei referitoare la referendum, Curtea Constituţională a României a “interpretat” prevederile referitoare la cvorumul participării cetăţenilor la referendumul din anul 2012 astfel încât propunerea de demitere a Preşedintelui României a fost respinsă, în ciuda faptului că 87% din cei care au participat la referendum, aproape 7,5 milioane de români, votaseră pentru demitere.

În ceea ce priveşte referendumul pentru aprobarea revizuirii Constituţiei, observăm că această prevedere este pur demagogică. Poporul este chemat la referendum pentru a vota cu DA sau NU un proiect de revizuire care a fost, în prealabil, adoptat de Parlament. Poporul poate, printr-o iniţiativă susţinută de 500.000 de cetăţeni să propună revizuirea Constituţiei, dar această propunere nu poate fi supusă direct aprobării poporului, prin referendum. Ea trebuie aprobată, întâi, de Parlament şi numai după aprobarea Parlamentului propunerea ajunge la popor.

Actuala Constituţie a României a deposedat, practic, poporul român de suveranitatea sa naţională, de toată puterea politică, aceasta fiind acaparată de Parlamentul ţării, care o exercită totalitar, în interesul castei politice şi în detrimentul poporului.

Noua Constituţie a României, propusă de Mişcarea pentru CONSTITUŢIA CETĂŢENILOR, are ca scop principal restabilirea suveranităţii naţionale a poporului român, scop care se realizează prin restructurarea statului, prin redefinirea componentelor statului şi a atribuţiilor acestora, prin stabilirea de noi raporturi între popor şi stat, prin redefinirea libertăţilor, drepturilor şi îndatoririlor cetăţenilor, astfel încât poporul să devină stăpân pe propria lui ţară, pe propriul său destin, pe prezentul şi viitorul său, pe teritoriul său naţional, pe resursele naturale ale acestui teritoriu, pe avuţia creată prin munca sa. Elementul central al acestui proces reformator îl reprezintă schimbarea raportului dintre componenta reprezentativă şi cea directă a exercitării suveranităţii poporului, prin diminuarea drastică a atribuţiilor încredinţate organelor reprezentative şi creşterea puternică a participării directe, prin referendum, a poporului la luarea deciziilor politice care îi afectează interesele, prin instituirea dreptului poporului de a demite orice persoană aleasă în orice funcţie publică dacă nu îşi respectă angajamentele asumate prin contractul electoral.

Iată, cuprinsul articolului 2, propus de MCC, referitor la referendum:

“(1) Poporul îşi exprimă voinţa cu privire la orice problemă de interes naţional, sau local, prin referendum, organizat potrivit Constituţiei şi legii.

(2) Referendumul local se organizează la nivelul comunei, oraşului, municipiului, sau judeţului, la cererea primarului, a voievodului, a unui sfert din numărul consilierilor locali, respectiv, judeţeni, sau la cererea a cel puţin 5% din numărul cetăţenilor cu drept de vot ai comunei, oraşului, municipiului, sau judeţului respectiv.

(3) Referendumul naţional se organizează la iniţiativa Preşedintelui României, la iniţiativa a cel puţin 250.000 cetăţeni cu drept de vot, sau din oficiu, de către Autoritatea Electorală, în situaţiile prevăzute în Constituţie.

(4) Autoritatea Electorală este obligată să organizeze referendumul iniţiat potrivit Constituţiei, în termen de 45 zile de la data înregistrării iniţiativelor la această Autoritate, sau la termenele prevăzute în Constituţie.

(5) Referendumul, organizat potrivit Constituţiei, este valabil şi îşi produce efectele în sensul hotărât de majoritatea celor înscrişi pe listele electorale permanente care au participat la referendum şi şi-au exprimat în mod valabil votul. La referendum, participă şi cetăţenii care au domiciliul sau reşedinţa ori călătoresc în străinătate şi sunt înscrişi pe listele electorale suplimentare. La referendum, opţiunile de vot vor fi prezentate pe buletinele de vot în aşa fel încât votanţii înscrişi pe listele electorale să poată alege exprimându-şi opţiunea prin “DA” sau “NU”.

(6) Voinţa exprimată de alegători prin referendum, validat ca fiind legal, este obligatorie pentru toate autorităţile statului şi autorităţile locale.

(7) O lege, sau hotărâre, aprobată prin referendum poate fi modificată, completată sau abrogată doar printr-un alt referendum.”

Odată cu adoptarea Constituţiei propusă de MCC, poporul român va putea el însuşi, la iniţiativa a 250.000 de cetăţeni, să organizeze referendum naţional, pentru a hotărî în orice problemă pe care el o consideră de interes naţional. La fel şi pentru problemele de interes local.

Referendumul nu va mai depinde de bunul plac al Preşedintelui României, sau al autorităţilor locale. El va fi organizat de Autoritatea Electorală, la cererea cetăţenilor, potrivit prevederilor legii.

Referendumul este valabil dacă la el participă cel puţin 50% plus unu din numărul cetăţenilor înscrişi în listele electorale şi hotărârea majorităţii participanţilor la referendum devine obligatorie pentru toate autorităţile statului şi autorităţile locale, inclusiv pentru Parlament, care va trebui să adopte, de îndată, toate legile cerute de punerea în practică a hotărârile adoptate de popor, prin referendum, inclusiv şi pentru Curtea Constituţională, care nu va mai putea să “interpreteze” rezultatele referendumului.

Poporul va hotărî, prin referendum, în orice problemă, de interes naţional, sau local, fără nici o excepţie, inclusiv în ceea ce priveşte aprobarea tratelor internaţionale la care România urmează să devină parte, inclusiv în stabilirea de noi taxe ţi impozite. Poporul va putea, prin referendum, să demită orice persoană aleasă în orice funcţie publică, dacă aceasta nu îşi respectă angajamentele asumate prin contractul electoral.

Referendumul devine, astfel, instrumentul prin care poporul îşi exercită direct suveranitatea, prin care îşi exercită controlul asupra statului, care face ca statul să-şi piardă caracterul totalitar şi să devină ceea ce trebuie să fie, adică slujitor al intereselor poporului, apărător al libertăţilor şi drepturilor cetăţenilor.

VOTAŢI Art. 2.2. "Referendumul"
Votează