Manifestul Mișcării pentru Constituția Cetățenilor

Fraţi Români,

De un sfert de veac trăim o interminabilă tranziţie a ţării de la hulitul socialism către un Undeva din ce în ce mai înceţoşat şi mai costisitor pentru noi. În vremea asta s-a înstrăinat pe mai nimic aproape tot ce am construit noi in anii aceia – avutie a întregului popor, deci a noastra.

Nu mai avem fabricile acelea – pe care ne-ar fi fost atât de uşor să le punem să producă şi pentru noi, cei cu ale căror sacrificii fuseseră făcute. Clasa aceea muncitoare s-a risipit prin colţurile Europei, acum produce pentru profiturile strainilor si bugetele altor ţări. Am ramas fără industriile noastre de altădată – cimentul, siderurgia, petrolulul-gazele-petrochimia, construcţiile de maşini, mobilă etc. – şi mai ales fără agricultura din care nu numai ca ne hrăneam noi, dar aveam de dat şi altora. Ne-au pus să închidem minele – ca să vină acum alţii să le ia în concesiune şi să le exploateze în beneficiul numai al lor şi daunele numai ale noastre.

Tot profitul acela din care atunci construiam şcoli, grădiniţe, spitale, baraje, căi ferate, porturi, fabrici, uzine, combinate, metrou ş.a. şi ne-am achitat datoria externă (vai, de-abia o zecime din cea de acum!), cu preţul blestematei de austerităţi în care a trebuit să trăim timp de un deceniu – tot acel profit se duce acum în conturile noilor proprietari, în mare parte străini. Ne-au impus astfel de condiţii înjositoare spre a ne accepta în lumea lor cea „bună” – iar noi, naivi, am crezut în promisiunile lor, am îndeplinit cerinţele şi ne-au acceptat. Dar cu ce preţ! Curând nu vom mai avea nimic al nostru.

Ne-au răsturnat sistemul tradiţional de valori, ne-au decimat Armata, ne împresurează Biserica, spurcă cu nonşalanţă toate simbolurile noastre de veacuri şi ne-au sfâşiat trupul ţării. Au făcut din noi sclavi ai Europei – din noi, care am dat omenirii atâtea culmi de spiritualitate şi care încă rezistăm, întregiţi, în timp ce în jurul nostru se destramă inclusiv foste imperii…

Aşa nu se mai poate! Am dăinuit aici timp de milenii ca popor dârz înconjurat de mari imperii şi am primit între noi mai mulţi străini decât românii plecaţi pe alte meleaguri. Din păcate, în acest sfert de deceniu câteva milioane dintre noi au fost siliţi să plece în bejenie.

Este timpul să ne trezim! Trebuie schimbat drumul ţării, nu ne putem lăsa soarta pe mâinile oligarhilor şi asasinilor economici. Totul trebuie schimbat – din temelie. Trebuie s-o luăm de la capăt, de acolo de unde, ratacindu-ne, am ajuns în pustiul în care ne zbatem acum. Temelia schimbării trebuie să fie o Constituţie reparatorie, care să consfinţească postura noastră de popor liber şi suveran, stăpân pe destinul său, pe bogăţiile subsolului şi rodnicia solului cu care l-a dăruit Dumnezeu. O Constituţie în care statul să nu mai fie un instrument de împilare a poporului, ci un simplu instrument prin care poporul să-şi exercite pe deplin suveranitatea, un docil administrator al trebilor pe care poporul decide că le are de făcut şi al avuţiei create de el. Un stat în care „puterile” să devină nişte simple „autorităţi”, fiecare cu sfera sa de responsabilitate, fără interferenţe între ele, sub controlul deplin al poporului. Un stat care să respecte proprietatea, să cinstească şi să stimuleze munca creatoare, să ofere tuturor cetăţenilor săi drepturi egale şi să le apere liniştea şi tihna.

Noi, Mişcarea pentru Constituţia Cetăţenilor am proiectat o astfel de Constituţie, dar pentru ca să o transpunem în viaţă avem nevoie de sprijinul larg al concetăţenilor. Este un proiect de ţară temerar, elaborat cu aportul unor cunoscuţi specialişti în economie, sociologie, drept, media şi alte discipline cu tangenţe în domeniul social – toţi conştienţi de necesitatea unei astfel de schimbări de drum, ca o condiţie intrinsecă pentru dăinuirea noastră ca popor şi ca ţară. Este mai mult un proiect tehnic decât unul politic, câtă vreme noi propunem un model de stat în care profesioniştii – nu politicienii sau afaceriştii veroşi – să se ocupe de treburile statului. În baza studiilor şi strategiilor elaborate de cei mai buni specialişti pe domenii, poporul să fie cel ce decide ce trebuie făcut, iar tehnocraţii să facă numai ce decide poporul, existând şi un sistem bine pus la punct de pârghii de control şi corijare. Vrem să facem din România un colos naţional în care toţi cetăţenii apţi şi dornici de muncă să fie acţionari, administrat după cele mai moderne principii ale ştiinţelor economice.

Nu vom putea înfăptui singuri un astfel de proiect. E nevoie de susţinerea şi implicarea directă a concetăţenilor. De aceea ne adresăm vouă, fraţi români cu acces la Internet. Pe siteul www.constitutiacetatenilor.ro veţi găsi toate detaliile privind proiectul de revizuire a Costituţiei al Mişcării pentru Constituţia Cetăţenilor. Parcurgând fie şi numai cuprinsul lucrării şi textul proiectului în sine (Anexa 8) vă veţi putea da seama că proiectul nostru aduce modificări importante şi veţi înţelege în ce constau acestea. Nutrim convingerea că înţelegând – voi – necesitatea, oportunitatea şi fezabilitatea înnoirilor propuse de noi, veţi împărtăşi concluziile voastre tuturor celor apropiaţi, astfel încat sa devenim suficient de mulţi încât să putem impune Constituţia Cetăţenilor.

În fond, ceea ce vrem să facem noi, acum, le propunea românilor, în urmă cu treisprezece decenii, Mihai Eminescu. Noi nu am făcut decât să aducem la zi datele de referinţă şi să verificăm pe baze ştiinţifice sustenabilitatea sistemului – pe care-l propunem ca alternativă pentru redresarea ţării. Românii trebuie să ştie că proiectul acesta există şi că înfăptuirea lui depinde de ei – de noi toţi.

Mişcarea pentru Constituţia Cetăţenilor

„Mişcarea pentru Constituţia Cetăţenilor (MCC), o mişcare civică, fără personalitate juridică, din care pot face parte toţi cei care susţin acest proiect, indiferent de convingerile lor politice, sau de altă natură.[…] Mişcarea pentru Constituţia Cetăţenilor va susţine acel partid politic care se va angaja să adopte Constituţia Cetăţenilor, dacă va câştiga alegerile.”

Constantin Cojocaru, CONSTITUȚIA CETĂȚENILOR comentată și explicată pe înțelesul tuturor, pag. 24-25 https://www.constitutiacetatenilor.ro/CONSTITUTIA-CETATENILOR.pdf

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.