Articolul 135.1

2.1 Economia comunistă.

În urma loviturii de stat din 23 august 1944 şi a cotropirii României de armata sovietică, în România a fost instalat regimul comunist.

În economie, aceasta a însemnat instaurarea proprietăţii COMUNE asupra mijloacelor de producţie, asupra capitalului. Mai întâi, cetăţenii României au fost deposedaţi de capitalul acumulat de ei de-a-lungul istoriei, prin “cooperativizarea” forţată a micilor proprietari de capital şi prin “naţionalizarea” marilor capitaluri. Capitalul luat de la cetăţeni a fost trecut în proprietatea COMUNĂ, “socialistă”, sub cele două forme ale sale: proprietatea DE GRUP, cooperatistă, în care capitalul “aparţine” tuturor membrilor cooperativei şi proprietatea DE STAT, în care capitalul “aparţine” tuturor cetăţenilor statului. Cuvântul APARŢINE este o invenţie juridică a comuniştilor. Capitalul APARŢINE cooperatorilor, respectiv, întregului popor, pe hârtie, adică în Constituţie. În realitate, atributele dreptului de proprietate – posesia, folosinţa, decizia, uzufructul – aparţin statului, mai exact, partidului unic. Şi mai exact, conducătorului partidului comunist.

După deposedarea lor de capital, cetăţenilor le-a fost interzis dreptul de a acumula capital, de a economisi şi a investi în crearea de capacităţi de producţie. Cetăţenii au avut numai dreptul de a economisi o parte din veniturile lor şi a le investi în BUNURI DE CONSUM – o locuinţă, un autoturism etc. Nu şi în BUNURI DE PRODUCŢIE, în CAPITAL.

Statul a preluat o parte din avuţia creată prin munca cetăţenilor salariaţi ai statului – circa o treime – pe care a investit-o, a transformat-o în capital – uzine, fabrici, bănci etc – aflat, conform Constituţiei comuniste, în proprietatea COMUNĂ a întregului popor. La fel, cooperativele – meşteşugăreşti, agricole, de consum – au preluat o parte din veniturile create de membrii lor cooperatori, pe care au investit-o, au transformat-o în capital – clădiri, utilaje etc – aflat, conform aceleiaşi Constituţii comuniste, în proprietatea COMUNĂ a tuturor membrilor cooperativei.

În felul acesta, până la sfârşitul anului 1989, în această proprietate COMUNĂ, denumită, conform Constituţiei comuniste, proprietatea socialistă, s-a acumulat un capital cu o valoare de aproape 500 miliarde de euro, exprimată în preţurile anului 2013. Având în vedere că tinerii participanţi la revolta populară din zilele lui decembrie 1989 au cerut, răspicat, JOS COMUNISMUL, adică jos proprietatea COMUNĂ asupra capitalului, normal ar fi fost ca această avuţie să fi fost trecută, integral şi imediat, în proprietatea PRIVATĂ a TUTUROR cetăţenilor României, printr-o metodă, sau alta. Este exact ceea ce am propus eu în articolul intitulat „Restructurarea economiei româneşti”, publicat în ziarul Adevărul din 13-14 februarie 1990, proiect cunoscut, apoi, sub denumirea de „Varianta Cojocaru”.

2.2 Ce prevedea Varianta Cojocaru, ediţia 1990?

Pe scurt, proiectul propus de mine prevedea transformarea tuturor întreprinderilor aflate în „proprietatea socialistă”, de stat, sau de grup, în societăţi comerciale şi regii autonome. Acestea urmau ca, pentru valoarea capitalului lor, să emită acţiuni, sau obligaţiuni, după caz. Concomitent, pentru întreaga valoare a capitalului, statul trebuia să emită nişte „cupoane”, pe care eu le-am numit „Titluri de Proprietate” (TDP-uri), care urmau să fie distribuite tuturor cetăţenilor, proporţional cu numărul de ani lucraţi în timpul regimului comunist, aceştia putând să le folosească pentru a le schimba pe acţiunile şi obligaţiunile emise de societăţile comerciale şi regiile autonome create prin aplicarea legii în cauză. În felul acesta, întregul capital acumulat în „proprietatea socialistă” ar fi trecut în proprietatea PRIVATĂ a tuturor cetăţenilor ţării. Ulterior, unii cetăţeni, cei leneşi, ar fi pierdut capitalul, alţii, cei mai harnici şi mai întreprinzători, ar fi preluat şi capitalul pierdut de cei mai puţin capabili, dar marea majoritate ar fi rămas şi proprietari de capital, ar fi câştigat atât venituri din muncă, din salarii, cât şi venituri din capital, din profituri, şi ar fi constituit clasa mijlocie a societăţii româneşti. Această clasă mijlocie, deţinând majoritatea capitalului utilizat în economie, deţinând, deci puterea economică, ar fi deţinut şi puterea politică, ar fi controlat şi statul, care nu ar mai fi putut fi controlat de cei instalaţi la conducerea statului prin contrarevoluţia din decembrie 1989, nu ar mai fi putut fi folosit de aceştia pentru deposedarea cetăţenilor ţării de capitalul acumulat în proprietatea socialistă.

„Proiectul de lege privind împroprietărirea populaţiei României”, publicat, prima dată, în ziarul Adevărul din data de 14 august 1990, este publicat şi în cartea „Ieşirea din prăpastie”, postată pe www. variantacojocaru.ro.

Proiectul a fost prezentat, pe larg, în presa vremii, inclusiv la postul naţional public de televiziune. El a fost susţinut de mai multe sindicate, în special de Cartelul Sindical „ALFA”, al cărui membru fondator am fost. În cursul anului 1990, ideile proiectului au stat la baza mai multor proiecte de legi, printre care şi unul semnat de conducerile partidelor „din opoziţie”: Partidul Naţional Liberal (PNL – prin preşedintele, Radu Câmpeanu), Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat (PNŢCD – prin primvicepreşedintele Gabriel Ţepelea, Partidului Social Democrat Român (PSDR – prin preşedintele Sergiu Cunescu), un altul semnat de conducerea PNL-AT (Dinu Patriciu, Călin Popescu Tăriceanu etc), precum şi un proiect de lege iniţiat de şapte senatori FSN.

Proiectul a fost prezentat, de mai multe ori, Preşedintelui României, Ion Iliescu, atât în cadrul unor delegaţii ale Cartelului Sindical ALFA, cât şi într-o întâlnire directă, la care a participat consilierul prezidenţial Iosif Boda, devenit, mai târziu, analist politic de televiziune. Am insistat asupra consecinţelor dezastruoase pe care le va avea aplicarea prevederilor legii 15/1990 asupra economiei şi societăţii româneşti, prin oligarhizarea şi înstrăinarea capitalului naţional, lucru pe care îl făcusem şi în articolele publicate în presa vremii şi în apariţiile la postul public de televiziune.

2.3 Criminala Lege 15/1990.

Ion Iliescu şi Parlamentul României au respins „Varianta Cojocaru” şi au adoptat, la data de 7 august 1990, Legea 15/1990 privind „reorganizarea” unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale, lege care se va dovedi a fi cea mai mare crimă săvârşită vreodată de statul român împotriva propriului său popor.

Deşi în titlul Legii 15/1990 se vorbeşte de „reorganizarea” unităţilor economice de stat, în realitate, Legea 15/1990 a deposedat poporul român de capitalul acumulat în fosta proprietate socialistă de stat, care a fost „trecut” în proprietatea PRIVATĂ a statului şi de acolo în proprietatea PRIVATĂ a politicienilor şi străinilor, prin legile „privatizării”.

Prin Legea 15/1990, membrii Parlamentului României au dispus ca unităţile economice de stat să fie „reorganizate”, adică denumite, societăţi comerciale, sau regii autonome. Legea a împuternicit Guvernul să hotărască el care unităţi să fie botezate societăţi şi care regii. Legea a stabilit că, iniţial, STATUL este „acţionar” unic la societăţile comerciale create prin aplicarea prevederilor ei. Statul devine „acţionar”, nu proprietar. Poporul nu trebuia să se „prindă” că statul devine proprietar pe capitalul care, până la data adoptării Legii, se aflase în proprietatea poporului. Într-un alt articol, Legea a dispus ca 30% din capitalul societăţilor comerciale să fie distribuit, gratuit, cetăţenilor (Varianta Cojocaru). Să reţinem, 30% din capitalul societăţilor comerciale, nu şi al regiilor autonome. La televizor, poporului i s-a spus că şi restul de 70% va fi distribuit, gratuit, cetăţenilor, dar mai târziu, după ce societăţile respective vor fi „retehnologizate” şi „modernizate”.

Legea dispune că regiile autonome sunt proprietare ale bunurilor din patrimoniul lor. Nici un cuvânt despre faptul că statul este proprietarul regiilor.

În baza prevederilor Legii, Guvernul a “reorganizat” unităţile de stat astfel încât 48% din valoarea lor totală ajunge la societăţi comerciale, iar 52% la regii autonome. Partea de 30% destinată distribuirii gratuite către cetăţeni se aplică, potrivit Legii, numai la valoarea capitalului societăţilor comerciale, adică la 48% din valoarea totală a capitalului fostelor unităţi economice de stat. Dintr-un condei, partea care revine cetăţenilor din totalul valorii capitalului fostelor unităţi economice de stat se reduce la 14%. (30%X48% fac 14%).

Lucrurile nu se opresc aici. Pentru ca cele 14% să ajungă la cetăţeni este pusă la cale „cuponiada”. Se fură ideea de gratuitate de la Varianta Cojocaru, dar se distribuie, gratuit, cetăţenilor „cupoane” reprezentând numai 30% din valoarea capitalului societăţilor comerciale, respectiv, 14% din valoarea totală a capitalului furat de la cetăţeni. Cetăţenii urmau să schimbe aceste cupoane pe acţiuni ale societăţilor comerciale. Guvernanţii au „organizat” de asemenea manieră distribuirea cupoanelor şi schimbarea acestora pe acţiuni încât foarte mulţi cetăţeni nu au primit cupoane, mulţi nu au reuşit să le schimbe pe acţiuni, sau le-au schimbat pe acţiuni la societăţi comerciale intrate, între timp, în faliment. Singurii cetăţeni care s-au ales cu acţiuni valabile au fost cei care au depus cupoanele la cele 5 FFP-uri, transformate, ulterior în SIF-uri. În final, prin această „cuponiadă”, în proprietatea PRIVATĂ a cetăţenilor a ajuns 3% din valoarea totală a fostelor unităţi economice de stat, restul, de 97%, ajungând în proprietatea PRIVATĂ a statului român.

Aceasta şi pentru că, treptat, Guvernul, în baza prevederilor Legii 15/1990, a „reorganizat” regiile autonome, transformându-le în „companii naţionale” şi „societăţi naţionale”, dar, toate, cu regim de societăţi comerciale, având ca acţionar unic statul român.

Între timp, a fost adoptată legea prin care capitalul tuturor acestor societăţi comerciale create prin Legea 15/1990 a fost declarat proprietate PRIVATĂ a statului, ceea ce a însemnat că pot fi scoase la vânzare, legal.

Banca Naţională a României a pus tiparniţa în funcţiune, a crescut de peste zece mii de ori cantitatea de bani în circulaţie, bancnota de un leu a devenit bancnota de zece mii lei, în condiţiile în care producţia a scăzut, continuu, a declanşat, astfel, o hiperinflaţie, o creştere a preţurilor, de 200% şi 250%, pe an. Guvernul a „reuşit” să-şi subordoneze sindicatele, să „indexeze” subunitar salariile şi pensiile faţă de inflaţie, astfel încât puterea de cumpărare a acestora a scăzut la jumătate, în mai puţin de un deceniu. Această reducere drastică a salariilor şi pensiilor a determinat reducerea, la fel de drastică, a cereri pentru bunurile şi serviciile oferite de întreprinderile tocmai trecute în proprietatea privată a statului. Nemaiavând cui să vândă, aceste întreprinderi au intrat în „blocaj financiar”, în incapacitate de plată, în faliment, gata „pregătite” pentru a fi scoase la vânzare, la preţuri de nimic.

Hiperinflaţia, generată şi întreţinută de Banca Naţională a României, cu ajutorul tiparniţei de bani de hârtie, a spulberat şi economiile de o viaţă ale milioanelor de români, depuse la CEC. De aceiaşi hiperinflaţie s-a folosit şi nomenclatura regimului fesenist, care a împrumutat bani de la băncile de stat, „cu buletinul”, mai exact, „cu ordin”, cu dobânzi de zeci de ori mai mici decât inflaţia, bani care au fost folosiţi pentru cumpărarea de fabrici, uzine, bănci, hoteluri, spaţii comerciale şi de birouri etc, scoase la mezat, la „privatizare”, de aceiaşi nomenclatură. Sumele împrumutate fie nu au mai fost, niciodată, rambursate, fie sumele rambursate a reprezentat 2-3 procente din sumele împrumutate, din cauza inflaţiei. Cu efectul că băncile de stat, astfel devalizate, au intrat în faliment şi au fost „privatizate” şi ele, pe câţiva dolari.
Este numai o mică parte din crima săvârşită de Banca Naţională a României împotriva poporului român.

Au fost aduse firme transnaţionale, „experte” în evaluarea întreprinderilor, plătite cu onorarii uriaşe de către guvernanţi, care au „stabilit” că valoarea întreprinderilor trecute în proprietatea PRIVATĂ a statului, după împingerea lor în faliment de către Banca Naţională, este egală cu zero, sau aproape zero.

Au fost aduse şi firme transnaţionale, experte în „consultanţă” financiară şi în metode şi tehnici de „privatizare”, „în masă” şi „strategică”, plătite cu onorarii uriaşe de către guvernanţi, care i-au învăţat pe guvernanţi cum să vândă întreprinderile româneşti guvernanţilor şi transnaţionalelor pe un dolar.

Aşa a început şi s-a desfăşurat marea hoţie numită „privatizare”.

Deşi, prin Legea 15/1990, capitalul fostelor „unităţi economice de stat” a fost trecut în proprietatea PRIVATĂ a statului, de 24 de ani, toate Guvernele României aduc la cunoştinţa românilor, aproape zilnic, că mai „privatizează” încă o nouă întreprindere. Ele „privatizează” ceva care este PRIVAT. Ele udă apa. Ele nu vor să spună poporului adevărul, să recunoască faptul că VÂND întreprinderile pe care le-au furat de la popor, prin Legea 15/1990, că VÂND ŢARA.

Ticăloşia nu se termină aici. Cea mai mare parte a întreprinderilor „privatizate”, adică vândute pe nimic, au fost demolate şi utilajele lor vândute ca fier vechi, pentru ca noii lor proprietari, autohtoni şi străini, deopotrivă, să facă, repede, rost de bani lichizi, cu care să-şi cumpere bunuri de consum de lux, să înceapă noi „afaceri”, sau să transfere banii în afara ţării. Aşa au fost distruse 4 milioane de locuri de muncă, aşa au fost izgoniţi din ţară aceşti 4 milioane de români, în căutarea unui loc de muncă, de sclavi ai străinilor. Aşa au fost destrămate milioane de familii de români. Aşa au rămas milioane de copii români fără unul, sau fără amândoi părinţii, pradă traficanţilor de droguri şi de carne vie.

Cea mai mare parte a întreprinderilor „privatizate” dar nedemolate au fost acaparate, la preţuri de nimic, de către corporaţiile transnaţionale, astfel că, în prezent, în anul 2014, cea mai mare parte a capitalului utilizat în economia României se află în proprietatea străinilor, în ciuda faptului că investiţiile făcute de străini în România în ultimii 24 de ani nu reprezintă nici 1 % din totalul valorii investiţiilor făcute în România în această perioadă. Aceşti 1% reprezintă banii aduşi de străini şi investiţi de ei pentru crearea de capacităţi de producţie în România, nu şi banii plătiţi de străini guvernanţilor pentru a deveni proprietarii capitalului furat de guvernanţi de la cetăţenii României. Banii încasaţi de guvernanţi din vânzarea capitalului furat de la popor nu au fost investiţi pentru crearea de capacităţi de producţie şi locuri de muncă, ci au fost preluaţi la bugetul de stat şi, de acolo, au fost sifonaţi către firmele căpuşe ale guvernanţilor.

Înstrăinarea capitalului naţional a avut şi are consecinţe dramatice asupra ţării.

O primă consecinţă o reprezintă oligarhizarea capitalului, concentrarea capitalului în mâinile unui număr mic de corporaţii transnaţionale şi autohtone, care controlează cererea şi oferta de mărfuri, controlează preţurile, împiedică funcţionarea legilor economiei de piaţă, împiedică stabilirea preţurilor pe baza legii cereri şi ofertei, împiedică libera concurenţă, controlează distribuţia veniturilor create în economie, prin creşterea exagerată a profiturilor şi reducerea salariilor. Aşa se face că, în România, salariile deţin sub o treime din totalul veniturilor create în economie, două treimi revenind proprietarilor de capital, în cea mai mare parte corporaţii străine. Asta în timp ce, în Elveţia, de exemplu, raportul este exact invers: salariile deţin două treimi din totalul veniturilor, proprietarii de capital mulţumindu-se cu mai puţin de o treime.

Înstrăinarea capitalului a avut şi are ca efect şi crearea unei uriaşe datorii externe, care a ajuns la peste 100 de miliarde de euro. Serviciul acestei datorii – rate plus dobânzi – a ajuns la peste 40 miliarde de euro PE AN, ceea ce reprezintă echivalentul unei treimi din totalul PIB-ului creat în România.

Înstrăinarea şi oligarhizarea capitalului a avut şi are ca efect şi o mare evaziune fiscală. Peste 35% din totalul veniturilor create în România, adică peste 50 de miliarde de euro, PE AN, nu sunt declarate şi nu sunt impozitate. Această uriaşă evaziune fiscală nu este făcută de micii proprietari de capital, de micii întreprinzători români, ci de marile corporaţii, în primul rând cele transnaţionale, care transferă profiturile realizate în România în afara ţării, prin manipularea preţurilor la importuri şi exporturi, prin manipularea sistemului financiar şi valutar al ţării.

Din cauza marii evaziuni fiscale, generată de oligarhizarea şi înstrăinarea capitalului, veniturile preluate la bugetul public naţional sunt foarte mici, în ciuda faptului că nivelul taxelor şi impozitelor este unul din cale mai ridicate din lume. Veniturile salariaţilor şi micilor întreprinzători români sunt diminuate drastic de povara taxelor şi impozitelor, în timp ce oligarhii, marii proprietari de capitaluri, scot din ţară venituri de zeci de miliarde de euro, neimpozitate, în fiecare an. Totalul veniturilor preluate la bugetul public naţional al României reprezintă numai 33% din valoarea PIB-ului, în timp ce, în Norvegia, de exemplu, acest raport este de 65%, în Suedia, de 58%, în Danemarca, de 55%, în Finlanda, de 52%, în Franţa, de 52% etc.

Agresiunea la care este supus poporul român de către oligarhia financiară autohtonă, creată prin privatizare, prin aplicarea Legii 15/1990, în cârdăşie cu oligarhia financiară transnaţională, este incomparabil mai mare decât agresiunile de care acelaşi popor român a avut parte, de-a-lungul istoriei, sub ocupaţia turcilor, fanarioţilor, austriecilor, ungurilor, ruşilor. Această agresiune nu se reduce la JAF, la deposedarea românilor de avuţia pe care au creat-o şi o crează, prin munca lor, ci urmăreşte distrugerea ţării şi a poporului român. Niciodată, în istoria noastră, nu s-a mai întâmplat ca jumătate din populaţia activă a ţării să fie forţată, din motive ECONOMICE, să părăsească ţara, cu perspectiva de a nu se mai întoarce, tot din motive ECONOMICE. Niciodată, în istoria noastră, nu s-a mai întâmplat ca tânăra generaţie de români să aibă ca obiectiv al vieţii părăsirea ţării, din motive ECONOMICE, pentru găsirea unui loc de muncă, pentru găsirea unei surse de existenţă.

Mai poate fi oprit acest proces de distrugere a României?

Eu sunt convins că DA, că acest proces de jefuire şi distrugere a poporului român POATE fi OPRIT chiar de poporul român, de fapt, poate fi oprit NUMAI de poporul român, cu condiţia ca el, poporul român, să se unească şi să se organizeze într-o amplă MIŞCARE NAŢIONALĂ, asemănătoare cu aceea care a realizat MAREA UNIRE din anul 1918. De data aceasta, obiectivul acestei Mişcări Naţionale trebuie să fie adoptarea Constituţiei Cetăţenilor, în care este inclusă, ca parte componentă, şi LEGEA COJOCARU, care cuprinde normele constituţionale, prin care poporul român va deveni proprietar asupra capitalului utilizat în economia naţională, va câştiga puterea economică, singura temelie trainică a democraţiei, a exercitării puterii politice de către popor, pentru popor.

Articolul 135.1 din CONSTITUŢIA CETĂŢENILOR prevede crearea Fondului Naţional de Capital Distributiv, care va fi alimentat, în principal, prin instituirea unui impozit progresiv pe proprietăţi. În acest Fond vor fi vărsate şi sumele încasate de statul român ca profituri de la regiile autonome şi societăţile comerciale al căror capital se va afla în proprietate publică şi în administrarea Fondului Naţional de Capital Distributiv. Tot în acest Fond vor fi vărsate şi sumele încasate de stat din valorificarea bunurilor confiscate prin aplicarea prevederilor legale referitoare la controlul averilor, ca şi alte sume băneşti stabilite prin lege.

2.4 Impozitarea progresivă a marilor proprietăţi.

Impozitul progresiv pe proprietăţi va fi astfel stabilit încât, împreună cu celelalte surse menţionate mai sus, să asigure colectarea la Fondul Naţional de Capital Distributiv a unei sume echivalente cu 20% din Produsul Intern Brut (PIB) al României. Cum, în anul 2013, PIB-ul României a fost egal cu suma de 140 miliarde de euro, exact, 142,8 miliarde, în primul an de aplicare a Constituţiei Cetăţenilor, la Fondul Naţional de Capital Distributiv, va fi colectată suma de 28 miliarde de euro. Toţi aceşti bani urmează să fie investiţi, pentru crearea de capacităţi de producţie şi locuri de muncă. Dacă ţinem seama că, în anul 2013, PIB-ul României, în valoare de 140 miliarde de euro, a fost creat de un capital cu o valoare de circa 400 miliarde de euro şi de 4,5 milioane de salariaţi, rezultă că, în medie, dotarea cu capital a unui salariat este de circa 100.000 de euro. Asta înseamnă că cele 28 miliarde de euro investite de la Fondul Naţional de Capital Distributiv vor putea crea cel puţin 280.000 de noi locuri de muncă, în primul an de funcţionare a acestui Fond.

Nimeni nu contestă faptul că România are nevoie de investiţii pentru crearea de capacităţi de producţie şi locuri de muncă.

Nimeni nu contestă faptul că impozitarea PROPRIETĂŢII se practică în toată lumea.

Nimeni nu contestă faptul că impozitarea PROGRESIVĂ, a proprietăţilor, sau a veniturilor, se practică de majoritatea statelor lumii.

Cei care sunt împotriva propunerii noastre constituţionale susţin că România este săracă, are taxe şi impozite foarte mari, şi nu are de unde să colecteze acest nou impozit pe proprietăţi.

Realităţile, cifrele sunt de partea noastră.

În anul 2013, PIB-ul României a fost egal cu suma de 140 de miliarde de euro. Din această sumă, 60%, adică 85 de miliarde au fost luaţi de oligarhi, în timp ce noi toţi, cu statul nostru cu tot, am luat restul, adică 55 de miliarde de euro. Noi propunem ca, prin impozitul progresiv pe proprietăţi, să preluăm 28 din cele 85 de miliarde ale oligarhilor şi să le ducem la Fondul Naţional de Capital Distributiv. Lor, oligarhilor, le mai rămân 57 de miliarde de euro, 41% din PIB, mai mult decât luăm noi toţi ceilalţi.

Să fim bine înţeleşi. Noi nu luăm cele 28 de miliarde de euro DE LA oligarhi. Le luăm DE LA NOI. Toate cele 140 miliarde de euro sunt create de noi, de poporul român. EI, oligarhii, iau din avuţia creată de noi, mult mai mult decât li se cuvine. În condiţiile economiei bazate pe proprietatea privată asupra capitalului, este normal şi firesc ca proprietarii capitalului să ia O PARTE din avuţia creată de muncă în colaborare cu capitalul. Am văzut exemplul Elveţiei, unde proprietarii de capital preiau mai puţin de o treime din avuţia creată de elveţieni. Problema pe care o ridicăm noi este aceea că, în România, prin comunismul urmat de „privatizări”, a fost creată o economie OLIGARHICĂ, în care capitalul a fost acaparat de un număr mic de mari proprietari de capital, autohtoni şi străini, care, cu ajutorul banilor controlează şi folosesc statul, pentru a-şi însuşi o parte PREA MARE din avuţia creată în economie. Ei nu se mulţumesc cu o treime din PIB, ci preiau dublu, adică două treimi. Este nedrept. Este inechitabil. Este parazitar. Este nesănătos. Este un jaf inadmisibil.

În Elveţia, proprietarii de capital îşi însuşesc numai o treime din PIB deoarece în acea ţară funcţionează o economie DEMOCRATICĂ, o economie în care majoritatea capitalului se află în proprietatea majorităţii cetăţenilor, a unui număr mare de mici proprietari de capital. Elveţia a ajuns la o astfel de economie, democratică, printr-un îndelungat proces istoric, în care poporul elveţian, cu ajutorul unui stat cu adevărat democratic, în care puterea este exercitată direct de popor, prin referendumuri, a reuşit să împiedice oligarhizarea economiei şi societăţii.

Şi în România am fi avut, astăzi, în anul 2014, o economie democratică, dacă, în anul 1990, în locul Legii 15/1990, ar fi fost adoptată Legea Cojocaru, în versiunea din anul 1990. Prin aplicarea Legii 15/1990 şi a actelor normative adoptate în baza ei, în ţara noastră a fost creat opusul economiei democratice, adică o economie oligarhică. Transformarea economiei oligarhice în economie democratică nu se poate face peste noapte. Nici transformarea economiei oligarhice existente în România înainte de război în economie comunistă nu s-a făcut peste noapte. Nici transformarea economiei comuniste în economie oligarhică nu s-a făcut peste noapte. Ne vor trebui cel puţin două decenii ca să transformăm actuala economie oligarhică într-o economie democratică, asemănătoare celei care funcţionează, acum, în Elveţia. Cu cât începem mai repede cu atât mai bine.

Impozitul progresiv pe proprietăţi va fi astfel aşezat încât 90% dintre români nu vor plăti nimic în plus faţă de ceea ce plătesc acum. Vor fi scutiţi de plata acestui impozit, de exemplu, toţi cei care au în proprietate mai puţin de 20 hectare de teren situat în intravilan, mai puţin de 1000 mp de teren situat în intravilan, mai puţin de 200 mp suprafaţă construită, depozite, sau valori mobiliare sub 100.000 de euro, active sub 500.000 de euro etc. Impozitul este progresiv în sensul că o persoană care deţine în proprietate o suprafaţa totală de teren situată în extravilan de 300 hectare, pentru primele 20 de hectare nu plăteşte nimic, în plus, fată de ce plăteşte acum, pentru următoarele 80 hectare plăteşte, să zicem, 10 euro pe an, pe hectar, pentru următoarele 100 hectare plăteşte 20 de euro pe an, pe hectar, pentru următoarele 100 hectare plăteşte 30 euro, pe an, pe hectar.

2.5 De ce este nevoie de Fondul Naţional de Capital Distributiv?

Crearea Fondului Naţional de Capital Distributiv, prin impozitarea progresivă a proprietăţilor, se justifică, în primul rând, prin nevoia de bunăstare, care să intre în casele tuturor românilor, tuturor cetăţenilor ţării. Bunăstarea tuturor cetăţenilor ţării nu poate fi asigurată decât prin creştere economică susţinută, prin investiţii, prin crearea de capacităţi de producţie şi de locuri de muncă, prin producerea a cât mai multor bunuri şi servicii, de cât mai bună calitate şi prin distribuirea cât mai echitabilă a acestor bunuri şi servicii către cei care le produc. Trebuie să creăm cât mai repede un număr cât mai mare de locuri de muncă, bine plătite, pentru a aduce acasă, cât mai repede un număr cât mai mare din cei 4 milioane de români plecaţi din ţară, din lipsa locurilor de muncă, pentru a oferi locuri de muncă, bine plătite, noilor generaţii de români, care să nu mai părăsească ţara, în căutarea unui loc de muncă. Corporaţiile transnaţionale, care deţin în proprietate cea mai mare parte a capitalului utilizat în economia românească nu au nici un interes să investească în România. Dovada este aceea că, în ultimii 24 de ani, valoarea investiţiilor din capital străin este de numai 3 miliarde de euro, dintr-un total de peste 400 miliarde de euro. Corporaţiile transnaţionale au acaparat capitalul românesc, cumpărându-l la preţuri de nimic, şi îl folosesc pentru a scoate din ţară profituri uriaşe, cele mai multe nedeclarate şi neimpozitate. Românii au tot dreptul să reţină o parte cât mai mare din aceste profituri, pentru a le investi, în România.

Prin impozitarea progresivă a proprietăţilor, în zece ani, la Fondul Naţional de Capital Distributiv, va fi colectată o sumă de peste 400 miliarde de euro. Dacă avem în vedere că, prin investirea acestei sume se va asigura o creştere susţinută a economiei româneşti, ceea ce va determina sporirea tuturor veniturilor, a salariilor, pensiilor şi profiturilor, însuşite nu de oligarhi, ci de un număr tot mai mare de români, va creşte, astfel, şi puterea de economisire a românilor, ceea ce va face posibil ca, pe lângă sumele investite de la Fondul Naţional de Capital Distributiv, să se mai investească, direct, de către cetăţeni, din economiile lor, cel puţin alte 200 miliarde de euro, rezultă investiţii de peste 600 miliarde de euro, în primii 10 ani de aplicare a Constituţiei Cetăţenilor. La 100.000 euro pentru un loc de muncă, aceasta înseamnă cel puţin 6 milioane locuri de muncă, suficiente pentru a-i aduce acasă pe toţi românii pribegi, dar şi pentru a-i ţine acasă pe toţi tinerii ţării.

În primii zece ani de funcţionare a Fondului Naţional de Capital Distributiv, prin realizarea programului de investiţii, de 600 miliarde de euro, România va cunoaşte o creştere economică de 9-10%, pe an. La sfârşitul acestei perioade, salariul mediu al românilor va fi crescut de peste 3 ori, ajungând la peste 1000 de euro pe lună, pensia medie va fi crescut de aproape 4 ori, ajungând la suma de 650 euro pe lună, faţă de 160, cât este în prezent. În plus, şi salariaţii şi pensionarii vor beneficia de profiturile aduse de capitalurile asupra cărora vor deveni proprietari, ca urmare a investiţiilor făcute cu banii primiţi de la Fondul Naţional de Capital Distributiv.

Crearea Fondului Naţional de Capital Distributiv se justifică, în al doilea rând, prin nevoia de dreptate. Românii au fost deposedaţi de capitalul acumulat din munca lor, în timpul regimului comunist, şi acest capital a fost trecut, nelegitim, în proprietatea oligarhilor, autohtoni şi străini, care au folosit şi folosesc acest capital pentru a-şi însuşi profituri uriaşe, în timp ce oferă românilor salarii şi pensii de mizerie. Această deposedare de capital şi de roadele acestui capital s-a făcut cu consecinţe dramatice asupra societăţii româneşti. Deposedarea de capital a însemnat şi distrugerea de milioane de locuri de muncă, distrugerea de milioane de familii, sărăcirea extremă şi umilirea a milioane de oameni, în ultimă instanţă uciderea unui număr mare de oameni, prin înfometare şi prin lipsirea de îngrijire medicală.

Cei care au săvârşit această crimă împotriva poporului român trebuie să fie aspru pedepsiţi, astfel încât o astfel de nelegiuire să nu se mai repete, niciodată. Pedepsirea celor vinovaţi de genocidul antiromânesc, început prin instaurarea regimului comunist şi continuat prin instaurarea celui fesenist, va fi posibilă prin punerea în practică a normelor constituţionale propuse de noi la alineatele (3)-(6) ale articolului 15 din CONSTITUŢIA CETĂŢENILOR.

Românii au dreptul nu numai să-i pedepsească pe cei care i-au deposedat de capitaluri şi de celelalte drepturi, dar şi să fie despăgubiţi, într-o formă, sau alta, în cât mai mare măsură, pentru nedreptatea care li s-a făcut, pentru avuţia de care au fost şi sunt deposedaţi. Fondul Naţional de Capital Distributiv asigură exercitarea acestui drept. Toţi cetăţenii României care au vârsta de 18 ani la intrarea în vigoare a Constituţiei Cetăţenilor, sau vor împlini această vârstă în primii 10 ani de aplicare a acestei Constituţii, vor fi despăgubiţi, cu cota individuală, de 100.000 lei, respectiv, 20.000 euro, pentru capitalul de care au fost deposedaţi, prin Legea 15/1990.

Suma de 400 miliarde de euro, care urmează a fi colectată la Fondul Naţional de Capital Distributiv, în primii 10 ani de existenţă a acestui Fond, şi distribuită, gratuit, tuturor cetăţenilor ţării, este echivalentă cu valoarea capitalului care a fost trecută în proprietatea privată a statului român, prin Legea 15/1990. Poporul român va primi, deci, înapoi, ceea ce i s-a luat. Tinerele generaţii de români vor continua să primească, gratuit, capital, de la Fondul Naţional de Capital Distributiv, astfel încât, treptat, poporul român va fi despăgubit şi pentru profiturile realizate de capitalul de care au fost deposedaţi prin Legea 15/1990.

Crearea Fondului Naţional de Capital Distributiv se justifică, în al treilea rând, prin nevoia de coeziune naţională. În ultimii 24 de ani, poporul român a fost supus la un intens proces de slăbire a coeziunii naţionale. Milioane de români au fost obligaţi să-şi părăsească ţara, în căutarea unui loc de muncă. Din această cauză, milioane de familii au fost destrămate. Alte milioane sunt obligate să trăiască din salarii şi pensii de mizerie. Românii consideră că principalul vinovat pentru aceste dezastre este statul lor, în care nu mai au nici o încredere. Numai că nu statul în sine este vinovat de aceste dezastre. Vinovaţi sunt politicienii, guvernanţii, oligarhii, autohtoni ţi transnaţionali, cei care au acaparat statul naţional şi l-au folosit şi îl folosesc pentru propria îmbogăţire, prin jefuirea poporului. Rezultatul este, din păcate, o tot mai accentuată lipsă de încredere a cetăţenilor în statul lor naţional, în proprii concetăţeni, în propriul popor, în capacitatea acestuia de a se autoguverna, în capacitatea lui de a-şi construi un viitor. Românii nu mai au încredere în ei înşişi, în statul lor, în viitorul ţării lor. Tinerii români nu sunt educaţi în spiritul dragostei faţă de ţară, al încrederii şi respectului faţă de poporul din care fac parte, nu se pregătesc pentru a se integra în acest popor, pentru a se împlini ca oameni în mijlocul acestui popor. Ei învaţă cu gândul la plecare, cu gândul de a părăsi ţara şi a se stabili oriunde va beneficia de ŞANSA de a trăi în libertate şi bunăstare. La aceasta se adaugă acţiunea toxică întreprinsă de mijloacele de comunicare în masă, de televiziuni, controlate de oligarhi, pentru falsificarea istoriei poporului român, pentru murdărirea valorilor naţionale, pentru slăbirea sentimentului de mândrie naţională.

Fondul Naţional de Capital Distributiv îi va readuna pe români în jurul şi în susţinerea naţiunii din care fac parte, în jurul şi în susţinerea statului lor naţional. Toţi românii, în primul rând tinerii, vor şti că primesc, de la naţiunea din care fac parte, ŞANSA de a fi proprietari de capital, de a-şi exercita dreptul la iniţiativă economică, de a-şi lua soarta în propriile mâini, de a crea o întreprindere, singur, sau în asociere cu alţi români, prin care să-şi creeze veniturile care să-i asigure bunăstarea lui şi a familiei lui, în România, în ţara lui.

Fondul Naţional de Capital Distributiv va transforma România într-o adevărată Grădină a Maicii Domnului, o ţară liberă şi prosperă, o ţară de oameni liberi şi prosperi, oameni care vor şti că îşi datorează libertatea şi prosperitatea ŞANSEI pe care au primit-o de la NAŢIUNE, prin efortul de ECONOMISIRE al întregii naţiuni din care fac parte, naţiunea ROMÂNĂ.

Crearea Fondului Naţional de Capital Distributiv se justifică, în al patrulea rând, prin nevoia de coeziune socială.

În ultimii 24 de ani, poporul român a fost supus la un intens proces de slăbire a coeziunii sociale. Autorii loviturii de stat din decembrie 1989 au acaparat conducerea statului prin înşelarea poporului cu ajutorul mijloacelor de comunicare în masă, în principal cu ajutorul televizorului, şi cu ajutorul trădătorilor infiltraţi în conducerea armatei şi a serviciilor secrete. Prin Legea 15/1990 şi prin Legea 18/1990 au cumpărat, cu capital şi cu pământ, pe directorii de întreprinderi şi inginerii cooperativelor agricole, pe care i-au transformat în slugi supuse ale regimului, apoi, în casta politică, aservită intereselor marilor oligarhi, autohtoni şi transnaţionali. Societatea românească a fost, astfel, împărţită în două componente, cu interese diametral opuse, aflate în permanent conflict. Avem, pe de o parte, o castă a privilegiaţilor, formată din oligarhi şi slugile lor, constituite în partide politice, care controlează statul şi îl folosesc pentru propria îmbogăţire. De cealaltă parte, este marea masă a poporului, deposedată de capital şi de pământ, deposedată de locuri de muncă, sărăcită şi umilită, transformată în sclavi. Oligarhii nu au permis şi nu permit crearea unei clase sociale de mijloc, care să dispună de capital, inclusiv de pământ, pe care să-l muncească prin forţe proprii, care să se interpună între cei bogaţi şi cei săraci, care să deţină în proprietate majoritatea capitalului utilizat în economie, care să-şi impună propria voinţă, să controleze statul şi să-l folosească pentru apărarea propriilor interese, ale majorităţii. Sutele de mii de români care încearcă să înfiripe această clasă de mijloc sunt, repede, aduse la faliment, la sapă de lemn, de către oligarhi, cu ajutorul statului aservit.

Societatea construită în România în urma loviturii de stat din decembrie 1989 este o societate dezbinată, o societate bolnavă, clădită pe hoţie, pe minciună şi înşelătorie, o societate în care un pumn de oameni, o minoritate s-a îmbogăţit peste măsură, pe căi necinstite, prin jefuirea majorităţii, adusă şi ţinută în starea de sclavie.

Oligarhii ştiu că s-au îmbogăţit pe căi necinstite şi vor face tot ce pot pentru a ascunde adevărul şi a continua să se îmbogăţească pe căi necinstite. Poporul ştie că a fost şi este deposedat de oligarhi pe căi necinstite şi va face tot ce poate pentru a-i pedepsi pe oligarhi, pentru a-şi lua înapoi ce i s-a furat şi ce i se fură. Între cele două părţi nu va fi, niciodată, pace.

Crearea şi funcţionarea Fondului Naţional de Capital Distributiv va schimba din temelii configuraţia societăţii româneşti, va întări coeziunea dintre membrii acestei societăţi.

Impozitarea progresivă a marilor proprietăţi va pune stavilă lăcomiei nemăsurate a unora dintre conaţionalii noştri. De la o anumită mărime a proprietăţii, în sus, impozitul pe proprietate va deveni insuportabil. Oamenii vor trebui să găsească şi alte motivaţii, în afara acumulării de avuţie materială, de capital şi bunuri de consum de lux. Există şi alte motivaţii, spre care să fie îndreptată capacitatea de creaţie a indivizilor, cum este, de exemplu, aprecierea semenilor pentru contribuţia adusă de fiecare dintre noi la progresul ştiinţei, al tehnicii, la îmbunătăţirea vieţii oamenilor, a relaţiilor dintre aceştia etc.

Principalul rezultat al funcţionării Fondului Naţional de Capital Distributiv va fi împroprietărirea fiecărui cetăţean al României cu un capital, în valoare de 20.000 de euro. Unii dintre noi, probabil 15-20%, datorită lenei, indolenţei, beţiei, neşansei etc, vor pierde acest capital, care va ajunge în proprietatea celor mai harnici, mai pricepuţi, mai inventivi, mai capabili etc. Aceştia vor fi mai puţini, probabil 5-6%. Cert este că cei mai mulţi, deci 70-75%, vor rămâne proprietari de capital, vor spori acest capital de la un an la altul, prin economisirea unei părţi din veniturile create cu acest capital şi investirea acestor economii, transformarea lor în capital nou, care se va adăuga celui existent. Această MAJORITATE a cetăţenilor ţării nu numai că vor rămâne proprietari de capital, ei şi urmaşii lor, dar vor deţine în proprietate MAJORITATEA capitalului, adică 70-75% din valoarea capitalului utilizat în economia naţională. Cei 5-6%, cei bogaţi, nu vor mai deţine 90% din capital, cum se întâmplă acum, în România, ci, cel mult, 25-30% din totalul capitalului. Ei nu vor mai fi OLIGARHI. Ei nu vor mai deţine PUTEREA economică. Puterea economică va fi deţinută de clasa mijlocie, de cei 70-75% dintre cetăţeni, care vor deţine în proprietate privată 70-75% din capitalul naţional.

Societatea românească nu va mai fi împărţită în două părţi, cu interese diametral opuse, pe de o parte, oligarhii, adică o minoritate care şi-a însuşit puterea economică şi politică pe căi necinstite, şi, pe de altă parte, săracii, adică o majoritate care a fost deposedată de puterea economică şi politică, de către oligarhi, pe căi necinstite. Societatea românească nu va mai fi una dezbinată şi antagonică.

Societatea românească va fi una compusă dintr-o clasă mijlocie, adică o majoritate care şi-a însuşit puterea economică şi politică pe căi cinstite, o pătură de oameni bogaţi, care şi-au câştigat averea pe căi cinstite şi o pătură de oameni săraci, incapabili, temporar, să-şi păstreze calitatea de proprietari de capital, dar care îşi păstrează şansa de a ieşi din starea de sărăcie, într-o economie în continuă creştere şi dezvoltare.

Crearea Fondului Naţional de Capital Distributiv se justifică, în al cincilea rând, prin nevoia de democraţie.

Deşi pe hârtie, în Constituţie, statul român este declarat a fi unul democratic (demos=popor; kratos=putere), în realitate, puterea de a adopta şi aplica legi, norme de convieţuire socială, nu este exercitată de popor, ci de oligarhi, de minoritatea care, deţinând puterea economică, capitalul, exercită şi puterea politică, controlează statul, pe care îl foloseşte pentru a-şi însuşi o parte cât mai mare din avuţia creată în societate.

Împroprietăriea cetăţenilor cu capitalul acumulat în Fondul Naţional de Capital Distributiv va avea ca efect trecerea, treptată, a capitalului în proprietatea privată a majorităţii cetăţenilor, a poporului. Câştigând puterea economică, poporul va câştiga şi puterea politică, va controla statul, pe care îl va folosi pentru a-şi apăra capitalul, ca şi toate celelalte drepturi şi libertăţi recunoscute prin Constituţie.

Crearea Fondului Naţional de Capital Distributiv se justifică, în al şaselea rând, prin nevoia de românizare a capitalului.

Prin aşa-zisa privatizare, cea mai mare parte a capitalului românesc a fost trecută în proprietatea privată a străinilor, a corporaţiilor transnaţionale. Rezultatele acestui „transfer” de proprietate sunt cunoscute: o datorie externă de peste 100 de miliarde de euro, care generează rate şi dobânzi egale cu o treime din avuţia produsă în economia naţională, peste 40 de miliarde de euro, în fiecare an; o evaziune fiscală de peste 35% la impozitarea veniturilor, adică peste 50 de miliarde de euro, anual, nedeclarate şi neimpozitate, care pleacă, în cea mai mare parte, în afara ţării; exploatarea de către corporaţiile transnaţionale a celei mai mari părţi a resurselor naturale ale ţării, cu redevenţe batjocoritoare pentru România, dar cu tehnologii dintre cele mai poluante; acapararea de către străini a unei bune părţi din terenurile şi pădurile ţării etc.

România a fost transformată într-o colonie, furnizoare de resurse naturale şi de forţă de muncă de înaltă calificare pentru corporaţiile transnaţionale şi piaţă de desfacere pentru produsele aceloraşi corporaţii.

Colonizarea României, acapararea capitalului naţional, a resurselor naturale, a terenurilor agricole şi pădurilor de către corporaţiile transnaţionale, s-a făcut „paşnic”, fără focuri de arme, fără tancuri, dar pe baza şi cu ajutorul legilor adoptate de politicieni trădători şi vânzători de ţară. Aceşti politicieni sunt cei care au adoptat Legea 15/1990, prin care au trecut capitalul naţional în proprietatea privată a statului, precum şi legile prin care au pus pe butuci acest capital, astfel încât să-l poată vinde transnaţionalilor la preţuri de nimic.

CONSTITUŢIA CETĂŢENILOR anulează Legea 15/1990, ca şi toate actele normative emise în baza ei, obligă statul român să recupereze întregul capital trecut în proprietatea străinilor, prin confiscare, în cazurile în care capitalul a fost vândut prin încălcarea legii, sau prin răscumpărare, în toate celelalte cazuri, interzice exploatarea resurselor naturale de către firme private, fie ele străine, ori autohtone.

CONSTITUŢIA CETĂŢENILOR obligă statul român să oprească, imediat, orice „privatizare”, orice vânzare de întreprinderi trecute în proprietatea sa, prin Legea 15/1990. Toate aceste întreprinderi sunt trecute, înapoi, de unde au fost luate, adică, în proprietate publică, a poporului român, şi în administrarea Fondului Naţional de Capital Distributiv, până la trecerea lor în proprietatea privată a cetăţenilor ţării, beneficiarii Fondului.

De reţinut că activele deţinute de corporaţiile străine vor fi şi ele supuse impozitului progresiv pe proprietăţi

CONSTITUŢIA CETĂŢENILOR obligă Fondul Naţional de Capital Distributiv să răscumpere tot capitalul vândut, legal, de statul român, prin aşa-zisa privatizare şi să-l pună la dispoziţia beneficiarilor Fondului, care pot cumpăra acest capital cu cota individuală primită de la Fond. În felul acesta, tot capitalul vândut străinilor va ajunge, în final, în proprietatea privată a cetăţenilor români.

2.6 Cum vor fi împroprietăriţi românii cu capital?

De-a-lungul istoriei, românii, ca şi alte popoare, au fost, de mai multe ori, împroprietăriţi cu pământ. Au fost împroprietăriţi în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, în 1864, apoi, în timpul guvernului condus de Mareşalul Alexandru Averescu, în 1921, şi mai apoi, în timpul guvernului condus de doctorul Petru Groza, în 1945. Au fost „împroprietăriţi” în sensul că au primit, în proprietate, gratuit, prin lege, adoptată de statul român, anumite suprafeţe de terenuri agricole, pe care să le muncească, pentru a-şi câştiga cele necesare traiului lor. La momentele respective, pământul era principalul mijloc de producţie, principala componentă a ceea ce astăzi înţelegem prin capital productiv. La momentele respective, statul a obţinut suprafeţele de terenuri care au făcut obiectul acelor împroprietăriri, prin confiscarea lor de la marii proprietari, cu sau fără plata unor despăgubiri. Toate aceste împroprietăriri au contribuit la progresul general al societăţii româneşti, la creşterea potenţialului economic al ţării, la întărirea coeziunii naţionale şi sociale a poporului român, la creşterea nivelului de trai al românilor.

Regimul comunist i-a deposedat pe români şi de pământ şi de capitaluri, trecând, prin legi şi decrete samavolnice, şi pământul şi capitalurile în proprietatea comună, de grup, sau de stat. I-a obligat, apoi, să muncească, să acumuleze capital, care a fost „trecut” în aceiaşi proprietate comună. După revoluţia şi contrarevoluţia din decembrie 1989, regimul fesenist a restituit ţăranilor o parte din pământuri, şi-a însuşit o altă parte, cu care şi-a împroprietărit susţinătorii, respectiv slugile regimului. Regimul fesenist a restituit foştilor proprietari şi o mică parte din capitalurile însuşite de regimul comunist, şi-a însuşit cea mai mare parte a capitalurilor acumulate din munca poporului român în timpul regimului comunist, prin Legea 15/1990, pe care a privatizat-o, apoi, adică a vândut-o, pe nimic, propriilor slugi, politicienilor, şi străinilor.

Prin crearea Fondului Naţional de Capital Distributiv, CONSTITUŢIA CETĂŢENILOR îşi propune să facă dreptate românilor, să le restituie capitalurile de care au fost deposedaţi prin Legea 15/1990, printr-o nouă împroprietărire, cea mai mare din istoria lor. De data aceasta, o împroprietărie cu capital, care poate fi folosit şi pentru cumpărarea de terenuri, de pământ, dar şi pentru achiziţionarea de construcţii, de maşini, utilaje, echipamente etc.

Am arătat că, la Fondul Naţional de Capital Distributiv, în principal, prin impozitarea progresivă a marilor proprietăţi, dar şi din alte surse, urmează să se colecteze, în fiecare an, 20% din avuţia creată în România (PIB). În primii 10 ani de funcţionare a acestui Fond, va fi colectată o sumă de peste 400 miliarde de euro. Dacă avem în vedere că numărul românilor care au 18 ani la data intrării în vigoare a Constituţiei Cetăţenilor, plus cei care vor împlini vârsta de 18 ani în aceşti 10 ani, este de circa 20 de milioane, rezultă că, în aceşti 10 ani, putem împroprietări pe fiecare român cu un capital în valoare de 20.000 de euro (400.000.000.000 euro:20.000.000 cetăţeni=20.000 euro/cetăţean).

Este evident că nu pot primi cei 20.000 de euro toţi românii, în acelaşi timp. În primul an de după intrarea în vigoare a Constituţiei Cetăţenilor, de exemplu, având în vedere că PIB-ul României va fi de circa 140 miliarde de euro, la Fondul Naţional de Capital Distributiv, se va colecta suma de 28 miliarde de euro (140 X 0,2=28). Aceasta înseamnă că, în acel an, vor putea primi cele 20.000 de euro 1.400.000 de români (28.000.000.000:20.000=1.400.000 cetăţeni). În al doilea an, ca urmare a investiţiilor făcute în primul an, PIB-ul ţării va fi mai mare, de 160 miliarde de euro, astfel că la Fondul Naţional de Capital Distributiv se va colecta o sumă de 32 de miliarde, ceea ce înseamnă că, în acest al doilea an, vor beneficia de cele 20.000 de euro încă 1.600.000 de români şi aşa mai departe, până în al zecelea an, când toţi cei 20 milioane de români vor fi fost, toţi, împroprietăriţi cu un capital, în valoare de 20.000 de euro.

Împroprietărirea cu capitalul în valoare de 20.000 de euro a tuturor cetăţenilor României încheie prima fază a procesului de construcţie a economiei democratice, în care predominantă este latura justiţiară, aceea de despăgubire a românilor pentru avuţia de care au fost deposedaţi în timpul regimurilor comunist şi fesenist. Va urma faza de consolidare a economiei democratice, în care se va permanentiza procesul de împroprietărire continuă a noilor generaţii de români, astfel încât majoritatea capitalului utilizat în economia naţională să intre şi să rămână, pentru totdeauna, în proprietatea privată a majorităţii cetăţenilor.

Începând cu anul 11 de la intrarea în vigoare a Constituţiei Cetăţenilor, în fiecare an, vor putea accesa cota individuală de la Fondul Naţional de Capital Distributiv numai cei care împlinesc vârsta de 18 ani în anul respectiv, cotă care va fi în sumă de peste 100.000 de euro. În anul 11, de exemplu, PIB-ul României va fi de peste 300 miliarde de euro, iar 20% din această sumă înseamnă 60 miliarde de euro. În acel an, numărul românilor care vor împlini vârsta de 18 ani va fi de circa 400.000. Ori 60.000.000.000 de euro împărţit la 400.000 fac 150.000 de euro. Prin lege, românii vor hotărî cât să fie cota individuală pentru împroprietărire, astfel încât să se asigure, atât o creştere economică susţinută, cu ocuparea deplină a forţei de muncă a tuturor românilor, cât şi păstrarea majorităţii capitalului în proprietatea privată a majorităţii cetăţenilor ţării.

În vederea asigurării unei dezvoltări echilibrate atât a tuturor judeţelor ţării, cât şi a tuturor ramurilor şi sectoarelor economiei naţionale, sumele colectate la Fondul Naţional de Capital Distributiv var fi defalcate, în fiecare an, pe judeţele ţării şi pe ramurile şi subramurile economiei naţionale: industrie, agricultură, construcţii, transporturi, servicii etc. De exemplu, în primul an de funcţionare a Fondului, cele 28 miliarde de euro vor fi împărţite pe cele 41 de judeţe plus cele şase sectoare ale municipiului Bucureşti, proporţional cu numărul de locuitori ale acestora, iar suma alocată fiecărui judeţ va fi împărţită pe ramuri ale economiei naţionale, în funcţie de orientările stabilite în Strategia de Dezvoltare a României, elaborată de Autoritatea Ştiinţifică.

Prin bugetul anual al Fondului Naţional de Capital Distributiv, va fi alocată o sumă destinată răscumpărării capitalului preluat de la cetăţenii României prin Legea 15/1990 şi vândut profitorilor regimului, prin contracte de “privatizare”. Acest capital va intra, temporar, în administrarea Fondului şi va putea fi cumpărat, ulterior, de către beneficiarii Fondului, cu banii primiţi de la Fond, sub forma cotei individuale, în valoare de 20.000 de euro. Această componentă a Fondului va funcţiona până când vor fi răscumpărate toate activele financiare şi reale vândute de statul român prin contracte de “privatizare”.

De la Fondul Naţional de Capital Distributiv vor fi alocate şi sume destinate finanţării unor mari proiecte, de interes naţional, cum ar fi construcţia de autostrăzi, regularizări ale râurilor, cu construcţii de hidrocentrale, canalizări şi sisteme de irigaţii, platforme industriale, inclusiv pentru reconstrucţia multora dintre întreprinderile demolate şi distruse prin crima numită privatizare, pe vechile amplasamente, sau pe unele noi, în toate situaţiile în care există cerere pentru produsele respective, etc. După punerea în funcţiune a acestor proiecte, ele vor fi organizate ca societăţi comerciale pe acţiuni, care vor fi oferite spre cumpărare beneficiarilor Fondului.

Observăm, deci, că Fondul Naţional de Capital Distributiv va oferi cetăţenilor ţării o gamă foarte largă de oportunităţi pentru investirea celor 20.000 de euro, pe cate le vor primi de la Fond. Ei vor putea folosi cele 20.000 de euro ca persoane fizice autorizate, ca membri ai unei asociaţii familiale, ca asociaţi la o societate cu răspundere limitată, sau la o societate pe acţiuni, ca membri ai unei cooperative, agricole, meşteşugăreşti, de consum, de credit etc. Fiecare, va decide, în deplină libertate, în ce să-şi investească cele 20.000 de euro. Poate să investească toţi aceşti bani într-o singură întreprindere, sau în mai multe.

Cheltuirea a 20% din PIB-ul ţării nu poate fi lăsată la voia întâmplării. Aceşti bani trebuie cheltuiţi în conformitate cu obiectivele şi priorităţile înscrise în Strategia de Dezvoltare a României şi în Programele Naţionale de Dezvoltare a României, aprobate de poporul român. Cei care primesc cele 20.000 de euro de la Fondul Naţional de Capital Distributiv sunt liberi să aleagă domeniul de activitate în care vor să investească (agricultură, industrie, construcţii, transporturi, alte servicii etc), să aleagă forma de organizare prin care să acceseze banii (persoană fizică autorizată, asociaţie familială, societate cu răspundere limitată, societate pe acţiuni, cooperativă etc), să aleagă momentul, anul, în care să solicite cele 20.000 de euro. Toţi trebuie, însă, să demonstreze fezabilitatea şi rentabilitatea proiectului în realizarea căruia doresc să investească cele 20.000 de euro. Toţi trebuie să supună proiectele lor unei grile de evaluare, care să asigure selectarea acelor proiecte care răspund cel mai bine obiectivelor şi priorităţilor înscrise în Strategia de Dezvoltare a României şi în Programele Naţionale de Dezvoltare a României, aprobate de popor.

În luarea deciziilor privind unde şi cum să investească cele 20.000 de euro, cetăţenii vor fi ajutaţi de către Agenţia Naţională de Consultanţă pentru Investiţii, instituţie publică, finanţată de la bugetul de stat, care va oferi consultaţii gratuite tuturor beneficiarilor Fondului. Agenţia va pune la dispoziţia persoanelor fizice şi juridice care investesc bani primiţi de la Fond studii de fezabilitate, planuri de afaceri, cereri de finanţare etc. Nimeni nu va putea spune că nu se pricepe să-şi pregătească proiectul, sau că nu are cu ce să plătească să i se pregătească proiectul prin care să acceseze cele 20.000 de euro. Totul va fi făcut de Agenţia Naţională de Consultanţă pentru Investiţii, care va avea filiale în toate localităţile ţării. Toţi românii vor avea acces gratuit la serviciile Agenţiei.

Intrată în posesia proiectului, fiecare persoană fizică sau juridică va depune proiectul la Autoritatea de Management a Programului Sectorial Operaţional, care pune la dispoziţia solicitantului banii de la Fondul Naţional de Capital Distributiv.

Pentru accesarea Fondurilor Europene, în România, a fost creat un întreg sistem instituţional care asigură administrarea acestor fonduri, prin Autorităţile de Management ale Programelor Operaţionale Sectoriale. Aceste autorităţi dispun de unităţi teritoriale, la nivelul judeţelor şi regiunilor de dezvoltare, încadrate cu personal de specialitate. Cu ajutorul instituţiilor europene, ele au elaborat o întreagă metodologie privind organizarea de concursuri pentru evaluarea şi selectarea proiectelor, ghiduri ale solicitanţilor, grile de evaluare şi selecţie etc. Acest sistem instituţional şi metodologic, verificat nu numai de practica românească, dar şi de cea europeană, va fi preluat şi adoptat şi pentru accesarea banilor de la Fondul Naţional de Capital Distributiv. Nu vor fi create instituţii complet noi, ci vor fi adaptate şi dezvoltate cele existente.

Nici un organism, nici un sistem, nu se poate dezvolta eficient fără planificare, fără organizare, fără conducere. Economie de piaţă nu înseamnă economie sălbatică, în care toţi urmăresc să fure de la toţi, rezultatul final fiind acela că o minoritate ajunge să-şi însuşească aproape tot ce produce majoritatea. Economia de piaţă trebuie astfel concepută şi proiectată încât să permită individului să aibă iniţiativă şi să-şi asume rezultatele şi riscurile iniţiativei sale, cu condiţia ca iniţiativa şi asumarea de riscuri să aibă ca scop crearea de valori, nu însuşirea de valori create de alţii. În plus, iniţiativele indivizilor trebuie să respecte obiectivele şi priorităţile ansamblului, ale economiei naţionale, ale poporului pe care îl deserveşte economia naţională. Rezultatul conjugat al iniţiativelor individuale trebuie să fie bunăstarea fiecăruia, proporţional cu propria contribuţie, dar şi bunăstarea ansamblului, a poporului.

Iată de ce accesarea celor 20.000 de euro de la Fondul Naţional de Capital Distributiv nu se poate face prin… tragere la sorţi. Scopul principal al constituirii acestui Fond nu se reduce la simpla despăgubire a românilor pentru un prejudiciu oarecare, el constă în crearea unei economii care să asigure bunăstarea poporului român, pe termen lung, pentru totdeauna.

Cheltuielile necesare pentru organizarea şi funcţionarea Fondului Naţional de Capital Distributiv, pentru „întreţinerea” aparatului acestuia sunt infime, dacă le comparăm cu valoarea sumelor de care românii sunt deposedaţi, acum, în fiecare an, de către cei care au acaparat capitalul naţional, cu valoarea sumelor pe care Fondul le va gestiona, cu consecinţele pe care le va avea existenţa acestui Fond asupra economiei şi societăţii româneşti. Absolut infime.

2.7 Organizarea şi funcţionarea Fondului.

Fondul Naţional de Capital Distributiv va funcţiona ca instituţie publică în subordinea Guvernului României.

Această instituţie va fi condusă de un Guvernator, numit în funcţie de către Preşedintele României. Mandatul Guvernatorului este de 4 ani şi poate fi reînnoit o singură dată.

Ca orice funcţionar public, potrivit Constituţiei Cetăţenilor, Guvernatorul Fondului Naţional de Capital Distributiv va fi angajat prin concurs. Candidaţii la această funcţie trebuie să aibă pregătire economică superioară, înaltă competenţă superioară, o vechime de cel puţin 10 ani în activităţi financiar-bancare sau în învăţământul economic superior şi să se fi remarcat ca autori şi promotori de proiecte menite să îmbunătăţească funcţionarea economiei româneşti.

În timpul mandatului, Guvernatorul Fondului Naţional de Capital Distributiv nu poate ocupa nici o altă funcţie publică sau privată.

Toate deciziile Guvernatorului Fondului Naţional de Capital Distributiv, inclusiv cele referitoare la modul în care românii vor accesa cele 20.000 de euro, vor fi publicate pe site-ul Fondului Naţional de Capital Distributiv şi în Monitorul Oficial al României, astfel încât toţi românii vor cunoaşte cine şi când a primit banii de la Fond.

În cadrul Fondului Naţional de Capital Distributiv, va funcţiona un Consiliu de Supraveghere, ca organ consultativ al Guvernatorului Fondului Naţional de Capital Distributiv. Consiliul va fi constituit din 7 experţi în domeniul finanţelor, din care 3 vor fi propuşi de organizaţiile profesionale ale economiştilor din România, legal constituite, şi 4 propuşi de Uniunea Naţională a Asociaţiilor Comunitare, toţi fiind validaţi, în funcţie, de Preşedintele României. Candidaţii la funcţia de membru al Consiliului de Supraveghere sunt specialişti de înaltă calificare, personalităţi ale vieţii publice, care s-au remarcat ca autori şi promotori de proiecte menite să îmbunătățească funcţionarea economiei româneşti.

Mandatul membrilor Consiliului de Supraveghere este de 6 ani şi poate fi reînnoit o singură dată, prin decizia Preşedintelui României.

Consiliul de Supraveghere avizează toate deciziile Guvernatorului Fondului Naţional de Capital Distributiv. Avizele Consiliul de Supraveghere se publică pe site-ul Fondului Naţional de Capital Distributiv şi în Monitorul Oficial al României.

Organizarea şi funcţionarea Fondului Naţional de Capital Distributiv se stabilesc prin lege.