Articolul 135.5
CONSTITUŢIA CETĂŢENILOR obligă statul român să creeze şi să administreze un Fond Naţional pentru Inovare, care va fi alimentat, în principal, cu redevenţele plătite pentru fabricarea produselor şi utilizarea tehnologiilor realizate prin aplicarea invenţiilor şi inovaţiilor finanţate de la acest Fond, dar şi, în caz de nevoie, cu subvenţii de la bugetul de stat. Sumele colectate la acest Fond vor fi folosite pentru finanţarea activităţilor de cercetare aplicată efectuată pentru transformarea invenţiilor şi ideilor inovatoare în noi tehnologii şi produse destinate comercializării.
Prin acest Fond Naţional pentru Inovare, statul român va putea să-şi ajute inventatorii să nu mai trebuiască să-şi vândă pe nimic ideile rechinilor financiari, să le valorifice, prin forţe proprii, cu bani de la Fond, urmând să plătească Fondului o redevenţă modestă, folosită, apoi, pentru promovarea altor invenţii româneşti.