Arhive etichetă: Consiliul Legislativ

Consiliul Legislativ

Articolul 79.

În actuala Constituţie, articolul 79 are următorul cuprins:

„(1) Consiliul Legislativ este organ consultativ de specialitate al Parlamentului, care avizează proiectele de acte normative în vederea sistematizării, unificării şi coordonării întregii legislații. El ține evidența oficială a legislației României.

(2) Înfiinţarea, organizarea şi funcționarea Consiliului Legislativ se stabilesc prin lege organică.”

Conform prevederilor alineatului (2) al articolului 7 din Legea nr. 73/1993, Preşedintele Consiliului Legislativ şi preşedinţii secţiilor Consiliului sunt numiţi, aţi ghicit, de Parlamentul României. În consecinţă, această componentă a statului român, deşi, demagogic, se numeşte Consiliul Legislativ AL ROMÂNIEI, el nu va acţiona ca un consiliu legislativ AL ŢĂRII, AL POPORULUI român, ci ca ORGAN al Parlamentului, al organului SUPREM, care poate fi controlat 100% de mafia politică ţi financiară, aşa cum se întâmplă în România ultimului sfert de veac. Iată, deci, de ce nu trebuie să ne mire faptul că acest Consiliu a avizat nefavorabil proiectul nostru de lege privind revizuirea Constituţiei României, de ce acest Consiliu se opune instituirii „suveranităţii populare”, cum o numeşte el, de ce este împotriva scoaterii statului de sub controlul mafiei politice şi financiare şi punerii statului sub controlul poporului, de ce ţine cu dinţii de prevederile constituţionale care apără averile dobândite prin hoţia statală numită „privatizare”, ca şi cele care apără „dreptul” străinilor de a deveni stăpâni asupra resurselor naturale şi asupra teritoriului naţional al românilor.

Iată şi de ce noi propunem ca articolul 79 din Constituţia României să aibă următorul cuprins:

„(1) Consiliul Legislativ este instituţie publică autonomă, care avizează proiectele de acte normative în vederea sistematizării, unificării şi coordonării întregii legislaţii. Avizele Consiliului Legislativ se referă la respectarea principiilor de sistematizare, unificare şi coordonare legislativa stabilite prin lege.

(2) Consiliul Legislativ colaborează cu iniţiatorii proiectelor de acte normative la definitivarea redactării acestor acte, astfel încât ele să fie conforme cu principiile de sistematizare, unificare şi coordonare legislativă.

(3) Consiliul Legislativ ţine evidenţa oficială a legislaţiei României.

(4) Consiliul Legislativ este condus de un Preşedinte, ales de popor.

(5) Prevederile articolelor 62.1, 81, alineatul (1) şi alineatele (2)-(4), 82, 83, 84, 95, 96, 96.1 şi 97 se aplică, în mod corespunzător, şi Preşedintelui Consiliului Legislativ.

(6) Dacă funcţia de Preşedinte al Consiliului legislativ devine vacantă ori dacă Preşedintele Consiliului Legislativ este suspendat din funcţie sau dacă se află în imposibilitate temporară de a-şi exercita atribuţiile, interimatul se asigură de un parlamentar desemnat de Camera Reprezentanţilor, cu votul majorităţii membrilor săi.

(7) Organizarea şi funcţionarea Consiliului Legislativ se stabilesc prin lege.”

Prin punerea în practică a normelor constituţionale propuse de noi, Consiliul Legislativ va deveni cu adevărat AL ROMÂNIEI, al poporului român. Preşedintele acestui Consiliu va fi ales de popor, ca şi Preşedintele României, şi va fi demis, de popor, dacă încalcă prevederile Constituţiei şi ale legii, dacă nu apără interesele poporului, ci pe cele ale mafiei politice şi financiare.

VOTAŢI Art. 79. "Consiliul Legislativ"
Votează