Articolul 135.4

Prin lege, suntem obligaţi să plătim o bună parte din salariul nostru drept contribuţii de asigurări pentru sănătate, în prezent cota pentru aceste contribuţii fiind de 13%, 6,5% plătită direct de noi şi 6,5% plătită, pentru noi, de către angajator. Această cotă este plătită şi de cei care nu sunt angajaţi, dar desfăşoară activităţi independente, remunerate.

Din păcate, procentul de 13% se aplică numai la fondul de salarii, care, la rândul său, în România, reprezintă numai 13% din PIB, ceea ce înseamnă că ponderea contribuţiilor de asigurări pentru sănătate reprezintă circa 2% din PIB. Alta ar fi situaţia dacă această cotă de contribuţii pentru sănătate s-ar aplica la întreaga valoare adăugată, inclusiv asupra profiturilor, nu numai la valoarea salariilor. Ar fi suficientă o cotă totală cu mult sub 6,5%.

Cei mai mulţi dintre noi, practic, nu avem nevoie nici de doctor, nici de medicamente, aproape deloc, în toată perioada în care suntem activi şi în care plătim contribuţia de 13% din salariul nostru. Începem să mergem la doctor şi să consumăm medicamente cam de când ieşim la pensie.

Dacă facem un calcul asemănător cu cel pe care l-am făcut la pensii, ajungem la constatarea că, în 42 de ani de contribuţie, salariatul nostru mediu, acumulează, din contribuţiile sale la fondul de asigurări de sănătate, suma de 72.000 de euro. Depusă la CEC, cu o dobândă de 5% pe an, această sumă aduce un venit, sub formă de dobândă, de 3.600 de euro pe an, adică 300 de euro pe lună, sau 13 milioane lei vechi pe lună. Câţi dintre pensionarii noştri cheltuiesc astfel de sume pentru servicii medicale şi medicamente?

Ca şi la pensii, mulţi dintre cei care contribuie la fondul public de asigurări de sănătate nu beneficiază cu nimic de pe urma acestor contribuţii. Mor de moarte bună, cum spun românii, fără să aibă nevoie de servicii medicale, sau de medicamente. Mulţi consumă foarte puţin din contribuţia pe care au făcut-o la acest fond.

Ştim, din presă şi din propria experienţă, cât de proaste sunt serviciile medicale şi cât de scumpe sunt medicamentele pe care ni le oferă sistemul nostru public de sănătate.

Contribuţiile cetăţenilor ţării pentru asigurările de sănătate sunt folosite de către mafia politică şi financiară pentru propria lor îmbogăţire, pe seama sănătăţii populaţiei. Au fost închise şi distruse numeroase spitale şi alte unităţi sanitare. Mii de medici şi personal sanitar calificat au părăsit ţara. Au fost trecute în proprietatea străinilor aproape toate fabricile de medicamente. Mii de spaţii comerciale agroalimentare au fost transformate în farmacii. Medicamentele sunt fabricate şi importate de câţiva producători şi distribuitori cartelaţi, care controlează piaţa medicamentelor şi practică preţuri de monopol. Unităţile sanitare finanţate cu capital privat, puţine la număr, practică şi ele preţuri de monopol.

Sistemul de sănătate publică al României a fost adus la sapă de lemn. El trebuie reconstruit din temelii.

CONSTITUŢIA CETĂŢENILOR obligă statul român să garanteze dreptul tuturor cetăţenilor săi la sănătate fizică şi mentală. Această garanţie va fi realizată prin constituirea Fondului Naţional pentru Asigurări de Sănătate, care va fi alimentat cu contribuţii plătite de salariaţi şi angajatori, dar şi cu subvenţii de la bugetul de stat, în caz de nevoie, astfel stabilite încât să se asigure fiecărui participant la Fond plata serviciilor medicale şi a medicamentelor de care are nevoie.

CONSTITUŢIA CETĂŢENILOR obligă statul român să asigure dezvoltarea unei industrii naţionale farmaceutice competitive, capabilă să furnizeze cetăţenilor medicamente ieftine şi de calitate.

În plus, CONSTITUŢIA CETĂŢENILOR dispune ca fabricarea şi importul medicamentelor să fie declarate monopol de stat şi să fie realizate numai de instituţii publice şi regii autonome ale statului român.