Arhive etichetă: NATO

Aderarea la Tratatul Atlanticului de Nord

Articolul 149

Aici lucrurile au fost mai simple. Guvernanţii au precizat la acest articol, 149, că aderarea României la NATO se face prin lege, adoptată de Parlament, deci, tot fără consultarea poporului. Lucru pe care l-au şi făcut. Ei au negociat şi încheiat tratatul de aderare a României la NATO, în baza căruia armata română este trimisă în acţiuni militare la mii de kilometri de ţară iar în ţară sunt amplasate baze militare străine, a căror prezenţă înrăutăţeşte relaţiile cu vecinii şi pune în pericol securitatea ţării.

Prin modificările introduse la articolul 11, CONSTITUŢIA CETĂŢENILOR redă poporului român puterea de a aproba el, prin referendum, toate tratatele internaţionale la care România este parte, militare, sau de altă natură. Mai mult, CONSTITUŢIA CETĂŢENILOR prevede că tratatele internaţionale la care România este parte care conţin prevederi contrare intereselor naţionale vor fi supuse aprobării poporului, prin referendum, iniţiat de cetăţeni, potrivit legii.

Întrucât articolul 11, în noua sa formulare, rezolvă toate problemele referitoare la tratatele internaţionale la care România este parte, inclusiv cele privind participarea la Tratatul Atlanticului de Nord, articolul 149 nu mai are obiect şi se propune abrogarea lui. Odată cu aceasta, se abrogă tot TITLUL VI.