În mai toate constituţiile statelor moderne găsim o instituţie, o componentă a statului, căreia i se încredinţează puterea de a fi garant al supremaţiei Constituţiei, de a veghea ca toate legile adoptate de autoritatea legislativă a statului, sau chiar de popor, să fie constituţionale, adică să nu contravină prevederilor, normelor înscrise în Constituţie. Din nefericire, instituţia creată, în acest scop, prin actuala Constituţie a României, a fost şi este folosită de politicieni în cu totul alte scopuri decât acela de a fi garant al supremaţiei Constituţiei. Curtea Constituţională a României, pentru că despre ea este vorba, a fost folosită ba pentru a nu se respecta voinţa poporului de a-l demite pe Traian Băsescu din funcţia de Preşedinte al României, ba pentru a se amâna cu un an referendumul pentru revizuirea Constituţiei, ba pentru declara neconstituţionale legi care ar fi permis pedepsirea celor care au jefuit şi jefuiesc poporul român.

Curtea Constituţională a României este, evident, controlată de politicieni şi subordonată intereselor acestora. Această subordonare îşi are cauza chiar în Constituţie, care prevede că membrii acestei Curţi primesc puterea nu de la popor, ci de la politicieni.

Curtea Constituţională a României formează obiectul Titlului V al actualei Constituţii a României, titlu care are 6 articole: 142 – Structura; 143 – Condiţii pentru numire; 144 – Incompatibilităţi; 145 – Independenţa şi inamovibilitatea; 146 – Atribuţii şi 147 – Deciziile Curţii Constituţionale.