Articolul 140
Cam toate statele moderne au şi o Curte de Conturi, o componentă a statului care controlează modul în care autorităţile statului şi autorităţile locale gestionează, administrează, avuţia, banii pe care poporul îi pune la dispoziţia acestor autorităţi, pentru a-şi îndeplini atribuţiile încredinţate prin Constituţie, sau prin lege.
Poporul plăteşte taxe şi impozite, prin care se adună sume mari de bani, la bugetul statului, sau la bugetele autorităţilor locale. Aceşti bani sunt folosiţi pentru construirea clădirilor în care îşi desfăşoară activitatea autorităţile statului şi cele locale, pentru achiziţionarea maşinilor, echipamentelor, materialelor folosite de personalul angajat de aceste autorităţi, pentru plata salariilor acestui personal.
Banul este ochiul dracului şi este firesc ca, în cheltuirea acestor mari sume de bani, puse de popor la dispoziţia autorităţilor statului şi a celor locale, să apară nereguli, concretizate în încercări ale celor implicaţi în gestionarea acestor bani şi a bunurilor cumpărate cu aceşti bani, intrate în proprietate publică, de a-şi însuşi, o parte din aceşti bani şi din aceste bunuri.
Acesta este motivul pentru care poporul îşi crează o Curte de Conturi, o instituţie căreia îi încredinţează sarcina să controleze modul în care sunt cheltuiţi banii bugetului, să-i depisteze pe cei care încearcă să fure banul public şi bunul public şi să se îmbogăţească, astfel, nemeritat, pe seama celor care plătesc taxe şi impozite.
Statul român, creat prin lovitura de stat din decembrie 1989 şi prin Constituţia adoptată în anul 1991, pe lângă banii obţinuţi de la popor prin taxe şi impozite, şi-a însuşit, samavolnic, încălcând Constituţia, şi toate bunurile create de poporul român în timpul regimului comunist, aflate în aşa – zisa proprietate socialistă de stat – uzine, fabrici, bănci etc. Prin Legea 15/1990 aceste bunuri au fost confiscate de stat şi trecute în proprietatea PRIVATĂ a statului şi a autorităţilor locale, care, apoi, le-au vândut şi le vând, prin aşa-zisa privatizare. Normal ar fi fost ca şi modul în care au fost şi sunt administrate aceste bunuri să fie controlat de Curtea de Conturi.
Din nefericire, Curtea de Conturi a României este numai cu numele a României, a poporului român. Ca şi celelalte componente ale statului român, Curtea de Conturi a fost şi este un instrument folosit de politicieni pentru propria îmbogăţire, prin jefuirea poporului. Curtea de Conturi este acea instituţie a statului care mimează controlul modului în care este gestionat banul şi bunul public, care, în realitate, ascunde marile hoţii, de miliarde de euro, făcute de politicieni din avuţia trecută în proprietatea statului şi din bugetul statului şi cele ale autorităţilor locale, scoate basma curată pe marii ţepari ai banului public, aruncă, din când în când, în faţa presei şi a publicului, câteva mici delapidări, mici găinării, ca să-şi justifice existenţa, să întreţină circul politic, prin care este manipulată opinia publică.
De vină pentru transformarea Curţii de Conturi în instrument de muşamalizare a fărădelegilor prin care a fost devalizată avuţia trecută în proprietatea statului român postdecembrist este Constituţia însăşi, prevederile acesteia.
În actuala Constituţie a României, normele care reglementează activitatea Curţii de Conturi formează obiectul articolului 140.
Alineatul (1) al articolului 140 are următorul text:
„(1) Curtea de Conturi exercită controlul asupra modului de formare, de administrare şi de întrebuințare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public. În condiţiile legii organice, litigiile rezultate din activitatea Curții de Conturi se soluționează de instanțele judecătorești specializate.”
„Părinţii” actualei Constituţii a României, au ştiut foarte bine că statul român administrează nu numai „resurse financiare”, adică bani, ci şi capital, intrat, pe o cale sau alta, constituţional sau nu, în proprietatea, sau în administrarea sa. Aceşti „părinţi” au ştiut foarte bine de marea crimă numită privatizare, crima prin care uriaşa avuţie productivă acumulată de poporul român în timpul regimului comunist urma să fie trecută în proprietatea statului si de acolo în proprietatea politicienilor şi a străinilor. În obiectul Curţii de Conturi nu trebuia să intre şi controlul modului în care se vor face aceste „treceri” ale avuţiei poporului în proprietatea privată a marilor beneficiari ai „privatizărilor”. Merea crimă trebuia scoasă de sub controlul Curţii de Conturi. Exista riscul ca la conducerea acestei instituţii să ajungă un român scăpat de sub controlul mafiei politice. Toată crima ar fi fost descoperită, măsurată, personificată. Criminalii ar fi ajuns în faţa instanţelor de judecată. Asta trebuia oprit. Chiar prin Constituţie.
Niciodată nu este prea târziu. CONSTITUŢIA CETĂŢENILOR pune şi aici piciorul în prag. Iată textul alineatului (1) al articolului 140 propus de noi:
“(1) Curtea de Conturi exercită controlul asupra modului de formare, de administrare şi de întrebuinţare a CAPITALULUI aflat în proprietate publică şi a resurselor financiare ale statului şi ale autorităţilor locale. În condiţiile legii, litigiile rezultate din activitatea Curţii de Conturi se soluţionează de instanţele judecătoreşti specializate.”
După intrarea în vigoare a Constituţiei Cetăţenilor, Curtea de Conturi a României va controla nu numai cum se fură banii de la bugetul statului şi al autorităţilor locale, ci şi cum se fură CAPITALUL aflat în proprietate publică şi în administrarea statului, sau a autorităţilor locale. Reamintesc că, după intrarea în vigoare a Constituţiei Cetăţenilor, nu va mai exista proprietate PRIVATĂ a statului, ci numai proprietate PUBLICĂ, a poporului, dată în administrare statului, sau autorităţilor locale.
Pentru a concretiza această nouă sarcină trasată Curţii de Conturi a României, am modificat şi completat şi alineatul (2) al articolului 140, care, în prezent, are următorul text:
„(2) Curtea de Conturi prezintă anual Parlamentului un raport asupra conturilor de gestiune ale bugetului public naţional din exerciţiul bugetar expirat, cuprinzând şi neregulile constatate.”
În CONSTITUŢIA CETĂŢENILOR, alineatul (2) al articolului 140 are următorul text:
„(2) Curtea de Conturi prezintă anual Camerei Reprezentanţilor şi Preşedintelui României un raport asupra conturilor de gestiune ale bugetului public naţional din exerciţiul bugetar expirat, cuprinzând neregulile constatate şi răspunderile materiale şi penale ale celor implicaţi în gestiunea bugetului public naţional. Raportul anual este depus la Camera Reprezentanţilor şi la Preşedintele României şi este publicat în Monitorul Oficial al României şi pe site-ul Curţii de Conturi, cel mai târziu pe data de 30 iunie a anului următor celui la care se referă.”
Noi considerăm că raportul Curţii de Conturi trebuie prezentat nu numai parlamentarilor ci şi Preşedintelui României, în calitatea acestuia de conducător al autorităţii executive a statului, aceea care execută, de fapt, bugetul public naţional, dar şi poporului, prin publicarea acestui raport pe site-ul Curţii de Conturi şi în Monitorul Oficial al României.
Lucrul cel mai important, în propunerea noastră, priveşte obligarea Curţii de Conturi să cuprindă în raportul său anual nu numai neregulile constatate, ci şi RĂSPUNDERILE MATERIALE ŞI PENALE ale celor implicaţi în gestiunea bugetului public naţional.
CONSTITUŢIA CETĂŢENILOR propune ca, după alineatul (2) să introducem un nou alineat, (2.1), cu următorul cuprins:
„(2.1) Curtea de Conturi prezintă anual Camerei Reprezentanţilor şi Preşedintelui României un raport asupra modului în care a fost gestionat CAPITALUL aflat în proprietate publică şi în administrarea statului şi a autorităţilor locale în anul financiar expirat, cuprinzând şi neregulile constatate şi răspunderile materiale şi penale ale celor implicaţi în gestiunea acestui capital. Raportul anual este depus la Camera Reprezentanţilor şi la Preşedintele României şi este publicat în Monitorul Oficial al României şi pe site-ul Curţii de Conturi, cel mai târziu pe data de 30 iunie a anului următor celui la care se referă. Primul raport anual întocmit după intrarea în vigoare a prezentei legi se referă şi la modul în care a fost gestionat întregul capital trecut în proprietatea statului şi a autorităţilor locale prin Legea 15/1990, cuprinzând neregulile constatate şi răspunderile materiale şi penale ale celor implicaţi în administrarea acestui capital.”
Prin punerea în aplicare a acestui alineat, poporul român va afla, în sfârşit, cum şi din vina cui, au fost furate şi distruse miile de întreprinderi industriale, agricole, bancare, hoteliere etc, care au făcut obiectul „privatizărilor” din ultimul sfert de veac. Cum şi din vina cui au fost distruse patru milioane de locuri de muncă. Cum şi din vina cui au fost izgoniţi din ţară cei patru milioane de români rămaşi fără locuri de muncă. Vom afla, desigur, şi cum şi de cine sunt căpuşate, în continuare, întreprinderile care se mai află, încă, în proprietatea statului, înainte de a fi puse pe butuci şi vândute pe nimic.
Conform alineatului (3) al articolului 140 din actuala Constituţie, pe lângă verificarea anuală a conturilor de gestiune ale bugetului public naţional, Curtea de Conturi poate declanşa acţiuni de control la oricare instituţie publică, dar numai la cererea parlamentarilor, a Senatului şi Camerei Deputaţilor. CONSTITUŢIA CETĂŢENILOR acordă dreptul de a solicita Curţii de Conturi să efectueze astfel de controale şi Preşedintelui României, dar şi unui număr de 10.000 de cetăţeni.
La alineatul (4) al articolului 140, actuala Constituţie ne spune numai că membrii Curţii de conturi sunt numiţi de Parlament, pentru un mandat de 9 ani, că ei sunt independenţi şi inamovibili, precum şi că sunt supuşi incompatibilităţilor prevăzute de lege pentru judecători.
Actuala Constituţie a lăsat, astfel, la latitudinea parlamentarilor, a politicienilor, să stabilească ei, prin lege şi numărul membrilor Curţii şi cine şi cum conduce această importantă componentă a statului român.
Prin Legea nr. 94/1992, parlamentarii au stabilit ca numărul membrilor Curţii de Conturi să fie 18 şi Curtea să fie condusă de un preşedinte şi doi vicepreşedinţi, toţi numiţi în funcţii de Parlament, bineînţeles.
Deoarece şi membrii Curţii de Conturi şi conducătorii acestei instituţii sunt numiţi de Parlament, este evident că întreaga instituţie este subordonată Parlamentului. Nici vorbă de INDEPENDENŢĂ.
În plus, la alineatul (5) al aceluiaşi articol 140, se dispune că membrii Curţii sunt revocaţi de către Parlament. Deci, nici vorbă de inamovibilitate.
CONSTITUŢIA CETĂŢENILOR propune ca şi Curtea de Conturi să fie scoasă din ghearele politicienilor şi pusă sub controlul poporului şi în slujba acestuia.
Conform Constituţiei Cetăţenilor, Curtea de Conturi a României va fi condusă de un Preşedinte, ales de popor, prin vot universal, pentru un mandat de 4 ani, ca şi Preşedintele României. Preşedintele Curţii de Conturi va numi pe ceilalţi membrii ai Curţii, pentru un mandat de 4 ani.
În cadrul Curţii de Conturi va funcţiona un Consiliu de Supraveghere, format din 7 experţi în domeniul finanţelor, din care 3 vor fi propuşi de organizaţiile profesionale ale economiştilor din România, legal constituite, şi 4 vor fi propuşi de Uniunea Naţională a Asociaţiilor Comunitare.
Prin aceste norme propuse de CONSTITUŢIA CETĂŢENILOR se va asigura atât independenţa totală a Curţii de Conturi faţă de celelalte componente ale statului, a căror gestiune este chemată să o controleze, dar şi profesionalizarea activităţii desfăşurată de această instituţie, prin prezenţa experţilor Consiliului de Supraveghere, al căror mandat este de 6 ani, schimbarea lor fiind defazată de aceea a Preşedintelui şi a membrilor Curţii.