Articolul 144
Actuala Constituţie prevede, la articolul 144, că funcţia de judecător al Curţii Constituţionale este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul juridic superior. Noi considerăm că, pe perioada mandatului, aceşti înalţi demnitari ai statului român care sunt judecătorii Curţii Constituţionale trebuie să se dedice integral îndeplinirii atribuţiilor acestei funcţii şi să amâne întâlnirile cu studenţii după terminarea mandatului, eventual, să participe le educarea tinerei generaţii de jurişti, prin întâlniri neremunerate, în afara programului Curţii.