Simboluri naţionale

Articolul 12.

Am păstrat neschimbat alineatul (1), care prevede că drapelul Româniri este tricolor, culorile fiind aşezate vertical, în ordinea următoare începând de la lance: albastru, galben, roşu.

La alineatul (2), am propus ca România să aibă două zile naţionale: 9 mai şi 1 decembrie. Facem această propunere pornind de la constatarea că, la marea majoritate a statelor moderne ale lumii, ziua naţională este legată de data cuceririi independenţei naţionale, dar şi de la faptul că, în cazul României, data finalizării procesului de unificare naţională are o importanţă deosebită. La acest argument, se adaugă şi aspecte legate de condiţiile atmosferice specifice celor două zile naţionale propuse de noi. Reţinem, de asemenea, că există şi alte state care au câte două zile naţionale, cum sunt India şi Pakistanul, de exemplu.

La alineatul (3), propunem ca imnul naţional al României să fie „Trei culori”, cu muzica şi versurile de Ciprian Porumbescu. Actualul imn al României, „Deşteaptă-te române”, are un text greoi, stufos, plin de arhaisme, care slăveşte pe cei care ne-au agresat şi ne-au cotropit ţara, la care se adaugă o melodie tânguitoare, lipsită de dinamism. Ni se pare mult mai potrivit cântecul “Trei culori”, cu muzica şi versurile de Ciprian Porumbescu.

VOTAŢI Art. 12. "Simboluri naţionale"
Votează

5 thoughts on “Simboluri naţionale

  1. Irina Goanta

    „Trei culori” este cântecul scris de Ciprian Porumbescu . A fost interpretat la serbarea de la Putna. Nu are nicio legătură cu Ceaușescu. Să fie preluată varianta originală, nu cea prefăcută.
    De asemenea, nu știu de ce drapelul nostru național nu are stema țării.

    Răspunde
  2. Nicolae Sufana B anescu

    Si eu cred ca ‘ Trei culori’ afost ,partial, golit de continut si de sens de catre ceausescu si clica de criminali ,inlocuita de clica de hoti si tradatori a lui iliescu si brucan,drept pt. care as propune citeva strofe din poezia lui G.Cosbuc ” Noi vrem pamant”. Ramane ca acele strofe sa fi atent selectate.

    Răspunde
  3. faraon mihai

    Noi, romanii, nu ne tragem din romanii care i-au invins pe daci, asta este o minciuna oficiala.
    Pentru acest motiv sustin schimbarea imnului national „Desteapta-te romane” cu „Trei culori”.

    Răspunde
  4. faraon mihai

    Sunt de acord ca imnul tarii sa fie „Trei culori”.
    Propun ca steagul Romaniei (sunt de acord si cu schimbarea numelui tarii in Dacia) sa contina stema tarii:
    acvila cu crucea in cioc si simbolurile celor trei regiuni, Ardealul, Tara Romaneasca si Moldova.
    Din cate stiu, presedintele Ion iliescu a aprobat ca Romania sa plateasca o amenda de 200 mil. USD in loc sa aprobe inscrierea pe steag a unei steme si asfel steagul nostru sa nu mai fie confundat cu steagul altei tari- nu mai retin care tara.

    Răspunde
  5. Daniel

    Eu nu sunt de acord cu schimbarea imnului de stat in „Trei culori ” pentru ca , in inimile romanilor , acest cantec a ramas drept un simbol comunist. Propun ca el sa fie inlocuit cu un cantec ca https://www.youtube.com/watch?v=o1XmouF5Aso&list=PL9CyJwOPA3w36msK7UumRSgUTT-UNFmea&index=13 . Propun , de asemenea, schimbarea numelui tarii din ” Romania ” in „Dacia” , pentru a nu mai slavi prin acest nume cotropitorii de acum aproape 2000 de ani , ci stramosii nostrii adevarati .

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.