Arhive etichetă: Preşedintele României

Răspunderea Preşedintelui Interimar

Articolul 99
Am modificat textul actual, cu precizarea că, în cazul în care Preşedintele interimar este demis, continuarea interimatului se asigură de un parlamentar desemnat de Camera Reprezentanţilor.

VOTAŢI Art. 99. "Răspunderea Preşedintelui Interimar"
Votează
×

Actele Preşedintelui

Articolul 100

Am păstrat, neschimbat, alineatul 1, care prevede că, în exercitarea atribuţiilor sale, Preşedintele României emite decrete care se publică în Monitorul Oficial al României. Am propus abrogarea alineatului 2, care prevedea ca anumite decrete ale Preşedintelui să fie contrasemnate de primul-ministru, ca urmare a schimbărilor propuse de noi în ceea ce priveşte raporturile dintre Preşedintele României şi primul-ministru al Guvernului.

Salariul şi celelalte drepturi

Articolul 101.

Am propus schimbarea denumirii, din „Indemnizaţia şi celelalte drepturi”, în „Salariul şi celelalte drepturi”, precum şi adăugarea a două noi alineate, cu următorul cuprins:

„(2) Salariul Preşedintelui României este de cel mult 50 de ori mai mare decât salariul minim brut pe economie.

(3) Nici un funcționar public nu poate avea un salariu mai mare decât cel al Preşedintelui României.”

Introducerea acestor norme în Constituţie este justificată de necesitatea eradicării practicilor nesănătoase ale Parlamentului şi Guvernului de a stabili, prin legi şi hotărâri de guvern, salarii pentru funcţionarii publici care nu ţin seama de nivelul salariilor realizate în sectoarele productive ale economiei naţionale. Aşa sa ajuns ca mulţi funcţionari publici să încaseze salarii de zeci de ori mai mari decât cel al Preşedintelui României, total nejustificate.