În Constituţia actuală, Capitolul II din Titlul III (Autorităţile publice), are denumirea de „Preşedintele României” şi conţine 21 de articole.
După Capitolul II, în actuala Constituţie, urmează alte trei capitole, care se referă la diverse componente ale puterii executive: Capitolul III – Guvernul; Capitolul IV – Raporturile Parlamentului cu Guvernul; Capitolul V – Administraţia publică. Capitolul VI, ultimul din Titlul III, este intitulat „Autoritatea judecătorească”.
Noi propunem ca toate cele patru capitole care privesc exercitarea puterii executive (II, III, IV, V) să fie comasate într-un singur capitol, II, cu denumirea de „Autoritatea Executivă”, împărţit în patru Secţiuni: 1. Preşedintele României; 2. Guvernul; 3. Raporturile dintre Autoritatea Legislativă şi Autoritatea Executivă; 4. Administraţia publică centrală.
Capitolul VI din actuala Constituţie devine Capitolul III în CONSTITUŢIA CETĂŢENILOR, cu aceiaşi denumire, “Autoritatea Judecătorească”.
Primul din cele 21 de articole destinate instituţiei Preşedintelui României, articolul 80, are denumirea „Rolul Preşedintelui” şi următorul cuprins:
„(1) Președintele României reprezintă statul român şi este garantul independenței naţionale, al unităţii şi al integrității teritoriale a țării.
(2) Preşedintele României veghează la respectarea Constituției şi la buna funcționare a autorităţilor publice. În acest scop, Președintele exercită funcția de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate.”
Noi propunem ca acest articol să aibă următorul cuprins:
„(1) Preşedintele României conduce Autoritatea Executivă a statului român, în limitele stabilite de Constituţie.
(2) Preşedintele României reprezintă poporul şi statul român şi este garantul democraţiei, al suveranităţii şi independenţei naţionale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării.
(3) Preşedintele României răspunde în faţa poporului pentru buna funcţionare a Guvernului şi a tuturor instituţiilor publice care compun Autoritatea Executivă a statului.
(4) Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a tuturor autorităţilor statului. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între autorităţile statului, precum şi între stat şi popor.”
Textul propus de noi reflectă opţiunea noastră fermă pentru respectarea riguroasă a principiului separaţiei componentelor statului, concretizat şi în separarea autorităţii executive de autoritatea legislativă. Respectarea acestui principiu impune scoaterea Guvernului de sub autoritatea Parlamentului şi punerea lui sub autoritatea Preşedintelui, ales de popor, cu misiunea expresă de a conduce componenta executivă a statului.
Preşedintele României nu poate fi făcut responsabil pentru buna sau proasta guvernare a ţării, deci pentru funcţionarea Guvernului şi a celorlalte instituţii publice subordonate Guvernului, atâta timp cât aceste instituţii sunt controlate de Parlament, care numeşte şi demite din funcţie pe membrii Guvernului şi pe conducătorii instituţiilor subordonate Guvernului.
Preşedintele României reprezintă nu numai statul, ci şi poporul român. Istoria stă mărturie că statul se poate rupe de popor, că statul poate să nu mai reprezinte poporul şi să nu mai fie slujitor al poporului. Indiferent ce se întâmplă cu diferitele componente ale statului, cel ales de popor în funcţia de şef al statului, de Preşedinte al României, trebuie să ştie, prin Constituţie, că el reprezintă nu numai statul, ci şi poporul român, în ansamblul său.
Preşedintele României este nu numai garant al independenţei naţionale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării, ci şi garant al DEMOCRAŢIEI, al suveranităţii, al puterii poporului. Apărarea puterii poporului este prima şi cea mai importantă îndatorire a tuturor celor investiţi cu părţi din această putere, inclusiv, şi în primul rând, pentru cel investit în cea mai înaltă funcţie publică, aceea de Preşedinte al României.
2. În actuala Constituţie, articolul 81 are următorul text:
„(1) Președintele României este ales prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat.
(2) Este declarat ales candidatul care a întrunit, în primul tur de scrutin, majoritatea de voturi ale alegătorilor înscriși în listele electorale.
(3) În cazul în care nici unul dintre candidați nu a întrunit această majoritate, se organizează al doilea tur de scrutin, între primii doi candidați stabiliți în ordinea numărului de voturi obținute în primul tur. Este declarat ales candidatul care a obținut cel mai mare număr de voturi.
(4) Nici o persoană nu poate îndeplini funcția de Președinte al României decât pentru cel mult două mandate. Acestea pot fi şi succesive.”
Noi am păstrat, integral, cele patru alineate, dar am propus introducerea a altor patru alineate, după alineatul (1), cu următorul cuprins:
“(1.1) Candidaţii la funcţia de Preşedinte al României trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe:
A) să prezinte electoratului documente care să ateste numele şi prenumele părinţilor şi bunicilor, precum şi declaraţia sa pe proprie răspundere din care să rezulte dacă are cunoştinţă despre funcţiile deţinute în statul român, sau în alt stat, de către părinţii şi bunicii săi.
B) să aibă pregătire superioară;
C) să se fi remarcat ca un bun profesionist şi ca un cetăţean de moralitate desăvârşită;
D) să se fi remarcat ca un luptător activ pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor României;
E) să prezinte electoratului activitatea sa profesională, politică şi civică desfăşurată până la data depunerii candidaturii pentru funcţia de Preşedinte al României;
F) să prezinte electoratului Programul Legislativ pentru realizarea căruia se obligă să acţioneze, în calitate de Preşedinte al României, dacă va fi ales.
G) să prezinte electoratului Programul Naţional de Dezvoltare a României pe următorii 4 ani, pentru realizarea căruia se obligă să acţioneze, în calitate de Preşedinte al României, dacă va fi ales;
H) să prezinte electoratului structura Guvernului şi lista membrilor Guvernului, precum şi lista candidaţilor pentru funcţiile de prefect, cu care se angajează să realizeze Programul Legislativ şi Programul Naţional de Dezvoltare a României.
(1.2) Programul Naţional de Dezvoltare a României, asumat de către candidatul la funcţia de Preşedinte al României, va include, obligatoriu, şi dinamica anuală a următorilor indicatori economici şi sociali:
A) Produsul Intern Brut;
B) Valoarea şi structura veniturilor şi cheltuielilor bugetului public naţional;
C) Valoarea investiţiilor productive;
D) Numărul locurilor de muncă;
E) Indicele preţurilor de consum;
F) Salariul minim şi salariul mediu pe economie;
G) Pensia medie plătită de Fondul Naţional de Pensii Publice;
H) Numărul locuitorilor ţării;
I) Indicele natalităţii;
J) Datoria externă;
K) Datoria publică.
(1.3) Documentele prevăzute la alineatul (1.1), litera f) şi g), constituie contractul electoral al candidatului. Ele vor fi semnate de candidatul la funcţia de Preşedinte al României, vor fi tipărite şi puse la dispoziţia electoratului, pe toată durata campaniei electorale. Câte un exemplar al acestor documente va fi depus la Autoritatea Electorală, Autoritatea Morală, Autoritatea Statistică, Autoritatea Ştiinţifică şi Avocatul Poporului, cu cel puţin 30 de zile înainte de începerea campaniei electorale.
(1.4) Alegerile pentru funcţia de Preşedinte al României se desfăşoară în prima duminică a lunii octombrie a anului în care expiră mandatul Preşedintelui, sau tot într-o zi de duminică, în cel mult 60 zile de la data când a intervenit vacanţa funcţiei de Preşedinte.”
În formularea acestor amendamente, am pornit de la experienţa amară trăită de poporul român în ultimul sfert de veac, în care poporul român s-a lăsat înşelat de guvernanţi, care, prin Constituţie, au deposedat poporul de toată puterea politică, fără să-şi asume şi obligaţii concrete în exercitarea acestei puteri. Aşa au pus la cale o „tranziţie” fără sfârşit şi către nicăieri, au făcut „reforme” peste „reforme”, al căror efect a fost acela că au deposedat poporul de avuţia acumulată până la începerea “tranziţiei” şi au creat un sistem legislativ şi financiar care le permite să-şi însuşească cea mai mare parte a avuţiei create prin munca poporului. Ei s-au îmbogăţit, poporul a sărăcit. Ei trăiesc în huzur, poporul trăieşte în mizerie.
Românii au dreptul să ştie cine sunt cei cărora le încredinţează puterea de a lua decizii de care depinde viaţa lor şi a copiilor lor. Este posibil ca unii dintre urmaşii celor care au adus comunismul pe capul românilor şi ai celor care au adus poporul român în starea actuală de sărăcie şi umilinţă să fie oameni cumsecade, de toată cinstea, dar este la fel de posibil ca să facă exact ce au făcut şi părinţii lor. Este firesc, deci, ca poporul să ştie cine au fost şi ce au făcut părinţii şi bunicii celor care candidează la cele mai înalte funcţii în statul român, să ştie ce au făcut, profesional şi civic, cei care candidează pentru astfel de funcţii, până la data candidaturii. Evident, cu respectarea drepturilor fiecăruia de a alege şi de a fi ales în funcţii publice.
Pentru ca să nu mai mergem către nicăieri, de fapt, către prăpastie, este necesar ca cel care candidează pentru funcţia de Preşedinte al României nu numai să spună cine este şi ce a făcut pentru poporul român până la data la care îşi depune candidatura, dar să prezinte poporului Programul Naţional de Dezvoltare a României pe perioada celor 4 ani cât va dura mandatul său. Astfel încât poporul să ştie, concret, cu cât vor creşte salariile şi pensiile, care va fi valoarea investiţiilor şi câte locuri noi de muncă vor fi create în ţară, ca şi nivelul altor indicatori economici şi sociali, care măsoară bunăstarea cetăţenilor ţării. În fiecare an, Autoritatea Statistică va prezenta poporului Raportul privind modul în care a fost realizat Programul Naţional de Dezvoltare a României asumat de Preşedintele României. Românii au nevoie de un Preşedinte care să-şi îndeplinească mandatul încredinţat de popor, Programul de Dezvoltare a României, constituit nu din lozinci demagogice, ci din indicatori concreţi privind viaţa economică şi socială a ţării. Românii nu au nevoie de Preşedinţi al căror mandat se rezumă la interminabile scandaluri cu celelalte autorităţi ale statului, la formarea de majorităţi parlamentare toxice şi imorale, care calcă în picioare voinţa electoratului, la numirea de procurori şi judecători, care să execute ordinele mafiei politice. Românii au nevoie de un Preşedinte care să fie, cu adevărat, garant al democraţiei, al libertăţii, bunăstării şi fericirii tuturor cetăţenilor ţării. Cei care nu pot să-şi asume un astfel de mandat, să stea de o parte. Cei care îşi asumă un astfel de mandat dar nu îl realizează să plece, prin demisie, altfel va fi demis, prin referendum, de către cei care i-au încredinţat mandatul.
Odată cu Programul Naţional de Dezvoltare a României, candidaţii la funcţia de Preşedinte al României vor prezenta electoratului şi Programul Legislativ, care va cuprinde pachetul de legi noi, inclusiv legi privind modificarea şi completarea legilor existente, considerate de candidat ca fiind necesare pentru realizarea Programului Naţional de Dezvoltare a României. Conform prevederilor proiectului constituţional propus de noi, Preşedintele României are drept de iniţiativă legislativă, adică dreptul de a propune Parlamentului să aprobe proiectele de legi pe care el le consideră necesare pentru realizarea Programului Naţional de Dezvoltare a României. Mai mult, dacă Parlamentul respinge un proiect de lege propus de Preşedinte, proiectul de lege este supus aprobării poporului, prin referendum, iar în cazul în care poporul aprobă proiectul respins de Parlament, Parlamentul este dizolvat şi Autoritatea Electorală trebuie să organizeze alegeri parlamentare anticipate. Preşedintele României nu mai poate arunca vina pe nimeni altcineva pentru nerealizarea Programului Naţional de Dezvoltare a României, pe care şi l-a asumat.
La pct. 35 al Avizului său nr. 47/16.01.2014, Consiliul Legislativ intervine cu o observaţie absolut uluitoare. Domnii jurişti ai Consiliului scriu că „stabilirea prin Programul Naţional de Dezvoltare a României, a dinamicii indicatorilor economici şi sociali prevăzuţi la lit. a)-k) este specifică unei economii planificate, şi nu economiei bazate pe libera iniţiativă şi concurenţă, aşa cum se prevede în cuprinsul art. 135 alin. (1), propus la art I pct 160”. Domnii jurişti ai Consiliului Legislativ al României sunt în mare eroare şi în afara timpului. Economia planificată nu este opusul economiei bazată pe libera iniţiativă şi concurenţă. Economia comunistă, bazată pe proprietatea COMUNĂ asupra capitalului este opusă economiei bazată pe proprietatea PRIVATĂ asupra capitalului. Planificarea este un atribut esenţial al actului de conducere, domnilor jurişti, indiferent că este vorba de economie comunistă, oligarhică, sau democratică. Vă invit să-l citiţi pe Henri Fayol, părintele ştiinţei conducerii activităţii economice, managementului, cum i se mai spune. Vă invit, de asemenea, să luaţi notă de faptul că România are un Plan Naţional de Dezvoltare, întocmit pe perioada de programare financiară a Uniunii Europene, de şapte ani. A avut un Plan Naţional de Dezvoltare pentru perioada 2007-2013 şi are un Plan Naţional de Dezvoltare pe perioada 2014-2020. Orice activitate omenească se desfăşoară pe baza unui PLAN, a unui PROGRAM. Toate Guvernele şi componentele guvernelor lumii, toate entităţile economice şi sociale, publice sau private, îşi desfăşoară activitatea pe baza unor PLANURI şi PROGRAME. Vreţi ca statul român să facă excepţie de la această regulă? De ce? Ca să fie lăsat de izbelişte, la cheremul lăcustelor prădătoare? Pe ce lume trăiţi? Pentru ce vă luaţi salariile?
La articolul 83, am propus reducerea duratei mandatului de la 5 la 4 ani, aplicând şi pentru această funcţie regula generală ca durata mandatului pentru toate funcţiile elective să fie de 4 ani.
Am lăsat neschimbat alineatul (1), care prevede că, în timpul mandatului, Preşedintele României nu poate fi membru al unui partid şi nu poate îndeplini nici o altă funcţie publică sau privată. Am modificat textul alineatului (2). Noul text prevede că, pe durata mandatului, Preşedintele României se bucură de imunitate.
Conform Constituţiei Cetăţenilor, Preşedintele României poate fi, însă, suspendat, de către Parlament, sau demis, direct, de către popor, prin referendum, dacă încalcă prevederile Constituţiei, sau nu îşi îndeplineşte angajamentele asumate prin contractul electoral. În ambele situaţii, el îşi pierde imunitatea conferită de Constituţie.
În actuala Constituţie, articolul 85 se referă la „Numirea Guvernului” şi are următorul cuprins:
” (1) Președintele României desemnează un candidat pentru funcția de prim-ministru şi numește Guvernul pe baza votului de încredere acordat de Parlament.
(2) În caz de remaniere guvernamentală sau de vacanta a postului, Președintele revocă şi numește, la propunerea primului-ministru, pe unii membri ai Guvernului.
(3) Dacă prin propunerea de remaniere se schimbă structura sau compoziția politică a Guvernului, Președintele României va putea exercita atribuția prevăzută la alineatul (2) numai pe baza aprobării Parlamentului, acordată la propunerea primului-ministru.” Putem înţelege mai bine rolul Preşedintelui României în “Numirea Guvernului” trebuie să citim, concomitent cu articolul 83, şi articolul 103, intitulat “Investitura” Guvernului, care are următorul cuprins:
„(1) Președintele României desemnează un candidat pentru funcția de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament.
(2) Candidatul pentru funcția de prim-ministru va cere, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului.
(3) Programul şi lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaților şi de Senat, în şedinţă comună. Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorității deputaților şi senatorilor.”
Pentru ca tabloul să fie complet, este bine să citim şi alineatul (1) al articolului 89, intitulat „Dizolvarea Parlamentului”, care are următorul text:
„(1) După consultarea președinților celor două Camere şi a liderilor grupurilor parlamentare, Președintele României poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puțin două solicitări de investitură.”
Deci, conform actualei Constituţii, Preşedintele României nu „numeşte Guvernul”, aşa cum se afirmă în titlul articolului 85. El semnează, de fapt, lista cu membrii Guvernului, aprobată de Parlament, conform prevederilor alineatului (2) al articolului 103. Face muncă de grefier, supercalificat. La fel şi la remanieri, partidele sunt cele care hotărăsc schimbarea unora din miniştri lor şi primul ministru, numit de Parlament, pune în faţa Preşedintelui lista noilor miniştri propuşi de partide şi acceptaţi, automat, de primul ministru, conform protocolului alianţei de guvernare. Preşedintele poate să nu semneze lista, dar nu poate el să revoce, sau să numească un nou ministru, fără vrerea primului ministru, respectiv a partidului din care provin miniştri remaniaţi.
Actuala Constituţie a României nu conferă, practic, Preşedintelui României putere reală nici în numirea Guvernului nici în controlul activităţii acestuia, în ciuda faptului că Preşedintele este ales de popor. Puterea executivă, aceea de punere în execuţie a legilor, este exercitată de Guvern, subordonat şi controlat de Parlament, la rândul său, controlat de partidele politice, acestea fiind şi ele controlate de oligarhia financiară. Puterea executivă în statul român este scoasă de sub controlul nemijlocit al poporului şi plasată sub controlul direct al mafiei politico-financiare. În alcătuirea relaţiei dintre Parlament şi Guvern, actuala Constituţie încalcă nu numai principiul separaţiei puterilor în stat, dar şi suveranitatea poporului, dreptul poporului de a controla direct diferitele componente ale statului.
Din aceste motive, am schimbat atât denumirea, cât şi conţinutul articolului 85, care va avea denumirea de „Atribuţiile Preşedintelui” şi următorul cuprins:
„(1) Preşedintele României îndeplineşte următoarele atribuţii:
A) numeşte şi revocă pe primul–ministru şi pe membrii Guvernului României;
B) prezidează şedinţele Guvernului în care se dezbat probleme de interes naţional privind politica externă, apărarea ţării, asigurarea ordinii publice şi, la cererea sa, în alte situaţii;
C) semnează tratate internaţionale în numele României, negociate de Guvern, şi le supune spre ratificare poporului;
D) acreditează şi recheamă reprezentanţii diplomatici ai României şi aprobă înfiinţarea, desfiinţarea sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice;
E) acreditează reprezentanţii diplomatici ai altor state în România;
F) este comandantul forţelor armate şi îndeplinește funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional de Securitate;
G) declară mobilizarea parţială sau totală a forţelor armate, pe care o supune aprobării Camerei Reprezentanţilor, în cel mult 24 de ore de la declarare;
H) în caz de agresiune armată îndreptată împotriva ţării, Preşedintele României ia măsuri pentru respingerea agresiunii şi le aduce neîntârziat la cunoştinţa Camerei Reprezentanţilor, care, dacă nu se află în sesiune, se convoacă de drept în 24 ore de la declanşarea agresiunii;
I) instituie, potrivit legii, starea de asediu sau starea de urgenţă în întreaga ţară ori în unele unităţi administrativ-teritoriale şi solicită Camerei Reprezentanţilor încuviinţarea măsurii adoptate, în cel mult 5 zile de la luarea acesteia;
J) adresează poporului mesaje cu privire la principalele probleme politice ale naţiunii;
K) dizolvă Camera Reprezentanţilor, în cazul în care aceasta refuză să aprobe sau să respingă, în termen de 60 zile de la iniţiere, un proiect de lege propus de Preşedintele României, de Avocatul Poporului, sau de cetăţeni;
L) conferă decoraţii şi titluri de onoare, instituite potrivit legii;
M) acordă gradele de mareşal, de general şi de amiral, în condiţiile prevăzute de lege;
N) numeşte în funcţii publice, în condiţiile prevăzute de lege;
O) acordă graţierea individuală, cu condiţia ca actul de graţiere să fie justificat temeinic şi cu răspunderea de rigoare, potrivit legii.”
Am concentrat în acest articol toate atribuţiile prevăzute în actuala Constituţie în 10 articole diferite (85, 86, 87, 88, 89, 90, 91, 92, 93, 94).
Desigur, cea mai importantă modificare priveşte investirea preşedintelui României cu puterea de a numi şi revoca pe primul-ministru şi pe membrii Guvernului. Motivele acestei modificări: separarea reală şi totală a puterii executive de cea legislativă, dar şi de celelalte componente ale statului şi punerea puterii executive sub controlul direct al poporului.
Conform prevederilor articolului 89 din actuala Constituţie, Preşedintele României „poate dizolva Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de investitură”. Deoarece în proiectul nostru Parlamentul nu mai are nici un amestec în numirea şi investirea Guvernului, am propus ca la litera k) a articolului 85 să fie prevăzută atribuţia Preşedintelui de a dizolva Camera Reprezentanţilor, în cazul în care aceasta refuză să aprobe sau să respingă, în termen de 60 zile de la iniţiere, un proiect de lege propus de Preşedintele României, de Avocatul Poporului, sau de cetăţeni.
În Avizul său nr. 47/16.01.2014, Consiliul Legislativ apreciază că această normă, propusă de noi, privind dizolvarea Parlamentului „este de natură a avea efecte negative asupra calităţii actului de legiferare, cât şi asupra stabilităţii politice a ţării”. Noi credem exact contrariul. Noi nu propunem ca Preşedintele să dizolve Parlamentul dacă acesta RESPINGE un proiect de lege propus de Preşedinte, de Avocatul Poporului, sau de cetăţeni. Noi propunem ca Parlamentul să fie demis dacă REFUZĂ să aprobe sau să respingă, în termen de 60 de zile, un proiect de lege propus de Preşedinte, de Avocatul Poporului, sau de cetăţeni, adică dacă Parlamentul îşi bate joc de popor, sau de cei aleşi de el. Noi credem că o astfel de normă va avea efecte POZITIVE asupra calităţii actului de legiferare, pentru că îi va obliga pe parlamentari să abordeze cu maximă responsabilitate propunerile legislative venite, direct, de la popor, ca şi cele venite de la Preşedintele României şi de la Avocatul Poporului. În ceea ce priveşte „stabilitatea politică” a ţării, credem că aceasta trebuie asigurată prin respectarea suveranităţii poporului, nu prin bunul plac, respectiv prin dictatura „reprezentanţilor”, oricare ar fi aceştia, parlamentari, sau alţi funcţionari publici.
Articolele 86 – Consultarea Guvernului, 87 – Participarea la şedinţele Guvernului, 88 – Mesaje, 89 – Dizolvarea Parlamentului, 90 – Referendumul, 91 – Atribuţii în domeniul politici externe, 92 – Atribuţii în domeniul apărării, 93 – Măsuri excepţionale şi 94 – Alte atribuţii, din actuala Constituţie, conţin atribuţii ale Preşedintelui României, care, în CONSTITUŢIA CETĂŢENILOR au fost incluse la articolul 85, astfel că toate aceste articole urmează să fie abrogate.
La articolul 95, am păstrat prevederile actualei Constituţii, la care am adăugat un alineat nou, cu următorul cuprins:
„(4) Dacă poporul, prin referendum, respinge propunerea de demitere a Preşedintelui, Camera Reprezentanţilor este dizolvată şi se organizează alegeri parlamentare anticipate, în 45 zile de la data validării rezultatului referendumului.”
Propunem această normă pentru a stopa acţiunile iresponsabile şi costisitoare ale parlamentarilor de a se juca de-a suspendarea şi demiterea Preşedintelui României, sau a conducătorilor altor autorităţi ale statului român. Parlamentarii trebuie să ştie că ei nu sunt forul SUPREM de decizie al naţiunii, că deasupra lor este POPORUL Ei trebuie să ştie că dacă poporul respinge, prin referendum, propunerea lor de demitere a Preşedintelui României, Camera Reprezentanţilor este dizolvată şi ei îşi pierd mandatul, se duc de unde au venit.
La articolul 96, am păstrat prevederile actualelor patru alineate, la care am adăugat trei noi alineate, cu următorul cuprins:
„(5) Dacă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie respinge hotărârea de punere sub acuzare a Preşedintelui României, Camera Reprezentanţilor este dizolvată şi se organizează alegeri parlamentare anticipate, în cel mult 45 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
(6) Dacă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie hotărăşte condamnarea pentru trădare a Preşedintelui României, în cel mult 30 de zile se organizează referendum pentru demiterea Preşedintelui.
(7) Dacă poporul, prin referendum, respinge propunerea de demitere a Preşedintelui, Camera Reprezentanţilor este dizolvată şi se organizează alegeri parlamentare anticipate, în 45 zile de la data validării rezultatului referendumului, iar judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care au votat pentru condamnarea Preşedintelui României sunt demişi din funcţie.”
Respectând suveranitatea poporului şi principiul controlului reciproc al autorităţilor statului, am introdus cele trei norme, pentru creşterea responsabilităţilor tuturor părţilor implicate în acţiunea de punere sub acuzare a Preşedintelui României şi a preşedinţilor celorlalte autorităţi ale statului. Camera Reprezentanţilor are puterea de a-l pune sub acuzare pe Preşedinte, dar este sancţionată cu dizolvarea dacă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acuzaţia nu este întemeiată. La fel, şi judecătorii Curţii de Casaţie şi Justiţie, care au votat pentru condamnarea Preşedintelui, vor fi sancţionaţi cu demiterea din funcţie, dacă poporul va hotărî că decizia lor nu este întemeiată
Demiterea Preşedintelui. Articolul 96.1.
După articolul 96, am propus introducerea unui articol nou, 96.1, cu denumirea „Demiterea Preşedintelui” şi cu următorul cuprins:
„Preşedintele României este demis din funcţie, prin referendum, cu un număr de voturi mai mare decât cel cu care a fost ales, la cererea a cel puţin 250.000 cetăţeni cu drept de vot.”
În exercitarea suveranităţii sale, poporul are dreptul să-l demită pe Preşedintele României, ca şi pe preşedinţii celorlalte autorităţi ale statului, oricând constată că aceştia au încălcat Constituţia, ori nu şi-au îndeplinit angajamentele asumate prin contractul electoral.
Această regulă se aplică, de fapt, tuturor persoanelor care ocupă funcţii publice elective în statul român.
Am păstrat alineatul (1), care prevede că vacanţa funcţiei de Preşedinte al României intervine în caz de demisie, de demitere din funcţie, de imposibilitate definitivă a exercitării atribuţiilor, sau de deces. Am modificat alineatul (2), astfel încât, în cazul în care intervine vacanţa funcţiei de Preşedinte al României, alegerile pentru un nou Preşedinte să fie organizate în termen de 2 luni, nu de 3 luni, cum prevede Constituţia actuală, iar alegerile să fie organizate de către Autoritatea Electorală, nu de către Guvern.
Ca urmare a opţiunii pentru Parlamentul unicameral, interimatul funcţiei de Preşedinte al României urmează să fie asigurat de către Preşedintele Camerei Reprezentanţilor, nu, în ordine, de către Preşedintele Senatului sau de Preşedintele Camerei Deputaţilor, cum este în Constituţia actuală.
