Articolul 95.
La articolul 95, am păstrat prevederile actualei Constituţii, la care am adăugat un alineat nou, cu următorul cuprins:
„(4) Dacă poporul, prin referendum, respinge propunerea de demitere a Preşedintelui, Camera Reprezentanţilor este dizolvată şi se organizează alegeri parlamentare anticipate, în 45 zile de la data validării rezultatului referendumului.”
Propunem această normă pentru a stopa acţiunile iresponsabile şi costisitoare ale parlamentarilor de a se juca de-a suspendarea şi demiterea Preşedintelui României, sau a conducătorilor altor autorităţi ale statului român. Parlamentarii trebuie să ştie că ei nu sunt forul SUPREM de decizie al naţiunii, că deasupra lor este POPORUL Ei trebuie să ştie că dacă poporul respinge, prin referendum, propunerea lor de demitere a Preşedintelui României, Camera Reprezentanţilor este dizolvată şi ei îşi pierd mandatul, se duc de unde au venit.