Titlul III al actualei Constituţii a României are denumirea de „AUTORITĂŢILE PUBLICE” şi cuprinde şase capitole: I – Parlamentul; II – Preşedintele României; III – Guvernul; IV – Raporturile Parlamentului cu Guvernul; V – Administraţia publică şi VI – Autoritatea judecătorească.

Acest titlu constituţional este destinat, practic, construcţiei statului român, definirii componentelor statului, a atribuţiilor acestora şi a relaţiilor dintre aceste componente.

Ne amintim că, potrivit alineatului (3) al articolului 1 din Constituţie, statul român este un „stat democratic”, iar potrivit alineatului (4) al aceluiaşi articol, statul român „se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor – legislativă, executivă şi judecătorească – în cadrul democraţiei constituţionale.”

Vom vedea, imediat, că statul român actual, construit prin Constituţia adoptată în anul 1991 şi revizuită în anul 2003, nu este nici democratic (demos=popor, kratos=putere), iar „puterile” lui nu sunt nici separate şi nici în echilibru.

Observăm, mai întâi, că, în titlul III al Constituţiei, cele trei „puteri” din titlul I au devenit „autorităţi” publice. Puterea legislativă este reprezentată de Parlament, puterea executivă de mai multe „autorităţi” (Preşedintele României, Guvernul, Administraţia publică), iar puterea judecătorească este reprezentată de „autoritatea” judecătorească. La capitolul I, destinat prezentării puterii legislative, Parlamentul, este inclusă şi instituţia numită Consiliul Legislativ, „organ consultativ de specialitate” al Parlamentului. La capitolul V, Administraţia publică, sunt incluse şi autorităţile publice locale, care, evident, nu fac parte din „puterile” statului, ele fiind „puteri” ale comunităţilor locale.

În Constituţie, există mai multe autorităţi publice, componente ale statului, care nu sunt incluse în acest titlu III, destinat construcţiei statului. Curtea Constituţională face obiectul separat al titlului V. Curtea de Conturi îşi găseşte locul la Titlul IV, Economia şi finanţele publice, ca şi Consiliul Economic şi Social. Instituţia Avocatului Poporului formează obiectul capitolului IV din cadrul titlului II, Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale.

Componente ale statului român cu un rol deosebit de important în viaţa societăţii româneşti actuale nu îşi găsesc nici un loc în Constituţia României, care nu spune nici un cuvânt despre Banca Naţională a României, Autoritatea de Supraveghere Financiară, Consiliul Naţional al Audiovizualului, Agenţia Naţională de Integritate, Autoritatea Electorală Permanentă, Institutul Naţional de Statistică, Academia Română, Societatea Româna de Televiziune, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe. Toate aceste componente ale statului român, denumite când „autorităţi”, când „instituţii”, când „autonome”, când „independente”, au fost şi sunt create prin legi adoptate de Parlament, ba chiar şi prin ordonanţe şi hotărâri de Guvern, fără ca poporul român să fie întrebat, consultat, în vreun fel. Practic, „arhitectura” statului român nu este concepută şi aprobată de poporul român, prin Constituţie, adoptată prin referendum, aşa cum este normal şi firesc. Statul român este opera „reprezentanţilor”, a celor care s-au instalat la conducerea statului român prin lovitura de stat din decembrie 1989 şi care se menţin la conducerea statului prin manipularea poporului cu ajutorul aparatului de stat, creat şi controlat de ei, şi al mijloacelor de comunicare în masă, al televiziunilor, în speţă, tot de ei create şi controlate.

„Reprezentanţii” şi-au construit un stat al lor, pe care îl prezintă ca fiind statul poporului român. Raţiunea de a fi a statului este aceea de a apăra drepturile şi interesele cetăţenilor, ale poporului. „Reprezentanţii” poporului român au construit un stat care apără drepturile, interesele şi privilegiile lor, ale „reprezentanţilor”, de fapt, ale oligarhilor, care se află în spatele lor.

La articolul 2 al Constituţiei, „reprezentanţii” au scris că „suveranitatea naţională aparţine poporului”, dar, la articolul 61 au scris că „Parlamentul este organul reprezentativ SUPREM al poporului român şi UNICA autoritate legiuitoare A ŢĂRII”. Parlamentul nu este unica autoritate legiuitoare a STATULUI, ci A ŢĂRII. Deasupra Parlamentului nu mai este nimeni, nimic. Nici, chiar, poporul. Numai Parlamentul poate să adopte legi, adică norme care să reglementeze relaţiile dintre cetăţeni, ca şi relaţiile dintre cetăţeni şi statul lor. Poporul nu mai poate să adopte legi. Poporul nu mai este suveran. Poporul a fost deposedat de suveranitatea sa naturală. Printr-o simplă frază, abil formulată şi abil strecurată în Constituţia ţării.

La alineatul (4) al articolului 1 din Constituţie, “reprezentanţii” au scris că statul român „se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor”, dar, iată, că aici, la articolul 61, una dintre puteri, cea legislativă, Parlamentul, devine SUPREMĂ, nu mai este „în echilibru” cu celelalte puteri. Această SUPREMAŢIE a Parlamentului, a puterii legislative, nu este una teoretică, ci una foarte reală, practică. Conform articolului 103, Parlamentul investeşte, adică numeşte Guvernul, principala şi reala componentă a puterii executive. Iată, deci că puterea executivă nu mai este separată de cea legislativă, devenită SUPREMĂ. La articolul 133, aflăm că membrii Consiliului Superior al Magistraturii, aleşi în adunările generale ale magistraţilor, judecători şi procurori, sunt VALIDAŢI de Senat, deci, de o componentă a puterii legislative, SUPREME. Principiul separaţiei puterilor este încălcat, din nou. Consiliul Superior al Magistraturii PROPUNE numirea în funcţie a judecătorilor şi procurorilor, dar numirea este aprobată de Preşedintele României, componentă a puterii executive. O nouă încălcare a principiului separaţiei puterilor. Conform articolului 140, consilierii Curţii de Conturi, organism care controlează modul de formare, de administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public, sunt numiţi de Parlament. Şase din cei nouă judecători ai Curţii Constituţionale sunt numiţi de Parlament, putere legislativă, iar trei sunt numiţi de Preşedintele României, putere executivă. Avocaţii Poporului sunt numiţi de Parlament. Iată cum arată „separaţia” puterilor în Constituţia românilor.

Lucrurile nu se opresc aici. „Reprezentanţii” au introdus în Constituţie, la articolul 117, norma conform căreia „ministerele se înfiinţează, se organizează şi funcţionează potrivit legii”, adoptată de Parlament. Urmează, apoi, norma potrivit căreia „autorităţi administrative autonome se pot înfiinţa prin lege organică”, adică tot de Parlament. În baza acestor norme constituţionale, Parlamentul României a creat o adevărată caracatiţă statală, compusă din zeci de „autorităţi”, „agenţii” şi „instituţii publice”, toate „autonome”, dar numai cu numele, deoarece toate se află sub controlul puterii SUPREME. Conducătorii acestor autorităţi, agenţii şi instituţii sunt numiţi direct de Parlament, sau de primul ministru, numit şi el de Parlament. Toţi aceşti conducători de autorităţi, agenţii şi instituţii datorează carierele şi salariile lor celor care i-au numit în funcţie, adică membrilor Parlamentului, iar o astfel de „datorie” se plăteşte în contracte de milioane de euro încheiate de autorităţi, agenţii şi instituţii cu firmele parlamentarilor, sau cu posturi bine plătite pentru rudele, prietenii şi asociaţii parlamentarilor. Aici, în amestecul puterii SUPREME în treburile celorlalte componente ale statului, se află focarul SUPREM al corupţiei care a cuprins societatea românească în ultimii 24 de ani.

Câteva exemple. Potrivit Legii 312/2004, Banca Naţională a României este “instituţie publică independentă”, dar potrivit aceleiaşi legi, membrii Consiliului său de administraţie sunt numiţi de Parlament. Potrivit Ordonanţei Guvernului 93/2013, Autoritatea de Supraveghere Financiară este autoritate administrativă “autonomă” şi “independentă”, dar, conform aceleiaşi Ordonanţe, cei 15 membri ai Consiliului Autorităţii sunt numiţi de Parlament. Potrivit Legii 504/2002, Consiliul Naţional al Audiovizualului este o “autoritate publică autonomă”, dar cei 11 membrii ai Consiliului sunt numiţi de Parlament. Potrivit Legii 144/2007 Agenţia Naţională de Integritate este o “autoritate administrativă autonomă”, dar este condusă de un preşedinte, ajutat de un vicepreşedinte, amândoi numiţi de Senat. Potrivit Legii 286/2003, Autoritatea Electorală Permanentă este o „instituţie administrativă autonomă”, dar preşedintele ei este „numit prin hotărâre comună a Senatului şi Camerei Deputaţilor”.

Practic, prin norme constituţionale imprecise şi lacunare, voit formulate astfel, întrega putere în statul român a fost acaparată de Parlament, transformând, astfel, statul român într-un stat totalitar, oligarhic, care exercită puterea în folosul unei minorităţi, în detrimentul marii majorităţi a poporului. Această minoritate este formată din casta politicienilor şi oligarhilor, creată prin lovitura de stat din decembrie 1989 şi prin hoţia numită privatizare, minoritate care a folosit şi foloseşte statul totalitar, creat prin Constituţie, pentru propria sa îmbogăţire, prin deposedarea poporului de avuţia creată de el.

Odată asigurată concentrarea întregii puteri politice în mâinile Parlamentului, prin Constituţie, următorul pas a fost preluarea controlului asupra Parlamentului, lucru realizat prin crearea unui sistem politic şi a unui sistem electoral, care asigură câştigarea perpetuă a alegerilor parlamentare de către reprezentanţii castei politicienilor. În acest scop, Parlamentul a adoptat legile prin care a impus condiţia ca, la crearea noilor partide, să se strângă 25.000 de semnături, candidaţii la alegerile parlamentare să constituie depozite băneşti, cu mult peste posibilităţile omului de rând, subvenţii de la buget să fie acordate numai partidelor parlamentare, timpi de antenă să aibă numai partidele parlamentare, locurile în birourile secţiilor de votare să fie ocupate, cu prioritate, de reprezentanţii partidelor parlamentare etc. În lipsa unor restricţii şi sancţiuni impuse de Constituţie şi de lege, în campaniile electorale reprezentanţii castei politice cheltuiesc sume exorbitante, inaccesibile omului de rând, pentru reclamă electorală, dar şi pentru mituirea electoratului, cu sume de bani, sau cu kilograme de ulei, de zahăr, de mălai, de făină etc. La care se adaugă manipularea voinţei electoratului cu ajutorul mijloacelor de comunicare în masă, al televiziunilor.

Iată, deci, că statul român, creat prin Constituţia adoptată în anul 1991 şi revizuită în anul 2003, nu este, de loc, un stat democratic, în care puterea politică să fie exercitată de popor, ci este un stat totalitar, în care puterea politică este exercitată de o minoritate, reprezentată de casta politicienilor, instalată la conducerea statului român prin lovitura de stat din decembrie 1989. O minoritate lacomă şi trădătoare, care a împins România în prăpastia sărăciei şi umilinţei.

De la această stare de fapt am pornit la elaborarea proiectului nostru de lege privind revizuirea Constituţiei României. De la constatarea că statul român construit prin Constituţia adoptată în anul 1991 şi revizuită în 1nul 2003 este un stat totalitar, un stat controlat de o minoritate, formată din casta politicienilor, care a deposedat poporul român de suveranitatea sa naţională, de puterea sa politică, pe care o exercită în scopul îmbogăţirii acestei caste politice, prin deposedarea poporului atât de resursele naturale ale ţării, cât şi de avuţia creată prin munca lui.

Obiectivul principal al demersului nostru îl reprezintă construcţia unei Constituţii prin care să scoatem statul român de sub controlul mafiei politice, la rândul ei, aflată sub controlul mafiei financiare, autohtone şi transnaţionale, care foloseşte acest stat pentru a ne jefui şi să punem statul român sub controlul poporului şi în slujba poporului, să dăm înapoi poporului şi suveranitatea şi avuţia de care a fost deposedat. Să înlocuim statul totalitar, oligarhic, antinaţional şi antiromânesc, creat prin actuala Constituţie a României, cu un stat popular, democratic, naţional, construit pe temelia valorilor morale supreme ale poporului român: credinţa; demnitatea; libertatea; dreptatea; adevărul; cinstea; onoarea; curajul; munca; spiritul de iniţiativă şi de întreprindere; omenia; ospitalitatea; toleranţa; dragostea pentru semeni, pentru familie, pentru popor şi pentru ţară; neagresiunea şi neamestecul în treburile altor popoare. Pe scurt, să dăm viaţă statului organic al românilor, aşa cum acesta a fost visat de geniul nostru naţional, Mihai Eminescu.

Pentru realizarea acestui obiectiv, am propus următoarele schimbări fundamentale în construcţia statului român:

1. Instituirea controlului direct şi total al poporului asupra statului. Poporul deţine toată puterea, întreaga suveranitate naţională. Prin Constituţie, poporul încredinţează statului, componentelor (puterilor, autorităţilor) acestuia, temporar şi condiţionat, o parte din atributele suveranităţii sale. Nici o componentă a statului nu poate exercita mai multă putere decât aceea care i-a fost încredinţată prin Constituţie. Poporul are nu numai dreptul exclusiv de a aproba arhitectura statului, componentele statului şi atribuţiile acestora, dar şi dreptul exclusiv de a-i numi, prin alegeri, şi a-i revoca, prin referendum, pe membrii Parlamentului şi pe conducătorii tuturor celorlalte componente ale statului.

2. O reală şi totală SEPARAŢIE a componentelor (puterilor, autorităţilor) statului român. Constituţia stabileşte care sunt componentele (puterile, autorităţile) statului şi care sunt atribuţiile acestora. Nici o componentă nu are dreptul să se amestece în treburile celorlalte componente, să numească sau să revoce din funcţie conducătorii sau personalul acestor componente. Conducătorii tuturor componentelor statului sunt aleşi de popor, prin vot universal, mai puţin Preşedintele Parlamentului, care este ales de membrii Parlamentului, aleşi, la rândul lor, de popor. Fiecare componentă a statului este organizată şi funcţionează în baza legilor adoptate de Parlament, sau de popor, prin referendum, cu respectarea prevederilor Constituţiei.

3. Desfiinţarea SUPREMAŢIEI Parlamentului, a puterii legislative. Parlamentul este una din componentele (puterile, autorităţile) statului român, anume aceea pe care poporul o investeşte cu puterea de a adopta legi, norme care reglementează relaţiile dintre cetăţeni şi relaţiile dintre cetăţeni şi statul lor. Cu precizarea că poporul îşi rezervă dreptul de a interveni în procesul de adoptare a legilor, acolo şi atunci când crede de cuviinţă. Poporul poate să adopte legi, prin referendum, în orice domeniu, inclusiv legi prin care să modifice, să completeze, sau să anuleze legi adoptate de Parlament. Parlamentul nu are dreptul să mai numească pe nimeni în nici o funcţie publică în celelalte componente ale statului. El are numai dreptul de a propune poporului demiterea din funcţie a Preşedintelui României şi a preşedinţilor celorlalte autorităţi ale statului, în cazurile în care aceştia încalcă prevederile Constituţiei.

4. Separarea totală a puterii executive de puterea legislativă. Conform actualei Constituţii, puterea executivă în statul român, respectiv puterea de a pune în aplicare legile, se realizează printr-un organism bicefal, compus din Preşedintele României, ales de popor, şi Guvernul României, investit, adică numit de Parlament. Spre deosebire de sistemul prezidenţial, cum este cel din Statele Unite ale Americii, de exemplu, în care Preşedintele, ales de popor, este şeful Guvernului, având puterea de a-i numi şi revoca pe membrii acestuia, în România a fost creat un aşa-zis sistem semiprezidenţial, în care preşedintele nu controlează şi nu răspunde de activitatea Guvernului, deoarece şeful şi membrii Guvernului sunt numiţi de Parlament. De fapt, în acest sistem semiprezidenţial, de activitatea Guvernului, deci a puterii executive, aceea care consumă aproape toate resursele financiare ale statului, nu răspunde nimeni. Nici Parlamentul, care aruncă vina pe puterea executivă, teoretic, conform Constituţiei, „separată” de cea legislativă, nici Preşedintele României, care aruncă vina pe Guvernul numit de Parlament. Nici, chiar, Guvernul, care aruncă vina pe legile adoptate de Parlament. Am arătat că această organizare a puterii executive a statului român are consecinţe nefaste, cea mai gravă dintre acestea fiind corupţia la cel mai înalt nivel al statului, de unde se difuzează în toate structurile statului şi ale întregii societăţi.

Pentru eliminarea acestui focar de ineficienţă şi de corupţie şi pentru sporirea responsabilităţii în exercitarea puterii executive, am propus instituirea sistemului prezidenţial, în care Preşedintele României să aibă puterea de a numi şi revoca pe primul-ministru şi pe ceilalţi membrii ai Guvernului, şi să răspundă, astfel, direct, în faţa poporului, pentru activitatea desfăşurată de Guvern.

5. O nou model de organizare a exercitării puterii executive. Am văzut că, pe lângă organismul bicefal reprezentat de Preşedintele României şi Guvernul României, în baza prevederilor articolului 117 din Constituţie, în statul român, au fost create mai multe „autorităţi” şi „instituţii”, declarate „autonome” şi „independente”, în realitate subordonate Parlamentului, puterea SUPREMĂ. Toate aceste autorităţi exercită, de fapt, părţi ale puterii executive, adică pun în aplicare legi referitoare la diferite domenii ale activităţii sociale. Astfel, Consiliul Naţional al Audiovizualului pune în aplicare legislaţia care reglementează activitatea mijloacelor de comunicare în masă, Autoritatea de Supraveghere Financiară pune în aplicare legislaţia referitoare la sistemul financiar al ţării, Autoritatea Electorală Permanentă pune în aplicare legislaţia referitoare la organizarea şi desfăşurarea alegerilor şi referendumurilor, Agenţia Naţională de Integritate aplică legislaţia referitoare la asigurarea integrităţii morale a persoanelor care ocupă funcţii publice, Institutul Naţional de Statistică pune în aplicare legislaţia referitoare la organizarea statisticii oficiale în România.

Există, desigur, multe alte autorităţi, agenţii şi instituţii, care îndeplinesc tot atribuţii executive, dar care funcţionează acolo unde le este locul, în subordinea Guvernului. Specific celor menţionate mai sus este faptul că activitatea lor afectează, direct, activitatea tuturor celorlalte componente ale statului. Ele fie furnizează informaţii utile pentru toate celelalte componente ale statului, fie desfăşoară activităţi de supraveghere şi control asupra celorlalte componente. Din această cauză, ele nu trebuie să se afle sub controlul niciuneia dintre componentele statului, ci să fie organizate ca autorităţi distincte ale statului, total separate şi independente. Ele trebuie să se afle sub controlul direct al poporului, ceea ce înseamnă că funcţiile lor trebuie definite prin Constituţie, iar conducătorii lor să fie numiţi, prin alegeri, şi revocaţi, prin referendum, de către popor.

În acest sens, am propus ca, pe lângă cele trei componente „clasice” ale statului – legislativă, executivă, judecătorească – să fie create, prin Constituţie, încă şase componente (autorităţi) ale statului român, separate şi independente faţă de cele trei: Autoritatea Mediatică, Autoritatea Financiară, Autoritatea Electorală, Autoritatea Morală, Autoritatea Statistică, Autoritatea Ştiinţifică. Le vom descrie, pe fiecare în parte, la locul potrivit.

6. Profesionalizarea exercitării puterii politice. Constituţia României adoptată în anul 1991 şi revizuită în anul 2003 nu instituie nici un fel de cerinţe în ceea ce priveşte pregătirea profesională a celor care candidează pentru ocuparea funcţiilor din care se exercită puterea politică şi nici un fel de cerinţe în ceea ce priveşte prezenţa expertizei profesionale în structura organizatorică a autorităţilor statului. Rezultatul este acela că statul român a ajuns să fie condus de analfabeţi şi interlopi, cozi de topor ale oligarhiei financiare, autohtone şi transnaţionale, funcţiile publice fiind câştigate nu prin merite, prin competenţă şi experienţă profesională, ci prin apartenenţa la casta politică, prin fraudarea alegerilor, prin cumpărarea voturilor şi posturilor, prin mită şi şpagă, prin manipularea voinţei politice cu ajutorul banilor şi al mijloacelor de comunicare în masă, al televiziunilor.

Pentru scoaterea statului din ghearele analfabeţilor şi interlopilor şi punerea lui în mâinile profesioniştilor, am propus introducerea de norme constituţionale care, pe de o parte, obligă pe toţi cei care candidează pentru ocuparea de funcţii publice să prezinte dovezi care să ateste că s-au remarcat ca buni profesionişti şi ca cetăţeni de moralitate desăvârşită, iar, pe de altă parte, obligă toate autorităţile statului să aibă în structura lor organizatorică consilii tehnico-ştiinţifice, formate din EXPERŢI, recunoscuţi, ca atare, la nivelul ţării. Aceşti experţi vor fi desemnaţi de organizaţiile profesionale de specialitate şi de către organizaţiile societăţii civile, reprezentate de asociaţiile comunitare. Ei vor avea un mandat de şase ani, mai lung decât mandatul celor ce deţin funcţii politice elective, de patru ani, astfel încât să se asigure continuitatea programelor şi politicilor publice, indiferent de schimbările politice rezultate din alegeri.

7. Consolidarea democraţiei participative directe. Practic, în condiţiile stabilite de normele actualei Constituţii a României, singura intervenţie a poporului în exercitarea suveranităţii, a puterii politice, este participarea sa la alegeri, la desemnarea celor care vor conduce, timp de patru sau mai mulţi ani, diferitele componente ale statului şi ale autorităţilor locale. El mai poate participa la referendum, organizat de Preşedintele României, pe probleme alese de Preşedinte. Poporul nu poate iniţia referendum, nu poate adopta legi, nu îi poate revoca pe cei pe care i-a votat. Poporul nu mai are nici o putere. Toată puterea i-a fost furată de tagma politicienilor.

Am văzut cum casta politică, speculând impreciziile şi lacunele Constituţiei, a reuşit să-şi construiască un regim politic şi electoral care asigură alegerea perpetuă a membrilor săi la conducerea diverselor componente ale statului român şi, apoi, folosirea statului pentru apărarea intereselor şi privilegiilor castei.

Pentru spargerea acestui cerc vicios, este necesar să introducem în Constituţie norme care să permită poporului să-şi exercite plenar şi direct suveranitatea. În acest sens, am propus ca poporul să poată organiza referendum oricând şi în orice domeniu, inclusiv pentru adoptarea de legi şi pentru revocarea oricărei persoane aleasă în orice funcţie publică. Mai mult, am propus introducerea în Constituţie a unui nou titlu, destinat constituirii asociaţiilor comunitare, prin care societatea civilă va participa direct la supravegherea modului în care diferitele componente ale statului şi persoanele alese la conducerea acestora îşi îndeplinesc angajamentele asumate în alegeri şi atribuţiile stabilite prin Constituţie şi prin lege şi va putea să-i sancţioneze direct pe cei care nu îşi îndeplinesc angajamentele şi obligaţiile asumate, revocându-i din funcţii, prin referendum.