Dreptul de vot

Articolul 36

Am păstrat neschimbat alineatul (1), care are următorul cuprins:

„(1) Cetăţenii au drept de vot de la vârsta de 18 ani, împliniți pana în ziua alegerilor inclusiv.”

Am reformulat textul alineatului (2). Textul actual:

„(2) Nu au drept de vot debilii sau alienaţii mintal, puși sub interdicție, şi nici persoanele condamnate, prin hotărâre judecătoreasca definitivă, la pierderea drepturilor electorale.”

Textul propus de CONSTITUŢIA CETĂŢENILOR:

„(2) Nu au drept de vot persoanele puse sub interdicţie din raţiuni medicale şi nici persoanele condamnate la pierderea drepturilor electorale, prin hotărâre judecătorească definitivă.”

Am introdus trei noi alineate, astfel:

(3) Votul se exercită la urne, prin sisteme informatice protejate, sau prin corespondenţă, potrivit legii.

(4) În componenţa birourilor electorale constituite, potrivit legii, pentru buna organizare şi desfăşurare a alegerilor şi a referendumului, la nivel naţional, la nivel de circumscripţie electorală şi la nivel de secţie de votare intră şi câte un reprezentant al asociaţiilor comunitare, desemnat de organele de conducere ale acestora.

(5) Statul este obligat să asigure educaţia juridică permanentă a cetăţenilor, prin cunoaşterea prevederilor Constituţiei, a organizării şi funcţionării statului şi autorităţilor locale, a drepturilor, libertăţilor şi obligaţiilor fundamentale ale cetăţenilor, a prevederilor legislaţiei electorale. Această educaţie se face atât pe parcursul învăţământului de toate gradele cât şi printr-o emisiune permanentă, zilnică, la postul public naţional de televiziune, ca şi prin celelalte componente ale Serviciului Naţional Public de Presă, Radio şi Televiziune, potrivit legii”

Nici la acest articol nu avem critici din partea juriştilor Consiliului Legislativ.

VOTAŢI Art. 36. "Dreptul de vot"
Votează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.