Articolul 29
În actuala Constituţie, alineatul (1) al acestui articol are următorul text:
„(1) Libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credințelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale.”
Am păstrat integral acest text, dar am adăugat două noi teze, cu următorul cuprins:
„Nici o lege nu poate introduce limitări ale acestui drept. Delictele de opinie, neînsoţite de acţiuni antisociale, nu pot fi penalizate, în nici o împrejurare.”
Juriştii Consiliului Legislativ nu sunt de acord cu amendamentul propus de noi, pe motiv că ultima teză, referitoare la delictul de opinie, ar împiedica angajarea răspunderii civile pentru afirmaţiile calomnioase. Iată textul intervenţiei lor, pe acest subiect:
16. La art. I pct. 29, referitor la art. 29 alin. (1), precizăm că teza finală a normei, prin care se exclude posibilitatea „penalizării” „delictelor de opinie” face imposibilă angajarea răspunderii civile în cazul exprimării unor afirmaţii calomnioase, fapt care nu poate fi acceptat.
De data aceasta, domnii jurişti chiar sunt în confuzie. Opinia nu este calomnie. Opinia este un punct de vedere, o apreciere personală a oricui despre orice lucru şi orice persoană. Calomnia nu este o părere despre lucruri şi persoane. Calomnia constă în a afirma, în public, că o anumită persoană a săvârşit o anumită faptă, care, dacă ar fi adevărată ar expune acea persoană la o sancţiune penală, administrativă sau disciplinară, ori dispreţului public. Una este să apreciezi că regimul fesenist a fost şi rămâne unul criminal şi alta este să afirmi că Ion Iliescu a furat o găină. Al doilea caz reprezintă o calomnie, dacă cel care a făcut afirmaţia nu dovedeşte, în faţa instanţei judecătoreşti, că Ion Iliescu a furat găina în cauză.
Am păstrat neschimbat alineatul (2), care prevede că „libertatea conştiinţei este garantată” şi că „ea trebuie să se manifeste în spirit de toleranţă şi de respect reciproc”, precum şi alineatul 3, cu următorul text: “Cultele religioase sunt libere şi se organizează potrivit statutelor proprii, în condiţiile legii”.
În actuala Constituţie, alineatul (4) are următorul text:
„(4) În relaţiile dintre culte sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acţiuni de învrăjbire religioasă.” Am eliminat „forme, mijloace, acte sau”, reţinând numai „acţiuni”, pentru a lăsa şi aici deplină libertate opiniilor, inclusiv a celor exprimate de un cult despre altul. Important este să fie interzise acţiunile de învrăjbire dintre culte.
În actuala Constituţie, alineatul (5) are următorul text:
„(5) Cultele religioase sunt autonome fata de stat şi se bucura de sprijinul acestuia, inclusiv prin înlesnirea asistentei religioase în armata, în spitale, în penitenciare, în azile şi în orfelinate.”
Observăm că, în baza acestei norme constituţionale, statul poate să acorde ORICĂRUI cult religios ORICE fel de SPRIJIN, inclusiv financiar, sau de altă natură, ceea ce contrazice şi prima parte a normei, care impune autonomia cultelor religioase, dar şi norma de la alineatul (3), care afirmă că toate cultele religioase sunt libere şi se organizează potrivit statutelor proprii. Din aceste motive, am reformulat acest alineat, astfel:
„(5) Cultele religioase sunt autonome faţă de stat. Ele se bucură de sprijinul statului, prin înlesnirea asistenţei religioase în armată, în spitale, în penitenciare, în azile şi în orfelinate.”
Am păstrat neschimbat alineatul 6, care conferă părinţilor sa tutorilor dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educaţia copiilor minori a căror răspundere le revine.