Arhive categorie: PRINCIPII GENERALE

Statul român. Uniunea Europeană. Suveranitatea. Referendumul. Teritoriul. Reîntregirea Patriei. Regiunile de dezvoltare. Unitatea poporului. Cetăţenia. Dreptul la identitate. Partidele politice. Sindicatele, patronatele şi asociaţiile profesionale. Relaţii internaţionale. Dreptul internaţional şi dreptul intern. Simboluri naţionale. Limba oficială. Capitala.

Românii din afara graniţelor statului

Articolul 7.

Am schimbat denumirea articolului, din “Românii din străinătate”, în “Românii din afara graniţelor statului”, şi am introdus un alineat nou, cu următorul cuprins:

„(2) Românii din teritoriile situate în afara graniţelor statului român, teritorii care fac parte din spaţiul de etnogeneză a poporului român, beneficiază de o atenţie specială din partea statului român.”

Ambele modificări le datorăm propunerii făcute de domnul Conf. Dr. Alexandru Amititeloaie, de la Universitatea “Gerorge Bacovia” din Bacău, Catedra de drept constituţional şi instituţii publice, în cadrul Forumului Constituţional. Iată argumentele aduse de domnul conferenţiar în susţinerea propunerii sale.

“Considerăm că denumirea marginală nu este corectă. Românii din teritoriile desprinse de la România, teritorii care fac parte din vatra strămoşească a poporului român, nu pot fi consideraţi că sunt în străinătate.

Pot fi consideraţi în străinătate sau diaspora românii din Franţa, Italia, Spania, Germania, sau America, dar nu românii din Bucovina, Ţinutul Herţa, Basarabia, Voievodina, Valea Timocului etc. Aceste teritorii, chiar dacă sunt desprinse de la vatra strămoşească şi acum se află sub o altă jurisdicţie, nu sunt teritorii străine pentru România. De aceea, a-i include și pe românii de aici sub titulatura generică” românii din străinătate” este o gravă eroare şi ea trebuie îndreptată.

Credem că mai bine s-ar potrivi denumirea de „Românii din afara graniţelor statului”, pentru că ceea ce interesează statul român este jurisdicţia sub care se află românii din afara graniţelor sale şi modul cum el îi poate sprijini pentru a-şi conserva identitatea.

În al doilea rând, textul articolului este destul de vag şi nu dă naştere unor obligaţii concrete pentru statul român de a-i sprijini mai ales pe românii din jurul României. Dacă statul român se angajează să acţioneze pentru păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii etnice, culturale şi religioase a acestor români cu respectarea legislaţiei statului ai cărui cetăţeni sunt, înseamnă că el nu-şi asumă nici o obligaţie pentru cazul în care aceste state duc o politică de deznaţionalizare, discriminare şi disoluţie etnică a românilor de pe teritoriul lor. De aceea propunem următorul format al acestui text: „Statul sprijină întărirea legăturilor cu românii din afara frontierelor ţării şi acţionează pentru păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase, cu respectarea normelor internaţionale privind drepturile omului.”

Cel de-al doilea aliniat, propus de noi, este necesar pentru că românii din jurul României au trebuit să înfrunte în decursul timpului aspre privaţiuni pentru a-şi păstra limba, cultura, tradiţiile, religia şi obiceiurile, politică pe care statele unde trăiesc încă n-au abandonat-o. De aceea, considerăm necesară instituirea unei obligaţii constituţionale a statului român pentru ca, pe căi diplomatice şi alte modalităţi de sprijin, să ajute mai concret comunităţile româneşti din teritoriile desprinse de la vatra strămoşească a poporului român şi, în primul rând, să le apere împotriva politicilor de deznaţionalizare şi discriminare etnică.”

VOTAŢI Art. 7. "Românii din afara graniţelor statului"
Votează

Partidele politice

Articolul 8.

Am propus modificarea denumirii articolului din „Pluralismul şi partidele politice” în „Partidele politice”, deoarece articolul se referă, concret, la partidele politice, nu la pluralismul în societate, în general. Cu atât mai mult cu cât următorul articol, 9, se referă la sindicate, patronate şi asociaţii profesionale, alte componente ale pluralismului în societate.

În consecinţă, am propus şi modificarea alineatului (1), care precizează că pluralismul politic, nu pluralismul în general, este condiţie şi garanţie a democraţiei constituţionale.

Am propus introducerea a 10 noi alineate, la acest articol, toate menite să asigure democratizarea statului român, apariţia şi funcţionarea unor noi partide politice, formate din oameni cinstişi, competenţi, responsabili şi devotaţi intereselor naţionale, partide care să înlăture de la conducerea statului român mafia politică creată prin lovitura de stat din decembrie 1989 şi prin normele constituţionale şi legale impuse românilor de această mafie.

CONSTITUŢIA CETĂŢENILOR obligă partidele politice să respecte ordinea de drept existentă, stabilită prin Constituţie şi prin legi, dar stabileşte că partidele politice au dreptul să urmărească schimbarea ordinii de drept, pe căi democratice. Lucru, care, din nou, nu convine juriştilor Consiliului Legislativ, care, în Avizul lor nr.47/2014, ne spun următoarele:

„6.2. Norma propusă la art. I pct. 12 pentru art. 8 alin. (3), prin instituirea dreptului constituţional al partidelor politice de a urmări schimbarea ordinii de drept existente, fie chiar şi „pe căi democratice”, constituie o încălcare a limitelor revizuirii Constituţiei, întrucât conferă partidelor politice îndreptăţirea de a iniţia sau de a susţine inclusiv modificări ale Legii fundamentale. Prin aceste dispoziţii se aduc atingere valorilor fundamentale protejate de art. 152, valori care se înscriu, toate, în cuprinsul noţiunii de „ordine de drept existentă”.

Iată ce spune, negru pe alb, articolul 152, cu privire la limitele revizuirii Constituţiei:

„ARTICOLUL 152

Limitele revizuirii

(1) Dispoziţiile prezentei Constituții privind caracterul naţional, independent, unitar şi indivizibil al statului roman, forma republicană de guvernământ, integritatea teritoriului, independența justiţiei, pluralismul politic şi limba oficială nu pot forma obiectul revizuirii.

(2) De asemenea, nici o revizuire nu poate fi făcută daca are ca rezultat suprimarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor sau a garanțiilor acestora.

(3) Constituţia nu poate fi revizuită pe durata stării de asediu sau a stării de urgență şi nici în timp de război.

Oricine poate vedea, cu ochiul liber, că textul articolului 152, invocat de juriştii Consiliului Legislativ, nu face nici o referire la „ordinea de drept existentă”. Este şi normal să nu facă, deoarece asta şi înseamnă REVIZUIREA Constituţiei, adică schimbarea, modificarea ORDINII (de drept, legale) instituită prin Legea Fundamentală şi prin legile subsecvente. Această schimbare a ORDINII DE DREPT este însăşi raţiunea de a fi a partidelor politice. Raţiune înscrisă şi în Constituţia actuală şi în CONSTITUŢIA CETĂŢENILOR, la alineatul (2) al acestui articol 8, care dispune că partidele politice contribuie la DEFINIREA ŞI EXPRIMAREA VOINŢEI POLITICE A CETĂŢENILOR. Este vorba, domnilor jurişti, de VOINŢA POLITICĂ a cetăţenilor, adică de SUVERANITATEA cetăţenilor, de PUTEREA lor de a decide ORDINEA DE DREPT în care vor să trăiască.

Iată cu ce fel de ARGUMENTE îşi susţin juriştii Consiliului Legislativ avizul negativ dat proiectului nostru de revizuire a Constituţiei României. Halal!

CONSTITUŢIA CETĂŢENILOR interzice:

–         folosirea partidelor politice ca instrumente de promovare a intereselor unor grupuri minoritare care încearcă să acapareze instituţiile statului, folosindu-le împotriva intereselor societăţii;

–         constituirea de partide politice pe criterii etnice sau religioase;

–         funcţionarea partidelor politice care acţionează împotriva intereselor naţionale;

–         finanţarea de la bugetul public naţional a partidelor politice, urmând ca toate partidele politice să-şi finanţeze activitatea exclusiv din cotizaţiile membrilor lor, cotizaţia fiind egală pentru toţi membrii partidului;

–         condiţionarea constituirii şi funcţionării partidelor politice de numărul de membri al acestora;

–         condiţionarea funcţionării partidelor politice de obţinerea unui anumit număr de voturi în alegeri.

Domnii jurişti ai Consiliului Legislativ nu au nimic împotriva acestor prevederi ale Constituţiei Cetăţenilor.

La alineatul 5 al acestui articol, am introdus o normă care stabileşte că „partidele politice sunt persoane juridice de drept privat”. Juriştii Consiliului Legislativ resping această normă, de data asta nu pe motiv că ar depăşi limitele revizuirii, stabilite la articolul 152 din actuala Constituţie, ci pe motiv că nu este corectă şi nu este corectă pentru că nu concordă cu „doctrina”, aceasta, doctrina, nefiind altceva decât un citat dintr-o carte scrisă de doi specialişti în drept constituţional. În Avizul lor nr. 47/2014, ei scriu următoarele:

12. La art. 8 alin. (5), astfel cum este propus la art. I pct. 12, calificarea partidelor drept „persoane juridice de drept privat” nu este corectă, în raport cu statutul constituţional al acestor entităţi. Aşa cum s-a precizat în doctrină*15), „scopul asocierii în partide politice se delimitează de scopurile celorlalte asociaţii: scopurile partidelor politice sunt, pe de-o parte, formarea şi exprimarea opiniilor politice ale cetăţenilor, manifestarea libertăţii politice a acestora, conturarea şi consolidarea societăţii politice şi, pe de altă parte, obţinerea majorităţii sufragiilor cetăţenilor pentru cucerirea şi exercitarea puterii prin realizarea propriului program politic”.

———-

*15) Ioan Muraru, Elena Simina Tănăsescu, coordonatori, Constituţia României. Comentariu pe articole, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2008, pag. 84.

Apelând tot la „doctrină”, membrii colectivului catedrei de drept constituţional al Universităţii din Craiova, condus de prof. univ. dr. Dan Claudiu Dănişor, în intervenţia lor făcută în cadrul Forumului Constituţional, aduc argumente consistente care susţin încadrarea partidelor politice ca persoane juridice de drept privat.

Tradiţia noastră legislativă, spun juriştii craioveni, este în acelaşi sens. Legea privind persoanele juridice (Asociaţiuni şi Fundaţiuni) din 6 februarie 1924 dispunea, în art.1, că persoanele juridice de drept public se crează numai prin lege. A contrario, toate persoanele juridice înfiinţate prin voinţa particularilor sunt de drept privat. Or, partidele politice sunt, în conformitate cu dispoziţiile Constituţiei din 1991, create în baza dreptului la liberă asociere, la fel ca sindicatele, patronatele şi alte forme de asociere.

Un alt criteriu de departajare a peroanelor juridice de drept public de cele de drept privat este că primele sunt înfiinţate pentru a gira un serviciu public. Or partidele politice, chiar dacă exercită o misiune de interes general, nu exercită o misiune de serviciu public. Persoanele juridice de drept public exercită suveranitatea. Sunt astfel de persoane statul şi unităţile administrativ teritoriale, de exemplu. Partidelor politice le este interzis, ca de altfel oricărui grup, să exercite suveranitatea, în baza art. 2 din Constituţie”.

De fapt, nu trebuie să scăpăm din vedere că încadrarea partidelor ca persoane juridice de drept public stă la baza finanţării de la buget a partidelor parlamentare.

Iată de ce trebuie schimbat acest statut al partidelor politice.

VOTAŢI Art. 8. "Partidele politice"
Votează

Sindicatele, patronatele şi asociaţiile profesionale

Articolul 9.

Am lăsat neschimbat articolul 9, care prevede că sindicatele, patronatele şi asociaţiile profesionale se constituie şi îşi desfăşoară activitatea potrivit statutelor lor, în condiţiile legii, ele având rolul de a contribui la apărarea drepturilor şi promovarea intereselor profesionale, economice şi sociale ale membrilor lor.

VOTAŢI Art. 9. "Sindicatele, patronatele şi asociaţiile profesionale"
Votează

Relaţii internaţionale

Articolul 10.

Am menţinut alineatul existent, care prevede că „România întreține şi dezvoltă relaţii pașnice cu toate statele si, în acest cadru, relații de buna vecinătate, întemeiate pe principiile şi pe celelalte norme general admise ale dreptului internaţional” şi am adăugat un nou alineat, cu următorul cuprins:

„(2) România nu poate participa la războaie de agresiune, cotropire, sau colonizare.”

VOTAŢI Art. 10. "Relaţii internaţionale"
Votează

Dreptul internaţional şi dreptul intern

Articolul 11.

Având în vedere că, în actuala Constituţie a României, articolul 11 şi articolul 20, cu denumirea „Tratatele internaţionale privind drepturile omului”, au acelaşi obiect, respectiv raportul între dreptul internaţional şi dreptul intern, am comasat conţinutul celor două articole, în articolul 11, articolul 20 rămânând fără obiect, urmând să fie abrogat.

Am schimbat, complet, conţinutul articolului 11.

La alineatul (1), Constituţia actuală obligă statul român „să îndeplinească întocmai şi cu bună credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte”. CONSTITUŢIA CETĂŢENILOR obligă statul român „să îndeplinească întocmai şi cu bună credinţă normele generale acceptate ale dreptului internaţional, precum şi obligaţiile care îi revin din tratatele la care este parte”.

Am introdus un nou alineat, (2), care precizează că tratatele la care statul român urmează să devină parte se aprobă de poporul român, prin referendum, şi că aceste tratate nu pot avea clauze secrete. Redăm, astfel, poporului român puterea de a hotărî el, direct, prin referendum, toate tratatele internaţionale la care urmează să se angajeze ţara. Un astfel de tratat nu se încheie în fiecare zi. Poporul român nu mai trebuie să lase astfel de tratate la cheremul “reprezentanţilor”, oricare ar fi aceştia.

Juriştii Consiliului Legislativ nu sunt de acord cu teza a doua a acestui alineat (2), propus de noi, teză care prevede că tratatele internaţionale la care România este parte nu pot avea clauze secrete. Iată argumentele lor, conţinute în Avizul nr. 47/2014:

13. La art. I pct. 14, referitor la norma propusă pentru art. 11 alin. (2) teza finală, semnalăm faptul că, atât la nivel internaţional, cât şi la nivel naţional este reglementată posibilitatea încheierii, de către stat, a unor tratate care pot fi, în totalitate sau în parte, declarate secrete, în măsura în care acestea cuprind informaţii clasificate. În acest sens, menţionăm şi faptul că, în prezent, România este parte la mai multe instrumente juridice internaţionale care au ca obiect de reglementare protecţia informaţiilor clasificate, dintre care amintim, cu titlu de exemplu: Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Slovace privind protecţia reciprocă a informaţiilor, a materialelor şi a documentelor secrete de stat, semnat la Bratislava la 3 septembrie 1999, ratificat prin Legea nr. 173/2000, şi Acordul între statele membre ale Uniunii Europene, reunite în cadrul Consiliului, privind protecţia informaţiilor clasificate schimbate în interesul Uniunii Europene, semnat la Bruxelles, la 25 mai 2011, ratificat prin Legea nr. 64/2013. Menţinerea prevederii potrivit căreia tratatele nu pot avea clauze secrete ar conduce la neîndeplinirea, de către România, a obligaţiilor asumate pe plan internaţional, fiind în contradicţie cu norma prevăzută la alin. (1) al aceluiaşi articol.

Mai mult, art. 17 din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, cu modificările şi completările ulterioare, enumeră informaţiile care intră în categoria informaţiilor secrete de stat, aici regăsindu-se, inclusiv, relaţiile şi activităţile externe ale statului român, care, potrivit legii, nu sunt destinate publicităţii, precum şi informaţiile altor state sau organizaţii internaţionale, faţă de care, prin tratate ori înţelegeri internaţionale, statul român şi-a asumat obligaţia de protecţie.”

Să ne lămurim. Prin teza propusă, noi nu propunem deposedarea poporului român, respectiv, a statului român, de dreptul acestuia de a-şi proteja informaţiile confidenţiale, considerate secret de stat, nici dreptul lui de încheia tratate cu alte state pentru protecţia reciprocă a unor astfel de informaţii. Prin teza propusă, noi obligăm statul român, mai exact, pe cei care ajung, pe o cale sau alta, să reprezinte poporul român, să încheie tratate cu alte state, în numele poporului român, să nu includă în aceste tratate clauze secrete, prevederi de care poporul român să nu aibă cunoştinţă.

Juriştii Consiliului Legislativ fie sunt în confuzie fie vor să creeze confuzie. Secretele de stat sunt informaţiile la care au acces numai anumite persoane aflate la conducerea diverselor componente ale statului, stabilite, ca atare, prin lege. Prevederile tratatelor internaţionale la cate statul român este parte interesează întregul popor şi nu pot fi ascunse acestuia, poporului. Punct.

Pornind de la noul conţinut al alineatului (2), care prevede că tratatele internaţionale sunt aprobate de popor, dar şi de la constatarea că nu toate tratatele ratificate intră, automat, în vigoare, am modificat şi alineatul din Constituţia actuală care prevede că „tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”, În CONSTITUŢIA CETĂŢENILOR, acest alineat capătă numărul (4) şi următorul cuprins: „Tratatele la care statul român este parte, aprobate şi intrate în vigoare, fac parte din dreptul intern.”

Am preluat de la articolul 20 şi am integrat aici, la articolul 11, alineatul (5), care precizează că, în interpretarea dispoziţiilor constituţionale privind drepturile şi obligaţiile cetăţenilor se va ţine seama de prevederile Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului şi ale celorlalte tratate la care statul român este parte.

Am introdus încă un alineat, (6), prin care se recunoaşte dreptul cetăţenilor de a organiza referendumuri în care să fie supuse aprobării poporului tratatele internaţionale la care România este parte la data intrării în vigoare a Constituţiei Cetăţenilor, în cazurile în care aceste tratate conţin prevederi contrare intereselor naţionale. Dacă poporul le aprobă, tratatele rămân în vigoare, dacă nu, ele trebuie renegociate, sau denunţate.

Juriştii Consiliului Legislativ resping şi această propunere, aşa cum fac cu toate propunerile prin care noi încercăm să redăm poporului român puterea de care a fost deposedat prin actuala Constituţie a României. Iată poziţia lor faţă de această propunere:

14. La art. I pct. 14, referitor la art. 11 alin. (6), semnalăm că soluţia legislativă propusă ar implica o reanalizare a tuturor tratatelor internaţionale la care România este parte, pentru a se stabili dacă prevederile acestora sunt sau nu sunt contrare intereselor naţionale, în raport cu noile dispoziţii constituţionale. O astfel de operaţiune juridică este imposibilă, atât din punct de vedere al principiilor dreptului intern (tratatele respective făcând deja parte din ordinea juridică naţională), cât şi din punct de vedere al regulilor dreptului internaţional. Astfel, chiar dacă s-ar accepta că o entitate (nedefinită în cuprinsul normei propuse) ar stabili că anumite tratate sunt „contrare intereselor naţionale”, supunerea lor „aprobării poporului, prin referendum naţional, iniţiat de cetăţeni, potrivit legii” ar fi imposibilă, întrucât respectivele tratate sunt deja în vigoare şi produc efecte. Singura modalitate prin care, eventual, ar putea fi supuse aprobării poporului aceste tratate ar fi prealabila lor denunţare, urmată de o nouă negociere, semnare şi aprobare a acestora, fapt care ar putea reprezenta, de fapt, o nerespectare de către România a obligaţiilor asumate pe plan internaţional.”

Prima lor frază este corectă. Da, este adevărat, soluţia propusă de noi implică o REANALIZARE a tuturor tratatelor internaţionale la care România este parte, pentru a se stabili dacă prevederile acestora sunt sau nu sunt contrare intereselor naţionale, în raport cu noile dispoziţii constituţionale. Mai departe, poziţia domnilor jurişti nu mai este deloc corectă. După ce afirmă, mai întâi, că o astfel de reanalizare este IMPOSIBILĂ, pentru că respectivele tratate sunt în vigoare şi produc efecte, revin şi admit că ar fi posibilă, dar… numai după prealabila lor denunţare, urmată de o nouă negociere, semnare şi aprobare. În final, pentru că propunerea trebuie respinsă, domnii jurişti ajung la concluzia că, deşi posibile, denunţarea, renegocierea şi aprobarea acestor tratate de către popor AR PUTEA reprezenta o nerespectare de către România a obligaţiilor asumate pe plan internaţional. Deci, prin propunerea noastră, nu ÎNCĂLCĂM obligaţiile asumate pe plan internaţional, ci am PUTEA să le încălcăm.

Câtă acurateţe juridică în această argumentaţie!

VOTAŢI Art. 11. "Dreptul internaţional şi dreptul intern"
Votează

Simboluri naţionale

Articolul 12.

Am păstrat neschimbat alineatul (1), care prevede că drapelul Româniri este tricolor, culorile fiind aşezate vertical, în ordinea următoare începând de la lance: albastru, galben, roşu.

La alineatul (2), am propus ca România să aibă două zile naţionale: 9 mai şi 1 decembrie. Facem această propunere pornind de la constatarea că, la marea majoritate a statelor moderne ale lumii, ziua naţională este legată de data cuceririi independenţei naţionale, dar şi de la faptul că, în cazul României, data finalizării procesului de unificare naţională are o importanţă deosebită. La acest argument, se adaugă şi aspecte legate de condiţiile atmosferice specifice celor două zile naţionale propuse de noi. Reţinem, de asemenea, că există şi alte state care au câte două zile naţionale, cum sunt India şi Pakistanul, de exemplu.

La alineatul (3), propunem ca imnul naţional al României să fie „Trei culori”, cu muzica şi versurile de Ciprian Porumbescu. Actualul imn al României, „Deşteaptă-te române”, are un text greoi, stufos, plin de arhaisme, care slăveşte pe cei care ne-au agresat şi ne-au cotropit ţara, la care se adaugă o melodie tânguitoare, lipsită de dinamism. Ni se pare mult mai potrivit cântecul “Trei culori”, cu muzica şi versurile de Ciprian Porumbescu.

VOTAŢI Art. 12. "Simboluri naţionale"
Votează

Limba oficială

Articolul 13.

Am păstrat textul din actuala Constituţie, care prevede că, „în România, limba oficială este limba română”, însă am adăugat patru noi alineate, cu următorul cuprins:

„(2) Dezbaterile publice în cadrul organismelor deliberative ale statului şi ale autorităţilor locale se fac în limba română.

(3) Învăţarea, cunoaşterea şi folosirea limbii române în raporturile de serviciu cu ceilalţi cetăţeni români este obligatorie pentru toţi cetăţenii României.

(4) Limba maternă poate fi folosită în raporturile dintre cetăţenii care aparțin aceleiaşi etnii.

(5) Orice cetăţean român are dreptul de a pretinde ca, în raporturile cu el, ceilalţi cetăţeni români să folosească limba română.”

Din nou, juriştii Consiliului Legislativ citesc una şi văd alta. Iată ce scriu ei, în Avizul lor nr. 47/2014:

„6.3. La art. I pct. 16, completarea art. 13 cu norme prin care se instituie obligaţia utilizării exclusiv a limbii române în raporturile cu autorităţile publice, coroborată cu abrogarea art. 120, potrivit art. I pct. 133, precum şi cu lipsa unei norme de excepţie în cuprinsul titlului referitor la autorităţile locale (art. I pct. 158), elimină posibilitatea cetăţenilor aparţinând unei minorităţi naţionale de a folosi limba maternă în relaţiile cu autorităţile administraţiei publice locale în unităţile administrativ-teritoriale în care aceştia au o pondere semnificativă, prevăzută în prezent de art. 120 alin. (2). Întrucât această posibilitate reprezintă o garanţie a dreptului la identitate consacrat de art. 6 din Constituţie, suprimarea acesteia încalcă limitele revizuirii, potrivit dispoziţiilor art. 152 alin. (2).

În plus, dispoziţia propusă pentru art. 13 alin. (2), referitoare la dezbaterile publice în limba română la toate nivelurile administraţiei publice, nu poate fi acceptată şi pentru că este în contradicţie cu obligaţiile asumate de România prin ratificarea, prin Legea nr. 33/1995, a Convenţiei-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale, încheiată la Strasbourg la 1 februarie 1995, precum şi prin ratificarea, prin Legea nr. 282/2007, a Cartei europene a limbilor regionale sau minoritare, adoptată la Strasbourg la 5 noiembrie 1992.”

Deci, noi scriem, negru pe alb, că „dezbaterile publice în cadrul organismelor deliberative ale statului şi ale autorităţilor locale se fac în limba română”, iar juriştii Consiliului Legislativ ne acuză, tot negru pe alb, că instituim „obligaţia utilizării exclusiv a limbii române în raporturile cu autorităţile publice”. Norma propusă de noi instituie obligaţia ca dezbaterile publice în cadrul organismelor deliberative ale statului şi ale autorităţilor locale, adică dezbaterile din Parlamentul României, din consiliile locale şi consiliile judeţene, deci care privesc pe toţi cetăţenii ţării, ai localităţilor, ori judeţelor, în cauză, să se facă în limba română, limba oficială a statului român. Noi nu propunem utilizarea exclusivă a limbii române în raporturile cu autorităţile publice.

Noi nu propunem încălcarea prevederilor Cartei Europene a limbilor regionale sau minoritare. Dimpotrivă, noi spunem, la alineatul (1) al articolului 11 că „statul român se obligă să îndeplinească întocmai şi cu bună credinţă normele generale acceptate ale dreptului internaţional, precum şi obligaţiile care îi revin din tratatele la care este parte”, deci inclusiv obligaţiile care îi revin din Carta Europeană a limbilor regionale sau minoritare, în speţă, obligaţia de a asigura posibilitatea folosirii limbilor minorităţilor naţionale în învăţământ, în justiţie, în relaţiile cu autorităţile publice locale..

Noi am eliminat norma prevăzută la art.120 alin. (2) din actuala Constituţie deoarece această normă devine inutilă ca urmare a existenţei, în CONSTITUŢIA CETĂŢENILOR, a alineatului (1) din articolul 11, mai sus menţionat.

VOTAŢI Art. 13. "Limba oficială"
Votează

Capitala

Articolul 14.

Am păstrat textul din actuala Constituţie, dar am adăugat un nou alineat, cu următorul cuprins:

„(2) Capitala poate fi schimbată prin referendum naţional.”

VOTAŢI Art. 14. "Capitala"
Votează