Constituţia, sau Legea Fundamentală, a unui stat, a unui popor, cuprinde un ansamblu de norme, care definesc drepturile şi obligaţiile persoanelor care intră în componenţa statului, respectiv a poporului în cauză, pe de o parte, şi instituţiile statului, create, chiar prin Constituţie, pentru a garanta exercitarea drepturilor, ca şi îndeplinirea obligaţiilor asumate de cetăţeni, prin Constituţie, pe de altă parte.
Cetăţenii îşi exercită, în deplină libertate, drepturile definite în Constituţie. Statul nu poate adopta legi prin care să limiteze exercitarea drepturilor şi libertăţile definite în Constituţie. Cetăţenii nu au alte obligaţii faţă de stat, în afara celor definite în Constituţie. Statul nu poate adopta legi prin care să impună cetăţenilor alte obligaţii decât cele stabilite în Constituţie. Numai poporul poate, prin referendum, să modifice Constituţia, să îngrădească exercitarea drepturilor şi libertăţilor, sau să impună obligaţii suplimentare cetăţenilor.
Statul nu poate avea alte instituţii, alte componente, în afara celor stabilite în Constituţie. Instituţiile statului nu au alte drepturi şi nu pot exercita alte atribuţii în afara celor stabilite în Constituţie. Numai poporul poate, prin referendum, să creeze noi instituţii ale statului, să desfiinţeze instituţii existente, sau să modifice atribuţiile încredinţate instituţiilor statului.
Aşa ar trebui să fie. Într-un stat normal, natural, în care valoarea supremă este OMUL.
Din păcate, în România zilei de azi este altfel.
Constituţia României, adoptată în anul 1991 şi revizuită în anul 2003, s-a dovedit total necorespunzătoare, atât în ceea ce priveşte definirea drepturilor şi obligaţiilor cetăţenilor, cât şi, mai ales, în ceea ce priveşte construcţia instituţiilor statului, în definirea atribuţiilor instituţiilor acestui stat. Constituţia României este una care a lăsat statului puterea de a-şi crea el, statul, instituţii, altele decât cele stabilite prin Constituţie, ca şi puterea de a da legi şi alte acte normative, prin care au fost şi sunt încălcate drepturile şi libertăţile cetăţenilor, prin care cetăţenii sunt supuşi la multe obligaţii neprevăzute în Constituţie.
Cei care s-au instalat la conducerea statului român prin lovitura de stat din decembrie 1989, prin manipularea voinţei electoratului, cu ajutorul mijloacelor de comunicare în masă, au reuşit să obţină aprobarea de către poporul român a unei Constituţii ale cărei prevederi le-au permis să construiască un stat controlat de ei şi subordonat intereselor lor, pe care l-au folosit pentru a se îmbogăţi, prin jefuirea cetăţenilor ţării.
Au uzurpat suveranitatea poporului român, au uzurpat drepturile de proprietate ale poporului român asupra capitalului acumulat de acesta de-a lungul istoriei sale, au distrus o bună parte din acest capital, au distrus 4 milioane de locuri de muncă, au adus ţara în stare de colonie şi poporul român în stare de sclavie. Au săvârşit aceste crime „cu legea în mână,” cu legi adoptate în baza unei Constituţii cu prevederi antidemocratice şi antinaţionale, contrare intereselor poporului român.
România are nevoie de o nouă Constituţie, una fundamental diferită de cea actuală, una care să redefinească drepturile şi libertăţile cetăţenilor, să conţină norme care să garanteze exercitarea acestor drepturi şi libertăţi, să redefinească şi obligaţiile cetăţenilor, astfel încât acestea să nu mai poată fi mărite prin legi şi alte acte normative emise de instituţiile statului, să construiască un stat nou, controlat de popor, cu instituţii şi atribuţii precis definite în Constituţie, care să nu mai poată fi subordonat intereselor politicienilor. Este exact ceea ce ne propunem prin proiectul de lege privind revizuirea Constituţiei României, lansat de Comitetul de Iniţiativă al Mişcării pentru CONSTITUŢIA CETĂŢENILOR (MCC).
Ştiind bine ce fac, „părinţii” actualei Constituţii a României au inclus în textul acesteia clauze care nu numai că fac imposibilă abolirea ei şi adoptarea, de către popor, a unei noi Constituţii, dar fac foarte dificilă şi modificarea, revizuirea celei existente.
Au dreptul de a iniţia revizuirea Preşedintele României, un sfert din numărul parlamentarilor, sau 500.000 de cetăţeni. Numai că iniţiativa celor 500.000 de cetăţeni trebuie aprobată de Parlament, adică de cei care au votat actuala Constituţie, de cei care au adoptat legile prin care poporul român a fost deposedat de capital, de locurile de muncă, de resursele naturale ale ţării şi care urmează să fie deposedat şi de teritoriul naţional, prin cumpărarea acestuia de către mafia imobiliară din ţară şi din afara acesteia.
Este greu de presupus că actualul Parlament al României va aproba proiectul nostru de revizuire a Constituţiei. Mai rămâne şansa ca actualul Preşedinte al României să iniţieze un referendum pentru a da posibilitate poporului român să-şi adopte Constituţia care să-l scoată din sărăcie şi umilinţă. Are acest drept. Să vedem dacă şi-l va exercita.
Dacă şi actualul Preşedinte al României refuză această şansă românilor, tot nu am pierdut războiul. Ne mai rămâne şansa ca, în anul 2014, să alegem un Preşedinte al României care să primească mandat din partea poporului pentru a organiza referendumul prin care să fie adoptată noua Constituţie a României şi, după aceea, să o şi pună în practică, adică să înceapă construcţia noilor instituţii ale statului, conform prevederilor acesteia.
Ca rezultat, întregul popor român îşi va exercita dreptul de a organiza o Adunare Constituantă, în care va adopta o Constituţie ce va permite ca prosperitatea şi echilibrul în şanse să se manifeste pentru toţi cetăţenii României.
Actuala Constituţie a României cuprinde un număr de 156 articole, grupate în opt titluri:
TITLUL I – Principii generale
TITLUL II – Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale
Capitolul I – Dispoziţii comune
Capitolul II – Drepturile şi libertăţile fundamentale
Capitolul II – Îndatoririle fundamentale
Capitolul IV – Avocatul Poporului
TITLUL III – Autorităţile publice
Capitolul I – Parlamentul
Secţiunea 1 – Organizare şi funcţionare
Secţiunea a 2-a – Statutul deputaţilor şi al senatorilor
Secţiunea a 3-a – Legiferarea
Capitolul II – Preşedintele României
Capitolul III – Guvernul
Capitolul IV – Raporturile Parlamentului cu Guvernul
Capitolul V – Administraţia publică
Secţiunea 1 – Administraţia publică centrală de specialitate
Secţiunea a 2-a – Administraţia publică locală
Capitolul VI – Autoritatea judecătorească
Secţiunea 1 – Instanţele judecătoreşti
Secţiunea a 2-a – Ministerul Public
Secţiunea a 3-a – Consiliul Superior al Magistraturii
TITLUL IV – Economia şi finanţele publice
TITLUL V Curtea Constituţională
TITLUL VI – Integrarea euroatlantică
TITLUL VII – Revizuirea Constituţiei
TITLUL VIII – Dispoziţii finale şi tranzitorii
CONSTITUŢIA CETĂŢENILOR
Noua Constituţie a României, propusă de Mişcarea pentru CONSTITUŢIA CETĂŢENILOR, cuprinde un PREAMBUL şi un număr de 247 articole, grupate în 10 titluri, astfel:
TITLUL I – Principii generale
TITLUL II – Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale
Capitolul I – Dispoziţii comune
Capitolul II – Drepturile şi libertăţile fundamentale
Capitolul III – Îndatoririle fundamentale
Capitolul IV – Avocatul Poporului
TITLUL III – Autorităţile statului
Capitolul I – Autoritatea Legislativă
Secţiunea 1 – Organizare şi funcţionare
Secţiunea a 2-a – Statutul parlamentarilor
Secţiunea a 3-a – Legiferarea
Capitolul II – Autoritatea Executivă
Secţiunea 1 – Preşedintele României
Secţiunea a 2- a – Guvernul
Secţiunea a 3- a – Raporturile dintre Autoritatea Legislativă şi Autoritatea Executivă
Secţiunea a 4- a – Administraţia publică centrală
Capitolul III – Autoritatea judecătorească
Secţiunea 1 – Înfăptuirea justiţiei
Secţiunea a 2-a – Procuratura
Secţiunea a 3-a – Avocatura
Secţiunea a 4-a – Notariatul de stat
Secţiunea a 5-a – Consiliul Autorităţii Judecătoreşti
Capitolul IV – Autoritatea Mediatică
Capitolul V – Autoritatea Financiară
Capitolul VI – Autoritatea Electorală
Capitolul VII – Autoritatea Statistică
Capitolul VIII – Autoritatea Morală
Capitolul IX – Autoritatea Ştiinţifică
TITLUL III. 1 – Autorităţile locale
Capitolul I – Principii de bază
Capitolul II – Autorităţile comunale şi orăşeneşti
Secţiunea 1 – Consiliul local
Secţiunea a 2-a – Primarul
Capitolul III – Autorităţile judeţene
Secţiunea 1 – Consiliul judeţean
Secţiunea a 2-a – Voievodul
TITLUL III. 2 – Asociaţiile comunitare
TITLUL IV – Economia şi finanţele publice
TITLUL V Curtea Constituţională
TITLUL VI – Abrogat
TITLUL VII – Revizuirea Constituţiei
TITLUL VIII – Dispoziţii finale şi tranzitorii
În această primă privire asupra conţinutului celor două Constituţii, observăm următoarele:
1. Au fost introduse două noi titluri: TITLUL III.1 – Autorităţile locale şi TITLUL III.2 – Asociaţiile comunitare;
2. La TITLUL III, s-a modificat denumirea titlului, în Autorităţile statului, s-au modificat şi denumirile capitolelor I şi II, în Autoritatea Legislativă şi, respectiv, în Autoritatea Executivă, au fost adăugate şase capitole noi, corespunzătoare celor şase noi autorităţi statale propuse de noi: mediatică, financiară, electorală, statistică, morală şi ştiinţifică.
3. A fost abrogat TITLUL VI – Integrarea euroatlantică, ca urmare a faptului că acest titlu nu mai are obiect. Pe de o parte, România este stat membru al Uniunii Europene şi nu se mai pune problema integrării sale în Uniunea Europeană, această calitate, de stat membru, fiind recunoscută printr-un nou articol introdus în TITLUL I al Constituţiei. Pe de altă parte, România este stat suveran şi, în această calitate, poate adera la orice tratat internaţional, militar, sau de altă natură, pentru promovarea şi apărarea intereselor sale. Această capacitate este recunoscută prin prevederile articolului 11 al Constituţiei, ceea ce face inutilă menţinerea articolului 149 din TITLUL VI al actualei Constituţii, referitor la aderarea la Tratatul Atlanticului de Nord.
4. În proiectul de revizuire propus de MCC, au rămas nemodificate 15 din cele 156 articole ale actualei Constituţii, au fost abrogate 23 de articole, au fost adăugate 114 articole noi şi au fost modificate şi completate 141 de articole.
De asemenea, prezentăm în continuare şi PARTEA a II-a ce conţine anexele cu iniţiativele anterioare ale proiectului şi alte documente necesare în demersul nostru:
Trăim perioade de crize multiple ale căror finaluri nu se întrezăresc încă deşi începutul acestora a avut loc în 2007. Ieşirea reală din aceste crize nu se poate face prin măsurile ce au contribuit la declanşarea şi întreţinerea lor. Toate estimările asupra crizelor făcute la nivel internaţional aduc un profund semnal de alertă în această direcţie şi prevăd dezvoltări ale acestor situaţii pe multe direcţii. Marea majoritate a acestor crize şi catastrofe se datorează acţiunii oamenilor asupra mediului natural, acţiunii politicienilor asupra oamenilor, acţiunii băncilor asupra politicienilor, acţiunii multinaţionalelor asupra băncilor… iar toate depind, în final, de resursele planetare, ce sunt din ce în ce mai puţine şi mai prost administrate.
Devine evident că suntem cu toţii într-un impas de concepţie şi de înţelegere, de viziune şi de propunere de soluţii, de structurare şi de bună utilizare a resurselor umane şi materiale, care să ne permită să punem oamenii potriviţi la locurile potrivite şi să găsim instituţiile necesare care să poată acţiona în timp util pentru atingerea unui scop multiplu: dezvoltarea durabilă în perioade de criză, cu protejarea atât a mediului natural cât şi a fondului cultural istoric ce ne identifică şi ne legitimează ca popor.
Facem parte dintr-o cultură cu rădăcini ce se pierd în zorii istoriei, o cultură care a dat enorm de mulţi oameni valoroşi ce au contribuit fundamental la pacea, bunăstarea şi progresul lumii. Dorim ca această cultură să nu fie înghiţită de interesele diferitelor forţe efemere, ci să prospere şi să continue să genereze oameni valoroşi. Din toate aceste motive, am considerat că primul pas în drumul lung către rezolvarea problemelor complexe şi periculoase de care ne lovim este proiectul de Constituţie a României, propus şi comentat mai jos. Acest proiect reprezintă mai mult decât o înşiruire de principii şi de paragrafe de lege, el reprezintă o cale de vindecare a rănilor actuale şi de dezvoltare a unei lumi pe care să o lăsăm cu încredere copiilor noştri.
Din altă perspectivă, un proiect de Constituţie ce defineşte o schimbare fundamentală de paradigmă de gândire este o piatră de hotar pentru schimbarea în bine a unei ţări, deoarece defineşte liniile directoare ale unui tip de societate pe care o dorim cu toţii şi la a cărei construcţie vom fi cu toţii de acord să ne implicăm. Atunci când mecanismele din proiectul de revizuire a Constituţiei, incluzând drepturile şi libertăţile cetăţeneşti conduc către realizarea echilibrelor sociale, către protecţia mediului natural, către dezvoltare economică sustenabilă, către egalitatea de şanse pentru fiecare, împiedicând pe de altă parte jaful, corupţia, abuzurile, lipsa de profesionalism în conducere şi administrare, sau lipsa de respect ale autorităţilor faţă de cetăţeni, vor intra în acţiune, toată legislaţia naţională va urma aceeaşi linie directoare şi va crea cadrul de generare şi dezvoltare al unei Românii din care să nu mai fie nevoie să ne temem că tinerii noştri vor dori să plece ca să se poată realiza profesional.
Din alt punct de vedere, acest proiect arată tuturor celor care ne privesc de sus ca pe o populaţie oarecare faptul că noi suntem un popor, cu istorie de foarte multe milenii, cu tradiţii din care s-au dezvoltat culturile europene şi nu numai, cu voinţă proprie şi care nu duce lipsă de curaj, ambiţie, onoare, inteligenţă, energie precum şi de alte calităţi specifice unui popor puternic.
Avem puterea de a ne regenera precum pasărea Phonix din propria cenuşă.
CONSTITUŢIA CETĂŢENILOR este un proiect de arhitectură instituţională care poate să optimizeze eforturile şi care să ne permită să ne redresăm şi să ne regăsim demnitatea naţională şi forţa de a înfrunta încercările istoriei.
Constituţiile celor mai multe state ale lumii încep cu un PREAMBUL, o scurtă introducere, în care sunt prezentate, sintetic, scopurile şi obiectivele fundamentale pe care şi le propun popoarele în cauză, valorile pe care le aşează ele la baza construcţiei statelor lor şi mijloacele prin care îşi propun să le folosească pentru a-şi păstra valorile şi a-şi atinge scopurile şi obiectivele.
Actuala Constituţie a României nu are un preambul. Noi considerăm că trebuie să aibă.
Propunem ca acest preambul să înceapă cu exprimarea responsabilităţii pe care actuala şi viitoarele generaţii de români o au în faţa lui Dumnezeu şi a oamenilor. Poporul român este un popor creştin şi el va rămâne astfel. În expresia “om cu frica lui Dumnezeu”, românul spune, de fapt, că omul răspunde pentru faptele sale nu numai în faţa semenilor săi, dar şi în faţa lui Dumnezeu. Este bine să aşezăm această mărturisire la temelia Legii Fundamentale a statului nostru.
Ni se pare firesc să continuăm această primă frază a Preambulului cu exprimarea recunoştinţei noastre pentru strămoşii care au creat pentru noi România, limba română şi civilizaţia românească.
Fiecare român este liber să-şi stabilească, de-a-lungul vieţii sale pământene, propriile scopuri şi obiective personale. La fel şi diferitele grupuri de români, constituite pe afinităţi etnice, religioase, profesionale etc. Noi credem că obiectivele comune fundamentale ale poporului român, în ansamblul său, sunt maximizarea libertăţii, bunăstării şi fericirii fiecăruia, inclusiv ale urmaşilor. Mai departe, credem că nu ne putem asigura libertatea, bunăstarea şi fericirea decât construindu-ne un stat al nostru, naţional, suveran şi independent, unitar, indivizibil şi democratic, clădit pe temelia valorilor civilizaţiei româneşti, care să ne apere drepturile şi libertăţile, să fie capabil să se integreze cu demnitate în familia statelor suverane ale Uniunii Europene.
Trăim într-o lume în care valorile civilizaţiei omeneşti, din care face parte şi cea românească, sunt tot mai mult călcate în picioare de goana după resurse, de lăcomia unui număr redus de oameni care, pe căi şi prin mijloace necinstite, acaparează resursele naturale şi cele create de oameni pentru a se îmbogăţi, pentru a-şi asigura o viaţă de huzur. Un număr din ce în ce mai mic de oameni deţin o parte tot mai mare a capitalului utilizat în economie şi, pe această bază, îşi însuşesc o parte din ce în ce mai mare din avuţia creată în societate, în timp ce un număr din ce în ce mai mare de oameni trăiesc în sărăcie şi umilinţă. Prin acapararea capitalurilor şi a resurselor naturale, câteva mari corporaţii transnaţionale îşi însuşesc cea mai mare parte a avuţiei create de popoarele lumii, lăsând aceste popoare fără resursele de care au nevoie pentru acumularea de capitaluri, pentru crearea de capacităţi de producţie, de locuri de muncă, de venituri, personale şi publice.
Oligarhizarea proprietăţii asupra capitalurilor, a puterii economice, determină şi oligarhizarea puterii politice, controlul instituţiilor statelor de către deţinătorii puterii economice, folosirea statelor ca instrumente de jefuire a popoarelor de resursele lor, naturale sau create de ele.
Din nefericire, în urma loviturii de stat din decembrie 1989, în România a fost construită o economie oligarhică, prin deposedarea poporului român de capitalul său naţional, care a fost trecut, prin aşa-zisa „privatizare”, în proprietatea privată a mafiei politice interne şi a câtorva corporaţii transnaţionale, o economie bolnavă, parazitară, în care cea mai mare parte a avuţiei create de români este însuşită de oligarhie şi consumată de aceasta sau transferată în afara ţării, majoritatea românilor fiind condamnaţi la sărăcie şi umilinţă. Statul român este controlat de oligarhia financiară şi este folosit pentru apărarea intereselor acestei oligarhii.
Acestea sunt, pe scurt, motivele pentru care noi credem că democratizarea proprietăţii asupra capitalului, construcţia economiei democratice, este singura cale prin care noi, poporul român, putem să ne apărăm libertatea, bunăstarea şi fericirea. Numai deţinând puterea economică, poporul român va deţine şi puterea politică, va controla şi statul său şi îşi va impune şi propriile sale valori morale:credinţa; demnitatea; libertatea; dreptatea; adevărul; cinstea; onoarea; curajul; munca; spiritul de iniţiativă şi de întreprindere; omenia; ospitalitatea; toleranţa; dragostea pentru semeni, pentru familie, pentru popor şi pentru ţară; neagresiunea şi neamestecul în treburile altor popoare,
Iată, textul complet al preambulului propus de noi, pentru Constituţia României:
„PREAMBUL
Noi, poporul român,
Conştienţi de răspunderea noastră în faţa lui Dumnezeu şi a oamenilor, mulţumind strămoşilor pentru că au creat pentru noi România şi civilizaţia românească, dorind să asigurăm libertatea, bunăstarea şi fericirea noastră şi a urmaşilor noştri, să construim un stat al nostru, naţional, suveran şi independent, unitar, indivizibil şi democratic, clădit pe temelia valorilor civilizaţiei româneşti, slujitor competent şi responsabil al drepturilor şi intereselor noastre, capabil să se integreze cu demnitate în familia statelor suverane ale Uniunii Europene,
Ştiind că singura cale prin care putem stăpâni şi apăra libertatea, bunăstarea şi fericirea, drepturile câştigate prin sângele strămoşilor asupra teritoriului naţional, asupra resurselor naturale ale acestui pământ şi asupra avuţiei pe care am creat-o şi pe care o creăm, prin munca noastră, este construcţia economiei democratice, prin împroprietărirea cu capital a tuturor cetăţenilor, astfel încât majoritatea capitalului să rămână, pentru totdeauna, în proprietatea privată a majorităţii cetăţenilor,
Înţelegând că numai deţinând puterea economică, poporul român va deţine şi puterea politică, va controla şi statul său şi îşi va impune şi propriile sale valori morale:credinţa; demnitatea; libertatea; dreptatea; adevărul; cinstea; onoarea; curajul; munca; spiritul de iniţiativă şi de întreprindere; omenia; ospitalitatea; toleranţa; dragostea pentru semeni, pentru familie, pentru popor şi pentru ţară; neagresiunea şi neamestecul în treburile altor popoare,
Am hotărât, prin referendum, să adoptăm prezenta Constituţie a României.”
Titlul I al actualei Constituţii a României, având denumirea de PRINCIPII GENERALE, rămasă neschimbată, în propunerea noastră, are 14 articole: 1. Statul român 2. Suveranitatea. 3. Teritoriul. 4. Unitatea poporului şi egalitatea între cetăţeni. 5. Cetăţenia. 6. Dreptul la identitate. 7. Românii din străinătate. 8. Pluralismul şi partidele politice. 9. Sindicatele, patronatele şi asociaţiile profesionale. 10. Relaţii internaţionale. 11. Dreptul internaţional şi dreptul intern. 12. Simboluri naţionale. 13. Limba oficială. 14. Capitala.
În proiectul MCC, am păstrat, nemodificate, articolele 4 şi 9, le-am modificat şi completat pe celelalte şi am adăugat 4 noi articole: 1.1. Uniunea Europeană. 2.1. Referendumul. 3.1. Reîntregirea Patriei. 3.2. Regiunile de dezvoltare.
Iată, textul articolului 1, Statul român.
În Constituţia actuală:
(1) România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil.
(2) Forma de guvernământ a statului român este republica.
(3) România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradițiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluției din decembrie 1989, şi sunt garantate.
(4) Statul se organizează potrivit principiului separației şi echilibrului puterilor – legislativă, executivă şi judecătorească – în cadrul democrației constituţionale.
(5) În România, respectarea Constituției, a supremației sale şi a legilor este obligatorie.
În Constituţia propusă de MCC:
„(1) România este stat naţional, suveran şi independent, unitar, indivizibil şi democratic.
(2) Forma de guvernământ a statului român este republica. Forma de guvernământ poate fi modificată prin referendum naţional.
(3) Statul român este clădit pe temelia valorilor morale fundamentale ale civilizaţiei româneşti: credinţa; demnitatea; libertatea; dreptatea; adevărul; cinstea; onoarea; curajul; munca; spiritul de iniţiativă şi de întreprindere; omenia; ospitalitatea; toleranţa; dragostea pentru semeni, pentru familie, pentru popor şi pentru ţară; neagresiunea şi neamestecul în treburile altor popoare.
(4) Statul român se organizează pe baza principiilor controlului poporului asupra statului, separaţiei, independenţei şi echilibrului autorităţilor statului – legislativă, executivă, judecătorească, mediatică, financiară, electorală, statistică, morală, ştiinţifică – în cadrul democraţiei constituţionale. Autorităţile statului sunt cele stabilite prin Constituţie. Între ele nu există raporturi de subordonare ierarhică, ci numai relaţii de colaborare şi de control reciproc.
(5) România este stat de drept, în care respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale, a legilor şi a hotărârilor judecătoreşti este obligatorie, cu excepţia cazurilor în care legile şi hotărârile judecătoreşti sunt adoptate abuziv, prin uzurparea autorităţilor şi instituțiilor statului.”
1. La alineatul (1), la cele 5 calificative ale statului (naţional, suveran, independent, unitar, indivizibil), precizate în Constituţia actuală, am adăugat şi calificativul „democratic”, pe care l-am preluat din alineatul (3), unde nu îi era locul.
2. La alineatul (2), am adăugat o a doua teză, care stabileşte că forma de guvernământ poate fi modificată prin referendum naţional. Introducerea acestei teze, în acest alineat, a determinat şi modificarea articolului 152, care includea forma de guvernământ printre elementele care nu pot fi revizuite, modificate.
3. Am reformulat, complet, alineatul (3). Am considerat că este potrivit să renunţăm la expresia „valori supreme”, în general, şi să aşezăm la temelia statului român valorile morale fundamentale ale civilizaţiei româneşti, acelea care credem noi că exprimă cel mai bine specificul nostru naţional. Am renunţat la trimiterea la idealurile revoluţiei din decembrie 1989. Idealurile poporului român au fost exprimate în multe alte momente ale istoriei noastre, nu numai în revoluţia din decembrie 1989. Am renunţat la calificativul de „stat social”, deoarece este redundant. Statul este creat de societate, deci nu poate fi decât social.
4. Am reformulat şi alineatul (4). Am înlocuit expresia „puteri”, imprecisă, cu „autorităţi ale statului”. Am adăugat, la principiile separaţiei şi echilibrului componentelor statului, încă două noi principii ale organizării statului: principiul independenţei componentelor statului şi principiul controlului poporului asupra statului, principii care stau la baza multora dintre amendamentele incluse în proiectul nostru. Am introdus două teze noi, una prin care am precizat că autorităţile statului sunt cele stabilite prin Constituţie, astfel încât “reprezentanţii”, adică politicienii, să nu mai poată crea şi desfiinţa instituţii ale statului după cum dictează interesele lor, şi a doua, prin care se stabileşte că între componentele statului nu există raporturi de subordonare ierarhică, ci numai raporturi de colaborare şi de control reciproc, astfel încât să nu mai existe nici o putere „supremă” în statul român, prin care să se impună interesele aceloraşi politicieni.
În Avizul nr. 47/2014, în legătură cu aceste propuneri formulate de noi, Consiliul Legislativ al României spune următoarele:
„Cu privire la textul propus la art. I pct. 2 pentru art. 1 alin. (4), precizăm că principiul consacrat de dreptul constituţional este acela al separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, şi nu al separaţiei şi echilibrului „autorităţilor statului”, aşa cum se prevede în proiect. În acest context, precizăm că autorităţile statului sunt acele persoane juridice de drept public prin care puterea se exercită în stat. Aşa cum s-a subliniat în doctrină*8), cele trei funcţii principale ale puterii sunt funcţia legislativă, cea executivă şi funcţia judecătorească. În acest context, precizăm că textul face referire la autorităţi care exercită funcţii ce nu pot fi asociate cu „puterea de stat” (autoritatea mediatică, financiară, electorală, statistică morală sau ştiinţifică).”
Juriştii Consiliului Legislativ nu au argumente JURIDICE cu care să respingă propunerea noastră şi recurg la „precizări” formale care ocolesc fondul problemei puse în discuţie. Noi ştim foarte bine că puterea poporului are trei funcţii PRINCIPALE, indiferent de ce a subliniat „doctrina”. Ştim foarte bine că că aceste funcţii PRINCIPALE se exercită prin autorităţi ale statului, care sunt persoane juridice de drept public. Noi spunem, însă, că, pe lângă cele trei autorităţi clasice împuternicite să îndeplinească cele trei funcţii principale ale puterii politice, recunoscute de Constituţie, există multe alte autorităţi ale statului, create prin legi, de către Parlament, de către politicieni, cărora le-au fost încredinţate puteri foarte mari, care influenţează dramatic viaţa oamenilor. Aceste autorităţi sunt folosite de politicieni pentru deposedarea poporului de drepturi şi libertăţi, dar şi de avuţia deţinută sau creată de aceştia. Există, de exemplu, Consiliul Naţional al Audiovizualului, persoană juridică de drept public, autoritate AUTONOMĂ a statului român, care supraveghează activitatea mijloacelor de comunicare în masă, mijloace cu ajutorul cărora politicienii controlează voinţa politică şi electorală a cetăţenilor. Există, de asemenea, Autoritatea de Supraveghere Financiară, tot persoană de drept public, tot autoritate AUTONOMĂ a statului român, care supraveghează sistemul financiar al ţării, cu ajutorul căruia politicienii au jefuit poporul român de capitalul acumulat până în 1989 şi de cea mai mare parte a avuţiei create cu acest capital după 1989. Există multe alte astfel de componente, autorităţi ale statului român.
Ceea ce propunem noi este ca aceste componente ale statului român să îşi găsească locul în Constituţie, să fie recunoscute ca autorităţi ale statului român, separate şi independente de celelalte componente ale statului, să fie scoase de sub controlul politicienilor şi trecute sub controlul poporului. Asta este problema care produce, de fapt, durere juriştilor Consiliului Legislativ.
5. Am reformulat alineatul (5), pe care l-am transformat într-o definiţie a statului de drept, pentru a nu mai lăsa la latitudinea politicienilor să folosească paravanul statului de drept pentru a-şi apăra ei interesele şi privilegiile. Statul de drept este statul care este creat prin lege şi care funcţionează respectând legea. Statul de drept nu este statul în care politicienii adoptă legi care nu respectă Constituţia şi nici statul în care funcţionarii publici încalcă legea. Ordinea de drept este ordinea stabilită de lege, nu ordinea stabilită de cei aleşi sau numiţi să asigure respectarea legii.
Experienţa noastră din ultimii 70 de ani ne-a arătat că nu întotdeauna legalitatea are legitimitate, că este posibil ca, prin uzurparea autorităţilor şi instituţiilor statului, să fie adoptate legi care încalcă drepturile şi libertăţile cetăţenilor. Întreaga legislaţie a regimului comunist a fost una nelegitimă. La fel ca şi multe legi adoptate, în România, după 1989. Exemplul cel mai elocvent este Legea 15/1990, despre care am mai vorbit şi vom mai vorbi până când vom elimina, complet, efectele ei criminale. Acesta este motivul pentru care am completat alineatul (5) cu precizarea că respectarea Constituţiei, a supremaţiei ei, a legilor şi a hotărârilor judecătoreşti este obligatorie, CU EXCEPŢIA cazurilor în care legile şi hotărârile judecătoreşti sunt adoptate abuziv, prin uzurparea autorităţilor şi instituţiilor statului.
Iată ce spun juriştii Consiliului Legislativ al României, în Avizul lor nr. 47/2014, referitor la această propunere făcută de noi:
„Norma propusă la art. I pct. 2 pentru art. 1 alin. (5), spun juriştii Consiliului, potrivit căreia respectarea hotărârilor judecătoreşti nu este obligatorie în cazul în care acestea „sunt adoptate abuziv, prin uzurparea autorităţilor şi instituţiilor statului” aduce atingere independenţei justiţiei, valoare fundamentală avută în vedere de art. 152 alin. (2), întrucât lasă la aprecierea unei entităţi nedefinite valabilitatea respectivelor decizii, care ar urma să fie supuse „judecăţii populare”. În plus, adoptarea unui astfel de criteriu şi în ceea ce priveşte supremaţia Constituţiei şi obligativitatea legilor relativizează până la eliminare principiile de bază ale statului de drept, anulând, practic, principiile stabilite în cuprinsul întregii Constituţiei, care devine astfel o simplă declaraţie de intenţii.
Să ne înţelegem, independenţa justiţiei înseamnă independenţa acestei componente a statului – justiţia – faţă de celelalte componente ale statului – componenta legislativă, componenta executivă etc. Independenţa justiţiei nu însemnă şi independenţa acestei componente a statului faţă de popor. Independenţa justiţiei nu înseamnă şi puterea judecătorilor de a încălca prevederile Constituţiei, ori ale legii. Independenţa justiţiei nu înseamnă şi puterea procurorilor şi a judecătorilor de a încălca drepturile şi libertăţile cetăţenilor. Independenţa justiţiei nu înseamnă şi puterea procurorilor şi judecătorilor de a adopta decizii contrare adevărului. Independenţa justiţiei nu înseamnă puterea procurorilor şi judecătorilor de a aproba jefuirea cetăţenilor şi a poporului român, în ansamblul său, prin legi neconstituţionale, abuzive, aşa cum a fost Legea 15/1990, legile privatizărilor, legile retrocedărilor etc.
Juriştii Consiliului Legislativ pun între ghilimele judecata poporului, popor, care, pentru ei este o „entitate nedefinită”. Este evident că pentru aceşti jurişti democraţia, puterea poporului, suveranitatea acestuia, rămân nişte vorbe frumoase, puse în Constituţie pentru păcălirea poporului.
Care principiu „de bază” al statului de drept este „relativizat” de propunerea noastră, ca legile să nu fie adoptate abuziv, prin uzurparea autorităţilor şi instituţiilor statului? Principiul democraţiei, al puterii poporului, al suveranităţii poporului, al controlului poporului asupra statului, al subordonării statului intereselor cetăţenilor şi al poporului?
În Constituţia actuală a României, relaţia dintre statul român şi Uniunea Europeană este definită la articolul 148 din cadrul Titlului VI, Integrarea euroatlantică.
Iată textul integral al acestui articol:
„Integrarea în Uniunea Europeană
ARTICOLUL 148
(1) Aderarea României la tratatele constitutive ale Uniunii Europene, în scopul transferării unor atribuții către instituțiile comunitare, precum şi al exercitării în comun cu celelalte state membre a competențelor prevăzute în aceste tratate, se face prin lege adoptată în şedinţa comună a Camerei Deputaților şi Senatului, cu o majoritate de doua treimi din numărul deputaților şi senatorilor.
(2) Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
(3) Prevederile alineatelor (1) şi (2) se aplică, în mod corespunzător, şi pentru aderarea la actele de revizuire a tratatelor constitutive ale Uniunii Europene.
(4) Parlamentul, Președintele României, Guvernul şi autoritatea judecătoreasca garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării şi din prevederile alineatului (2).
(5) Guvernul transmite celor două Camere ale Parlamentului proiectele actelor cu caracter obligatoriu înainte ca acestea sa fie supuse aprobării instituțiilor Uniunii Europene.”
Acest text a fost introdus în Constituţia României în anul 2003. Suntem cu doi ani înainte de anul 2005, când va fi semnat protocolul de aderare a României la Uniunea Europeană şi cu 4 ani înainte de anul 2007, când România va deveni stat membru al Uniunii Europene.
Acest articol 148, plus următorul, 149, care se referă la aderarea României la Tratatul Atlanticului de Nord şi partea a doua a alineatului (2) al articolului 44, prin care s-a acordat străinilor şi apatrizilor dreptul de a cumpăra terenuri în România, reprezintă, de fapt, principalele motive pentru care poporul român a fost scos la vot timp de două zile, 18 şi 19 octombrie 2003, pentru a aproba revizuirea Constituţiei României.
În octombrie 2003, guvernanţii României nu au prezentat poporului român nici conţinutul tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, care nici nu existau la acea dată, în forma în care au fost adoptate, ulterior anului 2003, nici consecinţele pe care „aderarea” le va avea asupra poporului român.
Ca şi la toate alegerile „libere şi corecte” de după 1989, la referendumul din anul 2003, guvernanţii României au înşelat poporul român, cu ajutorul televiziunilor, şi au obţinut aprobarea acestuia pentru revizuirea Constituţiei, în baza căreia au negociat şi ratificat Protocolul de aderare a României la Uniunea Europeană, au transferat instituţiilor Uniunii o bună parte din atributele suveranităţii naţionale, au pus la dispoziţia transnaţionalelor capitalul acumulat de români, resursele naturale ale ţării, ca şi teritoriul naţional, care, în baza prevederilor Protocolului de aderare, în condiţiile sărăcirii poporului român, poate fi cumpărat de străini, la preţuri de zeci de ori mai mici decât cele practicate în ţările dezvoltate ale Europei.
„Aderarea” României la Uniunea Europeană s-a dovedit total potrivnică intereselor poporului român. În cei şapte ani scurşi de la aderarea României la Uniunea Europeană, contribuţia României la bugetul Uniunii Europene este mai mare decât sumele băneşti obţinute de România de la bugetul Uniunii. Cea mai mare parte a capitalului acumulat de români în timpul regimului comunist, în valoare de peste 300 miliarde de euro, a fost trecută în proprietatea transnaţionalelor, la preţuri derizorii. Profiturile realizate cu acest capital, reprezentând mai mult de jumătate din avuţia creată în România, sunt însuşite de noii proprietari ai capitalului şi transferate în afara ţării. Ca urmare a „aderării”, regiile autonome înfiinţate pentru exploatarea resurselor naturale ale ţării au fost desfiinţate, „reorganizate” ca societăţi comerciale, împinse în faliment şi vândute pe nimic străinilor, astfel că resursele naturale ale României sunt exploatate de transnaţionale. România a acumulat o datorie externă de 100 miliarde de euro, ceea ce face ca serviciul acestei datorii, adică ratele şi dobânzile, să fie de peste 40 miliarde de euro, în fiecare an. O treime din avuţia pe care o creăm, în fiecare an, trebuie schimbată pe euro, pentru plata ratelor şi dobânzilor la datoria externă.
Prin revizuirea Constituţiei în anul 2003, guvernanţii României au deposedat poporul român nu numai de dreptul său suveran de a decide el, poporul, aderarea la tratatele constitutive ale Uniunii Europene, dar l-au deposedat şi de dreptul de a aproba revizuirea acestor tratate. Şi-au însuşit ei acest drept.
Noi credem că popoarele Europei îşi pot apăra mai bine interesele în Uniunea Europeană decât în afara acesteia. Cu condiţia ca această Uniune să fie o uniune de state naţionale suverane. Cu condiţia ca această Uniune să nu se transforme într-o nouă Uniune Sovietică. Uniunea Europeană trebuie să fie o uniune vamală, o uniune monetară, o uniune comercială, o uniune militară, o uniune diplomatică. Nimic mai mult. Instituţiile Uniunii Europene nu trebuie investite cu atribute care pot fi exercitate mult mai bine de statele membre. Instituţiile Uniunii Europene au, deja, mai multe atribuţii decât ar trebui să aibă. Instituţiile Uniunii Europene nu trebuie investite cu atribuţii în stabilirea regimului proprietăţii, în distribuţia şi însuşirea veniturilor create de cetăţeni, în stabilirea regimului fiscal, în stabilirea regimului exploatării resurselor naturale ale popoarelor. Reglementările şi instituţiile Uniunii Europene nu trebuie subordonate intereselor corporaţiilor transnaţionale de acaparare a capitalurilor, a resurselor naturale şi a teritoriilor popoarelor europene.
Acestea sunt motivele pentru care am propus ca după articolul 1, cu denumirea „Statul român”, să introducem un nou articol în Constituţia României, articolul 1.1, cu denumirea “Uniunea Europeană” şi cu următorul cuprins:
„(1) România este stat membru al Uniunii Europene.
(2) România aplică prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări ale Uniunii, stabilite în conformitate cu prevederile tratatelor constitutive.
(3) Revizuirea tratatelor constitutive ale Uniunii Europene se aprobă de poporul român, prin referendum.
(4) Poporul român poate hotărî, prin referendum, retragerea României din Uniunea Europeană, în cazul în care consideră că reglementările sau acţiunile Uniunii Europene contravin intereselor sale, cu respectarea prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii.”
Recunoaştem, deci, prin Constituţie, că România este stat membru al Uniunii Europene, cu drepturile şi obligaţiile pe care le conferă această calitate, de stat membru.
Recunoaştem obligaţia de a aplica prevederile tratatelor constitutive, precum şi celelalte reglementări ale Uniunii, DAR numai ACELE reglementări stabilite ÎN CONFORMITATE cu prevederile tratatelor constitutive.
Redăm poporului român dreptul său suveran de a aproba el, poporul, revizuirea tratelor constitutive, prin referendum, astfel încât politicienii, oricare ar fi ei, să nu ne mai impună obligaţii contrare intereselor noastre, ale românilor.
Mai mult, exprimăm dreptul suveran al poporului român de a hotărî retragerea României din Uniunea Europeană, în cazul în care el, poporul român, ajunge la concluzia că reglementările şi acţiunile Uniunii Europene contravin intereselor sale. Evident, cu respectarea prevederilor tratatelor constitutive referitoare la retragere.
Articolul 1.1.
În Constituţia actuală a României, relaţia dintre statul român şi Uniunea Europeană este definită la articolul 148 din cadrul Titlului VI, Integrarea euroatlantică.
Iată textul integral al acestui articol:
„Integrarea în Uniunea Europeană
ARTICOLUL 148
(1) Aderarea României la tratatele constitutive ale Uniunii Europene, în scopul transferării unor atribuții către instituțiile comunitare, precum şi al exercitării în comun cu celelalte state membre a competențelor prevăzute în aceste tratate, se face prin lege adoptată în şedinţa comună a Camerei Deputaților şi Senatului, cu o majoritate de doua treimi din numărul deputaților şi senatorilor.
(2) Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
(3) Prevederile alineatelor (1) şi (2) se aplică, în mod corespunzător, şi pentru aderarea la actele de revizuire a tratatelor constitutive ale Uniunii Europene.
(4) Parlamentul, Președintele României, Guvernul şi autoritatea judecătoreasca garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării şi din prevederile alineatului (2).
(5) Guvernul transmite celor două Camere ale Parlamentului proiectele actelor cu caracter obligatoriu înainte ca acestea sa fie supuse aprobării instituțiilor Uniunii Europene.”
Acest text a fost introdus în Constituţia României în anul 2003. Suntem cu doi ani înainte de anul 2005, când va fi semnat protocolul de aderare a României la Uniunea Europeană şi cu 4 ani înainte de anul 2007, când România va deveni stat membru al Uniunii Europene.
Acest articol 148, plus următorul, 149, care se referă la aderarea României la Tratatul Atlanticului de Nord şi partea a doua a alineatului (2) al articolului 44, prin care s-a acordat străinilor şi apatrizilor dreptul de a cumpăra terenuri în România, reprezintă, de fapt, principalele motive pentru care poporul român a fost scos la vot timp de două zile, 18 şi 19 octombrie 2003, pentru a aproba revizuirea Constituţiei României.
În octombrie 2003, guvernanţii României nu au prezentat poporului român nici conţinutul tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, care nici nu existau la acea dată, în forma în care au fost adoptate, ulterior anului 2003, nici consecinţele pe care „aderarea” le va avea asupra poporului român.
Ca şi la toate alegerile „libere şi corecte” de după 1989, la referendumul din anul 2003, guvernanţii României au înşelat poporul român, cu ajutorul televiziunilor, şi au obţinut aprobarea acestuia pentru revizuirea Constituţiei, în baza căreia au negociat şi ratificat Protocolul de aderare a României la Uniunea Europeană, au transferat instituţiilor Uniunii o bună parte din atributele suveranităţii naţionale, au pus la dispoziţia transnaţionalelor capitalul acumulat de români, resursele naturale ale ţării, ca şi teritoriul naţional, care, în baza prevederilor Protocolului de aderare, în condiţiile sărăcirii poporului român, poate fi cumpărat de străini, la preţuri de zeci de ori mai mici decât cele practicate în ţările dezvoltate ale Europei.
„Aderarea” României la Uniunea Europeană s-a dovedit total potrivnică intereselor poporului român. În cei şapte ani scurşi de la aderarea României la Uniunea Europeană, contribuţia României la bugetul Uniunii Europene este mai mare decât sumele băneşti obţinute de România de la bugetul Uniunii. Cea mai mare parte a capitalului acumulat de români în timpul regimului comunist, în valoare de peste 300 miliarde de euro, a fost trecută în proprietatea transnaţionalelor, la preţuri derizorii. Profiturile realizate cu acest capital, reprezentând mai mult de jumătate din avuţia creată în România, sunt însuşite de noii proprietari ai capitalului şi transferate în afara ţării. Ca urmare a „aderării”, regiile autonome înfiinţate pentru exploatarea resurselor naturale ale ţării au fost desfiinţate, „reorganizate” ca societăţi comerciale, împinse în faliment şi vândute pe nimic străinilor, astfel că resursele naturale ale României sunt exploatate de transnaţionale. România a acumulat o datorie externă de 100 miliarde de euro, ceea ce face ca serviciul acestei datorii, adică ratele şi dobânzile, să fie de peste 40 miliarde de euro, în fiecare an. O treime din avuţia pe care o creăm, în fiecare an, trebuie schimbată pe euro, pentru plata ratelor şi dobânzilor la datoria externă.
Prin revizuirea Constituţiei în anul 2003, guvernanţii României au deposedat poporul român nu numai de dreptul său suveran de a decide el, poporul, aderarea la tratatele constitutive ale Uniunii Europene, dar l-au deposedat şi de dreptul de a aproba revizuirea acestor tratate. Şi-au însuşit ei acest drept.
Noi credem că popoarele Europei îşi pot apăra mai bine interesele în Uniunea Europeană decât în afara acesteia. Cu condiţia ca această Uniune să fie o uniune de state naţionale suverane. Cu condiţia ca această Uniune să nu se transforme într-o nouă Uniune Sovietică. Uniunea Europeană trebuie să fie o uniune vamală, o uniune monetară, o uniune comercială, o uniune militară, o uniune diplomatică. Nimic mai mult. Instituţiile Uniunii Europene nu trebuie investite cu atribute care pot fi exercitate mult mai bine de statele membre.
Instituţiile Uniunii Europene au, deja, mai multe atribuţii decât ar trebui să aibă. Instituţiile Uniunii Europene nu trebuie investite cu atribuţii în stabilirea regimului proprietăţii, în distribuţia şi însuşirea veniturilor create de cetăţeni, în stabilirea regimului fiscal, în stabilirea regimului exploatării resurselor naturale ale popoarelor. Reglementările şi instituţiile Uniunii Europene nu trebuie subordonate intereselor corporaţiilor transnaţionale de acaparare a capitalurilor, a resurselor naturale şi a teritoriilor popoarelor europene.
Acestea sunt motivele pentru care am propus ca după articolul 1, cu denumirea „Statul român”, să introducem un nou articol în Constituţia României, articolul 1.1, cu denumirea “Uniunea Europeană” şi cu următorul cuprins:
„(1) România este stat membru al Uniunii Europene.
(2) România aplică prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări ale Uniunii, stabilite în conformitate cu prevederile tratatelor constitutive.
(3) Revizuirea tratatelor constitutive ale Uniunii Europene se aprobă de poporul român, prin referendum.
(4) Poporul român poate hotărî, prin referendum, retragerea României din Uniunea Europeană, în cazul în care consideră că reglementările sau acţiunile Uniunii Europene contravin intereselor sale, cu respectarea prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii.”
Recunoaştem, deci, prin Constituţie, că România este stat membru al Uniunii Europene, cu drepturile şi obligaţiile pe care le conferă această calitate, de stat membru.
Recunoaştem obligaţia de a aplica prevederile tratatelor constitutive, precum şi celelalte reglementări ale Uniunii, DAR numai ACELE reglementări stabilite ÎN CONFORMITATE cu prevederile tratatelor constitutive.
Redăm poporului român dreptul său suveran de a aproba el, poporul, revizuirea tratelor constitutive, prin referendum, astfel încât politicienii, oricare ar fi ei, să nu ne mai impună obligaţii contrare intereselor noastre, ale românilor.
Mai mult, exprimăm dreptul suveran al poporului român de a hotărî retragerea României din Uniunea Europeană, în cazul în care el, poporul român, ajunge la concluzia că reglementările şi acţiunile Uniunii Europene contravin intereselor sale. Evident, cu respectarea prevederilor tratatelor constitutive referitoare la retragere.
Propunem ca, după articolul 3, “Teritoriul”, să fie introdus un nou articol, 3.1, cu denumirea “Reîntregirea Patriei”, cu următorul cuprins:
“(1) Statul român este continuatorul statului naţional şi unitar consfinţit prin Actul Unirii Basarabiei cu România citit şi semnat în Sfatului Ţării la Chişinău pe 27 Martie 1918, prin Declaraţia Unirii Bucovinei cu România aprobată de Congresul General al Bucovinei la Cernăuţi în 15/28 Noiembrie 1918 şi prin Rezoluţia Marii Adunări Naţionale de la 1 Decembrie 1918.
(2) Poporul român militează şi acţionează, necontenit şi paşnic, pentru Reîntregirea Patriei, prin eliminarea definitivă şi irevocabilă a consecinţelor celui de-al doilea Război Mondial, cu respectarea prevederilor tratatelor şi dreptului internaţional.”
Suntem singurul popor european a cărui ţară a rămas destrămată ca urmare a celui de al doilea război mondial declanşat de regimurile criminale nazist şi comunist. Poporul român a fost nedreptăţit de învingătorii din acest război mondial, care ne-au impus raptul făcut de regimul comunist sovietic prin ultimatul din 28 iunie 1940 şi prin celelalte abuzuri făcute de ocupantul sovietic, în timpul şi după încheierea războiului. Este dreptul nostru, al poporului român, să milităm şi să acţionam necontenit şi paşnic pentru Reîntregirea Patriei, pentru eliminarea acestei mari nedreptăţi. Este un drept recunoscut de comunitatea internaţională, de dreptul internaţional. Din nefericire, cei care s-au instalat la conducerea statului român prin lovitura de stat din decembrie 1989, laşi şi trădători, nu au folosit prilejul oferit de destrămarea imperiului comunist sovietic şi nu au acţionat pentru Reîntregirea Patriei cu teritoriile smulse din trupul ţării de ocupantul sovietic.
Reîntregirea României este un obiectiv fundamental al întregului popor român. Nu este un subiect care să fie lăsat pe mâna politicienilor, să fie folosit de aceştia pentru manipularea voinţei politice a românilor din interiorul şi din afara statului lor naţional. Acest obiectiv primordial al neamului nostru trebuie înscris în Legea Fundamentală a României. Ne vom reîntregi ţara dacă şi numai dacă noi, toţi românii, ne vom trezi, în fiecare dimineaţă cu gândul la ziua în care ţara va fi reîntregită, numai dacă vom vrea acest lucru, cu toată fiinţa noastră şi vom acţiona, cu toate puterile, pentru a obţine reîntregirea.
Sunt de partea noastră şi dreptul istoric şi dreptul internaţional.
Teritoriile rupte din trupul României de către ocupantul sovietic au fost locuite mii de ani de populaţie majoritar românească, în ciuda acţiunilor de deznaţionalizare la care a fost supusă de către cotropitorii vremelnici ai acestor teritorii.
Dreptul internaţional contemporan admite următoarele modalităţi de modificare a teritoriilor statelor: modificări intervenite ca urmare a procesului de decolonizare; desprinderea unor teritorii de la un stat şi formarea unui nou stat sau a mai multor state independente; alăturarea la teritoriul unui stat ori alăturarea unor state, în întregul lor, la alte state. Condiţia fundamentală impusă de dreptul internaţional pentru toate aceste posibile modificări teritoriale este respectarea consimţământului liber exprimat al populaţiei care locuieşte pe teritoriile în cauză.
Să reţinem, deci, că Reîntregirea Patriei nu poate fi realizată fără consimţământul liber exprimat al românilor din stânga Prutului pentru ALĂTURAREA teritoriilor locuite de ei la statul român. Este nevoie ca fraţii noştri din aceste teritorii să ceară ei, prin referendum, unirea cu ŢARA. Pentru ca ei să ceară unirea, este nevoie ca România să fie o ŢARĂ MODEL, o ţară în care oamenii să se bucure de libertate şi prosperitate, nu de sărăcie şi umilinţă. Dacă în 1990, în România, ar fi fost adoptată Legea Cojocaru, în versiunea de atunci, şi nu Legea Brucan (Legea 15/1990), astăzi, în 2014, România ar fi fost o ţară liberă şi prosperă, de mult reîntregită. Guvernanţii României au vrut altfel, au vrut să se îmbogăţească, au furat, au distrus, au adus ţara în sărăcie şi umilinţă, împiedicând, astfel, şi Reîntregirea Patriei. Acum, trebuie să o luăm de la capăt, să ne reconstruim ţara şi să o şi reîntregim.
Obiectivul Reîntregirii Patriei trebuie, iată, să se înscrie ca parte integrantă a PROIECTULUI DE ŢARĂ al românilor, concretizat în noua Constituţie a României, elaborată de Mişcarea pentru CONSTITUŢIA CETĂŢENILOR.
Este în interesul întregului popor român ca şi românii din Republica Moldova să adere la Mişcarea pentru CONSTITUŢIA CETĂŢENILOR (MCC), să militeze pentru adoptarea Constituţiei propuse de MCC, nu numai în România, ci şi în Republica Moldova., să se organizeze, în conformitate cu prevederile Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al MCC şi ale legislaţiei în vigoare, să acţionăm, astfel, împreună, pentru accelerarea procesului de Reîntregire a Patriei.
Să nu uităm că poporul german rămas în partea de ţară numită Republica Federală a Germaniei şi-a înscris obiectivul reunificării patriei în Constituţia adoptată în 1949 şi a urmărit realizarea acestui obiectiv naţional cu tenacitate şi perseverenţă, până când l-a şi realizat, în împrejurările favorabile generate de destrămarea imperiului sovietic.
Iată, acum, în anul 2014, evenimentele din Ucraina ne oferă un nou prilej, istoric, de care ne puteam folosi pentru Reîntregirea Patriei, pe care guvernanţii noştri, incompetenţi şi trădători, l-au ratat, din nou. Dimpotrivă, prin declaraţii şi acţiuni nesăbuite, ei înrăutăţesc relaţiile noastre cu vecinii şi cu statele care ne pot ajuta în realizarea obiectivului Reîntregirii Patriei.
În actuala Constituţie, articolul 4 are denumirea “Unitatea poporului şi egalitatea între cetăţeni” cu următorul cuprins:
„(1) Statul are ca fundament unitatea poporului român şi solidaritatea cetățenilor săi.
(2) România este patria comuna şi indivizibila a tuturor cetățenilor săi, fără deosebire de rasă, de naţionalitate, de origine etnica, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială.”
Este unul din puţinele articole din actuala Constituţie pe care îl preluăm integral în CONSTITUŢIA CETĂŢENILOR, fără nici o modificare, sau completare.
Alineatul (1) al acestui articol aşează, corect, la fundamentul statului unitatea poporului român, dar şi solidaritatea cetăţenilor acestui stat, iar alineatul (2) precizează condiţia de egalitate a tuturor cetăţenilor ţării, indiferent de deosebirile, de orice natură, existente între aceştia. Toţi sunt cetăţeni ai aceleiaşi patrii comune, toţi se bucură de aceleaşi drepturi şi se supun aceloraşi obligaţii, stabilite prin Constituţie.
Am propus modificarea denumirii articolului din „Pluralismul şi partidele politice” în „Partidele politice”, deoarece articolul se referă, concret, la partidele politice, nu la pluralismul în societate, în general. Cu atât mai mult cu cât următorul articol, 9, se referă la sindicate, patronate şi asociaţii profesionale, alte componente ale pluralismului în societate.
În consecinţă, am propus şi modificarea alineatului (1), care precizează că pluralismul politic, nu pluralismul în general, este condiţie şi garanţie a democraţiei constituţionale.
Am propus introducerea a 10 noi alineate, la acest articol, toate menite să asigure democratizarea statului român, apariţia şi funcţionarea unor noi partide politice, formate din oameni cinstişi, competenţi, responsabili şi devotaţi intereselor naţionale, partide care să înlăture de la conducerea statului român mafia politică creată prin lovitura de stat din decembrie 1989 şi prin normele constituţionale şi legale impuse românilor de această mafie.
CONSTITUŢIA CETĂŢENILOR obligă partidele politice să respecte ordinea de drept existentă, stabilită prin Constituţie şi prin legi, dar stabileşte că partidele politice au dreptul să urmărească schimbarea ordinii de drept, pe căi democratice. Lucru, care, din nou, nu convine juriştilor Consiliului Legislativ, care, în Avizul lor nr.47/2014, ne spun următoarele:
„6.2. Norma propusă la art. I pct. 12 pentru art. 8 alin. (3), prin instituirea dreptului constituţional al partidelor politice de a urmări schimbarea ordinii de drept existente, fie chiar şi „pe căi democratice”, constituie o încălcare a limitelor revizuirii Constituţiei, întrucât conferă partidelor politice îndreptăţirea de a iniţia sau de a susţine inclusiv modificări ale Legii fundamentale. Prin aceste dispoziţii se aduc atingere valorilor fundamentale protejate de art. 152, valori care se înscriu, toate, în cuprinsul noţiunii de „ordine de drept existentă”.
Iată ce spune, negru pe alb, articolul 152, cu privire la limitele revizuirii Constituţiei:
„ARTICOLUL 152
Limitele revizuirii
(1) Dispoziţiile prezentei Constituții privind caracterul naţional, independent, unitar şi indivizibil al statului roman, forma republicană de guvernământ, integritatea teritoriului, independența justiţiei, pluralismul politic şi limba oficială nu pot forma obiectul revizuirii.
(2) De asemenea, nici o revizuire nu poate fi făcută daca are ca rezultat suprimarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor sau a garanțiilor acestora.
(3) Constituţia nu poate fi revizuită pe durata stării de asediu sau a stării de urgență şi nici în timp de război.
Oricine poate vedea, cu ochiul liber, că textul articolului 152, invocat de juriştii Consiliului Legislativ, nu face nici o referire la „ordinea de drept existentă”. Este şi normal să nu facă, deoarece asta şi înseamnă REVIZUIREA Constituţiei, adică schimbarea, modificarea ORDINII (de drept, legale) instituită prin Legea Fundamentală şi prin legile subsecvente. Această schimbare a ORDINII DE DREPT este însăşi raţiunea de a fi a partidelor politice. Raţiune înscrisă şi în Constituţia actuală şi în CONSTITUŢIA CETĂŢENILOR, la alineatul (2) al acestui articol 8, care dispune că partidele politice contribuie la DEFINIREA ŞI EXPRIMAREA VOINŢEI POLITICE A CETĂŢENILOR. Este vorba, domnilor jurişti, de VOINŢA POLITICĂ a cetăţenilor, adică de SUVERANITATEA cetăţenilor, de PUTEREA lor de a decide ORDINEA DE DREPT în care vor să trăiască.
Iată cu ce fel de ARGUMENTE îşi susţin juriştii Consiliului Legislativ avizul negativ dat proiectului nostru de revizuire a Constituţiei României. Halal!
CONSTITUŢIA CETĂŢENILOR interzice:
– folosirea partidelor politice ca instrumente de promovare a intereselor unor grupuri minoritare care încearcă să acapareze instituţiile statului, folosindu-le împotriva intereselor societăţii;
– constituirea de partide politice pe criterii etnice sau religioase;
– funcţionarea partidelor politice care acţionează împotriva intereselor naţionale;
– finanţarea de la bugetul public naţional a partidelor politice, urmând ca toate partidele politice să-şi finanţeze activitatea exclusiv din cotizaţiile membrilor lor, cotizaţia fiind egală pentru toţi membrii partidului;
– condiţionarea constituirii şi funcţionării partidelor politice de numărul de membri al acestora;
– condiţionarea funcţionării partidelor politice de obţinerea unui anumit număr de voturi în alegeri.
Domnii jurişti ai Consiliului Legislativ nu au nimic împotriva acestor prevederi ale Constituţiei Cetăţenilor.
La alineatul 5 al acestui articol, am introdus o normă care stabileşte că „partidele politice sunt persoane juridice de drept privat”. Juriştii Consiliului Legislativ resping această normă, de data asta nu pe motiv că ar depăşi limitele revizuirii, stabilite la articolul 152 din actuala Constituţie, ci pe motiv că nu este corectă şi nu este corectă pentru că nu concordă cu „doctrina”, aceasta, doctrina, nefiind altceva decât un citat dintr-o carte scrisă de doi specialişti în drept constituţional. În Avizul lor nr. 47/2014, ei scriu următoarele:
12. La art. 8 alin. (5), astfel cum este propus la art. I pct. 12, calificarea partidelor drept „persoane juridice de drept privat” nu este corectă, în raport cu statutul constituţional al acestor entităţi. Aşa cum s-a precizat în doctrină*15), „scopul asocierii în partide politice se delimitează de scopurile celorlalte asociaţii: scopurile partidelor politice sunt, pe de-o parte, formarea şi exprimarea opiniilor politice ale cetăţenilor, manifestarea libertăţii politice a acestora, conturarea şi consolidarea societăţii politice şi, pe de altă parte, obţinerea majorităţii sufragiilor cetăţenilor pentru cucerirea şi exercitarea puterii prin realizarea propriului program politic”.
———-
*15) Ioan Muraru, Elena Simina Tănăsescu, coordonatori, Constituţia României. Comentariu pe articole, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2008, pag. 84.
Apelând tot la „doctrină”, membrii colectivului catedrei de drept constituţional al Universităţii din Craiova, condus de prof. univ. dr. Dan Claudiu Dănişor, în intervenţia lor făcută în cadrul Forumului Constituţional, aduc argumente consistente care susţin încadrarea partidelor politice ca persoane juridice de drept privat.
„Tradiţia noastră legislativă, spun juriştii craioveni, este în acelaşi sens. Legea privind persoanele juridice (Asociaţiuni şi Fundaţiuni) din 6 februarie 1924 dispunea, în art.1, că persoanele juridice de drept public se crează numai prin lege. A contrario, toate persoanele juridice înfiinţate prin voinţa particularilor sunt de drept privat. Or, partidele politice sunt, în conformitate cu dispoziţiile Constituţiei din 1991, create în baza dreptului la liberă asociere, la fel ca sindicatele, patronatele şi alte forme de asociere.
Un alt criteriu de departajare a peroanelor juridice de drept public de cele de drept privat este că primele sunt înfiinţate pentru a gira un serviciu public. Or partidele politice, chiar dacă exercită o misiune de interes general, nu exercită o misiune de serviciu public. Persoanele juridice de drept public exercită suveranitatea. Sunt astfel de persoane statul şi unităţile administrativ teritoriale, de exemplu. Partidelor politice le este interzis, ca de altfel oricărui grup, să exercite suveranitatea, în baza art. 2 din Constituţie”.
De fapt, nu trebuie să scăpăm din vedere că încadrarea partidelor ca persoane juridice de drept public stă la baza finanţării de la buget a partidelor parlamentare.
Iată de ce trebuie schimbat acest statut al partidelor politice.
