Constituţiile celor mai multe state ale lumii încep cu un PREAMBUL, o scurtă introducere, în care sunt prezentate, sintetic, scopurile şi obiectivele fundamentale pe care şi le propun popoarele în cauză, valorile pe care le aşează ele la baza construcţiei statelor lor şi mijloacele prin care îşi propun să le folosească pentru a-şi păstra valorile şi a-şi atinge scopurile şi obiectivele.
Actuala Constituţie a României nu are un preambul. Noi considerăm că trebuie să aibă.
Propunem ca acest preambul să înceapă cu exprimarea responsabilităţii pe care actuala şi viitoarele generaţii de români o au în faţa lui Dumnezeu şi a oamenilor. Poporul român este un popor creştin şi el va rămâne astfel. În expresia “om cu frica lui Dumnezeu”, românul spune, de fapt, că omul răspunde pentru faptele sale nu numai în faţa semenilor săi, dar şi în faţa lui Dumnezeu. Este bine să aşezăm această mărturisire la temelia Legii Fundamentale a statului nostru.
Ni se pare firesc să continuăm această primă frază a Preambulului cu exprimarea recunoştinţei noastre pentru strămoşii care au creat pentru noi România, limba română şi civilizaţia românească.
Fiecare român este liber să-şi stabilească, de-a-lungul vieţii sale pământene, propriile scopuri şi obiective personale. La fel şi diferitele grupuri de români, constituite pe afinităţi etnice, religioase, profesionale etc. Noi credem că obiectivele comune fundamentale ale poporului român, în ansamblul său, sunt maximizarea libertăţii, bunăstării şi fericirii fiecăruia, inclusiv ale urmaşilor. Mai departe, credem că nu ne putem asigura libertatea, bunăstarea şi fericirea decât construindu-ne un stat al nostru, naţional, suveran şi independent, unitar, indivizibil şi democratic, clădit pe temelia valorilor civilizaţiei româneşti, care să ne apere drepturile şi libertăţile, să fie capabil să se integreze cu demnitate în familia statelor suverane ale Uniunii Europene.
Trăim într-o lume în care valorile civilizaţiei omeneşti, din care face parte şi cea românească, sunt tot mai mult călcate în picioare de goana după resurse, de lăcomia unui număr redus de oameni care, pe căi şi prin mijloace necinstite, acaparează resursele naturale şi cele create de oameni pentru a se îmbogăţi, pentru a-şi asigura o viaţă de huzur. Un număr din ce în ce mai mic de oameni deţin o parte tot mai mare a capitalului utilizat în economie şi, pe această bază, îşi însuşesc o parte din ce în ce mai mare din avuţia creată în societate, în timp ce un număr din ce în ce mai mare de oameni trăiesc în sărăcie şi umilinţă. Prin acapararea capitalurilor şi a resurselor naturale, câteva mari corporaţii transnaţionale îşi însuşesc cea mai mare parte a avuţiei create de popoarele lumii, lăsând aceste popoare fără resursele de care au nevoie pentru acumularea de capitaluri, pentru crearea de capacităţi de producţie, de locuri de muncă, de venituri, personale şi publice.
Oligarhizarea proprietăţii asupra capitalurilor, a puterii economice, determină şi oligarhizarea puterii politice, controlul instituţiilor statelor de către deţinătorii puterii economice, folosirea statelor ca instrumente de jefuire a popoarelor de resursele lor, naturale sau create de ele.
Din nefericire, în urma loviturii de stat din decembrie 1989, în România a fost construită o economie oligarhică, prin deposedarea poporului român de capitalul său naţional, care a fost trecut, prin aşa-zisa „privatizare”, în proprietatea privată a mafiei politice interne şi a câtorva corporaţii transnaţionale, o economie bolnavă, parazitară, în care cea mai mare parte a avuţiei create de români este însuşită de oligarhie şi consumată de aceasta sau transferată în afara ţării, majoritatea românilor fiind condamnaţi la sărăcie şi umilinţă. Statul român este controlat de oligarhia financiară şi este folosit pentru apărarea intereselor acestei oligarhii.
Acestea sunt, pe scurt, motivele pentru care noi credem că democratizarea proprietăţii asupra capitalului, construcţia economiei democratice, este singura cale prin care noi, poporul român, putem să ne apărăm libertatea, bunăstarea şi fericirea. Numai deţinând puterea economică, poporul român va deţine şi puterea politică, va controla şi statul său şi îşi va impune şi propriile sale valori morale:credinţa; demnitatea; libertatea; dreptatea; adevărul; cinstea; onoarea; curajul; munca; spiritul de iniţiativă şi de întreprindere; omenia; ospitalitatea; toleranţa; dragostea pentru semeni, pentru familie, pentru popor şi pentru ţară; neagresiunea şi neamestecul în treburile altor popoare,
Iată, textul complet al preambulului propus de noi, pentru Constituţia României:
„PREAMBUL
Noi, poporul român,
Conştienţi de răspunderea noastră în faţa lui Dumnezeu şi a oamenilor, mulţumind strămoşilor pentru că au creat pentru noi România şi civilizaţia românească, dorind să asigurăm libertatea, bunăstarea şi fericirea noastră şi a urmaşilor noştri, să construim un stat al nostru, naţional, suveran şi independent, unitar, indivizibil şi democratic, clădit pe temelia valorilor civilizaţiei româneşti, slujitor competent şi responsabil al drepturilor şi intereselor noastre, capabil să se integreze cu demnitate în familia statelor suverane ale Uniunii Europene,
Ştiind că singura cale prin care putem stăpâni şi apăra libertatea, bunăstarea şi fericirea, drepturile câştigate prin sângele strămoşilor asupra teritoriului naţional, asupra resurselor naturale ale acestui pământ şi asupra avuţiei pe care am creat-o şi pe care o creăm, prin munca noastră, este construcţia economiei democratice, prin împroprietărirea cu capital a tuturor cetăţenilor, astfel încât majoritatea capitalului să rămână, pentru totdeauna, în proprietatea privată a majorităţii cetăţenilor,
Înţelegând că numai deţinând puterea economică, poporul român va deţine şi puterea politică, va controla şi statul său şi îşi va impune şi propriile sale valori morale:credinţa; demnitatea; libertatea; dreptatea; adevărul; cinstea; onoarea; curajul; munca; spiritul de iniţiativă şi de întreprindere; omenia; ospitalitatea; toleranţa; dragostea pentru semeni, pentru familie, pentru popor şi pentru ţară; neagresiunea şi neamestecul în treburile altor popoare,
Am hotărât, prin referendum, să adoptăm prezenta Constituţie a României.”
În Constituţia actuală a României, relaţia dintre statul român şi Uniunea Europeană este definită la articolul 148 din cadrul Titlului VI, Integrarea euroatlantică.
Iată textul integral al acestui articol:
„Integrarea în Uniunea Europeană
ARTICOLUL 148
(1) Aderarea României la tratatele constitutive ale Uniunii Europene, în scopul transferării unor atribuții către instituțiile comunitare, precum şi al exercitării în comun cu celelalte state membre a competențelor prevăzute în aceste tratate, se face prin lege adoptată în şedinţa comună a Camerei Deputaților şi Senatului, cu o majoritate de doua treimi din numărul deputaților şi senatorilor.
(2) Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
(3) Prevederile alineatelor (1) şi (2) se aplică, în mod corespunzător, şi pentru aderarea la actele de revizuire a tratatelor constitutive ale Uniunii Europene.
(4) Parlamentul, Președintele României, Guvernul şi autoritatea judecătoreasca garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării şi din prevederile alineatului (2).
(5) Guvernul transmite celor două Camere ale Parlamentului proiectele actelor cu caracter obligatoriu înainte ca acestea sa fie supuse aprobării instituțiilor Uniunii Europene.”
Acest text a fost introdus în Constituţia României în anul 2003. Suntem cu doi ani înainte de anul 2005, când va fi semnat protocolul de aderare a României la Uniunea Europeană şi cu 4 ani înainte de anul 2007, când România va deveni stat membru al Uniunii Europene.
Acest articol 148, plus următorul, 149, care se referă la aderarea României la Tratatul Atlanticului de Nord şi partea a doua a alineatului (2) al articolului 44, prin care s-a acordat străinilor şi apatrizilor dreptul de a cumpăra terenuri în România, reprezintă, de fapt, principalele motive pentru care poporul român a fost scos la vot timp de două zile, 18 şi 19 octombrie 2003, pentru a aproba revizuirea Constituţiei României.
În octombrie 2003, guvernanţii României nu au prezentat poporului român nici conţinutul tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, care nici nu existau la acea dată, în forma în care au fost adoptate, ulterior anului 2003, nici consecinţele pe care „aderarea” le va avea asupra poporului român.
Ca şi la toate alegerile „libere şi corecte” de după 1989, la referendumul din anul 2003, guvernanţii României au înşelat poporul român, cu ajutorul televiziunilor, şi au obţinut aprobarea acestuia pentru revizuirea Constituţiei, în baza căreia au negociat şi ratificat Protocolul de aderare a României la Uniunea Europeană, au transferat instituţiilor Uniunii o bună parte din atributele suveranităţii naţionale, au pus la dispoziţia transnaţionalelor capitalul acumulat de români, resursele naturale ale ţării, ca şi teritoriul naţional, care, în baza prevederilor Protocolului de aderare, în condiţiile sărăcirii poporului român, poate fi cumpărat de străini, la preţuri de zeci de ori mai mici decât cele practicate în ţările dezvoltate ale Europei.
„Aderarea” României la Uniunea Europeană s-a dovedit total potrivnică intereselor poporului român. În cei şapte ani scurşi de la aderarea României la Uniunea Europeană, contribuţia României la bugetul Uniunii Europene este mai mare decât sumele băneşti obţinute de România de la bugetul Uniunii. Cea mai mare parte a capitalului acumulat de români în timpul regimului comunist, în valoare de peste 300 miliarde de euro, a fost trecută în proprietatea transnaţionalelor, la preţuri derizorii. Profiturile realizate cu acest capital, reprezentând mai mult de jumătate din avuţia creată în România, sunt însuşite de noii proprietari ai capitalului şi transferate în afara ţării. Ca urmare a „aderării”, regiile autonome înfiinţate pentru exploatarea resurselor naturale ale ţării au fost desfiinţate, „reorganizate” ca societăţi comerciale, împinse în faliment şi vândute pe nimic străinilor, astfel că resursele naturale ale României sunt exploatate de transnaţionale. România a acumulat o datorie externă de 100 miliarde de euro, ceea ce face ca serviciul acestei datorii, adică ratele şi dobânzile, să fie de peste 40 miliarde de euro, în fiecare an. O treime din avuţia pe care o creăm, în fiecare an, trebuie schimbată pe euro, pentru plata ratelor şi dobânzilor la datoria externă.
Prin revizuirea Constituţiei în anul 2003, guvernanţii României au deposedat poporul român nu numai de dreptul său suveran de a decide el, poporul, aderarea la tratatele constitutive ale Uniunii Europene, dar l-au deposedat şi de dreptul de a aproba revizuirea acestor tratate. Şi-au însuşit ei acest drept.
Noi credem că popoarele Europei îşi pot apăra mai bine interesele în Uniunea Europeană decât în afara acesteia. Cu condiţia ca această Uniune să fie o uniune de state naţionale suverane. Cu condiţia ca această Uniune să nu se transforme într-o nouă Uniune Sovietică. Uniunea Europeană trebuie să fie o uniune vamală, o uniune monetară, o uniune comercială, o uniune militară, o uniune diplomatică. Nimic mai mult. Instituţiile Uniunii Europene nu trebuie investite cu atribute care pot fi exercitate mult mai bine de statele membre. Instituţiile Uniunii Europene au, deja, mai multe atribuţii decât ar trebui să aibă. Instituţiile Uniunii Europene nu trebuie investite cu atribuţii în stabilirea regimului proprietăţii, în distribuţia şi însuşirea veniturilor create de cetăţeni, în stabilirea regimului fiscal, în stabilirea regimului exploatării resurselor naturale ale popoarelor. Reglementările şi instituţiile Uniunii Europene nu trebuie subordonate intereselor corporaţiilor transnaţionale de acaparare a capitalurilor, a resurselor naturale şi a teritoriilor popoarelor europene.
Acestea sunt motivele pentru care am propus ca după articolul 1, cu denumirea „Statul român”, să introducem un nou articol în Constituţia României, articolul 1.1, cu denumirea “Uniunea Europeană” şi cu următorul cuprins:
„(1) România este stat membru al Uniunii Europene.
(2) România aplică prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări ale Uniunii, stabilite în conformitate cu prevederile tratatelor constitutive.
(3) Revizuirea tratatelor constitutive ale Uniunii Europene se aprobă de poporul român, prin referendum.
(4) Poporul român poate hotărî, prin referendum, retragerea României din Uniunea Europeană, în cazul în care consideră că reglementările sau acţiunile Uniunii Europene contravin intereselor sale, cu respectarea prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii.”
Recunoaştem, deci, prin Constituţie, că România este stat membru al Uniunii Europene, cu drepturile şi obligaţiile pe care le conferă această calitate, de stat membru.
Recunoaştem obligaţia de a aplica prevederile tratatelor constitutive, precum şi celelalte reglementări ale Uniunii, DAR numai ACELE reglementări stabilite ÎN CONFORMITATE cu prevederile tratatelor constitutive.
Redăm poporului român dreptul său suveran de a aproba el, poporul, revizuirea tratelor constitutive, prin referendum, astfel încât politicienii, oricare ar fi ei, să nu ne mai impună obligaţii contrare intereselor noastre, ale românilor.
Mai mult, exprimăm dreptul suveran al poporului român de a hotărî retragerea României din Uniunea Europeană, în cazul în care el, poporul român, ajunge la concluzia că reglementările şi acţiunile Uniunii Europene contravin intereselor sale. Evident, cu respectarea prevederilor tratatelor constitutive referitoare la retragere.
Articolul 1.1.
În Constituţia actuală a României, relaţia dintre statul român şi Uniunea Europeană este definită la articolul 148 din cadrul Titlului VI, Integrarea euroatlantică.
Iată textul integral al acestui articol:
„Integrarea în Uniunea Europeană
ARTICOLUL 148
(1) Aderarea României la tratatele constitutive ale Uniunii Europene, în scopul transferării unor atribuții către instituțiile comunitare, precum şi al exercitării în comun cu celelalte state membre a competențelor prevăzute în aceste tratate, se face prin lege adoptată în şedinţa comună a Camerei Deputaților şi Senatului, cu o majoritate de doua treimi din numărul deputaților şi senatorilor.
(2) Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
(3) Prevederile alineatelor (1) şi (2) se aplică, în mod corespunzător, şi pentru aderarea la actele de revizuire a tratatelor constitutive ale Uniunii Europene.
(4) Parlamentul, Președintele României, Guvernul şi autoritatea judecătoreasca garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării şi din prevederile alineatului (2).
(5) Guvernul transmite celor două Camere ale Parlamentului proiectele actelor cu caracter obligatoriu înainte ca acestea sa fie supuse aprobării instituțiilor Uniunii Europene.”
Acest text a fost introdus în Constituţia României în anul 2003. Suntem cu doi ani înainte de anul 2005, când va fi semnat protocolul de aderare a României la Uniunea Europeană şi cu 4 ani înainte de anul 2007, când România va deveni stat membru al Uniunii Europene.
Acest articol 148, plus următorul, 149, care se referă la aderarea României la Tratatul Atlanticului de Nord şi partea a doua a alineatului (2) al articolului 44, prin care s-a acordat străinilor şi apatrizilor dreptul de a cumpăra terenuri în România, reprezintă, de fapt, principalele motive pentru care poporul român a fost scos la vot timp de două zile, 18 şi 19 octombrie 2003, pentru a aproba revizuirea Constituţiei României.
În octombrie 2003, guvernanţii României nu au prezentat poporului român nici conţinutul tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, care nici nu existau la acea dată, în forma în care au fost adoptate, ulterior anului 2003, nici consecinţele pe care „aderarea” le va avea asupra poporului român.
Ca şi la toate alegerile „libere şi corecte” de după 1989, la referendumul din anul 2003, guvernanţii României au înşelat poporul român, cu ajutorul televiziunilor, şi au obţinut aprobarea acestuia pentru revizuirea Constituţiei, în baza căreia au negociat şi ratificat Protocolul de aderare a României la Uniunea Europeană, au transferat instituţiilor Uniunii o bună parte din atributele suveranităţii naţionale, au pus la dispoziţia transnaţionalelor capitalul acumulat de români, resursele naturale ale ţării, ca şi teritoriul naţional, care, în baza prevederilor Protocolului de aderare, în condiţiile sărăcirii poporului român, poate fi cumpărat de străini, la preţuri de zeci de ori mai mici decât cele practicate în ţările dezvoltate ale Europei.
„Aderarea” României la Uniunea Europeană s-a dovedit total potrivnică intereselor poporului român. În cei şapte ani scurşi de la aderarea României la Uniunea Europeană, contribuţia României la bugetul Uniunii Europene este mai mare decât sumele băneşti obţinute de România de la bugetul Uniunii. Cea mai mare parte a capitalului acumulat de români în timpul regimului comunist, în valoare de peste 300 miliarde de euro, a fost trecută în proprietatea transnaţionalelor, la preţuri derizorii. Profiturile realizate cu acest capital, reprezentând mai mult de jumătate din avuţia creată în România, sunt însuşite de noii proprietari ai capitalului şi transferate în afara ţării. Ca urmare a „aderării”, regiile autonome înfiinţate pentru exploatarea resurselor naturale ale ţării au fost desfiinţate, „reorganizate” ca societăţi comerciale, împinse în faliment şi vândute pe nimic străinilor, astfel că resursele naturale ale României sunt exploatate de transnaţionale. România a acumulat o datorie externă de 100 miliarde de euro, ceea ce face ca serviciul acestei datorii, adică ratele şi dobânzile, să fie de peste 40 miliarde de euro, în fiecare an. O treime din avuţia pe care o creăm, în fiecare an, trebuie schimbată pe euro, pentru plata ratelor şi dobânzilor la datoria externă.
Prin revizuirea Constituţiei în anul 2003, guvernanţii României au deposedat poporul român nu numai de dreptul său suveran de a decide el, poporul, aderarea la tratatele constitutive ale Uniunii Europene, dar l-au deposedat şi de dreptul de a aproba revizuirea acestor tratate. Şi-au însuşit ei acest drept.
Noi credem că popoarele Europei îşi pot apăra mai bine interesele în Uniunea Europeană decât în afara acesteia. Cu condiţia ca această Uniune să fie o uniune de state naţionale suverane. Cu condiţia ca această Uniune să nu se transforme într-o nouă Uniune Sovietică. Uniunea Europeană trebuie să fie o uniune vamală, o uniune monetară, o uniune comercială, o uniune militară, o uniune diplomatică. Nimic mai mult. Instituţiile Uniunii Europene nu trebuie investite cu atribute care pot fi exercitate mult mai bine de statele membre.
Instituţiile Uniunii Europene au, deja, mai multe atribuţii decât ar trebui să aibă. Instituţiile Uniunii Europene nu trebuie investite cu atribuţii în stabilirea regimului proprietăţii, în distribuţia şi însuşirea veniturilor create de cetăţeni, în stabilirea regimului fiscal, în stabilirea regimului exploatării resurselor naturale ale popoarelor. Reglementările şi instituţiile Uniunii Europene nu trebuie subordonate intereselor corporaţiilor transnaţionale de acaparare a capitalurilor, a resurselor naturale şi a teritoriilor popoarelor europene.
Acestea sunt motivele pentru care am propus ca după articolul 1, cu denumirea „Statul român”, să introducem un nou articol în Constituţia României, articolul 1.1, cu denumirea “Uniunea Europeană” şi cu următorul cuprins:
„(1) România este stat membru al Uniunii Europene.
(2) România aplică prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementări ale Uniunii, stabilite în conformitate cu prevederile tratatelor constitutive.
(3) Revizuirea tratatelor constitutive ale Uniunii Europene se aprobă de poporul român, prin referendum.
(4) Poporul român poate hotărî, prin referendum, retragerea României din Uniunea Europeană, în cazul în care consideră că reglementările sau acţiunile Uniunii Europene contravin intereselor sale, cu respectarea prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii.”
Recunoaştem, deci, prin Constituţie, că România este stat membru al Uniunii Europene, cu drepturile şi obligaţiile pe care le conferă această calitate, de stat membru.
Recunoaştem obligaţia de a aplica prevederile tratatelor constitutive, precum şi celelalte reglementări ale Uniunii, DAR numai ACELE reglementări stabilite ÎN CONFORMITATE cu prevederile tratatelor constitutive.
Redăm poporului român dreptul său suveran de a aproba el, poporul, revizuirea tratelor constitutive, prin referendum, astfel încât politicienii, oricare ar fi ei, să nu ne mai impună obligaţii contrare intereselor noastre, ale românilor.
Mai mult, exprimăm dreptul suveran al poporului român de a hotărî retragerea României din Uniunea Europeană, în cazul în care el, poporul român, ajunge la concluzia că reglementările şi acţiunile Uniunii Europene contravin intereselor sale. Evident, cu respectarea prevederilor tratatelor constitutive referitoare la retragere.
