Arhive etichetă: statul roman

Statul român

TITLUL I.

PRINCIPII GENERALE

Statul român. Articolul 1.

Titlul I al actualei Constituţii a României, având denumirea de PRINCIPII GENERALE, rămasă neschimbată, în propunerea noastră, are 14 articole: 1. Statul român 2. Suveranitatea. 3. Teritoriul. 4. Unitatea poporului şi egalitatea între cetăţeni. 5. Cetăţenia. 6. Dreptul la identitate. 7. Românii din străinătate. 8. Pluralismul şi partidele politice. 9. Sindicatele, patronatele şi asociaţiile profesionale. 10. Relaţii internaţionale. 11. Dreptul internaţional şi dreptul intern. 12. Simboluri naţionale. 13. Limba oficială. 14. Capitala.

În proiectul MCC, am păstrat, nemodificate, articolele 4 şi 9, le-am modificat şi completat pe celelalte şi am adăugat 4 noi articole: 1.1. Uniunea Europeană. 2.1. Referendumul. 3.1. Reîntregirea Patriei. 3.2. Regiunile de dezvoltare.

Iată, textul articolului 1, Statul român.

În Constituţia actuală:

(1) România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil.

(2) Forma de guvernământ a statului român este republica.

(3) România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradițiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluției din decembrie 1989, şi sunt garantate.

(4) Statul se organizează potrivit principiului separației şi echilibrului puterilor – legislativă, executivă şi judecătorească – în cadrul democrației constituţionale.

(5) În România, respectarea Constituției, a supremației sale şi a legilor este obligatorie.

 

În Constituţia propusă de MCC:

„(1) România este stat naţional, suveran şi independent, unitar, indivizibil şi democratic.

(2) Forma de guvernământ a statului român este republica. Forma de guvernământ poate fi modificată prin referendum naţional.

(3) Statul român este clădit pe temelia valorilor morale fundamentale ale civilizaţiei româneşti: credinţa; demnitatea; libertatea; dreptatea; adevărul; cinstea; onoarea; curajul; munca; spiritul de iniţiativă şi de întreprindere; omenia; ospitalitatea; toleranţa; dragostea pentru semeni, pentru familie, pentru popor şi pentru ţară; neagresiunea şi neamestecul în treburile altor popoare.

(4) Statul român se organizează pe baza principiilor controlului poporului asupra statului, separaţiei, independenţei şi echilibrului autorităţilor statului – legislativă, executivă, judecătorească, mediatică, financiară, electorală, statistică, morală, ştiinţifică – în cadrul democraţiei constituţionale. Autorităţile statului sunt cele stabilite prin Constituţie. Între ele nu există raporturi de subordonare ierarhică, ci numai relaţii de colaborare şi de control reciproc.

(5) România este stat de drept, în care respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale, a legilor şi a hotărârilor judecătoreşti este obligatorie, cu excepţia cazurilor în care legile şi hotărârile judecătoreşti sunt adoptate abuziv, prin uzurparea autorităţilor şi instituțiilor statului.”

1. La alineatul (1), la cele 5 calificative ale statului (naţional, suveran, independent, unitar, indivizibil), precizate în Constituţia actuală, am adăugat şi calificativul „democratic”, pe care l-am preluat din alineatul (3), unde nu îi era locul.

2. La alineatul (2), am adăugat o a doua teză, care stabileşte că forma de guvernământ poate fi modificată prin referendum naţional. Introducerea acestei teze, în acest alineat, a determinat şi modificarea articolului 152, care includea forma de guvernământ printre elementele care nu pot fi revizuite, modificate.

3. Am reformulat, complet, alineatul (3). Am considerat că este potrivit să renunţăm la expresia „valori supreme”, în general, şi să aşezăm la temelia statului român valorile morale fundamentale ale civilizaţiei româneşti, acelea care credem noi că exprimă cel mai bine specificul nostru naţional. Am renunţat la trimiterea la idealurile revoluţiei din decembrie 1989. Idealurile poporului român au fost exprimate în multe alte momente ale istoriei noastre, nu numai în revoluţia din decembrie 1989. Am renunţat la calificativul de „stat social”, deoarece este redundant. Statul este creat de societate, deci nu poate fi decât social.

4. Am reformulat şi alineatul (4). Am înlocuit expresia „puteri”, imprecisă, cu „autorităţi ale statului”. Am adăugat, la principiile separaţiei şi echilibrului componentelor statului, încă două noi principii ale organizării statului: principiul independenţei componentelor statului şi principiul controlului poporului asupra statului, principii care stau la baza multora dintre amendamentele incluse în proiectul nostru. Am introdus două teze noi, una prin care am precizat că autorităţile statului sunt cele stabilite prin Constituţie, astfel încât “reprezentanţii”, adică politicienii, să nu mai poată crea şi desfiinţa instituţii ale statului după cum dictează interesele lor, şi a doua, prin care se stabileşte că între componentele statului nu există raporturi de subordonare ierarhică, ci numai raporturi de colaborare şi de control reciproc, astfel încât să nu mai existe nici o putere „supremă” în statul român, prin care să se impună interesele aceloraşi politicieni.

În Avizul nr. 47/2014, în legătură cu aceste propuneri formulate de noi, Consiliul Legislativ al României spune următoarele:

„Cu privire la textul propus la art. I pct. 2 pentru art. 1 alin. (4), precizăm că principiul consacrat de dreptul constituţional este acela al separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, şi nu al separaţiei şi echilibrului „autorităţilor statului”, aşa cum se prevede în proiect. În acest context, precizăm că autorităţile statului sunt acele persoane juridice de drept public prin care puterea se exercită în stat. Aşa cum s-a subliniat în doctrină*8), cele trei funcţii principale ale puterii sunt funcţia legislativă, cea executivă şi funcţia judecătorească. În acest context, precizăm că textul face referire la autorităţi care exercită funcţii ce nu pot fi asociate cu „puterea de stat” (autoritatea mediatică, financiară, electorală, statistică morală sau ştiinţifică).”

Juriştii Consiliului Legislativ nu au argumente JURIDICE cu care să respingă propunerea noastră şi recurg la „precizări” formale care ocolesc fondul problemei puse în discuţie. Noi ştim foarte bine că puterea poporului are trei funcţii PRINCIPALE, indiferent de ce a subliniat „doctrina”. Ştim foarte bine că că aceste funcţii PRINCIPALE se exercită prin autorităţi ale statului, care sunt persoane juridice de drept public. Noi spunem, însă, că, pe lângă cele trei autorităţi clasice împuternicite să îndeplinească cele trei funcţii principale ale puterii politice, recunoscute de Constituţie, există multe alte autorităţi ale statului, create prin legi, de către Parlament, de către politicieni, cărora le-au fost încredinţate puteri foarte mari, care influenţează dramatic viaţa oamenilor. Aceste autorităţi sunt folosite de politicieni pentru deposedarea poporului de drepturi şi libertăţi, dar şi de avuţia deţinută sau creată de aceştia. Există, de exemplu, Consiliul Naţional al Audiovizualului, persoană juridică de drept public, autoritate AUTONOMĂ a statului român, care supraveghează activitatea mijloacelor de comunicare în masă, mijloace cu ajutorul cărora politicienii controlează voinţa politică şi electorală a cetăţenilor. Există, de asemenea, Autoritatea de Supraveghere Financiară, tot persoană de drept public, tot autoritate AUTONOMĂ a statului român, care supraveghează sistemul financiar al ţării, cu ajutorul căruia politicienii au jefuit poporul român de capitalul acumulat până în 1989 şi de cea mai mare parte a avuţiei create cu acest capital după 1989. Există multe alte astfel de componente, autorităţi ale statului român.

Ceea ce propunem noi este ca aceste componente ale statului român să îşi găsească locul în Constituţie, să fie recunoscute ca autorităţi ale statului român, separate şi independente de celelalte componente ale statului, să fie scoase de sub controlul politicienilor şi trecute sub controlul poporului. Asta este problema care produce, de fapt, durere juriştilor Consiliului Legislativ.

5. Am reformulat alineatul (5), pe care l-am transformat într-o definiţie a statului de drept, pentru a nu mai lăsa la latitudinea politicienilor să folosească paravanul statului de drept pentru a-şi apăra ei interesele şi privilegiile. Statul de drept este statul care este creat prin lege şi care funcţionează respectând legea. Statul de drept nu este statul în care politicienii adoptă legi care nu respectă Constituţia şi nici statul în care funcţionarii publici încalcă legea. Ordinea de drept este ordinea stabilită de lege, nu ordinea stabilită de cei aleşi sau numiţi să asigure respectarea legii.

Experienţa noastră din ultimii 70 de ani ne-a arătat că nu întotdeauna legalitatea are legitimitate, că este posibil ca, prin uzurparea autorităţilor şi instituţiilor statului, să fie adoptate legi care încalcă drepturile şi libertăţile cetăţenilor. Întreaga legislaţie a regimului comunist a fost una nelegitimă. La fel ca şi multe legi adoptate, în România, după 1989. Exemplul cel mai elocvent este Legea 15/1990, despre care am mai vorbit şi vom mai vorbi până când vom elimina, complet, efectele ei criminale. Acesta este motivul pentru care am completat alineatul (5) cu precizarea că respectarea Constituţiei, a supremaţiei ei, a legilor şi a hotărârilor judecătoreşti este obligatorie, CU EXCEPŢIA cazurilor în care legile şi hotărârile judecătoreşti sunt adoptate abuziv, prin uzurparea autorităţilor şi instituţiilor statului.

Iată ce spun juriştii Consiliului Legislativ al României, în Avizul lor nr. 47/2014, referitor la această propunere făcută de noi:

Norma propusă la art. I pct. 2 pentru art. 1 alin. (5), spun juriştii Consiliului, potrivit căreia respectarea hotărârilor judecătoreşti nu este obligatorie în cazul în care acestea „sunt adoptate abuziv, prin uzurparea autorităţilor şi instituţiilor statului” aduce atingere independenţei justiţiei, valoare fundamentală avută în vedere de art. 152 alin. (2), întrucât lasă la aprecierea unei entităţi nedefinite valabilitatea respectivelor decizii, care ar urma să fie supuse „judecăţii populare”. În plus, adoptarea unui astfel de criteriu şi în ceea ce priveşte supremaţia Constituţiei şi obligativitatea legilor relativizează până la eliminare principiile de bază ale statului de drept, anulând, practic, principiile stabilite în cuprinsul întregii Constituţiei, care devine astfel o simplă declaraţie de intenţii.

Să ne înţelegem, independenţa justiţiei înseamnă independenţa acestei componente a statului – justiţia – faţă de celelalte componente ale statului – componenta legislativă, componenta executivă etc. Independenţa justiţiei nu însemnă şi independenţa acestei componente a statului faţă de popor. Independenţa justiţiei nu înseamnă şi puterea judecătorilor de a încălca prevederile Constituţiei, ori ale legii. Independenţa justiţiei nu înseamnă şi puterea procurorilor şi a judecătorilor de a încălca drepturile şi libertăţile cetăţenilor. Independenţa justiţiei nu înseamnă şi puterea procurorilor şi judecătorilor de a adopta decizii contrare adevărului. Independenţa justiţiei nu înseamnă puterea procurorilor şi judecătorilor de a aproba jefuirea cetăţenilor şi a poporului român, în ansamblul său, prin legi neconstituţionale, abuzive, aşa cum a fost Legea 15/1990, legile privatizărilor, legile retrocedărilor etc.

Juriştii Consiliului Legislativ pun între ghilimele judecata poporului, popor, care, pentru ei este o „entitate nedefinită”. Este evident că pentru aceşti jurişti democraţia, puterea poporului, suveranitatea acestuia, rămân nişte vorbe frumoase, puse în Constituţie pentru păcălirea poporului.

Care principiu „de bază” al statului de drept este „relativizat” de propunerea noastră, ca legile să nu fie adoptate abuziv, prin uzurparea autorităţilor şi instituţiilor statului? Principiul democraţiei, al puterii poporului, al suveranităţii poporului, al controlului poporului asupra statului, al subordonării statului intereselor cetăţenilor şi al poporului?

VOTAŢI Art. 1. "Statul român"
Votează

Partidele politice

Articolul 8.

Am propus modificarea denumirii articolului din „Pluralismul şi partidele politice” în „Partidele politice”, deoarece articolul se referă, concret, la partidele politice, nu la pluralismul în societate, în general. Cu atât mai mult cu cât următorul articol, 9, se referă la sindicate, patronate şi asociaţii profesionale, alte componente ale pluralismului în societate.

În consecinţă, am propus şi modificarea alineatului (1), care precizează că pluralismul politic, nu pluralismul în general, este condiţie şi garanţie a democraţiei constituţionale.

Am propus introducerea a 10 noi alineate, la acest articol, toate menite să asigure democratizarea statului român, apariţia şi funcţionarea unor noi partide politice, formate din oameni cinstişi, competenţi, responsabili şi devotaţi intereselor naţionale, partide care să înlăture de la conducerea statului român mafia politică creată prin lovitura de stat din decembrie 1989 şi prin normele constituţionale şi legale impuse românilor de această mafie.

CONSTITUŢIA CETĂŢENILOR obligă partidele politice să respecte ordinea de drept existentă, stabilită prin Constituţie şi prin legi, dar stabileşte că partidele politice au dreptul să urmărească schimbarea ordinii de drept, pe căi democratice. Lucru, care, din nou, nu convine juriştilor Consiliului Legislativ, care, în Avizul lor nr.47/2014, ne spun următoarele:

„6.2. Norma propusă la art. I pct. 12 pentru art. 8 alin. (3), prin instituirea dreptului constituţional al partidelor politice de a urmări schimbarea ordinii de drept existente, fie chiar şi „pe căi democratice”, constituie o încălcare a limitelor revizuirii Constituţiei, întrucât conferă partidelor politice îndreptăţirea de a iniţia sau de a susţine inclusiv modificări ale Legii fundamentale. Prin aceste dispoziţii se aduc atingere valorilor fundamentale protejate de art. 152, valori care se înscriu, toate, în cuprinsul noţiunii de „ordine de drept existentă”.

Iată ce spune, negru pe alb, articolul 152, cu privire la limitele revizuirii Constituţiei:

„ARTICOLUL 152

Limitele revizuirii

(1) Dispoziţiile prezentei Constituții privind caracterul naţional, independent, unitar şi indivizibil al statului roman, forma republicană de guvernământ, integritatea teritoriului, independența justiţiei, pluralismul politic şi limba oficială nu pot forma obiectul revizuirii.

(2) De asemenea, nici o revizuire nu poate fi făcută daca are ca rezultat suprimarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor sau a garanțiilor acestora.

(3) Constituţia nu poate fi revizuită pe durata stării de asediu sau a stării de urgență şi nici în timp de război.

Oricine poate vedea, cu ochiul liber, că textul articolului 152, invocat de juriştii Consiliului Legislativ, nu face nici o referire la „ordinea de drept existentă”. Este şi normal să nu facă, deoarece asta şi înseamnă REVIZUIREA Constituţiei, adică schimbarea, modificarea ORDINII (de drept, legale) instituită prin Legea Fundamentală şi prin legile subsecvente. Această schimbare a ORDINII DE DREPT este însăşi raţiunea de a fi a partidelor politice. Raţiune înscrisă şi în Constituţia actuală şi în CONSTITUŢIA CETĂŢENILOR, la alineatul (2) al acestui articol 8, care dispune că partidele politice contribuie la DEFINIREA ŞI EXPRIMAREA VOINŢEI POLITICE A CETĂŢENILOR. Este vorba, domnilor jurişti, de VOINŢA POLITICĂ a cetăţenilor, adică de SUVERANITATEA cetăţenilor, de PUTEREA lor de a decide ORDINEA DE DREPT în care vor să trăiască.

Iată cu ce fel de ARGUMENTE îşi susţin juriştii Consiliului Legislativ avizul negativ dat proiectului nostru de revizuire a Constituţiei României. Halal!

CONSTITUŢIA CETĂŢENILOR interzice:

–         folosirea partidelor politice ca instrumente de promovare a intereselor unor grupuri minoritare care încearcă să acapareze instituţiile statului, folosindu-le împotriva intereselor societăţii;

–         constituirea de partide politice pe criterii etnice sau religioase;

–         funcţionarea partidelor politice care acţionează împotriva intereselor naţionale;

–         finanţarea de la bugetul public naţional a partidelor politice, urmând ca toate partidele politice să-şi finanţeze activitatea exclusiv din cotizaţiile membrilor lor, cotizaţia fiind egală pentru toţi membrii partidului;

–         condiţionarea constituirii şi funcţionării partidelor politice de numărul de membri al acestora;

–         condiţionarea funcţionării partidelor politice de obţinerea unui anumit număr de voturi în alegeri.

Domnii jurişti ai Consiliului Legislativ nu au nimic împotriva acestor prevederi ale Constituţiei Cetăţenilor.

La alineatul 5 al acestui articol, am introdus o normă care stabileşte că „partidele politice sunt persoane juridice de drept privat”. Juriştii Consiliului Legislativ resping această normă, de data asta nu pe motiv că ar depăşi limitele revizuirii, stabilite la articolul 152 din actuala Constituţie, ci pe motiv că nu este corectă şi nu este corectă pentru că nu concordă cu „doctrina”, aceasta, doctrina, nefiind altceva decât un citat dintr-o carte scrisă de doi specialişti în drept constituţional. În Avizul lor nr. 47/2014, ei scriu următoarele:

12. La art. 8 alin. (5), astfel cum este propus la art. I pct. 12, calificarea partidelor drept „persoane juridice de drept privat” nu este corectă, în raport cu statutul constituţional al acestor entităţi. Aşa cum s-a precizat în doctrină*15), „scopul asocierii în partide politice se delimitează de scopurile celorlalte asociaţii: scopurile partidelor politice sunt, pe de-o parte, formarea şi exprimarea opiniilor politice ale cetăţenilor, manifestarea libertăţii politice a acestora, conturarea şi consolidarea societăţii politice şi, pe de altă parte, obţinerea majorităţii sufragiilor cetăţenilor pentru cucerirea şi exercitarea puterii prin realizarea propriului program politic”.

———-

*15) Ioan Muraru, Elena Simina Tănăsescu, coordonatori, Constituţia României. Comentariu pe articole, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2008, pag. 84.

Apelând tot la „doctrină”, membrii colectivului catedrei de drept constituţional al Universităţii din Craiova, condus de prof. univ. dr. Dan Claudiu Dănişor, în intervenţia lor făcută în cadrul Forumului Constituţional, aduc argumente consistente care susţin încadrarea partidelor politice ca persoane juridice de drept privat.

Tradiţia noastră legislativă, spun juriştii craioveni, este în acelaşi sens. Legea privind persoanele juridice (Asociaţiuni şi Fundaţiuni) din 6 februarie 1924 dispunea, în art.1, că persoanele juridice de drept public se crează numai prin lege. A contrario, toate persoanele juridice înfiinţate prin voinţa particularilor sunt de drept privat. Or, partidele politice sunt, în conformitate cu dispoziţiile Constituţiei din 1991, create în baza dreptului la liberă asociere, la fel ca sindicatele, patronatele şi alte forme de asociere.

Un alt criteriu de departajare a peroanelor juridice de drept public de cele de drept privat este că primele sunt înfiinţate pentru a gira un serviciu public. Or partidele politice, chiar dacă exercită o misiune de interes general, nu exercită o misiune de serviciu public. Persoanele juridice de drept public exercită suveranitatea. Sunt astfel de persoane statul şi unităţile administrativ teritoriale, de exemplu. Partidelor politice le este interzis, ca de altfel oricărui grup, să exercite suveranitatea, în baza art. 2 din Constituţie”.

De fapt, nu trebuie să scăpăm din vedere că încadrarea partidelor ca persoane juridice de drept public stă la baza finanţării de la buget a partidelor parlamentare.

Iată de ce trebuie schimbat acest statut al partidelor politice.

VOTAŢI Art. 8. "Partidele politice"
Votează