Arhive categorie: ECONOMIA ŞI FINANŢELE PUBLICE

Economia.
Fondul Naţional de Capital Distributiv.
Fondul Naţional de Pensii Publice.
Fondul Naţional de Şomaj.
Fondul Naţional pentru Asigurări de Sănătate.
Fondul Naţional pentru Inovare.
Fondul Naţional pentru Mediu.
Fondul Naţional Valutar de Rulment.
Casa de Economii şi Consemnaţiuni.
Regiile autonome.
Regimul monopolului de stat.
Rezervele internaţionale ale României.
Protejarea concurenţei loiale.
Protecţia consumatorilor.
Proprietatea.
Sistemul financiar.
Bugetul public naţional.
Impozite, taxe şi alte contribuţii.
Curtea de Conturi.
Consiliul Economic şi Social.

Regimul monopolului de stat

Articolul 135.10

Actuala Constituţie a României nu suflă nici un cuvânt referitor la reglementarea regimului monopolului de stat în economia românească, lăsând politicienilor puterea de a hotărî ce activităţi economice constituie monopol de stat, cum şi de cine să fie acestea exploatate. Lucru pe care politicienii l-au şi făcut, transformând monopolul de stat într-o uriaşă sursă de îmbogăţire, pentru ei şi pentru complicii lor din ţară şi din afara acesteia. Menţionez faptul că tratatele constitutive ale Uniunii Europene lasă la latitudinea statelor membre să stabilească ele, prin lege, regimul monopolului de stat.

Prin articolul 2 al Legii nr. 31/1996, Parlamentul României a stabilit care sunt activităţile care, în România, constituie monopol de stat, astfel:

“ART. 2

Constituie monopol de stat:

A) fabricarea şi comercializarea armamentului, muniţiilor si explozibililor;

B) producerea şi comercializarea stupefiantelor şi a medicamentelor care conţin substanţe stupefiante;

C) extracţia, producerea şi prelucrarea în scopuri industriale a metalelor preţioase şi a pietrelor preţioase;

D) producerea şi emisiunea de mărci poştale şi timbre fiscale;

E) fabricarea şi importul, în vederea comercializării în condiţii de calitate, a alcoolului şi a băuturilor spirtoase distilate;

F) fabricarea şi importul, în vederea comercializării în condiţiile de calitate, a produselor de tutun şi a hârtiei pentru ţigarete;

G) organizarea şi exploatarea sistemelor de joc cu miză, directe sau disimulate;

H) organizarea şi exploatarea pronosticurilor sportive.

Nu constituie monopol de stat fabricarea băuturilor alcoolice în gospodăriile personale pentru consum propriu.”

Observăm că statul român impune regimul monopolului de stat numai asupra “medicamentelor care conţin substanţe stupefiante”, nu şi asupra importurilor unor astfel de medicamente, nu şi asupra tuturor medicamentelor, în ciuda faptului că orice medicament, produs în ţară, sau importat, poate pune în pericol viaţa românilor.

Observăm, apoi, că statul român impune regimul monopolului de stat numai asupra extracţiei, producerii şi prelucrării în scopuri industriale a “metalelor preţioase şi a pietrelor preţioase”, nu şi asupra celorlalte bogăţii ale subsolului, care, ca şi metalele preţioase, fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice.

Statul român oligarhic nu impune regimul monopolului de stat nici asupra exploatării şi comercializării resurselor de apă, nici asupra exploatării căilor ferate şi drumurilor publice, nici asupra transportului, distribuţiei şi comercializării energiei electrice, nici asupra exploatării fondului forestier aflat în proprietate publică. Astfel încât toate aceste activităţi să poată fi desfăşurate fară nici o oprelişte, cu preţuri de monopol şi cu profituri uriaşe, de către corporaţii cu capital privat, autohtone şi, mai ales, transnaţionale.

Guvernanţii României au mers mai departe şi prin articolul 3 al aceleiaşi Legi nr 31? 1966 au legalizat exploatarea activităţilor care constituie monopol de stat de către corporaţiile cu capital privat. Nu oricum, ci pe bază de licenţe eliberate de ei, de guvernanţi, evident, contra cost, contra comision, contra corupţie. Iată textul acestui articol:

“ART. 3

Administrarea monopolurilor de stat prevăzute la art. 2 se face de către Ministerul Finanţelor. Exploatarea activităţilor constituind monopol de stat se face de către agenţii economici cu capital de stat şi privat, inclusiv de către producătorii individuali, după caz, pe baza de licenţe eliberate de Ministerul Finanţelor, cu avizul ministerului de resort sau al Băncii Naţionale a României în cazul metalelor preţioase şi al pietrelor preţioase.”

Fostele întreprinderi de stat care exploatau activităţile constituind monopol de stat au fost, mai întâi, “reorganizate” ca regii autonome, pentru liniştirea românilor, apoi “transformate” în companii şi societăţi naţionale, ca să poată fi scoase la mezat, au fost împinse în faliment, “privatizate”, adică vândute, pe nimic, străinilor, astfel încât, în prezent aproape toate activităţile care constituie monopol de stat sunt exploatate de “agenţi economici” cu capital privat, la preţuri de monopol, care le aduc profituri uriaşe, prin jefuirea cetăţenilor ţării.

CONSTITUŢIA CETĂŢENILOR pune ordine şi în acest domeniu, pe de o parte, dispune ca regimul monopolului de stat să fie extins la toate activităţile care au caracter de monopol natural, pe de altă parte, dispune ca activităţile care constituie monopol de stat să fie exploatate NUMAI de către instituţii publice şi regii autonome de profil, constituite în subordinea Guvernului sau a autorităţilor locale.

Iată textul articolului 135.10 din CONSTITUŢIA CETĂŢENILOR:

„Articolul 135.10

(1) Constituie monopol de stat:
A) fabricarea şi importul, în vederea comercializării, a armamentului, muniţiilor şi explozibililor;
B) producerea şi importul, în vederea comercializării, a medicamentelor şi substanţelor stupefiante;
C) extracţia şi prelucrarea, în vederea comercializării, a bogăţiilor subsolului;

D) exploatarea şi comercializarea resurselor de apă;

E) exploatarea căilor ferate şi a drumurilor publice;

F) transportul, distribuţia şi comercializarea energiei electrice;

G) exploatarea fondului forestier aflat în proprietate publică;

H) producerea şi emisiunea de mărci poştale şi timbre fiscale;
I) fabricarea şi importul, în vederea comercializării, a alcoolului şi a băuturilor spirtoase distilate;
J) fabricarea şi importul, în vederea comercializării, a produselor de tutun şi a hârtiei pentru ţigarete;
K) organizarea şi exploatarea sistemelor de joc cu miză, directe sau disimulate;
L) organizarea şi exploatarea pronosticurilor sportive.
(2) Nu constituie monopol de stat fabricarea băuturilor alcoolice în gospodăriile personale pentru consum propriu.

(3) Administrarea monopolurilor de stat prevăzute la alineatul (1) se face de către statul român.

(4) Exploatarea activităţilor constituind monopol de stat se face de către instituţii publice sau regii autonome de profil, constituite în subordinea Guvernului sau a autorităţilor locale, pe baza de licenţe eliberate de ministerul de resort.

(5) Este interzisă exploatarea activităţilor care constituie monopol de stat de către entităţi private.”

Rezervele internaţionale ale României

Articolul 135.11

Toate statele lumii îşi constituie aşa-zise rezerve internaţionale, adică nişte bani albi pentru zile negre, cum spunem noi, românii. Aceste rezerve internaţionale sunt formate din aur şi „valute”, sau „devize”, adică bancnote şi monede emise de diverse state, care sunt, însă, acceptate ca mijloace de plată de toate statele lumii, sau de cea mai mare parte a acestora.

Motivul pentru care statele lumii îşi constituie aceste resurse financiare, de rezervă, este acela de dispune de ele în situaţii excepţionale, când sunt perturbate fluxurile normale ale relaţiilor comerciale cu celelalte state ale lumii, când intrările de valută, de bani străini, provenite, în principal, din exporturi, din vânzări de mărfuri către străinătate, nu mai fac faţă importurilor, nu mai asigură banii, străini, necesari pentru plata mărfurilor cumpărate din străinătate, sau a altor obligaţii contractate cu străinătatea. Astfel de situaţii excepţionale sunt determinate de apariţia unor crize, a unor calamităţi, naturale, sau sociale, atunci când ţara se confruntă cu stări de urgenţă, sau de război.

De regulă, statele civilizate ale lumii şi-au creat rezerve internaţionale care să le asigure acoperirea importurilor lor pentru o perioadă de 2-3 luni. Aşa stau lucrurile, de exemplu, în Austria, Belgia, Finlanda, Franţa, Germania, Italia, Marea Britanie, Olanda, Portugalia, Slovacia, Suedia. Cele mai multe din aceste state îşi bazează rezervele lor internaţionale pe aur, nu pe valute, bancnote sau alte hârtii emise de un stat sau altul. În Germania, de exemplu, ponderea aurului în totalul rezervelor internaţionale este de 71%, în Franţa, de 66%.

Prin lege, în România, misiunea de a crea şi administra rezervele internaţionale ale ţării a fost încredinţată Băncii Naţionale a României, care, din păcate, a folosit şi această componentă a sistemului financiar ca instrument pentru sabotarea economiei naţionale, pentru îndatorarea ţării, pentru sărăcirea celor mulţi şi îmbogăţirea oligarhilor.

România este ţara cu cea mai mare rezervă internaţională din Uniunea Europeană. Exprimată în număr de luni de importuri, rezerva internaţională a României este de 14 ori mai mare decât cele ale Austriei, Belgiei, sau Spaniei, de 12 ori mai mare decât cea a Germaniei, de 8 ori mai mare decât cea a Franţei, de 7 ori mai mare decât cele ale Italiei, sau Angliei.

Aceste cifre ameţitoare privind mărimea rezervelor internaţionale ale României au fost şi sunt folosite de presa românească aservită mafiei politice şi financiare pentru a prezenta Banca Naţională a României şi pe Guvernatorul acesteia ca stâlpi al stabilităţii financiare a ţării, ca modele de profesionalism dedicat binelui naţiunii, ca salvatori ai patriei, Guvernatorul, pe numele său, Constantin Mugurel Isărescu, fiind şi permanent potenţial candidat la funcţia de Preşedinte al României.

În spatele acestei imagini strălucitoare, se află monstrul care a generat şi întreţinut hiperinflaţia din perioada 1990-2000, cu ajutorul căreia industria românească, una dintre cele mai competitive din lume, până în 1989, a fost pusă pe butuci, a fost transformată într-un morman de fiare vechi, astfel încât să poată fi vândută, pe nimic, mafiei financiare, autohtone şi străine, au fost distruse, astfel, 4 milioane de locuri de muncă, au fost aduse la jumătate salariile şi pensiile, au fost alungate din ţară milioane de români, în căutarea unui loc de muncă.

În spatele aceleiaşi imagini strălucitoare, se află monstrul care a transformat rezervele internaţionale ale României într-un instrument diabolic de jefuire a cetăţenilor României şi de îmbogăţire a mafiei politice şi financiare, autohtone şi transnaţionale.

La sfârşitul anului 2007, înainte declanşarea crizei financiare internaţionale, de fapt, o ţeapă trasă lumii de către marile bănci transnaţionale, valoarea rezervelor internaţionale ale României ajunsese la peste 27 miliarde de euro. Din acestea, însă, numai 1,9 miliarde, adică sub 7%, erau reprezentate de cele 100 tone de aur, 5,4 miliarde erau depozite în valută şi 19,7 erau „securities”, adică hârtii, obligaţiuni, bonuri de tezaur etc, emise de guverne şi instituţii financiare străine. Aceste 20 de miliarde de euro erau, de fapt, bani împrumutaţi de Banca Naţională a României emitenţilor hârtiilor respective.

De unde a luat Banca Naţională a României cele 27 miliarde de euro, cu care a cumpărat cele 100 tone de aur, în valoare de 1,9 miliarde de euro, a cumpărat valuta, în valoare de 5,4 miliarde de euro şi a cumpărat obligaţiunile şi bonurile de tezaur, în valoare de 20 miliarde de euro?

Conform bilanţului contabil întocmit de Banca Naţional a României, la data de 31.12.2007, cele 27 de miliarde de euro provin din următoarele surse: 7,1 miliarde de euro – numerar în circulaţie (Banca Naţională a tipărit lei, cu care a cumpărat valută, generând inflaţie); 2,4 miliarde de euro – lei împrumutaţi de la Trezoreria Statului Român şi folosiţi de BNR pentru cumpărarea de valută; 17,5 miliarde de euro – bani împrumutaţi de BNR de la bănci, lei şi valută, în cea mai mare parte sub formă de Rezerve Minime Obligatorii (RMO).

Deci, în baza legii, adoptată de politicieni, în baza Constituţiei, care nu conţine nici o normă referitoare la crearea banilor, la crearea şi administrarea rezervelor internaţionale ale ţării, Banca Naţională a României a tipărit lei, a cumpărat cu ei valută, generând inflaţie, dar a făcut rost de dolari şi de euro, cu care a cumpărat bonuri de tezaur emise de Guvernul SUA, în cea mai mare parte, aceste bonuri de tezaur fiind cotate cu AAA, de către marile agenţii de rating, aceleaşi care au cotat tot cu AAA marile bănci transnaţionale care au pus la cale marea criză (ţeapă) financiară internaţională din 2008.

În baza aceleiaşi legii, adoptată de aceiaşi politicieni, în baza aceleiaşi Constituţii, Banca Naţională a României a obligat băncile comerciale din România, în cea mai mare parte străine, să constituie rezerve la ea, la BNR, adică să-i acorde ei împrumuturi, la dobânzi minuscule, dând, în schimb, acestor bănci, dreptul de a-i jefui pe români, prin acordarea de credite cu dobânzi de 4-5 ori mai mari decât în ţările lor de origine. Aşa s-a ajuns ca pentru fiecare 100 de euro adusă în ţară pentru acordarea de credite, băncile comerciale să fie obligate să împrumute BNR cu suma de 40 de euro. BNR a luat aceste Rezerve Minime Obligatorii (RMO) şi le-a folosit pentru cumpărarea de” securities”, obligaţiuni, bonuri de tezaur, în valoare de 20 miliarde de euro. Aceste securities i-au adus, însă, venituri (dobânzi) mult mai mari decât dobânzile plătite de BNR băncilor de la care a lut banii, sub formă de RMO. Mai departe, aceste venituri, uriaşe, au asigurat salarii uriaşe pentru Guvernatorul Băncii Naţionale a României, pentru membrii Consiliului de Administraţie, pentru toţi salariaţii Băncii Naţionale a României. Şi mai departe, băncile au căpătat dreptul de a practica dobânzi şi comisioane uriaşe, care le-a asigurat profituri uriaşe. În final, acest mecanism diabolic, pus la cale de Banca Naţională a României, a avut ca efect jefuirea neîngrădită a cetăţenilor ţării de către bănci, în cea mai mare parte străine.

În anul 2008, a izbucnit criza (ţeapa). Băncile comerciale, partenerele BNR la escrocheria numită „rezerve internaţionale” îşi băgaseră şi ele coada în megaescrocheria pusă la cale de marile bănci de pe Wall Street. Au participat şi ele, cu multe miliarde, la „caritas” – ul planetar generat de fondurile de investiţii create cu ipotecile milioanelor de americani, care şi-au cumpărat case cu buletinul, ca să susţină aventura lui George W. Bush în Irak. Când „caritas” – ul planetar s-a prăbuşit, partenerele BNR i-au cerut lui Mugurel banii împrumutaţi, imediat, conform contractelor. De unde să ia, Mugurel, imediat, miliarde de euro? „Hârtiile” nu putea să le vândă, fiindcă n-ar fi luat nimic pe ele. Aşa s-a ajuns la împrumutul de 20 de miliarde de euro, de la FMI.

Poporului român i s-a servit, ca de obicei, prin presa ticăloşită, o uriaşă minciună. La ticăloşie a participat întreaga conducere a statului român, inclusiv Preşedintele României. Poporului român i sa spus că, din cauza crizei, statul nu mai are bani de pensii şi salarii. Pentru ca minciuna să fie crezută, s-au redus cu 25% salariile şi a crescut taxa pe valoarea adăugată, de la 19%, la 24%.

Conform declaraţiilor publice ale Preşedintelui României, din cele 20 miliarde de euro împrumutate de la FMI şi UE, în anul 2009, 13 miliarde de euro „au mers” la BNR şi 7 miliarde de euro, la Guvern. Cele 13 miliarde de euro au fost folosite de BNR pentru a acoperi gaura făcută în visteria ţării, pentru rambursarea împrumuturilor luate de la bănci, sub formă de rezerve minime obligatorii. Nici un cent din cele 7 miliarde de euro preluate de Guvern nu au fost folosite pentru plata salariilor şi pensiilor. Cele 7 miliarde de euro au fost folosite pentru achiziţii de bunuri şi servicii, pentru borduri, telecabine şi altele asemenea, adică pentru umflarea buzunarelor şi conturilor firmelor căpuşe ale guvernanţilor.

CONSTITUŢIA CETĂŢENILOR propune norme menite să pună întregul sistem financiar al ţării, inclusiv sistemul rezervelor internaţionale, sub controlul şi în slujba poporului.

Având în vedere că, prin prevederile Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană, Banca Naţională a României a fost, practic, scoasă de sub controlul statului român, implicit, de sub controlul poporului român, fiind plasată sub controlul Sistemului European al Băncilor Centrale, CONSTITUŢIA CETĂŢENILOR propune restrângerea rezervelor internaţionale ale ţării numai la rezervele de aur şi trecerea acestora sub controlul Guvernului, respectiv al Ministerului Finanţelor Publice. România nu are nevoie de rezerve valutare controlate de birocraţii de la Bruxelles. România îşi va crea Fondul Naţional Valutar de Rulment, controlat de Guvernul român.

CONSTITUŢIA CETĂŢENILOR obligă statul român să ţină rezervele de aur ale ţării, ale poporului, în ţară, nu în afara acesteia. Poporul român are dreptul să poată vedea, cu ochii lui, lingourile de aur ale ţării. Aurul ţării trebuie să stea în ţară. Dacă ţara nu este în stare să-l apere, atunci să dispară odată cu ţara.

Rezervele internaţionale ale României, constituite numai din aur, vor fi sporite prin cumpărarea de aur cu sumele băneşti provenite din emisiuni monetare efectuate de Banca Naţională a României şi din excedente ale bugetului de stat.

Rezervele internaţionale ale României vor fi folosite numai pentru efectuarea de plăţi externe, în situaţii excepţionale, când ţara se va afla în stare de calamitate, de război, de mobilizare, de urgenţă, sau de asediu.

CONSTITUŢIA CETĂŢENILOR interzice folosirea rezervelor internaţionale ale României pentru acordarea de împrumuturi, ca şi contractarea de împrumuturi pentru sporirea rezervelor. Aceste rezerve trebuie să provină numai din surse proprii, din emisiuni monetare şi din excedente ale bugetului de stat.

Protejarea concurenţei loiale

Articolul 135.12

Actuala Constituţie a României, la litera a) a alineatului (2) din articolul 135, vorbeşte, demagogic, de obligaţia statului de a asigura „protecţia concurenţei loiale”, fără să concretizeze această obligaţie prin norme care să o facă operaţională. Rezultatul este acela că politicienii au elaborat un ansamblu de legi care permit marilor corporaţii autohtone şi transnaţionale să controleze pieţele, preţurile, producţia, comercializarea şi investiţiile, să împiedice apariţia şi dezvoltarea de întreprinderi mici şi mijlocii, să împiedice, de fapt, o reală concurenţă în activitatea economică. În România, a fost, astfel, construită o economie oligarhică, neconcuranţială, necompetitivă, o economie care produce puţin şi consumă mult şi parazitar.

CONSTITUŢIA CETĂŢENILOR obligă statul român să adopte legi care să interzică şi să sancționeze orice acorduri între întreprinderi, orice decizii ale asocierilor de întreprinderi şi orice practici concertate care au ca obiect sau efect împiedicarea, restrângerea sau denaturarea liberei concurenţe în cadrul pieţei naţionale şi, în special, cele care:

(a) stabilesc, direct sau indirect, preţuri de cumpărare sau de vânzare sau orice alte condiţii de tranzacţionare;

(b) limitează sau controlează producţia, comercializarea, dezvoltarea tehnică sau investiţiile;

(c) împart pieţele sau sursele de aprovizionare;

(d) aplică, în raporturile cu partenerii comerciali, condiţii inegale la prestaţii echivalente, creând, astfel, acestora un dezavantaj concurenţial;

(e) condiţionează încheierea contractelor de acceptarea de către parteneri a unor prestaţii suplimentare care, prin natura lor sau în conformitate cu uzanţele comerciale, nu au legătură cu obiectul acestor contracte.

CONSTITUŢIA CETĂŢENILOR obligă, de asemenea, statul român să adopte legi care să interzică şi să sancționeze folosirea în mod abuziv de către una sau mai multe întreprinderi a unei poziţii dominante deţinute pe piaţa naţională sau pe o parte semnificativă a acesteia, poziţie prin care să impună, direct sau indirect, preţurile de vânzare sau de cumpărare sau alte condiţii de tranzacţionare inechitabile, să limiteze producţia, comercializarea sau dezvoltarea tehnică în dezavantajul consumatorilor, să aplice în raporturile cu partenerii comerciali a unor condiţii inegale la prestaţii echivalente, creând astfel acestora un dezavantaj concurenţial, să condiţioneze încheierea contractelor de acceptarea de către parteneri a unor prestaţii suplimentare care, prin natura lor sau în conformitate cu uzanţele comerciale, nu au legătură cu obiectul acestor contracte.

Protecţia consumatorilor

Articolul 135.13

Actuala Constituţie a României nu suflă o vorbă despre obligaţia statului de a asigura protecţia consumatorilor în faţa practicilor abuzive ale furnizorilor de bunuri şi servicii. Aşa se face că politicienii, plătiţi şi corupţi de marile corporaţii, au adoptat legi care permit marilor corporaţii să-şi bată joc de consumatori, să vândă consumatorilor alimente expirate, infestate, otrăvite, să impună preţuri de monopol, să practice dobânzi şi comisioane aberante, să impună consumatorilor contracte dolosive, prin care consumatorii sunt obligaţi să plătească bunuri care nu le-au fost livrate, lucrări care nu le-au fost executate, servicii care nu le-au fost prestate, să plătească penalităţi de întârziere de sute de ori mai mari decât valoarea datoriilor.

CONSTITUŢIA CETĂŢENILOR obligă statul român să adopte legi prin care să protejeze sănătatea, siguranţa şi interesele economice ale consumatorilor şi să asigure exercitarea dreptului consumatorilor la informare, educare şi organizare în vederea apărării intereselor lor.

Conform Constituţiei Cetăţenilor, nimeni nu va mai fi obligat să plătească preţul unui bun care nu i-a fost livrat, sau al unei lucrări care nu i-a fost executată ori al unui serviciu care nu i-a fost prestat. De asemenea, nimeni nu va mai fi obligat să plătească penalităţi de întârziere mai mari decât valoarea datoriei, indexată cu indicele inflaţiei. Contractele care vor încălca aceste dispoziţii constituţionale vor fi lovite de nulitate absolută.

Proprietatea

Articolul 136

În actuala Constituţie a României, există două articole care se referă la proprietate: articolul 44, cu denumirea „Dreptul de proprietate privată” şi articolul 136, cu denumirea „Proprietatea”. Articolul 44 abordează, în principal, problema proprietăţii PRIVATE, dar are şi norme care se referă la proprietate în general, în timp ce articolul 136 se referă, în principal, la proprietatea PUBLICĂ, dar are şi prevederi care se referă şi la proprietatea privată.

Pentru a asigura un caracter sintetic şi unitar textului constituţional, am hotărât să propunem comasarea celor două articole într-unul singur, articolul 44, cu denumirea „Dreptul de proprietate” şi, în consecinţă, abrogarea articolului 136, care devine fără obiect.

Sistemul financiar

Articolul 137

În actuala Constituţie a României, articolul 137 are denumirea „Sistemul financiar” şi următorul cuprins:

„(1) Formarea, administrarea, întrebuințarea şi controlul resurselor financiare ale statului, ale unităţilor administrativ-teritoriale şi ale instituțiilor publice sunt reglementate prin lege.

(2) Moneda naţionala este leul, iar subdiviziunea acestuia, banul. În condiţiile aderării la Uniunea Europeană, prin lege organică se poate recunoaște circulația şi înlocuirea monedei naţionale cu aceea a Uniunii Europene.”

Deşi denumirea articolului 137 face trimitere la întregul sistem financiar al economiei naţionale a românilor, textul articolului se referă numai la finanţele publice, la formarea, administrarea, întrebuinţarea şi controlul resurselor financiare ale statului şi autorităţilor locale, despre care ni se spune că sunt reglementate prin lege. Al doilea alineat al articolului ne spune care este moneda noastră naţională, adică leul, şi că aceasta va putea fi înlocuită cu moneda Uniunii Europene, prin lege, fie ea şi organică, deci, fără consultarea poporului.

Aşa se face că finanţele private, ale cetăţenilor, ale întreprinderilor, ale societăţilor comerciale, ale asociaţiilor şi fundaţiilor etc, au fost scoase, complet, de sub autoritatea normelor constituţionale, reglementarea formării, administrării, întrebuinţării şi controlului lor fiind lăsată la cheremul parlamentarilor, al politicienilor, care au adoptat legile prin care poporul român a fost deposedat de resursele financiare acumulate în timpul regimului comunist, dar şi de cea mai mare parte a resurselor financiare create în ultimul sfert de veac.

Aşa se face că, deşi, Constituţia României afirmă că moneda naţională a românilor este leul, cea mai mare parte a operaţiunilor de încasări şi plăţi efectuate pe teritoriul ţării se face în alte monede decât aceea naţională.

Aşa se face că întregul sistem financiar al României a fost transformat de politicieni într-un instrument diabolic de jefuire a românilor de către mafia financiară, autohtonă şi transnaţională. Românii au fost şi sunt furaţi de cei care au pus stăpânire pe sistemul bănesc şi financiar al ţării prin inflaţie, prin manipularea preţurilor, prin manipularea cursurilor de schimb, prin manipularea tranzacţiilor bursiere, prin taxe şi impozite sufocante, prin salarii şi pensii de mizerie, prin amenzi abuzive şi alte instrumente la originea cărora se află banul.

CONSTITUŢIA CETĂŢENILOR propune construcţia unui nou sistem financiar, unul democratic, scos complet de sub controlul politicienilor şi oligarhilor, un sistem financiar care să apere banul cetăţeanului, fie el privat sau public, să nu mai permită nimănui să însuşească avuţia creată de alţii.

Deoarece noi am inclus normele constituţionale referitoare la sistemul financiar în articolul 134.3, cu denumirea „Autoritatea Financiară”, iar cele referitoare la moneda naţională în articolul 134.4, cu denumirea „Banca Naţională a României”, articolul 137 devine fără obiect şi am propus abrogarea lui.

Bugetul public naţional

Articolul 138

Conform Constituţiei actuale, bugetul public naţional al României se compune din: a) bugetul de stat; b) bugetul asigurărilor sociale de stat; c) bugetele locale, ale comunelor, oraşelor şi judeţelor.

Asta este ce spune Constituţia. În practică, Ministerul de Finanţe ne prezintă, şi nouă, şi restului lumii, lunar şi anual, un „buget general consolidat (BGC)”, care cuprinde, pe lângă cele trei componente menţionate în Constituţie, încă nouă componente: bugetul asigurărilor pentru şomaj; fondul naţional de asigurări sociale de sănătate; bugetul instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din venituri proprii; bugetul trezoreriei statului; bugetul Companiei naţionale de autostrăzi şi drumuri naţionale; fonduri externe nerambursabile; credite externe ministere; titluri de despăgubire ANRP; fondul Proprietatea.

Aşa cum am văzut, CONSTITUŢIA CETĂŢENILOR propune crearea mai multor fonduri naţionale, care să asigure o dezvoltare durabilă atât a ansamblului economiei naţionale cât şi a tuturor localităţilor ţării, dar şi o distribuţie echitabilă a veniturilor create în economie, astfel încât să asigurăm o creştere cât mai rapidă şi substanţială a nivelului de trai al tuturor românilor. Deoarece, practic, Fondul Naţional de Pensii Publice înlocuieşte actualul buget al asigurărilor sociale de stat, CONSTITUŢIA CETĂŢENILOR stabileşte că bugetul public naţional cuprinde: a) bugetul de stat; b) bugetele locale ale comunelor, ale oraşelor şi ale judeţelor şi c) fondurile prevăzute la articolele 135.1-135.7 din Constituţie.

Noi considerăm că, atât statele, cât şi autorităţile publice locale pot şi trebuie să funcţioneze cu resursele financiare pe care cetăţenii lor le pun la dispoziţie, prin sistemul de taxe şi impozite. Îndatorarea statelor conduce, implacabil, la pierderea suveranităţii şi independenţei naţionale, la aservirea statelor şi popoarelor lor faţă de cei care acordă împrumuturi, la transformarea ţărilor îndatorate în colonii ale mafiei financiare transnaţionale, la sărăcirea şi umilirea cetăţenilor acestor ţări. În ultimii ani, statul român a împrumutat zeci de miliarde de euro, de la Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi de la alte instituţii financiare, bani sifonaţi în conturile firmelor căpuşe ale guvernanţilor. Pe lângă povara ratelor şi dobânzilor care trebuie plătite din banii cetăţenilor, prin sporirea taxelor şi impozitelor, împrumuturile contractate de guvernanţi, au dus la aservirea statului român faţă de FMI şi celelalte instituţii creditoare, care impun statului român cum şi pe ce să fie cheltuiţi banii bugetului naţional, ce întreprinderi să fie „privatizate”, adică scoase la vânzare, când şi la ce preţuri.

CONSTITUŢIA CETĂŢENILOR interzice contractarea de împrumuturi pentru finanţarea cheltuielilor bugetului de stat sau a bugetelor locale, cu excepţia cazurilor în care ţara se află în stare de mobilizare, de război, de asediu sau de urgenţă, şi obligă Guvernul să supună spre aprobarea Parlamentului numai bugete de stat echilibrate sau cu excedente. Această obligaţie se extinde şi la autorităţile locale executive, care trebuie să supună spre aprobare numai bugete locale echilibrate sau cu excedente.

În vederea asigurării resurselor financiare cerute de funcţionarea normală a tuturor instituţiilor publice locale ale ţării, CONSTITUŢIA CETĂŢENILOR dispune ca legea prin care este aprobat bugetul de stat să şi precizează sumele alocate de la bugetul de stat pentru fiecare judeţ, comună ori oraş, astfel încât să se pună capăt practicilor actuale prin care Guvernul foloseşte banii bugetului de stat pentru mituirea şi şantajarea primarilor şi fraudarea alegerilor.

Impozite, taxe şi alte contribuţii

Articolul 139

Am propus numai modificarea alineatul (1) al acestui articol, modificare cerută de înlocuirea bugetului asigurărilor sociale de stat cu Fondul Naţional de Capital Distributiv, astfel că, prin acest alineat, se dispune ca impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat să fie stabilite numai prin lege.

Rămâne neschimbat alineatul (2), care dispune ca impozitele şi taxele locale să fie stabilite de consiliile locale sau judeţene, în limitele şi în condiţiile legii.

Rămâne în vigoare şi alineatul (3) al acestui articol, care stabileşte că sumele reprezentând contribuţiile la constituirea unor fonduri să fie folosite numai potrivit destinaţiei acestora, în condiţiile legii.

Amintesc, aici, că la articolul 56, cu denumirea „Contribuţii financiare”, din cadrul Titlului II, am introdus două noi alineate, cu consecinţe deosebite asupra sistemului fiscal al ţării.

Este vorba, în primul rând, de norma prin care CONSTITUŢIA CETĂŢENILOR dispune ca nimeni să nu poată fi obligat să plătească impozit pe venit înainte ca venitul să fie realizat, normă menită să pună capăt practicilor actuale care obligă cetăţenii să plătească „anticipat” impozit pe venit, inclusiv penalităţi de întârziere, care ajung să fie de zeci şi sute de ori mai mari decât veniturile realizate efectiv.

Este vorba, în al doilea rând, de norma care stabileşte că legile şi hotărârile prin care se stabilesc noi taxe sau impozite, ca şi cele care modifică, completează sau anulează legi şi hotărâri referitoare la taxe sau impozite se adoptă prin referendum, astfel încât, după intrarea în vigoare a Constituţiei Cetăţenilor, nici o autoritate a statului şi nici o autoritate locală să nu mai poată mări taxele şi impozitele existente, să nu mai poată stabili noi taxe şi impozite. Orice modificare în sistemul fiscal al ţării se va face prin lege, sau hotărâre, adoptată de popor, prin referendum.

Curtea de Conturi

Articolul 140

Cam toate statele moderne au şi o Curte de Conturi, o componentă a statului care controlează modul în care autorităţile statului şi autorităţile locale gestionează, administrează, avuţia, banii pe care poporul îi pune la dispoziţia acestor autorităţi, pentru a-şi îndeplini atribuţiile încredinţate prin Constituţie, sau prin lege.

Poporul plăteşte taxe şi impozite, prin care se adună sume mari de bani, la bugetul statului, sau la bugetele autorităţilor locale. Aceşti bani sunt folosiţi pentru construirea clădirilor în care îşi desfăşoară activitatea autorităţile statului şi cele locale, pentru achiziţionarea maşinilor, echipamentelor, materialelor folosite de personalul angajat de aceste autorităţi, pentru plata salariilor acestui personal.

Banul este ochiul dracului şi este firesc ca, în cheltuirea acestor mari sume de bani, puse de popor la dispoziţia autorităţilor statului şi a celor locale, să apară nereguli, concretizate în încercări ale celor implicaţi în gestionarea acestor bani şi a bunurilor cumpărate cu aceşti bani, intrate în proprietate publică, de a-şi însuşi, o parte din aceşti bani şi din aceste bunuri.

Acesta este motivul pentru care poporul îşi crează o Curte de Conturi, o instituţie căreia îi încredinţează sarcina să controleze modul în care sunt cheltuiţi banii bugetului, să-i depisteze pe cei care încearcă să fure banul public şi bunul public şi să se îmbogăţească, astfel, nemeritat, pe seama celor care plătesc taxe şi impozite.

Statul român, creat prin lovitura de stat din decembrie 1989 şi prin Constituţia adoptată în anul 1991, pe lângă banii obţinuţi de la popor prin taxe şi impozite, şi-a însuşit, samavolnic, încălcând Constituţia, şi toate bunurile create de poporul român în timpul regimului comunist, aflate în aşa – zisa proprietate socialistă de stat – uzine, fabrici, bănci etc. Prin Legea 15/1990 aceste bunuri au fost confiscate de stat şi trecute în proprietatea PRIVATĂ a statului şi a autorităţilor locale, care, apoi, le-au vândut şi le vând, prin aşa-zisa privatizare. Normal ar fi fost ca şi modul în care au fost şi sunt administrate aceste bunuri să fie controlat de Curtea de Conturi.

Din nefericire, Curtea de Conturi a României este numai cu numele a României, a poporului român. Ca şi celelalte componente ale statului român, Curtea de Conturi a fost şi este un instrument folosit de politicieni pentru propria îmbogăţire, prin jefuirea poporului. Curtea de Conturi este acea instituţie a statului care mimează controlul modului în care este gestionat banul şi bunul public, care, în realitate, ascunde marile hoţii, de miliarde de euro, făcute de politicieni din avuţia trecută în proprietatea statului şi din bugetul statului şi cele ale autorităţilor locale, scoate basma curată pe marii ţepari ai banului public, aruncă, din când în când, în faţa presei şi a publicului, câteva mici delapidări, mici găinării, ca să-şi justifice existenţa, să întreţină circul politic, prin care este manipulată opinia publică.

De vină pentru transformarea Curţii de Conturi în instrument de muşamalizare a fărădelegilor prin care a fost devalizată avuţia trecută în proprietatea statului român postdecembrist este Constituţia însăşi, prevederile acesteia.

În actuala Constituţie a României, normele care reglementează activitatea Curţii de Conturi formează obiectul articolului 140.

Alineatul (1) al articolului 140 are următorul text:

„(1) Curtea de Conturi exercită controlul asupra modului de formare, de administrare şi de întrebuințare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public. În condiţiile legii organice, litigiile rezultate din activitatea Curții de Conturi se soluționează de instanțele judecătorești specializate.”

„Părinţii” actualei Constituţii a României, au ştiut foarte bine că statul român administrează nu numai „resurse financiare”, adică bani, ci şi capital, intrat, pe o cale sau alta, constituţional sau nu, în proprietatea, sau în administrarea sa. Aceşti „părinţi” au ştiut foarte bine de marea crimă numită privatizare, crima prin care uriaşa avuţie productivă acumulată de poporul român în timpul regimului comunist urma să fie trecută în proprietatea statului si de acolo în proprietatea politicienilor şi a străinilor. În obiectul Curţii de Conturi nu trebuia să intre şi controlul modului în care se vor face aceste „treceri” ale avuţiei poporului în proprietatea privată a marilor beneficiari ai „privatizărilor”. Merea crimă trebuia scoasă de sub controlul Curţii de Conturi. Exista riscul ca la conducerea acestei instituţii să ajungă un român scăpat de sub controlul mafiei politice. Toată crima ar fi fost descoperită, măsurată, personificată. Criminalii ar fi ajuns în faţa instanţelor de judecată. Asta trebuia oprit. Chiar prin Constituţie.

Niciodată nu este prea târziu. CONSTITUŢIA CETĂŢENILOR pune şi aici piciorul în prag. Iată textul alineatului (1) al articolului 140 propus de noi:

“(1) Curtea de Conturi exercită controlul asupra modului de formare, de administrare şi de întrebuinţare a CAPITALULUI aflat în proprietate publică şi a resurselor financiare ale statului şi ale autorităţilor locale. În condiţiile legii, litigiile rezultate din activitatea Curţii de Conturi se soluţionează de instanţele judecătoreşti specializate.”

După intrarea în vigoare a Constituţiei Cetăţenilor, Curtea de Conturi a României va controla nu numai cum se fură banii de la bugetul statului şi al autorităţilor locale, ci şi cum se fură CAPITALUL aflat în proprietate publică şi în administrarea statului, sau a autorităţilor locale. Reamintesc că, după intrarea în vigoare a Constituţiei Cetăţenilor, nu va mai exista proprietate PRIVATĂ a statului, ci numai proprietate PUBLICĂ, a poporului, dată în administrare statului, sau autorităţilor locale.

Pentru a concretiza această nouă sarcină trasată Curţii de Conturi a României, am modificat şi completat şi alineatul (2) al articolului 140, care, în prezent, are următorul text:

„(2) Curtea de Conturi prezintă anual Parlamentului un raport asupra conturilor de gestiune ale bugetului public naţional din exerciţiul bugetar expirat, cuprinzând şi neregulile constatate.”

În CONSTITUŢIA CETĂŢENILOR, alineatul (2) al articolului 140 are următorul text:

„(2) Curtea de Conturi prezintă anual Camerei Reprezentanţilor şi Preşedintelui României un raport asupra conturilor de gestiune ale bugetului public naţional din exerciţiul bugetar expirat, cuprinzând neregulile constatate şi răspunderile materiale şi penale ale celor implicaţi în gestiunea bugetului public naţional. Raportul anual este depus la Camera Reprezentanţilor şi la Preşedintele României şi este publicat în Monitorul Oficial al României şi pe site-ul Curţii de Conturi, cel mai târziu pe data de 30 iunie a anului următor celui la care se referă.”

Noi considerăm că raportul Curţii de Conturi trebuie prezentat nu numai parlamentarilor ci şi Preşedintelui României, în calitatea acestuia de conducător al autorităţii executive a statului, aceea care execută, de fapt, bugetul public naţional, dar şi poporului, prin publicarea acestui raport pe site-ul Curţii de Conturi şi în Monitorul Oficial al României.

Lucrul cel mai important, în propunerea noastră, priveşte obligarea Curţii de Conturi să cuprindă în raportul său anual nu numai neregulile constatate, ci şi RĂSPUNDERILE MATERIALE ŞI PENALE ale celor implicaţi în gestiunea bugetului public naţional.

CONSTITUŢIA CETĂŢENILOR propune ca, după alineatul (2) să introducem un nou alineat, (2.1), cu următorul cuprins:

„(2.1) Curtea de Conturi prezintă anual Camerei Reprezentanţilor şi Preşedintelui României un raport asupra modului în care a fost gestionat CAPITALUL aflat în proprietate publică şi în administrarea statului şi a autorităţilor locale în anul financiar expirat, cuprinzând şi neregulile constatate şi răspunderile materiale şi penale ale celor implicaţi în gestiunea acestui capital. Raportul anual este depus la Camera Reprezentanţilor şi la Preşedintele României şi este publicat în Monitorul Oficial al României şi pe site-ul Curţii de Conturi, cel mai târziu pe data de 30 iunie a anului următor celui la care se referă. Primul raport anual întocmit după intrarea în vigoare a prezentei legi se referă şi la modul în care a fost gestionat întregul capital trecut în proprietatea statului şi a autorităţilor locale prin Legea 15/1990, cuprinzând neregulile constatate şi răspunderile materiale şi penale ale celor implicaţi în administrarea acestui capital.”

Prin punerea în aplicare a acestui alineat, poporul român va afla, în sfârşit, cum şi din vina cui, au fost furate şi distruse miile de întreprinderi industriale, agricole, bancare, hoteliere etc, care au făcut obiectul „privatizărilor” din ultimul sfert de veac. Cum şi din vina cui au fost distruse patru milioane de locuri de muncă. Cum şi din vina cui au fost izgoniţi din ţară cei patru milioane de români rămaşi fără locuri de muncă. Vom afla, desigur, şi cum şi de cine sunt căpuşate, în continuare, întreprinderile care se mai află, încă, în proprietatea statului, înainte de a fi puse pe butuci şi vândute pe nimic.

Conform alineatului (3) al articolului 140 din actuala Constituţie, pe lângă verificarea anuală a conturilor de gestiune ale bugetului public naţional, Curtea de Conturi poate declanşa acţiuni de control la oricare instituţie publică, dar numai la cererea parlamentarilor, a Senatului şi Camerei Deputaţilor. CONSTITUŢIA CETĂŢENILOR acordă dreptul de a solicita Curţii de Conturi să efectueze astfel de controale şi Preşedintelui României, dar şi unui număr de 10.000 de cetăţeni.

La alineatul (4) al articolului 140, actuala Constituţie ne spune numai că membrii Curţii de conturi sunt numiţi de Parlament, pentru un mandat de 9 ani, că ei sunt independenţi şi inamovibili, precum şi că sunt supuşi incompatibilităţilor prevăzute de lege pentru judecători.

Actuala Constituţie a lăsat, astfel, la latitudinea parlamentarilor, a politicienilor, să stabilească ei, prin lege şi numărul membrilor Curţii şi cine şi cum conduce această importantă componentă a statului român.

Prin Legea nr. 94/1992, parlamentarii au stabilit ca numărul membrilor Curţii de Conturi să fie 18 şi Curtea să fie condusă de un preşedinte şi doi vicepreşedinţi, toţi numiţi în funcţii de Parlament, bineînţeles.

Deoarece şi membrii Curţii de Conturi şi conducătorii acestei instituţii sunt numiţi de Parlament, este evident că întreaga instituţie este subordonată Parlamentului. Nici vorbă de INDEPENDENŢĂ.

În plus, la alineatul (5) al aceluiaşi articol 140, se dispune că membrii Curţii sunt revocaţi de către Parlament. Deci, nici vorbă de inamovibilitate.

CONSTITUŢIA CETĂŢENILOR propune ca şi Curtea de Conturi să fie scoasă din ghearele politicienilor şi pusă sub controlul poporului şi în slujba acestuia.

Conform Constituţiei Cetăţenilor, Curtea de Conturi a României va fi condusă de un Preşedinte, ales de popor, prin vot universal, pentru un mandat de 4 ani, ca şi Preşedintele României. Preşedintele Curţii de Conturi va numi pe ceilalţi membrii ai Curţii, pentru un mandat de 4 ani.

În cadrul Curţii de Conturi va funcţiona un Consiliu de Supraveghere, format din 7 experţi în domeniul finanţelor, din care 3 vor fi propuşi de organizaţiile profesionale ale economiştilor din România, legal constituite, şi 4 vor fi propuşi de Uniunea Naţională a Asociaţiilor Comunitare.

Prin aceste norme propuse de CONSTITUŢIA CETĂŢENILOR se va asigura atât independenţa totală a Curţii de Conturi faţă de celelalte componente ale statului, a căror gestiune este chemată să o controleze, dar şi profesionalizarea activităţii desfăşurată de această instituţie, prin prezenţa experţilor Consiliului de Supraveghere, al căror mandat este de 6 ani, schimbarea lor fiind defazată de aceea a Preşedintelui şi a membrilor Curţii.

Consiliul Economic şi Social

Articolul 141

Conform articolului 141 din actuala Constituţie a României, „Consiliul Economic şi Social este organ consultativ al Parlamentului şi al Guvernului în domeniile de specialitate stabilite prin legea sa organică de înfiinţare, organizare şi funcţionare.” Acest articol a fost introdus în Constituţia României prin legea de revizuire adoptată în anul 2003, deşi instituţia a fost creată încă din anul 1997, prin Legea nr. 109/1997. Ulterior, organizarea şi funcţionarea acestei instituţii a făcut obiectul Legii nr. 62/2011 şi, apoi, al Legii nr. 248/2013.

Deoarece CONSTITUŢIA CETĂŢENILOR transferă atribuţiile Consiliului Economic şi Social Uniunii Naţionale a Asociaţiilor Comunitare, deci, întregii societăţi civile, articolul 141 nu mai are obiect şi am propus abrogarea lui.